Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4187/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4187/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin Sentința penală nr. 154 din 10 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13/118/2003, a condamnat pe inculpații: - S.V., (fiul lui T. și M.) la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.; la 6 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., în baza art. 65 C. pen., cu referire la art. 66 C. pen.

pentru această infracțiune inculpatului aplicându-i-se, pe termen de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; - C.N. (fiul lui S. și C.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen.; la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - C.A., (fiul lui P. și S.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 5 ani și 8 luni închisoare, și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe, deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (2) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. Sus-numitul inculpat a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (lipsa laturii obiective). În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 5 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - T.N., (fiul lui M. și E.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. Inculpatul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. (lipsa laturii obiective). În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani și 6 luni închisoare. Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - D.E., (fiica lui M. și I.), la 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de fals la legea contabilității în formă continuată, prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2), a art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. c) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 rap. la de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- C.B.S., (fiul lui C. și C.), la 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), art. 209 alin. (3), art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- Ș.M., (fiul lui C. și L., recidivist) la 5 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 252 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Constanța, precum și a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1290 din 14 iulie 2000 a Judecătoriei Constanța, executarea acestora alături de pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - U.V.C., (fiul lui V. și M.), la 3 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

-V.V., (fiul lui V. și A., urmărit general în baza ordinului IGP nr. VMQMMM2Q91), la 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În aceeași cauză, au mai fost condamnați inculpații S.V. și C.I., pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen., pentru ambii cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., S.V. urmând să execute 6 ani închisoare, iar C.I., la 5 ani și 8 luni închisoare. Pe latură civilă, în baza art. 14 alin. (2) lit. b), cu referire la art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999, 1003 C. civ., inculpații U.V.C., S.V., C.I., S.M., V.V., C.B.S., S.V., C.N., C.A., D.E., aceasta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Slobozia, toți inculpații în solidar, au fost obligați să plătească părții civile SC P. SA Ploiești, prin lichidator judiciar SC R.C.

SPRL București, suma de 4.060.327 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea reparației conductei. Totodată, s-a constatat a fi fost recuperată cantitatea de 23.346 kg motorină sustrasă în noaptea de 6 din 7 ianuarie 2003. Inculpații V.V., C.B.S., S.V., C.N., C.A., D.E., aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Constanța, toți acești inculpați în solidar, către partea civilă SC P. SA Ploiești prin lichidator judiciar SC R.C. SPRL București, suma de 7.269.659.550 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea cantității de 3.758.693 litri motorină EN 590 sustrasă. În baza art. 118 lit. a) C. pen. și art. 25 din Legea nr. 21/1999, s-a dispus confiscarea specială de la inculpații S.V., C.N., C.A., D.E.

și T.N. a sumei de 82.987.864.470 lei, sumă rezultat al săvârșirii infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor menționate la punctele 1 - 10 din raportul de expertiză criminalistică nr. 229 din 29 decembrie 2008 întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București. S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților U.V.C. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), S.V. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), C.I. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), C.B.S. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), S.V. (ordonanța din 05 ianuarie 2003), T.N.

(ordonanța din 15 ianuarie 2003). Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Inculpații au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 12/P/2003 din data de 21 aprilie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în esență reținându-se că în noaptea de 06/07 ianuarie 2003, spre ora 2,45 polițiști din cadrul Poliției orașului Basarabi, jud. Constanța, constituiți în patrulă, în zona conductei magistrale de transport motorină Teleajen, tronson Basarabi - Valu lui Traian, verificând posibile furturi de produse petroliere, au sesizat zgomotul produs de motorul unui autovehicul, motor puternic ambalat, localizarea fiind în perimetrul Penitenciarului Valea Seacă.

