ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1778/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1778/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin sentința

penală 887 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

(Dosar nr. 16228/3/2010), s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului N.I.

din infracțiunile prevăzute de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, art. 10

din Legea nr. 87/1994, art. 290 C.pen, art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat

cu art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în infracțiunile prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea

nr. 85/2006, de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) al Legii nr. 241/2005, art.

290 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul

art. 301-art. 302 C. proc. pen., a fost admisă excepția prescripției

răspunderii penale și în consecință:

În baza art. 11

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art.

124 C. pen. și cu reținerea art. 13 C. pen. s-a dispus încetarea procesului

penal pornit față de inculpatul N.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 143 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2006, art. 10 din Legea

nr. 87/1994, art. 290 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art.

289 C. pen. și art. 291 C. pen., constatându-se împlinit termenul de

prescripție specială a răspunderii penale.

S-a constatat

că inculpatul N.I. a fost arestat preventiv în cauză în perioada 8 octombrie 2002-8

ianuarie 2004.

A fost respinsă,

ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Ialomița împotriva

inculpatului N.I. și a părții responsabile civilmente SC K. SRL Urziceni.

A fost respinsă,

ca neîntemeiată, cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor

inculpatului și părții responsabile civilmente SC K. SRL Urziceni.

În baza art. 192

alin. (1) pct. 3 lit. b) raportat la art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate

de stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut:

Prin sentința

penală nr. 276, pronunțată de către Judecătoria Buftea la data de 11 mai 2007, în

baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.C. (decedat),

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C, pen. raportat la art. 215 alin. (1),

alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen. ca urmare a decesului inculpatului.

Prin aceeași sentință,

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea de încadrare juridică dată

faptei prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C.F.C. din infracțiunile prevăzute

de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin.

(4) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin.

(3) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în

baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 83

C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1626 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei sector

4 București, pedeapsă care se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune,

astfel încât s-a stabilit ca inculpatul să executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 215

alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 288

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat

la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 292

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat

la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 293

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat

la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 35

alin. (1) și alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 republicat cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 36

alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și o lună închisoare.

În baza art. 33

lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea și anume pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 276

lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul

N.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 10

din Legea nr. 87/1994, același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3

ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 290

C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 40

din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen., inculpatul N.I. a fost condamnat

la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 291

C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare,

iar în baza art. 33 lit. a) C. pen.-art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea stabilită în sarcina sa și anume pedeapsa de 5

ani închisoare.

Prin aceeași sentință,

a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul

inculpatului L.M. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2),

alin. (3) și alin. (4) C. pen. în art. 264 C. pen. ca neîntemeiată, rap. la disp.

art. 334 C. pr. pen., iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1),

alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.M. la o

pedeapsă de 4 și 3 luni închisoare.

În baza art. 10

din Legea nr. 87/1994, același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) și

lit. c) C. pen.

În baza art. 40

din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen., a mai condamnat pe același inculpat

la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 291

C. pen., a mai condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare,

iar în baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea stabilită în sarcina sa și anume 4 ani și 3 luni

închisoare.

Sub aspectul laturii

civile, au fost admise acțiunile civile și s-a dispus obligarea inculpaților P.G.,

L.M., N.I. și C.F.C. în solidar la despăgubiri civile, după cum urmează:

către parte civilă SC N.P.C. SRL;

despăgubiri către parte civilă SC Z. SA;

despăgubiri către parte civilă SC S.I. SRL;

despăgubiri către parte civilă SC C.G. SRL;

despăgubiri către parte civilă SC T.M. SA;

despăgubiri către parte civilă SC B.D. SA.

S-a luat act că

parte civilă SC C.M.G. SA și-a rezervat dreptul la o acțiune civilă separată.

În baza art. 445

C. proc. pen., instanța a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate:

- chitanța

din 31 iulie 2002;

- chitanța

din 30 iulie 2002;

- chitanța

din 3 august 2002;

- chitanța

din 1 august 2002;

- chitanța din

22 august 2002;

- factura fiscală

din 30 iulie 2002;

- factura fiscală

din 31 iulie 2002;

- carte de identitate

- CEC original

emis de către Banca C.R. B.;

- factura fiscală

din 13 iulie 2002;

- chitanța

din 29 iulie 2002;

- CEC original

emis de Banca C.R. Sucursala Sinaia;

- CEC original

din 26 august 2002 emis de Banca C.R., Sucursala Sinaia și CEC original din 24

august 2002 emis de Banca C.R. Sucursala Sinaia.

