ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 27 mai 2021
Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 42 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a respins contestația privind durata procesului formulată de petentul A. în dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin decizia penală nr. 69 din data de 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 42 din 27 ianuarie 2021 a Tribunalului Suceava.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei penale nr. 69 din data de 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a declarat contestație.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac declarată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Conform dispozițiilor art. 425
1
alin. (1)
C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei penale nr. 69 din data de 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de acesta împotriva încheierii nr. 42 din 27.01.2021 a Tribunalului Suceava.
Astfel, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispozițiilor art. 425
1
alin. (7)
C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 69 din data de 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 69 din data de 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2021.