ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Sălaj în data de 21 februarie 2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bocșa, reprezentată legal prin primar A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat instanței să declarare inopozabilitatea actului de partaj încheiat de către pârâți, autentificat prin încheierea nr. 296/22.02.2018 emisă de către Biroul Individual Notarial E. și, în consecință, să dispună anularea încheierilor CF nr. x, prin care s-a înscris actul de partaj nr. 296/22.02.2018 în CF nr. x Zalău nr. cad. x, CF nr. x Bocșa nr. cad. x și nr. cad. x, CF nr. x Bocșa nr. cad. x și, respectiv, în CF nr. x Bocșa nr. cad. x.

A solicitat, totodată, sistarea stării de indiviziune și respectiv, partajarea în natură a bunurilor dobândite de către pârâții de rândul 1 și 2 în codevălmășie în timpul căsătoriei, așa cum sunt acestea sunt indicate în actul de partaj nr. 296/22.02.2018, prin atribuirea lor în întregime pârâtului B., cu plata unei sulte către pârâta C., corespunzătoare cotei sale de 3/4 din masa partajabilă și obligarea aceluiași pârât B. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare formulată de reclamantă la data de 8.05.2019 aceasta a solicitat ca, prin aceeași hotărâre, să se constate inopozabilitatea față de UAT Comuna Bocșa și a contractului de împrumut cu fideiusiune (garanție), încheiat între pârâtul B. (debitor), pârâta C. (garant fideiusor) și F. (creditor); de asemenea, s-a solicitat să se dispună anularea încheierilor de carte funciară nr. x/4.03.2019, nr. y/4.03.2019, nr. z/4.03.2019, nr. w/4.03.2019 prin care s-a înscris în CF interdicția de înstrăinare, grevare și dezmembrare și respectiv un drept de ipotecă pentru suma de 150.000 euro în favoarea pârâtului F..; s-a solicitat obligarea tuturor pârâților, în solidar, la achitarea cheltuielilor de judecată

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 720 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată, astfel cum a fost completată.

Au fost obligați pârâții B. și C. să achite reclamantei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu avocațial.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 60/A din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă:

S-a admis în parte apelul declarat de reclamanta Comuna Bocșa prin Primar împotriva sentinței civile nr. 720 din 1 octombrie 2020 a Tribunalului Sălaj, sentința apelată a fost schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate de reclamanta Comuna Bocșa, prin Primar, împotriva pârâților B., C., D. și F. și, în consecință:

S-a constatat inopozabilitatea, față de reclamantă, a actului de partaj încheiat între pârâții Barou, autentificat sub nr. x din 22.02.2018 BNP E., precum și a contractului de împrumut cu fidejusiune, încheiat între pârâtul F., în calitate de creditor, pârâtul B. și pârâta C., în calitate de debitor, respectiv garant fidejusor, autentificat sub nr. x din 04.03.2019 de BNP E., până la concurența sumei de 66.696 RON.

S-a dispus rectificarea înscrierilor în CF nr. x, în limitele inopozabilității mai sus constatate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a respins ca nefondat apelul incident.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în primă instanță și, în apel, parțiale, în sumă de 10.000 RON, după cum urmează: B. și C. câte 3.000 RON fiecare, D. 100 RON și F. 3.000 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bocșa, prin Primar.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs s-a prevalat de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prealabil, recurenta a precizat că intimatul-pârât B. a deținut funcția de primar al comunei Bocșa, în perioada 2008-2015, astfel cum reiese din sentința civilă nr. 510/C/20.06.2008 și încheierea nr. 1287/C/19.06.2012 de validare a intimatului în funcția de primar.

Urmare a condamnării intimatului prin decizia penală nr. 954/A/2014 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice și, respectiv, 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, Prefectul Județului Sălaj a emis Ordinul nr. 36/05.05.2015 privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului intimatului de Primar al comunei Bocșa.

Ulterior încetării de drept a mandatului intimatului, cu ocazia controalelor exercitate de către Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi a Județului Sălaj, au fost sesizate o serie de abateri imputabile intimatului (săvârșite de acesta în perioada în care a deținut funcția de Primar al Comunei Bocșa) care au prejudiciat bugetul local al Comunei Bocșa, motiv pentru care s-a pus în vedere conducătorului instituției să facă demersurile necesare recuperării prejudiciului. Drept urmare, au fost inițiate o serie de acțiuni privind antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului B., unele dintre ele soluționate definitiv de către instanțele de judecată (dosarele nr. x/2017, nr. y/2018 și nr. 570/84/2018), iar altele, aflate încă pe rolul instanțelor de judecată, respectiv în rejudecare după casare; dosarul nr. x/2018 (aflat actualmente în etapa apelului înregistrat în dosarul Curții de Apel Cluj nr. 118/33/2021) și dosarul nr. x/2018 (aflat actualmente în etapa apelului înregistrat în dosarul Curții de Apel Cluj nr. 582/84/2018*/al*).

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs recurenta reclamantă face un scurt istoric al cauzei de față.

În susținerea motivului de casare ce constituie fundamentul cererii de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8), recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Astfel, se arată că instanța de apel a reținut în mod corect faptul că ex lege titlul executoriu al creditorului nu este o condiție necesară pentru exercitarea acțiunii pauliene.