Procesul-verbal încheiat înscria că s-a constatat, în spatele locului de detenție menționat, în apropierea conductei, staționat, un autotractor cisternă marca "I.". Observând patrula, conducătorul auto a coborât și a fugit spre o solă cu viță de vie, alte două persoane aflate în apropiere, fugind spre orașul Basarabi. Aproape instantaneu, patrula a sesizat luminile unul alt vehicul, acesta, odată ce s-au executat focuri de armă, a rulat spre orașul Basarabi. La acel loc, polițiștii au găsit două furtune prevăzute cu ștuțuri metalice, în lungime fiecare de circa 20 metri. Martorul P.L., ofițer în cadrul Penitenciarului Valea Seacă a confirmat constatările din procesul-verbal, acesta, fiind de gardă, folosind un binoclu, văzuse derularea celor prezentate, a auzit zgomotul motorului și voci.

Același martor a mai declarat că în dimineața de 7 ianuarie 2003, deplasându-se cu comandantul locului de detenție la zona menționată, a văzut acolo o cisternă de culoare albă. În aceeași dimineață, ora 8.00, cercetarea amănunțită a locului, în prezența martorului asistent O.P., a relevat constatarea, despre aceasta efectuându-se și planșe foto. Astfel, s-a constatat că autotractorul nu avea număr de înmatriculare, iar în spate, avea cuplată o cisternă albă, semiremorcă, împărțită în patru compartimente, cu patru guri de umplere și două vane pentru descărcare, situate la partea inferioară. Pe semiremorcă era montată o plăcuță de culoare galbenă, pe aceasta fiind înscris numărul X. La distanța de aproximativ 2 metri de vehicul, s-au depistat două robinete, iar pe conductă, patru instalații artizanale prevăzute cu ștuț metalic, came și țeavă cu lungimea de circa 60 cm.

La 7 - 8 metri, s-au mai găsit două bucăți de furtun din plastic, cu inserție textilă, diametrul 1 țol, fiecare capăt având montat un racord metalic fixat cu colier, racordurile fiind filetate. Procedându-se la infiltrarea racordurilor la furtune, cu robinete montate pe instalații, s-a constatat că s-au cuplat. Cu aceeași ocazie, s-au ridicat și conservat urme palmare și digitale din exteriorul și din interiorul cabinei autotractorului. Polițiștii și reprezentanții SC P. SA Ploiești au constatat că în aer se simțea miros puternic de combustibil, cisterna fiind plină cu motorină. S-au ridicat probe pentru expertizarea produsului petrolier. SC P. SA Ploiești, cu adresa din 15 ianuarie 2002 a comunicat că în cisternă s-au găsit 23.346 litri motorină EN 590. Raportul de încercări nr. 59 din 7 ianuarie 2003 a înscris că motorina găsită este tip EN590 și poate proveni din conducta magistrală a SC P. SA Ploiești.

În dimineața zilei de 07 ianuarie 2003, în jurul orelor 3.20, lucrătorii de poliție de la Poliția orașului Basarabi au mai observat, prezența, pe str. M. a unui autoturism marca D., de culoare gri metalizat, care se deplasa dinspre orașul Basarabi spre loc. Valu lui Traian, încheindu-se și un proces-verbal. În autoturism au fost identificați inculpații U.V.C. (conducătorul auto), S.V. și C.I., care aveau hainele și încălțămintea îmbibate cu produs petrolier, și cu miros specific de motorină. Aspectul și mirosul emanat de obiectele vestimentare și de încălțămintea inculpaților au fost remarcate și de martorul asistent B.M., cu prilejul conducerii inculpaților la sediul poliției. Pe parcursul cercetărilor penale s-a procedat la examinarea științifică a pantalonilor purtați de către inculpații S.V.

