ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 901/2021

Ședința publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.01.2014, sub nr. x/2014, reclamantul Clubul Sportiv Edilul Pitești, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în judecată, a solicitat:

(i) anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 447 din 16.05.2002, în ceea ce privește punctul 1250 din Anexa privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Pitești, jud. Argeș;

(ii) anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1705 din 29.11.2006, în ceea ce privește punctul x din Anexa 30.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, sub aspectul tardivității introducerii sale, iar pe fondul cauzei, sa solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 23.10.2014 a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 61 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 19.12.2014, la solicitarea intervenientului Ministerul Finanțelor Publice, a fost introdus în cauză în calitate de pârât, Ministerul Tineretului și Sportului, conform art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3831 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată;

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Clubul Sportiv Edilul Pitești, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, semnatarul cererii de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României;

- a anulat parțial Hotărârea de Guvern nr. 447/16.05.2002, în ceea ce privește punctul 1250 din Anexa privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Pitești, județul Argeș;

- a anulat parțial Hotărârea de Guvern nr. 1705/29.11.2006, în ceea ce privește punctul x din Anexa 30;

- a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată;

- a majorat cuantumul onorariului expert cu suma de 179 RON;

- a obligat pârâții Guvernul României și Ministerul Tineretului și Sportului la plata sumei de 2279 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 3831 din 20 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Tineretului și Sportului și intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Finanțelor).

În recursul său, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului arată că, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura cauzei, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, în integralitatea sa.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde obligatoriu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, cu arătarea, atât a motivelor pentru care s-au admis, cât și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Față de obligația legală ce îi revenea, deși în cauza de față, atât pârâții, cât și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice au formulat apărări în sensul respingerii acțiunii reclamantului, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că acestea au fost analizate de către instanța de fond.

Astfel, dacă în partea introductivă a considerentelor, instanța de fond a redat câteva fragmente din apărările depuse de pârâți și de către intervenient, ceea ce ar trebui să reprezinte motivarea soluției pronunțate nu reprezintă altceva decât preluarea în integralitate a unor pasaje întregi din cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii, prin luarea în considerare și, practic, prin însușirea susținerilor reclamantei, fără însă a rezulta că a existat o verificare și o analiză a acestor susțineri și fără a indica, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru pronunțarea soluției de admitere a acțiunii.

Considerentele hotărârii judecătorești prin care instanța de fond a "motivat" soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, reprezintă preluarea unor pasaje întregi din cererea de chemare în judecată, instanța de fond nesocotind, întrutotul, apărările formulate de pârâți și de intervenient, și probând că hotărârea nu conține motivele de fapt și de drept pentru care au fost respinse apărările formulate de aceștia, dar nici măcar raționamentul propriu al instanței, de natură a conduce la convingerea acesteia pentru soluția pronunțată.

Faptul că nu a existat o analiză prin compararea susținerilor părților rezultă și din aceea că, instanța de fond și-a însușit poziția reclamantului, preluând aproape în integralitate pasaje din cererea de chemare în judecată.

De asemenea, deși a apreciat că în cauză este utilă, pertinentă și concludentă administrarea probei cu expertiză topografică, instanța de fond a înlăturat concluziile Raportului de expertiză, pe motiv că acestea ar fi neconcludente.

Câtă vreme expertul a menționat, așa cum a reținut instanța de fond, că "nu poate preciza dacă terenul din H.C.M. nr. 609/1972 prezintă identitate cu terenul reclamantului", soluția nu era în sensul de a se da credit susținerilor reclamantului și de a fi admisă acțiunea ci, eventual, obținerea unei alte păreri, de la un alt expert, ceea ce presupunea refacerea expertizei.

Mai mult decât atât, incertitudinea cu privire la împrejurarea dacă terenul din H.C.M. nr. 609/1972 prezintă identitate cu terenul reclamantului nu este de natură a concluziona că H.G. nr. 1705/2006 ar fi vătămat pe reclamant într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, care să atragă nelegalitatea acestui act administrativ.

În acest sens, sub aspectul criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că imobilul cu nr. de inventar x reprezintă clădiri - sediul clubului - 70 mp, spații de cazare - 200 mp, tribuna cu vestiare, magazie și suprafețe de teren - pista de atletism cu zgură, teren fotbal și spații antrenament (bac, kaiac canoe și sală forță), însumând o suprafață totală de 21900 m.p., proprietate publică a Statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în calitate de administrator principal și al Clubului Sportiv Municipal Pitești, în calitate de administrator.