Pe de altă parte, s-a arătat că dacă se are în vedere faptul că prejudiciul creditorului nu decurge întotdeauna din provocarea sau agravarea unei stări de insolvabilitate, acestea fiind menționate cu titlul exemplificativ în cuprinsul art. 1562 alin. (1) din C. civ., apare justificată omisiunea legiuitorului de a stipula o astfel de condiție în raport cu dispozițiile art. 1417 alin. (2) din C. civ., proba insolvabilității poate fi făcută prin orice mijloace, inclusiv prin prezumții simple, iar nu doar prin declanșarea procedurii de executare silită.

Prin urmare, dacă stabilirea insolvabilității debitorului nu depinde de o prealabilă declanșare a executării silite, rezultă că nici titlul executoriu (de care depinde inițierea executării silite) nu reprezintă o cerință de admisibilitate a acțiunii pauliene.

Cu toate acestea, arată recurenta, la constatarea inopozabilității celor două acte încheiate de către intimați în frauda sa, instanța de apel s-a raportat doar la creanțele cu privire la care există în prezent hotărâri judecătorești, fiind ignorate complet creanțele solicitate în dosarele nr. x/2021 (provenind din dosarul x/2018 al Tribubalului Sălaj) și nr. 582/84/2018*/al*, cauze aflate în etapa apelului la data pronunțării deciziei recurate și neluate în considerare de curtea de apel.

Pe de altă parte, în condițiile în care art. 1565 din C. civ. nu prevede că inopozabilitatea actului fraudulos operează doar în limita creanței creditorului, recurenta susține că hotărârea instanței de apel care stabilește suma până la concurența căreia operează inopozabilitatea actelor atacate cu acțiunea pauliană reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, ceea ce, din nou, face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, chestiunea întinderii creanței creditorului prezintă importanță doar în cele două situații reglementate de: a) art. 1565 alin. (1) teza a II-a, respectiv momentul valorificării bunului urmărit când, din prețul obținut, creditorul va avea dreptul de a fi plătit cu prioritate; b) art. 1565 alin. (2) teza I, respectiv momentul când terțul dobânditor, pentru a păstra bunul, plătește creditorului "o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului."

Recurenta subliniază faptul că dacă s-ar constata inopozabilitatea celor două acte frauduloase fără a se indica o limită a creanței, iar apelurile pe care le-a declarat în cele două dosare anterior menționate (aflate încă pe rolul Curții de Apel Cluj) ar fi respinse, intimații nu ar fi prejudiciați, deoarece este evident faptul că executarea silită a bunurilor s-ar putea cere doar pentru creanțele rezultate în urma soluționării definitive a cauzelor.

Pe de altă parte, dacă s-ar respinge recursul declarat în cauza de față, iar apelurile declarate în cele două dosare anterior menționate ar fi admise, recurenta învederează că ar avea calitatea de creditor pentru o creanță substanțială de 689.326,70 RON (la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data recuperării integrale a prejudiciului), care astfel ar deveni imposibil de recuperat de la intimatul B..

Având în vedere creanța restantă la acest moment și, respectiv, creanțele solicitate în dosarele de apel nr. x/2018 și nr. y/2021, recurenta susține că subzistă în continuare interesul său pentru admiterea acțiunii, așa cum a fost completată prin modificată, întrucât insolvabilitatea debitorului intimat B. face imposibilă stingerea și a acestor creanțe prin executare silită.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar reține faptul că, în ceea ce privește creanțele solicitate în dosarele de apel nr. x/2018 și nr. y/2021 (născute din fapte ilicite săvârșite de către intimatul B. în perioada în care a avut calitatea de primar al comunei Bocșa) nu era pronunțată o hotărâre judecătorească (titlu executoriu) la momentul demarării prezentului litigiu sau a soluționării apelului, în condițiile în care actele frauduloase au fost încheiate de către intimați pentru a împiedica recuperarea acestor creanțe, recurenta consideră că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru a fi declarată inopozabilitatea față de recurentă cu luarea în considerare și a acestor creanțe.

Printr-o a treia critică, susceptibilă de analizare pe temeiul aceluiași motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor C. civ. în soluționarea capătului de cerere în anularea încheierilor de carte funciară, dispunând rectificarea acestor încheieri "în limitele inopozabilității constatate".

Potrivit art. 907 din C. civ.: "Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia."

Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

În acest sens, instanța de apel a reținut că situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de către titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond.

Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.

În opinia recurentei, după cum se poate observa din lecturarea art. 907 C. civ., legiuitorul nu a prevăzut soluția rectificării unor înscrieri efectuate în cartea funciară "în limitele inopozabilității, față de creditor, a actului juridic ce a stat la baza înscrierii", situație în care curtea de apel a pronunțat soluția asupra acestui capăt de cerere cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din cuprinsul art. 1565 C. civ. reiese concluzia că, odată declarat inopozabil actul de dobândire al terțului, creditorul poate urmări acest bun (ce a format obiectul material al actului) fără ca terțul să poată opune dreptul său dobândit în puterea actului fraudulos.

Or, în situația declarării inopozabilității celor două acte frauduloase față de recurentă, aceasta apreciază că se impune restabilirea situației anterioare, respectiv anularea încheierilor de carte funciară prin care s-au înscris actul de partaj și contractul de împrumut cu fideiusiune în evidențele de carte funciară, astfel încât să poată fi demarată executarea silită împotriva debitorului intimat B. pentru stingerea creanțelor restante.