De asemenea, au

fost obligați fiecare dintre cei patru inculpați la câte 5.000 RON fiecare, cheltuieli

judiciare către stat.

Judecătoria Buftea

a reținut situația de fapt descrisă în actul de sesizare, în sensul că, în cursul

anului 2002, inculpatul P.G., folosind o carte de identitate falsă, sub numele de

S.D., a cumpărat părțile sociale ale SC G. SRL Sinaia, cu scopul vădit de a înșela

diferite persoane juridice și, astfel, emitea file CEC false pentru achiziționarea

de bunuri.

În vederea punerii

în executare a hotărârii infracționale luate, inculpatul a fost ajutat de către

coinculpații R.C., C.F.C. și N.I., în sensul ca aceștia să verifice părțile vătămate

acceptante de CEC-uri pentru mărfurile ce urmau a fi achiziționate.

În actul de sesizare

al Parchetului, însușit întocmai de către instanța fondului, se reține că inculpatul

P.G. a încheiat cu complicii săi o societate comercială, cu scopul de a crea părților

vătămate o mai mare credibilitate în ceea ce îi privea și complicii să beneficieze

de un comision de 2% din valoarea facturilor fiscale.

În acest sens,

inculpații R.C., C.F.C. și N.I., trebuiau, ca activitate infracțională, să identifice

furnizorii de mărfuri, încheiau contracte cu aceștia, ridicau apoi marfa, efectuau

plata/plățile cu file CEC primite de la inculpatul P.G. Mărfurile erau cumpărate

de către inculpatul L.M., care returna plata în numerar.

Inculpații R.C.,

C.F.C., N.I. și L.M. primeau de la inculpatul P.G. facturi, chitanțe, aparținând

SC G. SRL Sinaia semnate și ștampilate în alb.

Împotriva acestei

sentințe, inculpații L.M., C.F.C. și N.I. au declarat apel. Prin decizia penală

nr. 260 din 9 aprilie 2008 (Dosar nr. 230/94/2007) a Tribunalului București, secția

a II-a penală, s-au admis apelurile inculpaților, s-a desființat în integralitate

sentința penală și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul București,

căruia îi revenea potrivit competenței materiale, soluționarea pe fond a pricinii.

S-a reținut în

esență, că normele de procedură sunt de imediată aplicare, cu excepția cazurilor

în care legea nouă cuprinde dispoziții tranzitorii, norma tranzitorie derogând de

la principiul aplicării imediate a legii noi, făcând ca cea veche să ultraactiveze.

Or în cauză, Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții tranzitorii care să reglementeze

situația cauzelor aflate pe rolul altor instanțe decât cele declarate competente

prin legea nouă, astfel încât stabilirea competenței materiale are loc prin raportare

la principiul aplicării imediate a legii de procedură penală, iar potrivit acestuia,

date fiind dispozițiile art. 148 din Legea nr. 85/2006, tribunalului îi revine competența

de judecare pe fond a prezentei cauze.

Reținând că în

prezent dispozițiile art. 276 alin. (1) al Legii nr. 31/1990 au fost abrogate, iar

infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) al Legii nr.

85/2006 este dată în competența de primă instanță a Tribunalului, instanța de apel

a admis apelurile formulate de cei trei inculpați, a desființat integral sentința

penală apelată și a reținut cauza în vederea judecării cauzei pe fond.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului de urmărire penală a rezultat că singura persoană trimisă

în judecată sub aspectul infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art.

143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006 este inculpatul N.I., activitatea specifică elementului

material al acestei infracțiuni fiind independentă de activitățile ilicite în sarcina

celorlalți 2 inculpați și fiind descoperită incidental de organul de urmărire penală

la momentul efectuării de cercetări în cauză. Un asemenea aspect rezultă și din

faptul că inculpatul C.F.C., a fost trimis în judecată sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3),

alin. (4) C. pen., iar inculpatul L.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)

C. pen., art. 10 al Legii nr. 87/1994, art. 40 al Legii nr. 82/1991 raportat la

art. 289 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în timp ce în

sarcina inculpatului N.I. nu s-a reținut o infracțiune de înșelăciune sau după caz,

o complicitate la comiterea acestei infracțiuni.

Prin urmare, faptul

că în sarcina inculpatului N.I. s-a reținut și o infracțiune de bancrută frauduloasă

prevăzută de art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006, nu impune ca soluționarea

celorlalte acuzații aduse inculpaților C.F.C. și L.M. să fie în sarcina Tribunalului,

nefiind necesară extinderea competenței materiale de soluționare a cauzei.

Potrivit art.

38 C. proc. pen. „în cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a) C. proc.

pen., precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune în interesul

bunei judecăți, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori

sau dintre infracțiuni să se facă separat”.

În cauză, s-a

reținut că măsura disjungerii este în interesul bunei judecăți, cauza privind pe

inculpatul N.I., rămânând pe rolul Tribunalului, având în vedere că la momentul

analizat infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de Legea nr. 85/2006 era

în competența materială a tribunalului. Cu referire la infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților C.F.C. și L.M., s-a mai reținut că acestea sunt în competența

de primă instanță a judecătoriei, astfel încât s-a admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului cu consecința declinării competenței de soluționare în

favoarea Judecătoriei Buftea.

Așadar, prin sentința

penală nr. 243 din 29 martie 2010, în baza art. 38 C. proc. pen., s-a disjuns cauza

privind pe inculpații C.F.C. și L.M. de aceea privind pe inculpatul N.I., declinând

competența de soluționare pe fond a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea, județul

Ilfov.

În cauza privindu-l

pe inculpatul N.I., s-a reținut:

Prin actul de

sesizare a instanței, respectiv prin rechizitoriul nr. 4789/P/2002 întocmit de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Buftea la data de 2 decembrie 2002, s-a dispus trimiterea

în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, art. 10 al Legii nr. 87/1994,

art. 290 C. pen., art. 40 al Legii nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și

art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspectul situației

de fapt, în raport de situația incidentelor de plată, comunicată de Banca Națională

a României, s-a statuat că SC G. SRL Sinaia a emis o filă CEC și două bilete la

ordin către SC K. SRL Urziceni, în speță societate administrată de inculpatul N.I.,

care au fost refuzate la plată.

La solicitarea

organului de cercetare penală, inculpatul N.I. a refuzat să detalieze modul de lucru,

în raport de relațiile comerciale cu SC G. SRL Sinaia, cu motivarea că își va recupera

singur suma de 994.165.000 ROL.

Din declarația

dată de inculpatul P.G. a rezultat că acesta îl cunoaște pe inculpatul N.I. din

anul 2000, însă nu cunoaște că ar avea datorii la SC K. SRL. A mai arătat că a fost

vizitat de către inculpatul N.I. și, la solicitarea acestuia, i-a dat 2 bilete la

ordin semnate și ștampilate în alb, cu SC G. SRL Sinaia, motivându-i că ar avea

nevoie de acestea pentru a-și ascunde activele societății și i-a prezentat o somație

de plată. A precizat că, a doua zi după vizită, a observat că din carnetul CEC îi

lipsea o filă CEC, ceea ce l-a condus la ideea conform căreia i-a fi fost sustrasă

de către inculpatul N.I.

Inculpatul N.I.,

în apărarea sa, a prezentat un contract de vânzare-cumpărare de mărfuri încheiat

între SC K. SRL și SC G. SRL Sinaia, precum și un număr de 4 avize de însoțire a

mărfii, însă inculpatul P.G. a susținut constant că nu are cunoștință despre acestea,

recunoscându-și totuși semnătura și ștampila SC G. SRL Sinaia.

Poziția procesuală

a inculpatului N.I. a fost una oscilantă, în sensul că nu l-ar cunoaște pe inculpatul

P.G.

Din verificarea

documentelor contabile ale SC K. SRL Urziceni, se reține că această societate figurează

cu datorii către furnizori în valoare de 1.689.222.751 ROL, la finalul lunii iulie

2002 și de 1.305.537.704 ROL la sfârșitul lunii august 2002.

În cauză s-a procedat

și la verificarea unor creditori ai SC K. SRL Urziceni, rezultând că o parte dintre

aceștia sunt firme care figurează ca înregistrate la Registrul Comerțului, dar care

nu pot fi identificate pe teren.

Contrar celor

afirmate în apărare, cu privire la inexistența unor creditori ai SC K. SRL, instanța

a reținut că, în cauză, s-a reușit identificarea companiei SC E. SA, cu sediul în

București, sector 2, căreia SC K. SRL îi datora suma de 143.961.910 ROL.

De asemenea, ca

urmare a unor relații comerciale desfășurate în folosul SC K. SRL de către SC

F. SRL, în intervalul iunie-septembrie 2002, administratorul acesteia, respectiv

martorul F.G., cu privire la care instanța a făcut aplicarea art. 327 alin. (3)

C. proc. pen., a declarat că SC K. SRL este datoare către SC F. SRL cu suma de 250.000.000

ROL, însă nu a reușit să obțină factura fiscală de la SC K. SRL.