și C.I. Conform constatării tehnico-științifice efectuate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.: "pe obiectele de îmbrăcăminte ale inculpaților S.V. și C.I. s-au pus în evidență urme de motorină, parțial evaporată. Compoziția chimică a urmelor de motorină evidențiate pe obiectele de îmbrăcăminte ale celor doi inculpați este asemănătoare cu compoziția chimică a probei de motorină ridicată din autotrenul marca I.". Potrivit raportului de constatare-dactiloscopică ca urmare a exploatării dactiloscopice a urmelor papilare ridicate de pe cabina autotractorului I., s-a constatat că urma palmară conservată de pe portiera dreapta față a capului tractor implicat în furtul de motorină a fost creată de regiunea digito-palmară de la mâna dreapta, a inculpatului Ș.M.

Referitor la autocisterna cu nr. de înmatriculare X, s-a stabilit că aceasta a fost vândută în anul 2001 de către o societate franceză, firmei românești SC "S.S." SRL Timișoara. Conform adresei din 31 ianuarie 2003 a I.G.P. de Frontieră, autovehiculul a fost introdus în România prin PPF Nădlac, la data de 04 iunie 2001. Oficiul Național Interpol a comunicat, la data de 18 ianuarie 2003 că numărul de înmatriculare X a fost atribuit unei cisterne alimentare marca "S.E." ce a fost exportată în România la 03 mai 2001, iar aceste aspecte referitoare la proveniența autovehiculului, au dovedit că acesta ar fi fost destinat desfășurării unor activități ilicite. Întrucât capul tractor nu a fost înmatriculat în circulație cu respectarea dispozițiilor legale, la data de 09 ianuarie 2003 organele de politie au procedat la efectuarea unei recunoașteri a autovehiculului de către martorii L.D.

și C.M. care erau angajații SC "L.M.S." SRL - autobaza Ovidiu. Precum reiese și din procesul-verbal încheiat, și a planșei fotografice, coroborate cu declarațiile martorului L.D., capul tractor a circulat sub numărul de înmatriculare Y. Martorul L.D. a menționat că a văzut autocisterna X cât și capul tractor parcate în incinta autobazei Ovidiu din luna noiembrie 2002. În repetate rânduri, autocisterna pleca din incinta autobazei noaptea și se întorcea dimineața, plină cu motorină. Martorul a precizat că motorina adusă cu acest autovehicul era depozitată în bazinul din curtea societății comerciale, bazin amplasat în fața pompei de alimentare. Referitor la numărul de înmatriculare Y, cercetările penale au stabilit că acesta aparține unui tractor care este proprietatea martorului C.A.

Martorul C.A. a declarat că la spre sfârșitul anului 2002 a intenționat să radieze din circulație tractorul iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare fie le-a pierdut, fie nu-și mai amintește unde anume le-a pus. Ca urmare a declarațiilor martorului L.D., organele de cercetare penală au efectuat verificări la SC L.M.S. SRL Constanța, autobaza Ovidiu, fiind încheiat și un proces-verbal. S-a constatat că în incinta autobazei Ovidiu au fost amplasate două rezervoare în care se depozita motorină, și anume un rezervor aparținând SC "L.M.S." SRL Constanța iar celălalt fiind închiriat de o societate comercială din Iași, respectiv SC "M.P.C.". SRL În prezența martorului P.C. s-a constatat că, în rezervorul aparținând SC "L.M.S." SRL Constanța se afla cantitatea de 17.900 litri motorină iar celălalt rezervor era gol.

Au fost prelevate 5 probe și 5 contraprobe din rezervorul ce conținea motorină și, ca urmare a analizării acesteia, s-a stabilit că este motorină EN 590 (EURO) care ar fi putut proveni din conductele SC "P." SA. Ploiești aspect reieșit și concluziile Rapoartelor de încercări nr. 79 - 80 din data de 09 ianuarie 2003. Martorul P.C.S. a declarat că, din vara anului 2002 în incinta autobazei Ovidiu și-a făcut apariția inculpatul C.S.B., care era singurul care avea acces la bazinul închiriat de către SC "M.P.C." SRL Iași și livra motorină la diferite autocisterne. Prezența inculpatului C.S.B. la autobaza Ovidiu precum și faptul că acesta era singurul ce descărca motorina în rezervorul închiriat societății comerciale ieșene sau livra motorină din acest rezervor, a fost confirmată și de martorii G.F.V.