Înscrisul care atestă dreptul de proprietate al reclamantului este încheierea nr. 1467/28.02.2000 pronunțată de Judecătoria Pitești, Biroul de Carte Funciară, prin care a fost dispusă intabularea în favoarea Clubului Sportiv Edilul Pitești, asupra tribunei și culoarului de trecere situat în Pitești, Str. x.

În ceea ce privește vătămare intimatului - reclamant, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1705/2006, recurentul arată că intimatul - reclamant nu avea cum să fie vătămat prin actul administrativ dedus judecății, întrucât încheierea pronunțată de către Judecătoria Pitești în baza unei documentații ce atestă efectuarea de lucrări de construcții, modernizare, modificări etc, desfășurate în perioada 1990 - 1997, este ulterioară actelor normative ce certifică dreptul de proprietate al statului asupra imobilului în discuție.

Consideră că instanța de fond a ignorant prevederile art. 78 alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice, și sportului, din cuprinsul cărora rezultă că baza materială pentru activitatea sportivă aflată în patrimoniul statului a fost reintegrată în patrimoniul succesorului în drepturi, Ministerul Tineretului și Sportului, încă din anul 2000.

Acesta este și motivul pentru care, Ministerul Tineretului și Sportului a întocmit Inventarul bunurilor din domeniul public al Statului pe care le are în administrare, conform art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, inventar ce a fost aprobat prin hotărârile de Guvern date în aplicarea art. 21 din Lege. Astfel, în cuprinsul inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a Statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare, la poziția nr. x se află imobilul situat în Municipiul Pitești, str. x - Ștrand, respectiv Stadionul Tineretului.

Din cuprinsul inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, rezultă ca Ministerul Tineretului și Sportului (sau antecesorii acestuia) a inclus imobilul cu nr. de inventar x în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului, în baza H.C.M. nr. 609/1972 și a Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 102/1998, aceste. documente fiind anterioare adoptării atât a H.G. nr. 1705/2006,. a Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 759/2003, cât și a pronunțării încheierii nr. 1467/28.02.2000. de către Judecătoria Pitești. în favoarea intimatului - reclamant.

Prin urmare, imobilul în discuție se regăsea în domeniul public al statului înainte de pronunțarea, de către Judecătoria Pitești, a încheierii nr. 1467/28.02.2000 și, ca atare, nu se poate pune în discuție faptul că prin H.G. nr. 1705/2006, intimatului - reclamant i s-ar fi adus vreo vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim.

Referitor la titlul Statului privind imobilul identificat cu nr. M.F. x, reprezentat de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 607/1972, arată că, potrivit, expunerii de motive a actului normativ, s-a apreciat oportună constituirea unui drept de folosință gratuită întemeiat pe dispozițiile art. 6 din Decretul - Lege nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea Statului, coroborat cu dispozițiile art. 2 și art. 24 din Legea nr. 29/1967 cu privire la dezvoltarea activității de educație fizică și sport.

Astfel, prin dispozițiile art. 6 din Decretul - Lege nr. 409/1955 s-a statuat că "Terenurile fără construcții pe ele vor putea Fi transmise organizațiilor cooperatiste și obștești, prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri, numai în folosință gratuită, fără termen sau pe durată determinată", iar potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 29/1967, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport era "organ central de specialitate, cu caracter obștesc".

Totodată prin expunerea de motive a HCM nr. 607/1972, s-a reținut faptul că "în acest scop și în acord cu prevederile art. 24 din Legea nr. 29/1967, se propune trecerea terenului proprietate de stat în suprafață de 21.900 m.p. care formează baza sportivă "Argeșul" din Pitești, cu amenajările respective, identificat potrivit planului de situație, în folosința gratuită a Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport pe durată nedeterminată", cu mențiunea faptului că "Ministerul Finanțelor și Consiliul Popular al Județului Argeș au avizat favorabil acest proiect..."

Dispozițiile Decretului - Lege nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului au fost abrogate tacit prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 213/1998.

Referitor la titlul Clubului Sportiv "Edilul" Pitești, arată că înscrierile în cartea funciară nu sunt constitutive de drepturi. Ceea ce susține intimatul cu privire la "dreptul de proprietate" asupra imobilului reiese din cererea introductivă de instanța "...deținem un drept de proprietate prin edificare, drept de proprietate intabulat în cartea funciară din anul 2000".