Recurenta învederează că la dosar de fond și, respectiv, la dosar de fond, a depus extrase CF cu privire la imobilele dobândite de către intimata C. în urma încheierii actului de partaj și, respectiv: încheierile CF nr. x/2019, nr. 7995/04.03.2019, nr. 8003/04.03.2019 și nr. 8006/04.03.2019 prin care s-au înscris în CF nr. x Zalău nr. cad. x, în CF nr. x Bocșa nr. cad. x și nr. cad. x -CI, în CF nr. x Bocșa nr. cad. x și, respectiv, în CF nr. x Bocșa nr. cad. x, în baza contractului de împrumut cu fidejusiune aut. sub nr. x/04.03.2019, o "interdicție de înstrăinare, grevare și dezmembrare" și, respectiv, un drept de ipotecă pentru suma de 150.000 Euro în favoarea intimatului F..

Or, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că admiterea cererii principale, conduce la admiterea cererii accesorii, aceea care are ca obiect rectificarea intabulării, în condițiile art. 908 alin. (1) pct. 3 din C. civ., cu privire la acele înscrieri care vizează actul de partaj voluntar, fiind astfel necesară restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Recurenta subliniază că fără anularea încheierilor de carte funciară, astfel cum a solicitat, nu va fi posibilă scoaterea la licitație a imobilelor ce au făcut obiectul partajului și al garanției constituite pentru garantarea împrumutului, în vederea executării creanțelor sale, astfel că soluția instanței de apel nu va putea fi pusă în aplicare.

Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, prin soluția dată capătului de cerere prin care a solicitat să se dispună o nouă sistare a stării de indiviziune cu privire la totalitatea bunurilor comune ale G., evidențiate în actul de partaj voluntar, bunuri dobândite de aceștia în timpul căsătoriei.

Asupra acestei cereri, curtea de apel a apreciat că prima instanță în mod legal a dispus respingerea acesteia, în raport de prevederile art. 1565 alin. (1) din C. civ., întrucât prin admiterea acțiunii pauliene, actul este declarat inopozabil față de creditorul care a avut inițiativa declanșării demersului judiciar.

S-a apreciat că actul de partaj (actul atacat) nu este anulat, ci este doar lipsit de efectele juridice specifice acestuia în raporturile dintre creditorul reclamant, pe de o parte, și terțul pârât, pe de altă parte.

Curtea de apel a considerat că bunul aflat în mâinile terțului va putea fi urmărit silit (pe temeiul titlului executoriu și a hotărârii de admitere a acțiunii pauliene), ca și cum el nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul debitorului, înstrăinarea nefiind opozabilă creditorului. S-a mai reținut că hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii pauliene indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței care a justificat pronunțarea ei, cu precizarea că terțul poate păstra bunul, dacă va plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit prin actul atacat, astfel cum este el constatat prin hotărârea de admitere a acțiunii pauliene, sens în care prevede art. 1565 alin. (2) din C. civ.

Prin actul de partaj încheiat în formă autentică notarială, a cărui inopozabilitate se pretinde, G. au procedat la împărțirea bunurilor comune, în timpul regimului comunității de bunuri, iar admiterea acțiunii pauliene formulate de creditorul prejudiciat prin încheierea acestui act nu are ca efect desființarea actului cu efect retroactiv. Numai un astfel de efect ar fi permis realizarea unui nou partaj al bunurilor comune ale soților, de această dată, un partaj judiciar, în sensul celor solicitate de reclamantă.

Pornind de la aceste argumente pertinente ale instanței de apel, recurenta învederează că, totuși, instanța de apel a omis din analiza sa, incidența art. 818 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acțiunea în împărțeală poate fi notată în cartea funciară."

Prin urmare, pentru a putea fi executate silit bunurile comune indicate ca atare în Actul de partaj nr. 296/22.02.2018 declarat inopozabil, recurenta susține că este necesară sistarea stării de indiviziune și, respectiv, partajarea în natură a bunurilor dobândite de către intimații Barou în codevălmășie, în timpul căsătoriei, prin atribuirea bunurilor în întregime în lotul intimatului B., cu excepția apartamentului nr. x, situat în mun. Zalău, Bd. x, jud. Sălaj înscris în CF nr. x Zalău nr. cad. x și a garajului nr. 749, situat în mun. Zalău, Bd. x, jud. Sălaj, în spatele blocului C1, cu privire la care apreciază că ar putea reveni intimatei C. (în măsura în care aceasta ar opta pentru o atare modalitate de partajare), cu plata sultei de 65.249,25 RON către intimatul B..

Astfel, având în vedere faptul că intimata C. a dobândit prin moștenire cota de 1/2 din acest apartament și garaj, iar diferența de 1/2 a fost cumpărată cu contribuție egală de 50% de cei doi soți, acesteia i-ar reveni o cotă de 3/4 din aceste imobile, iar intimatului B. (debitorul recurentei), o cotă de 1/4.

Prin urmare, recurenta învederează că este de acord ca intimata să păstreze apartamentul și garajul în urma partajului, cu plata unei sulte către intimatul B. corespunzătoare cotei de 1/4 din valoarea impozabilă a bunurilor, respectiv 1/4 din 251.799 RON (valoarea apartamentului) și 1/4 din 9.198 RON (valoarea garajului), rezultând o sultă totală de 65.249,25 RON (62.949,75 RON + 2.299,50 RON).

Având în vedere aceste critici de nelegalitate, probațiunea administrată în cauză ce a dovedit, dincolo de orice îndoială, intenția intimaților de fraudare a recurentei creditoarei Comuna Bocșa și, respectiv, prejudiciul cauzat acesteia prin actele frauduloase încheiate de către intimați, recurenta consideră că sunt întrunite cerințele necesare pentru admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, așa cum a fost modificată.

