ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2209/2021

HOTĂRÂRE
26.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2209/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 august 2021, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Făurei.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (...)."

În speță, în motivarea cererii de strămutare, în esență, petentul a arătat că există suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov, care i-au încălcat în mod frecvent drepturile procesuale, deși în partea introductivă a cererii de strămutare a indicat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Făurei.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în susținerea cererii, petentul a dezvoltat motive de bănuială legitimă și nu de siguranță publică, astfel cum acestea sunt definite de art. 140 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora asemenea motive reprezintă împrejurări excepționale care presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice în circumscripția căreia se desfășoară judecata.

Prin urmare, în speță competența de soluționare a cererii de strămutare se stabilește în raport de dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ.

Or, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Făurei, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Galați.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 142 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Galați, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Făurei, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 iulie 2021, petentul A. a solicitat strămuta
ÎCCJ 2022-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2022
Ședința publică din data de 29 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 februarie 2022, petenții A., B. și C. au solicit
ÎCCJ 2021-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 28 ianuarie 2021, petentul A. a solicitat strămutarea
ÎCCJ 2021-06-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1444/2021
Ședința publică din data de 22 iunie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 mai 2021, petentele A., B. și C. au solicitat stră
ÎCCJ 2021-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 8 februarie 2021, petenții A. și B. au solicitat stră
Sursă