Relevant în prezenta speță este faptul că, intimatul - reclamant omite să precizeze dacă avea acordul proprietarului terenului pentru a edifica construcții, ceea ce poate semnifica faptul că acesta este doar un constructor de rea - credință din moment ce nu are nici un titlu asupra terenului.

Având în vedere cele prezentate solicităm instanței de recurs să constate că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material după cum urmează:

Imobilul s-a aflat, atât anterior, cât și ulterior H.C.M. nr. 609/I972 în proprietatea publică a Statului Român, iar în prezent se află în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Clubul Sportiv Municipal Pitești, prin raportare la art. 7 lit. e) și art. 3 alin. (1), coroborat cu Partea I, pct. 29 din Anexa Ia Legea nr. 213/1998, cu modificări și completări.

In ipoteza în care ar exista o suprapunere între imobilul deținut de Statul Român și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului și Clubul Sportiv "Edilul" Pitești, acesta nu deține Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de ministerul de resort, situație în care apreciază că acesta nu poate justifica un interes legitim, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind în esență, un constructor de rea-credință prin raportare la dispozițiile art. 492 din vechiul C. civ.

Modalitatea de reglementare a dreptului de proprietate sub regimul comunist a fost, evident, diferită de cea ulterioară anului 1989.

Reclamantul nu a putut invoca decât un contract de închiriere, încheiat în data de 05.06.1990, în conformitate cu care, potrivit pct. 3, lit. c) avea obligația "să remedieze și să întrețină în perfectă stare de funcționare încăperile aflate în exploatare și instalațiile aferente precum și suprafața de joc și împrejmuirea bazei sportive".

În virtutea acestor obligații, uzitând de niște procese-verbale de recepție lucrări, acesta a procedat la intabulare "construcții stadionul Tineretului, tribună, culoar teren".

Întabularea în cartea funciară, în condițiile Legii nr. 7/1996 nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate, în sine.

Hotărârea Guvernului nr. 447/2002 este adoptată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu modificări și completări, și are rolul de a atesta apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local al județului Argeș, în baza inventarelor întocmite și însușite prin hotărâri ale consiliilor județene și consiliilor locale.

Un astfel de act administrativ nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi, ci are exclusiv caracter declarativ de proprietate publică, fiind, în fapt, un act de aprobare a inventarelor întocmite și, ulterior, însușite prin acte ale autorităților locale desemnate și învestite cu atribuții și competențe legale în acest sens.

Prin urmare, inventarierea și declararea apartenenței la domeniul public s-a făcut de către autoritățile publice locale. în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, cu modificări și completări, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenta sau inexistenta dreptului de proprietate publică.

În recursul său, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arătând că prin sentința atacată, a fost încălcată latura pozitivă a autorității de lucru judecată stabilită prin sentința civilă nr. 219F/07.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2009, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 3107/21.06.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect "excepție nelegalitate act administrativ"

Referitor la al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul reiterează modul în care este reglementat titlul statului privind imobilul identificat cu nr. M.F. x făcând trimitere, totodată și la modalitatea în care intimata reclamantă a înscris în cartea funciară dreptul de care se prevalează fără să facă vreo dovadă că imobilul ar fi ieșit vreodată din patrimoniul Statului Român, respectiv din folosința gratuită și ulterior din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului.

În recursul său, intervenientul Ministerul Finanțelor Publice a invocat ca și motive de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile aferente motivului de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt cele privind încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, și nu se arată nici motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Deși în cauza de față atât pârâții, cât și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice au formulat apărări în sensul respingerii acțiunii reclamantului, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că acestea au fost analizate de instanța de fond.

Astfel, dacă în partea introductivă a considerentelor, instanța de fond a redat câteva pasaje din actele de procedură depuse de pârâți și de intervenient, ceea ce ar trebui să reprezinte motivarea soluției pronunțate nu reprezintă altceva decât preluarea unor pasaje întregi din cererea de chemare în judecată.

Or, de vreme ce din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că a analizat apărările formulate de pârâți și de intervenient, se desprinde concluzia că instanța de fond a procedat ca și cum aceste apărări nu ar fi existat, sau ca și cum prezența acestor autorități în litigiul de față trebuia să fie formală.

Instanța de fond și-a însușit susținerile reclamantei, fără însă a rezulta că a existat o verificare si o analiză a acestor susțineri și fără a indica, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru pronunțarea acestei soluții. instanța de fond nu a făcut altceva decât să preia, să redea, să-și însușească susținerile reclamantei, unele diferențe între pasajele preluate din cererea de chemare în judecată, pe de o parte, și paginile care compun considerentele cu privire la soluția dată cererii de chemare în judecată fiind de ordinul a câteva cuvinte.

