ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2477/2012

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 iulie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr.

8420/2/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

M.F.D. (fiul lui N. și A.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă

din 20 martie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 14555/3/2010 și a inculpatului G.F.N., arestat în baza mandatului

de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 14555/3/2010.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că inculpații M.F.D. și G.F.N. au

fost trimiși în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de omor deosebit

de grav, tâlhărie și violare de domiciliu, existând motive verosimile de a se

crede că, în seara zilei de 16 martie 2010, cei doi inculpați au pătruns în

imobilul situat în municipiul București, str. S.D.D., sector 2, aparținând

numitei P.L.V., ocazie cu care au lovit-o pe aceasta, în mod succesiv, în zona

capului, cu obiecte contondente, în scopul sustragerii de bunuri din locuință,

provocându-i leziuni ce au condus la deces.

În cauză a fost legal

stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în legătură cu comiterea

acestora, pentru o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar

între deținerea preventivă a inculpaților în cauză și condamnare există o

legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții

legale, urmare a condamnării inculpaților de o instanță competentă, astfel cum,

constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 parag. 1 lit. a)

din Convenție care dispune că "deținerea unei persoane este legală dacă

are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent".

Acuzațiile aduse

inculpaților în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a

acestora în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată,

trece înaintea dreptului recurentului - inculpat arestat preventiv, la

libertate.

Temeiurile de fapt și

de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților

nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține

depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană.

Împotriva acestei

încheieri au formulat recurs inculpații M.F.D. și G.F.N. solicitând punerea lor

în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpaților.

Înalta Curte în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, de consecințele produse constând în pierderea unei vieți

omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că

lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

În sarcina acestora

s-a reținut, în esență, că în seara de 16 martie 2010, după ce s-au asigurat că

prietenul lor F.D., zis "B." nu este acasă, s-au hotărât să sustragă

bunuri din locuința acestuia. În timpul activității infracționale, au fost surprinși

de mama lui F.D., numita P.L.V., pe care au lovit-o, în zona capului, în mod

repetat, dar și a corpului, cu o toporișca luată din bucătărie și alte obiecte

contondente, provocându-i leziuni, ce au cauzat decesul survenit după scurt

timp la Spitalul Clinic de Urgență București (ora 21

20

).

Pe de altă parte se constată că prin Sentința penală

nr. 648 din data de 19 septembrie 2011 a Tribunalul București, secția a II-a

penală, inculpații au fost condamnați, fiecare, la pedeapsa totală de 20 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și

tâlhărie și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată

de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.F.D. și G.F.N. împotriva

încheierii din data de 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 8420/2/2011*.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA