ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5810/2020

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional, a solicitat anularea Notei de neconformitate nr. x/29.10.2019 și a Deciziei nr. 17/09.01.2020 de soluționare a contestației, precum și suspendarea executării Notei de neconformitate nr. x/29.10.2019 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 26 din 23 aprilie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a disjuns cererea având ca obiect anularea actului administrativ, de cererea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ,

- a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional,

- a dispus restituirea către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, prin Primar a cauțiunii în valoare de 9.400 RON consemnate la A. S.A. la dispoziția Curții de Apel Bacău cu recipisa nr. x din 27.03.2020, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

- pentru cererea având ca obiect anularea actului administrativ s-a dispus formarea unui dosar separat pe rolul Curții de Apel Bacău, în care s-au depus toate înscrisurile detașate din dosarul nr. x/2020, ce au legătură cu obiectul cererii disjunse.

Împotriva sentinței civile nr. 26 din 23 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, prin Primar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, să se dispună suspendarea executării Notei de neconformitate nr. x/29.10.2019 până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2020, dosar disjuns din prezentul dosar, având ca obiect anularea actelor administrative contestate.

Recurenta-reclamanta a învederat că, contrar celor reținute de către instanța de fond, în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, aceasta constând în în împovărarea unității administrativ teritoriale cu suportarea suplimentului de 25% pentru ca proiectele să fie implementate, în contextul în care derulează alte proiecte și a alocat deja aceste sume pentru credite, salarii și cheltuieli necesare.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că aceasta constă în imposibilitatea implementării în condiții normale a celor două proiecte, deoarece, la demararea procedurilor de implementare a Proiectelor Cod SMIS 124829 și Cod SMIS 124828, s-a prevăzut o sumă care acum este redusă cu 25%, în mod injust.

De asemenea, recurenta-reclamantă a apreciat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea finanțelor publice nr. 273/2006, instanța de fond reținând în mod greșit că, necesitatea realizării unei rectificări bugetare ar fi lipsită de relevanță.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a susținut că suspendarea notei de neconformitate are rolul de a permite implementarea Proiectelor Cod SMIS 124829 și Cod SMIS 124828 în condiții care să satisfacă atât interesul și rolul social al autorității publice care a aplicat și promovat aceste proiecte, cât și cerințele impuse de disciplina bugetară.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 iulie 2020, intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional a invocat, în principal, excepția nulității recursului, pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț prin Primar este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Notei de neconformitate nr. x/29.10.2019.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În raport de aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, pe de o parte, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare, iar pe de altă parte, argumente care nu pot conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiții.

Astfel, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curtea reține că, aspectele învederate la fond, cu privire la faptul că reclamanta ar fi fost îndreptățită să introducă în caietul de sarcini cerința privind experții de care ofertantul înțelegea să se folosească, necesită examinarea unor împrejurări ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare, astfel încât, nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

În ceea ce privește criticile din recurs, referitoare la împovărarea autorității locale cu plata suplimentului de 25%, pentru ca proiectele să fie implementate, precum și necesitatea realizării unei rectificări bugetare în acest sens, Înalta Curte apreciază că, aceste critici nu pot fi reținute ca indicii de nelegalitate care să dovedească aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat, fiind mai degrabă argumente în susținerea îndeplinirii condiției pagubei iminente, decât a cazului bine justificat.

În plus, o eventuală suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea fondului litigiului nu ar rezolva această situația, reclamanta nefiind îndreptățită să primească și diferența dintre suma solicitată și suma efectiv rambursată, corecția financiară în cuantum de 25% fiind deja scăzută din valoarea sumei virate de către pârât reclamantului, în temeiul contractului de finanțare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu au fost reliefate, de către reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț prin Primar, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț prin Primar împotriva sentinței civile nr. 26 din 23 aprilie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2020.