II.2. Pârâtul B. a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantei și recurs incident împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

Referitor la recursul declarat de UAT Comuna Bocșa, pârâtul solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând în principal că acesta este nemotivat, întrucât simpla reluare a unei stări de fapt, precum și simpla reproducere a unor texte de lege (art. 907, art. 1562, art. 1563 și art. 1565 C. civ.) fără a argumenta în ce anume constă netemeinica interpretare și aplicare a acestora de către instanța de apel la cauza supusă judecății, nu presupun și motivarea recursului.

Adevărata critică susținută prin motivele de recurs ale reclamantei vizează doar interpretarea dată de Curtea de Apel Cluj textului de lege cuprins în art. 1562 din C. civ., motiv al respingerii pretențiilor reclamantei de a considera și sumele în cuantum de 16.704,70 RON (diferență neadmisă la fond în dosarul nr. x/2018) și suma în cuantum de 672.622 RON, plus dobânda legală, în dosarul nr. x/2018, ca parte a creanței sale, în condițiile în care cererea în cel din urmă dosar a fost respinsă la fond ca prescrisă.

În opinia recurentului-pârât, în mod legal instanța de apel a considerat că sumele pretinse în aceste două dosare nu întrunesc cerința caracterului cert al creanței.

Referitor la nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la "rectificarea înscrisurilor (...) în limitele inopozabilității mai sus menționate", recurentul pârât susține că rectificarea cărții funciare are un caracter accesoriu și, drept urmare, este limitată la ceea ce a afectat principalul, astfel că, și din acest punct de vedere,soluția curții de apel este legală.

Nici ultima critică a recurentei nu poate fi primită, susține recurentul-pârât, întrucât admiterea acțiunii pauliene nu afectează existența actului de partaj și a contractului de împrumut și a garanției constituite, ambele acte juridice rămânând valabile, însă doar față de creditoare devin inopozabile și nu își vor produce efectele.

În consecință, pârâtul solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Pe calea recursului incident, pârâtul solicită modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de declarare ca inopozabil față de UAT Comuna Bocșa a contractului de împrumut cu fideiusiune (garanție) încheiat între pârâtul F. - în calitate de creditor, pârâtul B. - în calitate de beneficiar debitor și pârâta C., în calitate de garant fidejusor, autentificat sub nr. x/04.03.2019 de BNP E..

Recurentul-pârât susține că principala cauză a prejudiciului pretins de reclamantă o reprezintă faptele ilicite, iar nu actele juridice (negotium juris).

Pe calea recursului incident, recurentul-pârât susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1563 din C. civ. și a art. 662 din C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj reține că deși prevederile art. 1563 din C. civ. stabilesc cerința caracterului cert al creanței, a apreciat că acest lucru nu exclude atributele exigibilității și lichidității, care trebuie îndeplinite, la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, prin care se declară inopozabilitatea actului atacat.

Recurentul-pârât susține, în primul rând, că acest caracterul cert al creanței semnifică o existență sigură, neîndoielnică, instanța de judecată fiind cea care, în concret, va verifica această cerință a acțiunii pauliene.

Problema apare în momentul în care așa-zisa creanță rezultă din fapte ilicite a căror existență, caracter prejudiciabil și legătură de cauzalitate sunt date în competența exclusivă a unei alte instanțe sau a altui complet de judecată (competent să soluționeze de litigii de muncă).

În aceste condiții, instanța învestită cu soluționarea acțiunii pauliene nu se putea pronunța asupra unui raport juridic cu care nu a fost învestită și cu privire la care nu are competență.

Pe de altă parte, nu este posibil a se constata caracterul cert al creanței câtă vreme titlul executoriu invocat a fost desființat ori atât timp cât fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, precum și raportul de cauzalitate între acestea nu sunt constatate de către o instanță competentă.

Recurentul-pârât mai impută instanței de apel aplicarea greșită a art. 1562 alin. (2) din C. civ., reținând că acea condiție a participării terțului la fraudarea creditorului nu este decât un aspect pur teoretic și că "starea de fapt stabilită în prezentul litigiu, în urma analizei și sintezei tuturor probelor care au fost administrate, pune în evidență îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii pauliene."

Pe de altă parte, recurentul-pârât susține că instanța de apel deși a recunoscut împrumutul de consumație, a înlăturat efectele acestuia, întrucât a constatat că "împrumutul de consumație evidențiat are o valoare semnificativă și cu toate acestea el apare ca fiind unul gratuit."

Or, art. 2158 din C. civ. definește contractul de împrumut ca fiind contractul prin care "împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani . . . . . . . . . . . .", astfel că, în opinia recurentului, chiar dacă împrumutul este un contract unilateral, acesta nu este unul gratuit, de esența lui fiind obligația de restituire a sumei de bani sau a bunurilor primite de la împrumutător.

Or, faptul că nu se menționează în cuprinsul înscrisului modalitatea de restituire a sumelor de bani sau termenul de restituire a acestora, nu lipsește de efecte juridice împrumutul și nu afectează în niciun fel acordul de voință al părților actului; mai mult decât atât, cu referire la termenul de restituire sunt operante prevederile art. 2161 și art. 2162 din C. civ.

Curtea de apel a reținut și "lipsa garanțiilor personale" drept argument pentru calificarea contractului de împrumut ca fiind unul cu titlu gratuit, ceea ce, în opinia recurentului, reprezintă, de asemenea, o interpretare greșită a textelor de lege și o aplicare greșită a acestora.

Prima instanță calificase contractul de împrumut încheiat în anii 2014 -2015 și consemnat într-un înscris în anul 2019, drept un contract fictiv fără să fi fost învestită în acest sens și fără nicio probă administrată în acest scop, considerente neconfirmate în apel.