și S.I. Cei doi martori au mai precizat că din luna noiembrie 2002 în mod frecvent, cisterna de culoare albă, cu numere de înmatriculare străine și capul tractor cu nr. de înmatriculare Y, venea în incinta autobazei Ovidiu, pe timp de noapte, și descărca motorina în rezervorul aflat în grija inculpatului C.S.B. Martorii și-au menținut afirmațiile, și cu prilejul confruntării efectuate în faza de urmărire penală cu inculpatul C.S.B., care a negat că ar fi întreprins vreuna dintre acțiunile precizate de martori, fiind încheiate cu acest prilej și procesele-verbale de confruntare. Pentru a se stabili cărei persoane i s-a închiriat bazinul indicat de acești martori, s-au efectuat verificări la SC "L.M.S." SRL Constanța.

Martorul B.C.E. - director executiv la societatea menționată, a susținut că unul dintre bazine a fost închiriat din anul 2001 la SC "T.C.E." SRL Constanța iar cel de-al doilea a fost închiriat în perioada 31 mai - 31 decembrie 2001, la SC "M." SRL Constanța, și în perioada 01 februarie - 31 martie 2002 aceleiași societăți iar în perioada 14 octombrie - 14 decembrie 2002 la SC "M.P.C." SRL Iași. Martorul P.C. a declarat că contractul de închiriere al bazinului cu SC "M.P.C." SRL Iași s-a încheiat prin intermediul inculpaților S.V. și C.N. care s-au prezentat la autobaza Ovidiu și au solicitat închirierea bazinului în numele unor prieteni care ar fi fost administratori la societatea ieșeană, iar inculpatul S.V.

era și reprezentantul SC "M." SRL Constanța. Având în vedere existența contractului de închiriere încheiat între SC "L.M.S." SRL și SC "M." SRL Constanța, în 2 - 3 situații reprezentanții proprietarilor autobazei i-au solicitat inculpatului S.V. să transfere cantitățile de motorină în bazinul ce aparține SC "L.M.S." SRL Constanța, și urmare acestor solicitări, s-a explicat prezența motorinei cu caracteristici asemănătoare celei din conductele SC "P." SA. în bazinele SC "L.M.S." SRL Constanța. S-a stabilit că SC "M.P.C.". SRL Iași, ai cărei reprezentanți s-au declarat a fi inculpații S.V. și C.N., era în realitate o persoană juridică fără activitate, aspect care a reieșit din adresa din 05 februarie 2003 emisă de Poliția mun.

Iași, și din care a rezultat că SC "M.P.C.". SRL Iași nu mai funcționa la adresa din Iași de la data de 15 mai 2000 neputând fi contactat niciun reprezentant al acestei societăți. La Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Iași nu a fost identificată nicio persoană cu numele de C.T.T., nume ce era indicat pe contractul de închiriere din 14 octombrie 2002 ca aparținând directorului SC "M.P.C." SRL Iași. Numitul C.T.T., a fost identificat în com. Puiești, jud. Buzău (adresa din 17 ianuarie 2003 a I.P.J. Buzău), fiind o persoană cu o situație familială precară, și care în declarația sa olografă, a negat orice legătură cu persoane fizice și juridice implicate în prezenta cauză penală și, a afirmat că în anul 1996, în zona Midia - Năvodari, și-a pierdut buletinul de identitate.