Din acest motiv, solicită casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea pronunțării unei hotărâri din a cărei motivare să rezulte că aceasta conține toate elementele prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că, deși a apreciat că în cauză este utilă, pertinentă și concludentă administrarea probei cu expertiză topografică, instanța de fond a înlăturat concluziile Raportului de expertiză, pe motiv că acestea ar fi neconcludente.

Aflarea adevărului în cauză nu presupune preluarea susținerilor reclamantului și nici înlăturarea concluziilor Raportului de expertiză întocmit ca urmare a efectuării expertizei încuviințată chiar de către instanță.

Câtă vreme expertul a menționat, așa cum a reținut instanța de fond, că "nu poate preciza dacă terenul din HCM 609/1972 prezintă identitate cu terenul reclamantului", soluția nu era în sensul de a se da credit susținerilor reclamantului și de a fi admisă acțiunea ci, eventual, obținerea unei alte păreri, de la un alt expert, ceea ce presupunea refacerea expertizei.

Mai mult decât atât, incertitudinea cu privire la împrejurarea dacă terenul din HCM nr. 609/1972 prezintă identitate cu terenul reclamantului nu este de natură a concluziona că H.G. nr. 1705/2006 ar fi vătămat pe reclamant într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, care să atragă nelegalitatea acestui act administrativ.

În acest sens, se arată că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, vătămarea de drepturi constituie una din condițiile prealabile necesare pentru ca o persoană să poată cere instanței de contencios administrativ anularea unui act administrativ sau recunoașterea unui drept.

H.G. nr. 1705/2006 nu stabilește natura juridică a unor imobile, ci doar aprobă inventarul centralizat al imobilelor proprietate publică a statului declarate astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către administratorii acestora care au atribuții în delimitarea bunurilor aflate în administrarea lor pe baza documentelor și informațiilor de natură economică și juridică și care stabilesc regimul juridic al bunurilor în cauză.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse împreună cu cererea de intervenție, imobilul cu nr. de inventar x reprezintă clădiri - sediul clubului - 70 mp, spații de cazare - 200 mp, tribuna cu vestiare, magazie și suprafețe de teren - pista de atletism cu zgură, teren fotbal și spații antrenament (bac, kaiac canoe și sală forță), însumând o suprafață totală de 21900 mp., proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în calitate de administrator principal și al Clubului Sportiv Municipal Pitești, în calitate de administrator.

Înscrisul care atestă dreptul de proprietate al reclamantului este încheierea nr. 1467/28.02.2000 pronunțată de Judecătoria Pitești, Biroul de Carte Funciară, prin care a fost dispusă întabularea în favoarea Clubului Sportiv Edilul Pitești, asupra tribunei și culoarului de trecere situat în Pitești, Str. x, în baza unei documentații ce atestă efectuarea de lucrări de construcții, modernizare, modificări etc, desfășurate în perioada 1990-1997, beneficiar fiind Clubul Sportiv Edilul Pitești și antecesorii acestuia.

Reclamantul nu avea cum să fie vătămat prin actul administrativ dedus judecății, întrucât încheierea pronunțată de către Judecătoria Pitești în baza unei documentații ce atestă efectuarea de lucrări de construcții, modernizare, modificări etc, desfășurate. în perioada 1990-1997, este ulterioară actelor normative ce certifică dreptul de proprietate al statului asupra imobilului în discuție.

Astfel, din analiza art. 78 alin. (1) și (2) și art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, rezultă că baza materială pentru activitatea sportivă aflată în patrimoniul statului a fost reintegrată în patrimoniul succesorului în drepturi, Ministerul Tineretului și Sportului, încă din anul 2000.

Acesta este și motivul pentru care, Ministerul Tineretului și Sportului a întocmit Inventarul bunurilor din domeniul public al statului pe care le are în administrare, conform art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, inventar ce a fost aprobat prin hotărârile de Guvern date în aplicarea art. 21 din lege.

Astfel, în cuprinsul inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare, Ia poziția nr. x se află imobilul situat în Municipiul Pitești, str. x-Ștrand, respectiv Stadionul Tineretului (așa cum rezultă din fila de inventar aflată la dosarul cauzei).