Așadar, analizarea caracterului real sau fictiv al contractului de împrumut nu este necesară în această cauză, deoarece, așa cum a reținut și instanța de apel, împrumutul s-a consumat în anii 2014-2015, iar nu în 2019, după înregistrarea cererii de chemare în judecată din acest dosar.

De asemenea, recurentul-pârât susține că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 2158 și art. 2280 din C. civ. care erau aplicabile în cauză.

Având în vedere cele arătate, recurentul-pârât concluzionează că instanța de apel în mod nelegal a reținut îndeplinirea cerințelor de admisibilitate a acțiunii pauliene promovate de reclamantă și în privința contractului de împrumut aut. sub nr. x/4.03.2019 de BNP E., solicitând admiterea recursului incident.

II.2. Apărările formulate în cauză

La 31 ianuarie 2022 recurentul - reclamant Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bocșa a formulat întâmpinare față de recursul incident declarat de către intimatul B. împotriva deciziei civile nr. 60/A/2021, pronunțată în apel de către Curtea de Apel Cluj prin care solicită instanței de recurs să dispună în principal, anularea recursului incident pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. anularea recursului incident ca nemotivat sau, dacă se va trece peste aceste excepții, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial în cuantum de 4.000 RON, dovedite cu înscrisurile depuse la grefa Curții de Apel Cluj la data de 19.10.2021.

Analizând excepția nulității recursului incident, invocată de către recurenta-reclamantă pe temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) - neindicarea motivelor de casare și e) - lipsa semnăturii recurentei-reclamante sau a reprezentantului său legal ori convențional, Înalta Curte de Casație apreciază că niciunul dintre motivele de nulitate a cererii de recurs nu poate fi reținut.

Astfel, nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de casare, față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., nu poate interveni în situația în care criticile dezvoltate de către recurent pot fi analizate pe temeiul unuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit unei calificări pe care urmează a o realiza instanța de recurs, în situația unei greșite încadrări efectuate de titularul căii de atac sau în absența acestei încadrări.

Or, din cuprinsul cererii de recurs incident, Înalta Curte constată că pot fi identificate critici susceptibile de analizare din perspectiva art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Sancțiunea anulării cererii de recurs pentru nesemnare intervine în condițiile în care cererea nu poartă semnătura titularului căii de atac sau a reprezentantului său legal ori convențional, situație ce presupune absența manifestării de voință a părții în discuție de a uza de calea de atac.

Înalta Curte constată că nici această sancțiune nu este incidentă, având în vedere că din cuprinsul înscrisului de la dosar recurs, reiese că întâmpinarea și recursul incident (redactate prin aceluiași act de procedură), formulate de către recurentul-intimat-pârât B., poartă semnătura reprezentantului său convențional, avocat H., cu împuternicire avocațială nr. 79/2.12.2021, aflată la dosar recurs.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul incident este nefondat, iar recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bocșa, prin primar este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește recursul-declarat de către reclamanta UAT Comuna Bocșa, Înalta Curte constată că deși aceasta se prevalează doar de cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile dezvoltate de aceasta cuprind, în concret, și susțineri apte a fi analizate pe temeiul motivului de casare consacrat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - anume, cele referitoare la confirmarea de către instanța de apel a respingerii cererii de partaj al bunurilor comune ale soților B. și C., la cererea reclamantei, având în vedere că acestea privesc aplicarea unor norme de procedură, iar nu a unor norme de drept material, anume art. 818 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se constată că recurenta-reclamantă susține că într-o greșită interpretare și aplicarea a prevederilor art. 1562 și art. 1563 din C. civ., instanța de apel nu a luat în considerare și existența unor alte două creanțe care îndeplineau aceleași condiții cu cele pentru care s-a stabilit suma corespunzătoare totalității creanțelor reclamantei împotriva pârâtului B., pentru a constata inopozabilitatea celor două acte juridice atacate cu acțiunea pauliană sau revocatorie, creanțe care constituie obiectul dosarelor nr. x/2021 (provenind din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș) și, respectiv dosarul nr. x/2018, ambele cauze aflate în apel pe rolul Curții de Apel Cluj, la data declarării prezentului recurs.

De asemenea, în cadrul unei critici ulterioare, recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 1565 din C. civ., instanța de apel stabilind în mod greșit limita sumei până la concurența căreia operează inopozabilitatea celor două acte juridice (66.696 RON), cerință neprevăzută de această normă; s-a arătat că suma totală reținută de instanța de apel a fost stabilită cu ignorarea celor două creanțe ce fac obiectul dosarelor anterior menționate, invocate încă de la prima instanță, precum și prin motivele de apel.

Înalta Curte apreciază că pentru o evaluare comprehensibilă a motivelor de recurs este necesară redarea contextului analizei juridice efectuate de instanța de apel.

Astfel, potrivit celor reținute de instanțele de fond, se constată că cererea de chemare în judecată formulată pe rolul instanței la 21.02.2019 și completată ulterior, a avut ca obiect constatarea inopozabilității față de reclamantă a două acte juridice încheiate de debitorul său, fostul primar al comunei Bocșa din județul Sălaj, B., cu terțe persoane, chemate în judecată în calitate de pârâți, anume a actului de partaj voluntar aut. sub nr. x/22.02.2018 de BNP E., ce a avut ca efect lichidarea, în timpul căsătoriei, a comunității de bunuri cu soția sa C., precum și a unui contract de împrumut de consumație cu fideiusiune aut. sub nr. x/04.03.2019 de BNP E., încheiat între pârâtul F., în calitate de creditor, pârâtul B., în calitate de debitor, și pârâta C., în calitate de garant fideiusor.