Angajații SC "L.M.S." SRL. Constanța, autobaza Ovidiu, ca și agenții de pază, respectiv martorii P.D., P.G., N.V., C.M., E.M., H.D., au afirmat că bazinul închiriat la SC "M.P.C." SRL Iași se afla în grija exclusivă a inculpatului C.B.S. și că, în acest bazin, se depozita motorina transportată noaptea cu autocisterna implicată în furtul de motorină. Martora P.G., gestionar combustibili, a declarat că i-a văzut venind la bazinul închiriat de cca 6 - 7 ori, în toamna anului 2002, octombrie - noiembrie, dar și în 2000 - 2001, pe inculpații S.V. și C.N., care stăteau vorbă cu coinculpatul C.B.S., de bazin ocupându-se acesta din urmă. Martora N.V., portar la SC L.M., a declarat că îi vedea des pe inculpații S.V.

și C.N. venind în decembrie 2002, și a aflat de la șeful său că aceștia închiriaseră un bazin, a mai văzut și o cisternă plecând din depozit mai mult noaptea, și care descărca combustibil, dar nu-și amintește rezervorul. Martora C.M., a declarat că fiind portar la punctul de lucru Ovidiu, a văzut o cisternă care avea număr străin, iar capul de tractor era alb, marca "I.", și intra doar noaptea, o reține pentru că nu plătea intrarea, pe inculpații S.V. și C.N. îi știe pentru că veneau la autobază, în noiembrie - decembrie 2002, și de la șeful său a aflat că cei doi sunt patronii societății care deținea acea autocisternă, și a mai aflat că au închiriat un bazin. Martora E.M. a susținut în fața judecătorului că fiind portar la SC L.M.

a văzut o cisternă albă care avea numere străine, și un cap tractor cu număr românesc, aceasta intra și ieșea în cursul aceleiași nopți. Pe inculpații C.B.S., S.V. și C.N. i-a văzut în noiembrie - decembrie 2002 venind în curtea autobazei, iar când a văzut la televizor cisterna a recunoscut-o ca fiind cea care venea la autobază. Martorul H.D. a declarat în fața judecătorului că era agent de pază și a văzut intrând în parcul auto o cisternă de gabarit mare de culoare albă cu verde cu numere străine, în perioada octombrie - decembrie 2002, noaptea, când era de tură, și care descărca motorină în bazinul din dreapta. Din acest bazin în care se descărca motorina se încărca apoi motorină într-o cisternă din inox, aflând că bazinul respectiv era închiriat.

L-a recunoscut pe inculpatul C.B.S. care era prezent când cisternele erau încărcate cu motorină. Urmare acestor susțineri ale martorilor arătați, la data de 13 ianuarie 2003 s-a procedat la ridicarea probelor de motorină din acest bazin închiriat la SC "M.P.C." SRL Iași. Prin raportul de încercări nr. 152 din 14 ianuarie 2003 s-a stabilit că motorina din rezervorul închiriat prezintă caracteristici asemănătoare motorinei EN 590 (EURO) și poate proveni din conductele SC "P." A. Ploiești. Verificarea Registrului de poartă intrări - ieșiri ale Autobazei Ovidiu a SC L.M.S. SRL Constanța, pentru perioadele cuprinse între 28 mai 2001 - 08 ianuarie 2003 a relevat faptul că autovehiculul Y (capul - tractor) a circulat în perioada 12 noiembrie 2002 - 06 ianuarie 2003 numai pe timpul nopții iar în seara zilei de 06 ianuarie 2003 a ieșit la orele 22.45, fără să mai figureze cu intrare în autobaza Ovidiu.

Corelativ cu deplasarea capului tractor Y și a cisternei X a fost analizată cantitatea de motorină pierdută prin cele patru instalații artizanale ce au fost depistate de către organele de poliție în noaptea de 06/07 ianuarie 2003. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că urmare a analizei diagramelor și registrelor care au evidențiat variațiile de presiune pe conducta magistrală Teleajăn și cantitatea de motorină ce se putea transporta pe această conductă, în perioada 12 noiembrie 2002 - 07 ianuarie 2003, s-au constatat pierderi de 842.282 kg. Expertul tehnic judiciar a mai stabilit că, atunci când se constată o depășire a capacității maxime de transport, urmează să se aibă în vedere ca fiind sustrasă, numai cantitatea de motorină egală cu capacitatea maximă de transport.

