ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4637/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 09.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, ]n contradictoriu cu pârâții INSPECTIA JUDICIARA și B., anularea rezoluțiilor de clasare nr. x/2015 din 06.11.2015, nr. x/2015 din 20.01.2016, și nr. x/2015 din 19.01.2016.

]

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 3653 din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a precizat că în mod greșit instanța a reținut că procedura prealabilă a fost îndeplinită doar în cazul rezoluției de clasare nr. x/2015 din 06.11.2015, în condițiile în care celelalte rezoluții de clasare au fost date în continuarea primei cercetări, fiind vorba despre un șir de hotărâri date în baza aceleiași rezoluții de abatere.

Recurenta a arătat că nu pot fi reținute aprecierile Curții de Apel referitoare la statutul constituțional al judecătorului, care îi conferă independență și inamovibilitate. A precizat că judecătorul este într-adevăr independent și inamovibil, însă nu poate fi în ceea ce privește respectarea procedurilor legale în vigoare în soluționarea cauzelor și nici în ceea ce privește respectarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată.

Recurenta a arătat că nu a reclamat aspecte referitoare la aplicarea normelor de drept material și procesual, ci aspecte referitoare la abateri disciplinare.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând actele și lucrările cauzei constată că hotărârea pronunțată de instanța de primă jurisdicție este definitivă, în sensul art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât în situația atacării rezoluției de respingere a sesizării, conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă. Or, nu poate fi identificată nicio rațiune pentru care, în situația atacării unei rezoluții de clasare, hotărârea curții de apel să poată fi atacată.

Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia Curții de Apel București nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.

De altfel, Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat soluția de unificare a practicii judiciare, în ședința din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu care "în ipoteza în care contestația împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de CSM-Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță, prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil".

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că reclamanta nu a formulat recurs și împotriva încheierii din 23.09.2016 prin care s-a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile în privința capetelor de cerere privind anularea rezoluțiilor de clasare nr. x/2015 din 20.01.2016, comunicate cu adresa având același număr din data de 04.02.2016, și nr. x/2015 din 19.01.2016, comunicate cu adresa având același număr din data de 04.02.2016, această soluție nefiind deci atacată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3653 din 21 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.