În acest din urmă act juridic, cu caracter recongnitiv, s-a consemnat că F., în calitate de creditor a dat cu titlul de împrumut debitorului B., în cursul anilor 2014-2015, suma de 150.000 euro, cu termen de restituire a întregii sume până la data de 21 octombrie 2019. Restituirea împrumutului a fost garantată de pârâta C. cu imobilele înscrise în cartea funciară proprietatea exclusivă a acesteia, dobândite prin actul de partaj încheiat în timpul căsătoriei, anterior evocat.

Recurenta-reclamantă UAT Comuna Bocșa, în calitate de creditor al pârâtului B., s-a prevalat de acțiunea revocatorie pauliană, reglementată de dispozițiile art. 1562-1565 din C. civ., pentru a declara inopozabilitatea acetelor juridice atacate, având în vedere că prin încheierea acestora, pârâtul și-a creat o stare de insolvabilitate care o pune pe reclamantă în imposibilitate de realizare a creanțelor sale, decurgând din recuperarea unor prejudicii cauzate de pârât în timpul exercitării mandatului de primar; mandatul de primar al pârâtului B. a încetat înainte de termen, prin Ordin al Prefectului jud. Sălaj, urmare a condamnării acestuia pentru săvârșirea unor infracțiuni (abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual) prin hotărâre penală definitivă, pronunțată în anul 2014.

Înalta Curte reține că instanța de apel a avut în vedere configurația juridică autonomă a acțiunii revocatorii, aceasta fiind reglementată și în dispozițiile noului C. civ. cu valoarea unui mijloc de protecție a drepturilor creditorului prin care acesta tinde la obținerea revocării (desființării) pe cale judiciară a actelor juridice încheiate de debitor în scopul prejudicierii sale; spre deosebire însă de acțiunea oblică, dreptul la acțiunea revocatorie aparține creditorului chirografar, pe când acțiunea oblică este exercitată de către creditorul chirografar în numele debitorului său.

Conform art. 1562 din C. civ.: "(1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.

(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate."

În acest context, se constată că în mod corect curtea de apela analizat condițiile acțiunii revocatorii, respectiv: a) prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor; b) frauda debitorului; c) complicitatea terțului la fraudă, cea din urmă condiție fiind prevăzută de lege doar în legătură cu contractele cu titlu oneros sau a plății facute în executarea unui contract, potrivit art. 1562 alin. (2) din C. civ. d) cerința caracterului cert al creanței creditorului la data introducerii acțiunii revocatorii, stabilită prin prevederile art. 1563 din C. civ.

Cerința prejudiciului privește un prejudiciu personal și actual al creditorului constând în faptul că debitorul și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic fraudulos.

Îndeplinirea acestei condiții a fost constatată în speță de instanța de apel prin raportare la prevederile art. 1417 alin. (2) din C. civ.: "(2) În sensul prevederilor alin. (1), starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite față de valoarea totală a crențelor exigibile. Dacă prin lege nu se prevede altfel, această stare se constată de instanță, care, în acest scop, poate ține seama de anumite împrejurări, precum dispariția intempestivă a debitorului, neplata unor datorii scadente, declanșarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită și altele asemenea."

Din conținutul art. 1417 alin. (2) teza a doua, rezultă că această stare de insolvabilitate a debitorului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, iar curtea de apel constatat îndeplinirea acestei cerințe prin raportare la împrejurarea că în data de 05.02.2019, executorul judecătoresc I. a emis, în dosarul de executare silită, dovada insolvabilității debitorului B., înregistrată la Primăria Bocșa sub nr. x/07.02.2019; așadar, anterior promovării cererii în această cauză, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite initiate la solicitarea creditoarei Comuna Bocșa, ca urmare a constatării lipsei oricăror bunuri ale debitorului B. care să poată fi executate silit pentru creanța stabilită în dosar nr. x/2017 al Tribunalului Sălaj.

În privința cerinței fraudei debitorului s-a reținut de curtea de apel că aceasta decurge în mod direct din conținutul prevederilor art. 1562 alin. (1) C. civ., are un caracter larg și vizează nu numai intenția calificată a debitorului de a-l prejudicia pe creditorul (reclamant în acțiunea pauliană), dar condiția se consider îndeplinită și atunci debitorul cunoaște faptul că prin încheierea actului atacat își crează sau își mărește starea de insolvabilitate; instanța de apel a constatat îndeplinirea acestei cerințe în privința ambelor acte juridice atacate cu acțiunea revocatorie.

Complicitatea terțului la fraudă este o condiție legală ce trebuie verificată numai în privința contractelor cu titlu oneros sau a plăților făcute de debitor în temeiul unui asemenea contract, pe când în privința actelor cu titlu gratuit, legea consideră că este suficientă frauda debitorului, întrucât terțul ar avea de apărat doar un avantaj patrimonial gratuit, spre deosebire de creditor care are de evitat sau de diminuat un prejudiciu.

În considerarea acestei cerințe, se observă că instanța de apel în mod just a procedat la o atare verificare doar în privința actului de partaj voluntar prin care G. au procedat la lichidarea, în timpul căsătoriei, a comunității de bunuri, constatând complicitatea la fraudă a terțului (intimata C.). Sub acest aspect, s-a reținut că intimata C., cunoscând situația juridică soțului său și anticipând promovarea unor acțiuni în scopul recuperării prejudiciului creat unității admnistrativ-teritoriale al cărei primar a fost, a acceptat încheierea actului de partaj prin care i-a revenit totalitatea bunurilor imobile dobândite de ei în timpul căsătoriei (părțile evaluând masa partajabilă la nivelul sumei de 294.600 RON), iar intimata i-a achitat acestuia o sultă de doar 5.000 RON, în schimbul atribuirii întregii mase partajabile, desi părțile și-au recunoscut reciproc o cotă de contribuție de 1/2 la dobândirea bunurilor comune.