Prin adresa din 10 aprilie 2003 a SC "P." S.A. Ploiești, s-a stabilit ca fiind sustrasă în perioada 12 noiembrie 2002 - 06 ianuarie 2003, cu mijloacele de transport menționate, cantitatea totală de 3.758.693 litri. motorină în valoare de 7.269.659.550 lei. Martorii P.C.S. , S.I. și L.D., angajați la SC L.M.S." SRL, l-au recunoscut din albumul foto pe inculpatul V.V. ca fiind persoana ce a transportat motorină cu autocisterna Y și a descărcat-o în bazinul amplasat în incinta autobazei Ovidiu. Acești trei martori i-au mai recunoscut și pe inculpații S.V. și C.N. ca fiind persoanele ce aduceau documentele întocmite în numele SC "M." SRL Constanța pentru livrarea motorinei pe care o descărca coinculpatul V.V., și legătura lor cu coinculpatul C.B.S.

Martorul S.I. în declarațiile sale a susținut că fiind ospătar la SC L.M.S.,într-un restaurant din incinta Autobazei Ovidiu l-a cunoscut pe inculpatul C.B.S. ca fiind administratorul bazinului închiriat, și acesta deschidea și închidea rezervorul. A văzut venind în autobază, noaptea o autocisternă de culoare albă, cu numere de înmatriculare străine, și a mai văzut și o cisternă albastră cu cap "V.", care venea ziua. Martorul a mai făcut referire și la inculpații S.V. și C.N. pe care i-a văzut în zonă, precum și la împrejurarea că atunci când venea autocisterna "V." inculpatul C.B.S. era la rezervor. De la inculpatul C.B.S. a aflat că inculpații S.V. și C.N. îi erau "șefi", și i-a văzut venind cu un M. de culoare albă și cu un J. negru.

L-a văzut și pe inculpatul V.V., ca fiind persoana care descărca motorină. Martorul L.D. a susținut în fața judecătorului că a văzut o autocisternă cu numere străine de culoare albă descărcând în unul dintre bazine, și a aflat de la P.C., că bazinul în care descărca cisterna fusese închiriat de către o firmă la care lucra inculpatul S.V. Cisterna ieșea noaptea între orele 10,00 - 12,00 din interiorul autobazei și se întorcea în jurul orelor 3,00 - 4,00 dimineața. L-a văzut pe inculpatul C.B.S. discutând cu inculpatul S.V. în autobază, și de asemenea l-a văzut pe inculpatul C.N. însoțindu-l pe inculpatul S.V. În declarația de la dosar, același martor L.D. a mai arătat că inculpatul V.V. era șoferul de pe autocisterna Y care transporta motorină și anume o descărca în bazinul amplasat în incinta autobazei Ovidiu, nu știe de unde aducea motorina, l-a văzut pe V.V.

de mai multe ori și numai pe timp de noapte. A fost informat că rezervorul de lângă cabină este închiriat de inculpații S.V. și C.N., societatea numindu-se SC M. SRL. Martorul P.C. a declarat că l-a văzut pe inculpatul S.V. care venea în numele SC M. SRL iar o dată sau de două ori l-a văzut însoțit și de către inculpatul C.N., în lunile octombrie - noiembrie 2002. Din octombrie 2002 până la 08 ianuarie 2003 l-a văzut pe inculpatul C.B.S. ocupându-se efectiv de descărcări din bazinul închiriat, l-a văzut pe S.V. și pe C.B.S. stând de vorbă,în timp ce se încărca din bazinul închiriat. Martorul P.C. a mai declarat că inculpatul V.V. era șoferul de pe autocisterna care a transportat motorină.