De asemenea, din cuprinsul inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, rezultă că Ministerul Tineretului și Sportului (sau antecesorii acestuia) a inclus imobilul cu nr. de inventar x în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în baza HCM nr. 609/1972 și a Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 102/1998, aceste documente fiind anterioare adoptării atât a H.G. nr. 1705/2006, a Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 759/2003, cât și a pronunțării încheierii nr. 1467/28.02.2000, de către Judecătoria Pitești, în favoarea reclamantului.

Totodată, din cuprinsul filei de inventar menționată anterior, rezultă că imobilul în discuție se află în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, ca urmare a adoptării Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, imobilul în discuție se regăsea în domeniul public al statului înainte de pronunțarea, de către Judecătoria Pitești, a încheierii nr. 1467/28.02.2000 și, ca atare, nu se poate pune în discuție faptul că prin H.G. nr. 1705/2006, reclamantului i s-ar fi adus vreo vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim.

Împrejurarea că expertul a menționat că "nu poate preciza dacă terenul din HCM 609/1972 prezintă identitate cu terenul reclamantului" (cu alte cuvinte, incertitudinea existentă cu privire la bunul în litigiu) nu este de natură a atrage nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006, câtă vreme nu s-a făcut dovada faptului că inventarierea bunului în discuție, în domeniul public al statului, astfel cum se regăsește în cuprinsul H.G. nr. 1705/2006, a provocat reclamantului o vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim.

La data de 20 iulie 2018, recurentul pârât Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare la recursul intervenientului Ministerul Finanțelor Publice, achiesând la criticile formulate.

La data de 31.07.2018, intimatul-pârât Clubul Sportiv Edilul Pitești a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocate tardivitatea recursului formulat de pârâtul Guvernul României, cu consecința caracterului neavenit al recursurilor promovate de intervenienții Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Finanțelor Publice; pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurentul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, atașând în acest sens înscrisuri care fac dovada depunerii în termen a recursului (copia confirmării de primire cererii de recurs expediată prin poștă, factura de plată a serviciului de corespondență precum și dovada comunicării pe fax a cererii la Curtea de Apel București).

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Înalta Curte constată că, deși recurentului-pârât i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, datorată conform art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din rezoluția și dovada primirii procedurii de citare, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul formulat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, ca netimbrat.

Cu privire la recursurile declarate de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor, întrucât criticile invocate de aceștia vizează aceleași aspecte, Înalta Curte urmează a le analiza împreună.

Hotărârea recurată va fi verificată, sub un prim aspect, din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., ce constituie un motiv de casare de ordine publică.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când ….aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, se constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului, ci doar a preluat, necritic, pasaje întregi din susținerile reclamantei intimate din cererea de chemare în judecată.

Din conținutul hotărârii recurate se observă că cea mai mare parte din considerente acesteia este identică în conținut cu acțiunea reclamantei, fără ca instanța să argumenteze de ce a respins susținerile părților adverse, felul în care a analizat probatoriile administrate și cum a interpretat, în manieră proprie, dispozițiile legale incidente.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a explicat convingător raționamentul juridic propriu pe care l-a adoptat, astfel că, prin preluarea necenzurată a opiniei unei singure părți, hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Or, în cauză, deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, este notabil că nicio afirmație din apărările recurentelor nu a fost cercetată, deci nu a servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidență în cauză.

Procedând în acest mod, prima instanța nu a cercetat fondul cererii principale cu care a fost sesizată, preluând doar susținerile formulate de reclamantă pe calea cererii de chemare în judecată, iar pronunțarea unei soluții direct în recurs ar conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Constatând că acest prim motiv de casare este fondat, iar admiterea acestuia conduce la casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, se apreciază că nu este necesară verificarea celui de-al doilea motiv de casare - art. 488 alin. (8) C. proc. civ., prima instanță urmând să cerceteze toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, dar și apărările recurentelor, reiterate în prezentul recurs. De asemenea, instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea efectuării unei noi expertize topografice de către 3 experți, cu obiective clare menite să clarifice aspectele constatate incerte în raportul de expertiză efectuat inițial la fond.

Concluzionând, este evident că toate aspectele reținute mai sus corespund unei nemotivări a hotărârii și necercetării fondului litigiului, motiv pentru care sunt incidente în cauză prevederile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând să admită recursul declarat de pârâtă și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. va anula recursul formulat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, ca netimbrat iar în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004, va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor, cu consecința casării sentinței recurate si trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe care va rejudeca pricina ținând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 3831 din 20 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Admite recursurile declarate de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3831 din data de 20 octombrie 2017 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2021.