În aceste condiții, date fiind și raporturile dintre părți, curtea de apel a reținut complicitatea intimatei la fraudarea drepturilor creditoarei

În ceea ce privește însă contractul de împrumut de consumație cu fideiusiune aut. sub nr. x/04.03.2019 de BNP E., curtea de apel nu a analizat condiția participării terțului (intimatul F.) la fraudarea drepturilor recurentei creditoare, dat fiind caracterul de act juridic cu titlu gratuit al acestui contract.

Asupra celei din urmă dezlegări date de instanța de apel sunt formulate critici prin recursul incident, astfel încât acestea vor fi ulterior analizate.

În sfârșit, ultima cerință a acțiunii revocatorii este cea stipulată prin prevederile art. 1563 din C. civ., potrivit cărora: "Creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii."

În legătură cu această condiție a caracterului cert al creanței recurenta-reclamantă a conceput criticile circumscrise primului motiv de recurs, considerând că acest caracter cert se verifică și în privința unor pretenții deduse judecății în două dosare pe care instanța de apel nu le-a analizat - dosarul nr. x/2018 și nr. y/2021 (provenind din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș), ambele cauze aflate la data declarării recursului de față în etapa apelului, pe rolul Curții de Apel Cluj.

Cu referire la această cerință, curtea de apel a reținut în mod corect că o atare condiție nu se verifică prin raportare la definiția legală a creanței certe din C. proc. civ. - art. 663 alin. (2) - când existența ei neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, având în vedere că accepțiunea noțiunii de creanță certă, în contextul acțiunii revocatorii, este una autonomă.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, sigura condiție prevăzută de norma citată se referă la caracterul cert al creanței creditorului care recurge la acțiunea revocatorie, ceea ce permite a se reține o primă semnificație că aceasta la data formulării acțiunii revocatorii are o existență sigură și că încă nu este stinsă.

De asemenea, se constată că norma nu trimite la necesitatea existenței, la data promovării acțiunii pauliene, a unui titlu executoriu al creditorului fraudat împotriva debitorului, având în vedere că aceasta nu este o măsură de executare, ci doar un mijloc de protecție pus de lege la dispoziția creditorului chirografar care nu dispune de o garanție reală sau personală în vederea realizării creanțe sale, ci are la dispoziție doar garanția comună a creditorilor (gajul general), conform celor prevăzute de art. 2324 alin. (1) din C. civ.

Prin acest mijloc legal creditorul tinde la readucerea în patrimoniul debitorului său a unor bunuri urmăribile și asupra cărora să poată declanșa executarea silită la momentul la care va fi în posesia titlului executoriu, în condițiile în care prin actul juridic a cărui inopozabilitate o solicită, debitorul și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, cu consecința imposibilității sau diminuării posibilității de realizare, totală sau parțială, a creanței creditorului fraudat.

Astfel cum corect a reținut curtea de apel, creanța creditorului-reclamant trebuie să fie, în principiu, anterioară actului sau actelor juridice prin care drepturile creditorului sunt fraudate.

Cu toate acestea, s-a reținut că deși art. 1563 din C. civ. stabilește caracterul cert al creanței, totuși, a considerat că la data pronunțării asupra acțiunii, creanța va trebui să îndeplinească și condiția lichidității și exigibilității, verificare pe care instanța de apel a realizat-o la momentul soluționării apelului.

O astfel de concluzie este permisă de caracterul devolutiv al apelului, în condițiile în care instanța de apel este nu numai instanță de control judiciar, ci realizează și o nouă judecată asupra fondului, în limitele stabilite prin dispozițiile art. 477 și 478 din C. proc. civ.

Pe de ală parte însă, s-a reținut că, la nivel teoretic, funcționează regula anteriorității creanței creditorului, însă, curtea de apel a admis că atare regulă permite și excepția unui creditor ulterior care va putea introduce acțiunea pauliană și atunci când creanța sa există în principiu la data încheierii actului fraudulos, moment la care exista perspectiva certă a intrării creditorului într-un raport juridic cu debitorul.

Aceasta este situația în care debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, caz în care acesta poate ataca actul respectiv chiar dacă este vorba despre un act anterior nașterii dreptului său de creanță.

De regulă, în doctrină, pentru ilustrarea acestei ipoteze, se face trimitere la exemplul înstrăinării unui bun în scopul sustragerii lui de la confiscare sau de la urmărire silită, astfel că, într-o astfel de situație, actul de înstrăinare este revocabil, chiar dacă a fost încheiat înainte de începerea urmăririi penale, dar după săvârșirea faptei care a dus la condamnarea făptuitorului, cu confiscarea averii și/sau obligarea lui la plata de despăgubiri civile.

Or, în speța de față, actele a căror inopozabilitate s-a solicitat au fost perfectate nu numai după începerea urmăririi penale, ci chiar după condamnarea pârâtului pentru săvârșirea unor infracțiuni care au avut ca rezultat cauzarea unor prejudicii în dauna bugetului local - abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual și la a căror reparare tinde recurenta.