În faza de urmărire penală, pentru stabilirea conexiunilor dintre membrii grupului infracțional s-au solicitat relații rețelelor de telefonie mobilă C. și O. cu privire la apelurile telefonice care s-au efectuat în noaptea de 06/07 ianuarie 2003. Din conținutul desfășurătoarelor existente la dosar, a rezultat că în noaptea de 06/07 ianuarie 2003 inculpații U.V.C., S.V., Ș.M., C.N., V.V. și numitul O.M. au avut convorbiri telefonice, purtate fie între ei, fie cu alți posesori de telefoane mobile. Numărul de telefon corespunzător cartelei telefonice ce s-a găsit asupra inculpatului Ș.M. a apelat de mai multe ori două numere de telefon ce au fost găsite în agenda telefonului ca aparținând numiților "S." și "B." identificate ca fiind numiții S.A.

și S.C., vecinii inculpatului Ș.M., dar care au negat că ar fi fost vreodată în posesia acelor numere de telefon. Cu privire la acest aspect inculpatul Ș.M. a afirmat că a găsit cartela telefonică în ziua de 08 ianuarie 2003, în momentul reținerii sale de către organele de poliție, în incinta unei benzinării, aspect însă neprobat. Inculpatul C.N. a fost apelat de martorul P.V. pe numărul de telefon mobil înregistrat pe SC "Z.M." SRL. Deși martorul a afirmat că a vorbit cu inculpatul la ora 0,19 min și 50 sec, despre posibilitatea achiziționării unor cauciucuri, inculpatul a negat că ar fi avut această discuție. În noaptea de 06/07 ianuarie 2003 inculpatul U.V.C. a fost sunat de 11 ori de la numărul de telefon xxx, de la același număr de telefon fiind sunat și numitul O.M.

Inculpatul S.V. l-a apelat o dată pe numitul O.M. iar acesta din urmă l-a apelat pe inculpatul V.V. la nr. qqq. Numărul de telefon qqq a fost găsit în agenda concubinei inculpatului V.V., martora Ș.L. care a precizat că acesta i-a spus că lucrează la un patron din Basarabi cunoscut sub numele de "I." (porecla numitului O.M.). Martora Ș.L. a mai afirmat că, în luna noiembrie 2002, a observat ca fiind parcat în curtea fostului CAP Poarta-Albă, un autovehicul asemănător celui ce a fost găsit abandonat în noaptea de 6/07 ianuarie 2003 și referitor la care a înțeles că este folosit de V.V. Întrucât verificările efectuate la SC "L.M.S." SRL Constanța au evidențiat participația penală a persoanelor ce lucrau în beneficiul SC "M." SRL Constanța, respectiv inculpații C.S.B.

și S.V., au fost extinse verificările asupra activității desfășurate de SC "M." SRL Constanța, persoană juridică administrată de către inculpata D.E. S-a constatat că SC "M. SRL" Constanța, a avut închiriat un bazin în incinta SC "T." SA (aspect inserat în procesul-verbal încheiat cu acest prilej de la dosar). Potrivit declaraților date de către angajații SC "T." SA Constanța respectiv de martorii H.D., S.A., D.Ș., B.G., U.G., reprezentantul SC "M." SRL Constanța, care însoțea transporturile de motorină era inculpatul C.S.B. Acești martori au mai afirmat că au semnalat și prezența unei cisterne de culoare albă din care se descărca motorină în rezervorul închiriat de la SC "T." SA Constanța.

