ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2021

HOTĂRÂRE

01.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS.,TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH. și IIIII. au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională Antidrog, solicitând instanței: obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanță dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanți a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiții deosebite, similar personalului instituției cu atribuții similare celor ale reclamanților, dar încadrate ca funcționari publici cu statut special; cu cheltuieli de judecată.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca instanța sa constate că are loc o discriminare a reclamanților în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, obligarea pârâtei și la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, în sensul de a se prevedea că personalul contractual din cadrul Agenției Naționale Antidrog care are și atribuții similare polițiștilor se încadrează în categoriile de condiții deosebite de muncă și pentru care a fost înregistrată pe rolul Guvernului României o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 sub nr. x/14.09.2020 (anexată), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.09.2020 Sindicatul politistilor JJJJJ. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantilor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, formulată și completată de către aceștia.

Cauza a fost disjunsă, în ceea ce le privește pe reclamantele care au domiciliul pe raza județului Timiș, respectiv, O. și A., fiind, astfel, format prezentul dosar, nr. x/2020

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 1960/2020 din 07 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele O. și A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Antidrog, precum și a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamanților, formulată de Sindicatul Polițiștilor JJJJJ., în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competență teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ., iar, potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile părților au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Or, a reținut instanța, reclamanții din prezentul dosar invocă drepturi proprii rezultate din raporturile de muncă derulate în cadrul pârâtei, fără însă a se constata existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu același pârât, pentru a justifica judecarea acestora împreună.

KKKKK. de competență este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Prin urmare, față de inexistența coparticipării procesuale active, s-a apreciat că KKKKK. de competență teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispozițiile enunțate anterior cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiile de muncă.

Față de considerentele expuse, prin raportare la locul de muncă al reclamanților, astfel cum este indicat în înscrisurile atașate dosarului, și având în vedere că reclamanții nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în circumscripția Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

2.2). La data de 09 noiembrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 286/2021 din 25 februarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș în soluționarea acțiunii formulata de reclamantele O. și A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Antidrog, precum și a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamanților, formulată de Sindicatul Polițiștilor JJJJJ., având ca obiect obligație de a face; a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj; a constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul Cluj și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

În materie de competență teritorială, Tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanții din cauza de față puteau sesiza:

- fie Tribunalul Timiș, instanță în circumscripția căreia își au domiciliul și locul de muncă;

- fie instanța competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalți reclamanți, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceștia.

Reclamanții din cauza de față, a constatat instanța, au ales să introducă cererea împreună cu ceilalți reclamanți pe rolul Tribunalului Cluj, instanță competentă teritorial în privința acelora dintre titularii cererii de chemare în judecată care au domiciliul și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Tribunalul Timiș a opinat că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., și anume, existența unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, toți reclamanții au calitatea de angajați ai pârâtei, pretenția formulată de fiecare dintre aceștia este identică, iar motivele de fapt și de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice. Apare evident că reclamanții sunt interesați să promoveze o acțiune comună, nu doar prin prisma utilității administrării unui probatoriu comun, ci și din perspectiva pronunțării unei soluții unice care să rezolve conflictul dedus judecății, circumstanțe de natură a plasa reclamanții în aceeași situație juridică ulterior finalizării procesului, cu privire la conflictul dedus judecății.

Față de prevederile art. 269 alin. (3) C muncii, Tribunalul a reținut că reclamanții din cauza de față erau îndreptățiți să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalți reclamanți la Tribunalul Cluj dat fiind că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanți aveau domiciliul și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, a apreciat că Tribunalul Cluj a devenit instanță competentă teritorial pentru soluționarea cererii formulate de reclamanții din cauza de față.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea mai multor reclamanți, între care, și a reclamantelor din cauza de față, O. și A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Antidrog, de obligare a pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare, pentru încadrarea posturilor acestora în categoria celor de muncă în condiții deosebite, similar personalului instituției cu atribuții similare celor ale reclamanților, dar încadrate ca funcționari publici cu statut special.

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrate inițial sub nr. x/2020, în ce privește reclamanții care nu au domiciliul pe raza județului Cluj, formând dosare noi pentru fiecare dintre aceștia.

În dosarul nr. x/2020, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei pentru salariatele O. și A., domiciliate în jud. Timiș, dispunând declinarea competenței de soluționare a acțiunii acestor reclamante, în favoarea Tribunalului Timiș.

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Cod, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă, în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Însă, în cauză, părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2020, a reținut instanța că nu se află în situația de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează în sensul că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul pârâtei, iar solicitarea dedusă judecății de către fiecare reclamant, precum și modalitatea de cercetare a cauzei, nu sunt comune, chiar dacă se referă la obligarea aceluiași angajator să reîncadreze locurile de muncă la care aceștia își desfășoară activitatea, în categoria celor de muncă în condiții deosebite, similar personalului instituției cu atribuții similare celor ale reclamanților, dar încadrate ca funcționari publici cu statut special.

Astfel fiind, învestită fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte nu poate interveni asupra măsurii disjungerii dispuse de instanța inițial învestită- Tribunalul Cluj, căci, în caz contrar, s-ar exercita un control judiciar însuși ori chiar s-ar lipsi de finalitate o dispoziție a instanței - de disjungere - pe calea regulatorului de competență, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, față de faptul că KKKKK. de competență la care se referă art. 269 alin. (3) din Codul Muncii a fost înlăturată, în opinia instanței de disjungere neexistând decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât, a reținut aceasta, fiecare dintre reclamanți urmărește drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare, și între cererile lor nu există o strânsă legătură, Înalta Curte va reține că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza de față este cea reglementată prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv, Tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, chiar dacă, aparent, cererile lor urmează același regim juridic și probator.

În consecință, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.