În privința celor patru dosare civile finalizate cu pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care s-a constituit în favoarea recurentei-creditoare mai multe titluri executorii (deci, pentru care, la data soluționării apelului, aceasta deținea nu numai o creanță certă, ci și lichidă și exigibilă, deci, chiar titluri executorii în sensul dispozițiilor art. 663 din C. proc. civ.), excepția anterior enunțată este irelevantă.

Însă, această primă critică recurentei aduce în discuție o situație în care pretinde că două dintre creanțele sale, deși certe la momentul promovării acțiunii revocatorii, ele nu au devenit lichide și exigibile până la data pronunțării instanței de apel, având în vedere că dosarele nr. x/2018 și nr. y/2021 (provenind din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș) nu s-au finalizat cu pronunțarea unor hotărâri definitive.

Înalta Curte constată, astfel cum corect susține recurenta, că asupra acestor pretinse creanțe invocate prin motivele de apel, instanța de apel nu s-a pronunțat.

Cum evaluarea acestora din perspectiva prevederilor art. 1563 din C. civ. nu poate fi realizată direct în această etapă procesuală, întrucât se opun prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., o atare verificare va reveni instanței de apel în rejudecare.

În acest sens, va fi util ca în rejudecare să se stabilească dacă, având în vedere premisele promovării acțiunii - condamnarea pârâtului B. printr-o hotărâre penală definitivă încă din anul 2014 pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, urmată de controalele ulterioare ale Curții de Consturi a României prin Camera de Conturi a Județului Sălaj prin care au fost sesizate o serie de abateri imputabile intimatului (săvârșite de acesta în perioada în care a deținut funcția de Primar al Comunei Bocșa), care au prejudiciat bugetul local al Comunei Bocșa, punându-se în sarcina conducătorului instituției să facă demersurile necesare recuperării prejudiciului - caracterul cert al creanței (totalitatea prejudiciului de recuperat de la pârâtul B., deci inclusiv partea de creanțe deduse judecății în cale două cauze) nu rezultă din aceste împrejurări.

Astfel, se va analiza dacă această condamnare a recurentului-pârât, urmată de constatarea de către o autoritate publică (Curtea de Conturi a României) a prejudiciilor cauzate bugetului local prin faptele pentru care s-a dispus condamnarea, dar și reținând obligația stabilită în sarcina recurentei-reclamante (conducătorului unității) de a proceda la recuperarea prejudiciilor de la pârât, nu constituie împrejurări care au aptitudinea prin ele însele de a confirma caracterul cert al creanței.

Către o atare finalitate, se va aprecia și dacă săvârșirea faptelor juridice ilicite de către pârât (ilicitul penal fiind deja stabilit cu autoritate de lucru judecat) nu poate avea semnificația, în contextul pricinii de față, de a fi izvorul creanței certe cu care recurenta reclamantă se legitimează în formularea acțiunii pauliene, având în vedere prevederile art. 1357 din C. civ. sau, altfel spus, caracterul faptului juridic ilicit de a fi izvor de obligații, deci, al unei creanțe.

Deși în primul motiv de recurs recurenta reclamantă se raportează doar la pretențiile afirmate în cele două dosare menționate, prin cel de-al doilea motiv de recurs - întemeiat, de asemenea, pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 - prin care se susține că indicarea sumei până la concurența căreia s-a constatat inopozabilitatea celor două acte juridice civile (întinderea creanței) ca fiind contrară prevederilor art. 1565 din C. civ. - recurenta se raportează la sumele adiționate de către instanța de apel și care au fost considerate că provin din creanțe certe (la data promovării acțiunii), lichide și exigibile (până la pronunțarea deciziei recurate), creanțe care nu au fost stinse prin plată până la dezînvestirea instanței de apel (ca efect al plăților făcute de pârât pe parcursul soluționării cauzei).

Înalta Curte apreciază a fi fondat și acest motiv de recurs al recurentei, întrucât dispozițiile art. 1565 din C. civ. care reglementează efectele admiterii acțiunii revocatorii nu impun în mod explicit o astfel de condiție, aspect însă insuficient cercetat de curtea de apel.

Astfel, textul evocat prevede:

"(1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât față de creditorul care a introdus acțiunea, cât și față de toți ceilalți creditori care, putând introduce acțiunea, au intervenit în cauză. Aceștia vor avea dreptul de a fi plătiți din prețul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferință existente între ei.

(2) Terțul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acțiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea, dispozițiile privitoare la publicitatea și efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător."

Astfel cum s-a arătat deja, acțiunea revocatorie nu reprezintă un act de executare, ci constituie un mijloc legal pus la îndemâna creditorilor pentru a readuce în patrimoniul debitorului insolvabil bunuri urmăribile, în vederea realizării creanței pe care o are împotriva debitorului fraudulos.

Întinderea creanței creditorului are relevanță în procedura executării silite. Potrivit legii ori mențiunilor ce vor fi cuprinse în titlul executoriu, creanța poate avea o anumită întindere pe parcursul soluționării acțiunii pauliene (anterior promovării acțiunii insolvabilitatea debitorului putând fi numai parțială, atunci când totalitatea bunurilor sale este de o valoare inferioară creanței creditorului) și o altă întindere la momentul executării silite (de exemplu, pentru că au fost se adaugă dobânda moratorie sau că valoarea creanței a fost actualizată la momentul executării ori ca efect al unor plăți parțiale etc.).

În aceste condiții, se apreciază că efectul de inopozabilitate față de creditor a actului fraudulos nu este în necesară legătură cu întinderea creanței, ci doar cu existența certă a acesteia.

Ca urmar