Deoarece SC "M." SRL Constanța deținea un rezervor cu capacitatea de 1000 tone în incinta Depoului CFR Palas, în baza contractului închiriere din 08 februarie 2002 la data de 09 ianuarie 2003 organele de poliție, în prezența inculpatului C.S.B., au procedat la calibrarea rezervorului, stabilindu-se că acesta are un volum de 311.529 litri Acest aspect a reieșit din adresa din 16 ianuarie 2003 a Biroului Român de Metrologie Legală ca și din procesul-verbal de la dosar. Inculpatul C.S.B., a declarat că ultimele aprovizionări cu combustibil le-a efectuat la începutul lunii decembrie 2002. Raportul de încercări nr. 91 din 10 ianuarie 2003, a stabilit că motorina existentă în bazinul închiriat de SC "M." SRL Constanța în incinta Depoului CFR Palas este de tip EN 590 (EURO) și poate proveni din conductele SC "P." SA.

Ploiești. Ca urmare a constatării provenienței ilicite a produsului petrolier existent în proprietatea SC "M." SRL Constanța, s-au efectuat cercetări penale ce au vizat activitatea desfășurată de agentul economic în perioada 2000 - 08 ianuarie 2003. Reprezentanții Direcției de Control Fiscal Constanța au stabilit, prin verificările efectuate în perioada 23 ianuarie - 24 ianuarie 2003, că SC "M." SRL Constanța are ca principal obiect de activitate, comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, are declarat punct de lucru în incinta Depou Palas Constanța dar a mai desfășurat activitate atât în incinta SC "L.M.S." SRL Constanța, autobaza Ovidiu, cât și în incinta SC "T." SA Constanța, puncte de lucru care s-au dovedit că nu există.

Raportul de expertiză tehnică-contabilă efectuat în cauză a reținut că SC "M." SRL Constanța nu și-a organizat evidența din punct de vedere gestionar, nu a condus fișe de magazie la fiecare punct de lucru, fiind încălcate dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, iar referitor la activitatea desfășurată la punctul de lucru din orașul Ovidiu, cercetările penale au stabilit că aceasta era atributul exclusiv al inculpatului C.S.B. Inculpata D.E. a afirmat, în faza de urmărire penală, că inculpatul C.S.B. a început să lucreze în beneficiul SC "M." SRL Constanța de la începutul anului 2001, fiind recomandat de către inculpații S.V. și C.N. care-l cunoșteau de mult timp, și o ajuta în derularea activităților pe care le desfășura societatea.

S-a stabilit că inculpatul C.S.B. a lucrat atât la SC "D.B.S." SRL Constanța, societate comercială administrată de inculpatul S.V., cât și la SC "Z.M." SRL Constanța, societate ce aparține inculpatului C.N. A fost identificată împuternicirea din 14 februarie 2001 semnată de inculpata D.E., în baza căreia inculpatul S.V. reprezentant SC "M." SRL Constanța la depozitul din incinta depoului CFR Palas Constanța, era împuternicit pentru primirea și semnarea documentelor societății, dar împuternicirea își producea efecte numai între administrator SC. "M." SRL Constanța, inculpata D.E., și inculpatul S.V.; în mod legal, în realitate, acest înscris nu-i conferea inculpatului nicio calitate în raporturile cu SC "M." SRL Constanța.

Inculpații S.V. și D.E. au folosit această împuternicire ca pe o justificare a actelor ilicite pe care le-au săvârșit. Pe parcursul cercetărilor penale s-a procedat la verificarea furnizorilor de produse petroliere ai SC "M." SRL Constanța în perioada 2000 - 2002 și s-a constatat că o parte din societățile comerciale implicate nu existau sau nu au avut activitate, sau activitatea lor nu se referea și la SC M. SRL, și anume:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 131/2016
art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani și 9 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare și 2 ani pedeapsa com
ÎCCJ 2010-04-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1514/2010
la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea. Pedeapsă
ÎCCJ 2025-06-23
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #229182)
G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, s-a aplic
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1397/2013
Prin sentința penală nr. 107/S din 9 mai 2012, Tribunalul Brașov, în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (38 de acte materiale) și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.V. la o pedeapsă d
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 314/2015
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații O.V., M.S.C., C.S., M.C., C.M.R. și E.M. împotriva Deciziei penale nr. 132/P din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de famil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă