ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 404/2021

HOTĂRÂRE
17.02.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 404/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția Civilă la 05.03.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B.., a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.945,01 RON, reprezentând debit restant și la plata penalităților de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 1072/17.09.2020, Judecătoria Cornetu, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pe rolul căreia a fost înregistrată la 15.10.2020.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut incidența art. 126 C. proc. civ. și art. 17.2 din Anexa intitulată "Termeni și condiții generale privind furnizarea serviciilor A." la contractul nr. x/29.10.2015, prin care părțile au stabilit că "Litigiile de orice natură decurgând în legătură sau din interpretarea, executarea sau încetarea TCG și a contractului, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă se vor rezolva în cadrul instanțelor de judecătorești competente de la sediul furnizorului".

Astfel, subliniind că sediul furnizorului se află în municipiul Ploiești, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 7683/26.11.2020, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

Instanța a mai constatat că în cauză pârâta nu a formulat întâmpinare, astfel că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Cornetu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 05.02.2021.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu pentru următoarele considerente:

Instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L., la plata sumei de 10.945,01 RON, reprezentând debit restant și a accesoriilor.

Având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, competența teritorială în cauză este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.

Diferența între necompetența de ordine publică și cea de ordine privată se reflectă și în ceea ce privește persoanele care o pot invoca.

Astfel, spre deosebire de necompetența de ordine publică, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale relative în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., este decăzut din dreptul de a o mai face, iar instanța este obligată să procedeze la judecată, și nu să-și invoce din oficiu pretinsa necompetență.

În consecință, invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată din oficiu, astfel cum s-a realizat în prezenta cauză de către Judecătoria Cornetu, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2743/2021
judecare, prin sentința nr. 1181 din 24 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă și excepția prescr
ÎCCJ 2022-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R
ÎCCJ 2021-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1390/2021
Ședința publică din data de 8 iunie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2020, A. S.R.L. a chemat în judecată pe pâ
ÎCCJ 2025-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2025
Ședința publică din data de 26 februarie 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, secția Civilă la 11.01.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lic
ÎCCJ 2024-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2024
Ședința publică din data de 6 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – secția Civilă, la 07.10.2022, reclamanta S.C. A
Sursă