ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1394/2021

HOTĂRÂRE

08.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1394/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 08 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Antidrog, au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanță dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanți a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiții deosebite, similar personalului instituției cu atribuții similare celor ale reclamanților, dar încadrate ca funcționari publici cu statut special, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 5, art. 6, art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) Codul muncii, ale H.G. nr. 461/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Antidrog, ale Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Naționale Antidrog, ale H.G. nr. 1822/2004, ale art. 2 și 3 din Legea 31/1991, ale art. 1, 6 și 8 CEDO, ale art. 16, 34 din Constituția României, ale art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea 263/2010, și ale O.U.G. nr. 137/2000.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca instanța să constate că are loc o discriminare a reclamanților, în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, obligarea pârâtei și la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, în sensul de a se prevedea ca personalul contractual din cadrul Agenției Naționale Antidrog care are și atribuții similare polițiștilor se încadrează în categoriile de condiții deosebite de muncă și pentru care a fost înregistrată pe rolul Guvernului României o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 sub nr. x/14.09.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 30 septembrie 2020, Sindicatul Polițiștilor JJJJJ. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamanților prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată de către aceștia.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, s-a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanții care nu au domiciliul sau locul de muncă pe raza județului Cluj și formarea unor dosare distincte. Astfel s-a format dosarul nr. x/2020 privind pe reclamanții OOO. și E..

Prin sentința civilă nr. 1939/2020 din 7 octombrie 2020, pronunțată în dosarul disjuns nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție în favoarea reclamanților, formulată de Sindicatul Polițiștilor JJJJJ., în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În esență, Tribunalul Cluj a reținut că, potrivit art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competența teritorială exclusivă în privința litigiilor de muncă. A mai reținut că această competență poate fi înlăturată în cazul în care sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cu aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii și ale art. 59 C. proc. civ.

S-a reținut că, în speță, nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competență teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, întrucât în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, având în vedere că hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Așa fiind, prin raportare la locul de muncă al reclamanților, astfel cum este indicat în înscrisurile atașate dosarului, și având în vedere că reclamanții nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în circumscripția Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar x/2020

La 19 ianuarie 2021, reclamanții au depus note scrise prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, apreciind că în cauză este competent Tribunalul Cluj.

Prin sentința civilă nr. 901 din 01 aprilie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a reținut că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de angajați ai Agenției Naționale Antidrog, aceștia formulând pretenții identice în contradictoriu cu angajatorul, pretenții justificate pe o cauză juridică identică, și anume, natura activităților prestate. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 269 Codul muncii, rezultă că reclamanții din cauza de față puteau sesiza fie Tribunalul Dâmbovița, instanță în circumscripția căreia își au domiciliul și locul de muncă, fie instanța competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalți reclamanți, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceștia. Analizând dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii și pe cele ale art. 59 C. proc. civ., instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, deoarece există o strânsă legătură între drepturile și obligațiile părților, având în vedere că toți reclamanții din dosarul inițial, nr. x/2020, au calitatea de angajați ai pârâtei, pretenția formulată de fiecare dintre aceștia este identică, iar motivele de fapt și de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice, singura diferență fiind dată de împrejurarea că pârâta are încheiat cu fiecare reclamant un raport de muncă distinct, cerință specifică impusă de legislația muncii.

Astfel, s-a reținut că reclamanții din cauza de față erau îndreptățiți să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalți reclamanți la Tribunalul Cluj, dat fiind că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanți aveau domiciliul și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulți angajați ai Agenției Naționale Antidrog prin care aceștia solicită încadrarea posturilor ocupate în categoria celor de muncă în condiții deosebite, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Astfel, fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul pârâtei, chiar dacă solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator.

În speță, pentru o parte dintre reclamanți, instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2020 pentru reclamanții care nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în județul Cluj, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj.

În cauza de față sunt reunite cererile formulate de reclamanții OOO. și E., cu domiciliul în județul Dâmbovița.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Înalta Curte reține că nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competență teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, având în vedere că modul de soluționare al uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

În consecință, față de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, nu se poate considera că Tribunalul Cluj, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2020, care au locul de muncă/domiciliul pe raza județului Cluj, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții din dosarul disjuns nr. x/2020, care nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în circumscripția Tribunalului Cluj, ci pe raza teritorială a județului Dâmbovița întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Față de faptul că reclamanții din prezentul dosar au locul de muncă în județul Dâmbovița și având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală, se apreciază că instanța competentă în soluționarea cauzei este Tribunalul Dâmbovița.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.