Din analiza evidențelor

contabile ale SC K. SRL, s-a reținut că au fost înregistrate: un contract de prestări

servicii, cinci facturi fiscale și mai multe chitanțe fiscale emise de SC S.

SRL, cu sediul în București, sector 2.

Această situație

de fapt este demonstrată și prin depozițiile martorului M.D. care, audiat atât în

cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată la termenul din 18

octombrie 2010 a susținut că facturile și chitanțele prezentate sun false, deoarece

SC S. SRL nu a avut niciodată relații comerciale cu SC K. SRL, iar seriile și numerele

acestora nu corespund cu plaja de numere alocată de RTC H. SA, unicul distribuitor

al documentelor contabile cu regim special de pe raza Municipiului București. De

asemenea, s-a mai arătat că ștampila și semnătura aplicate pe contractul de prestări

servicii, pe cele cinci facturi fiscale, precum și pe chitanțele aferente nu aparțin

SC S. SRL sau reprezentanților acesteia.

Aceste aspecte

sunt demonstrate și prin depozițiile martorilor B.I., P.C., E.C., S.M.A., N.E.,

T.F., F.G., D.F. și M.T.D.

Astfel, din depoziția

martorului T.F., care a prestat servicii de contabilitate către SC K. SRL rezultă

că societatea administrată de inculpat era profitabilă, câștigând chiar și o licitație

cu Primăria orașului V. Aceste susțineri sunt confirmate prin depozițiile martorului

F.G., asociat la SC M. SRL și la SC F. SRL, în patrimoniul acestor societăți aflându-se

utilaje de construcții. După prezentarea ofertelor, a mai arătat același martor,

firma inculpatului N.I., respectiv SC K. SRL a fost angajată de Primăria comunei

V. să repare străzile C. și R.L., precum și să amenajeze oborul de animale de pe

raza comunei V. La începutul lunii iulie 2002, a mai arătat același martor, societățile

pe care le are, i-au furnizat firmei administrate de inculpat piatră macadam și

i-au închiriat utilaje de transport, aceasta fiind singura legătură cu SC K.

SRL. Cu ocazia prezentării de către organele de poliție a documentelor contabile,

respectiv a statelor de plată, a foii de prezență din care rezultă că a fost angajatul

firmei SC K. SRL, martorul F.G. a susținut că nu a încasat niciun leu de la N.I.

ca salariat ala acestuia și nici nu cunoaște de scopul pentru care a procedat în

acest fel.

Totodată, martorul

M.D. a susținut, la rândul său, atât în fața organului de urmărire penală cât și

în faza de cercetare judecătorească, faptul că organul de poliție i-a prezentat

o factură pe care SC S. SRL ar fi emis-o, factură reprezentând valoarea unor servicii

prestate în favoarea SC K. SRL Urziceni. Acea factură era extrem de mare, de ordinul

sutelor milioanelor de RON, a mai arătat martorul M.D., însă după ce a privit-o

cu atenție, a realizat că era vorba de un fals, nici ștampila și nici semnătura

aplicate, neaparținând acestei firme. La sediul organului de poliție, a mai arătat

martorul, a aplicat și ștampila originală a SC S. SRL, care se deosebea clar de

ștampila aplicată pe factură. Cu aceeași ocazie, a mai arătat martorul, la sediul

organului de poliție i-au fost prelevate mai multe specimene de semnătură rezultând

extrem de clar că factura în cauză nu fusese semnată de reprezentantului SC S.

SRL.

Cu referire la

martorul F.G., M.D. a arătat că acesta a apelat la serviciile firmei sale, cu scopul

de a închiria un utilaj, care putea fi folosit inclusiv la repararea drumurilor.

Rezultă, așadar,

că în ceea ce îl privește pe inculpatul N.I. sunt probe certe care să conducă la

faptul că situațiile financiare ale SC K. SRL Urziceni înfățișează datorii inexistente,

sume nedatorate, cu scopul de a frauda interesele creditorilor.

Astfel, martorul

F.G. apărea în evidențele SC K. SRL Urziceni ca salariat și societatea avea obligația

de a-i plăti contribuțiile aferente la bugetul statului, fiind creată astfel o datorie

inexistentă.

Martorul M.D.

a declarat că nu a semnat nici un contract cu firma inculpatului, însă, la dosar

există o factură cu valoare mare pe care ar fi semnat-o și ștampilat-o un reprezentant

al SC S. SRL, în realitate aceasta reprezintă o formă de falsificare a evidențelor

debitorului, tot cu scopul înfățișării unei datorii inexistente.

Prin urmare, în

cauză, există probe de natură a reține în sarcina inculpatului N.I. existența unei

infracțiuni, constând în înfățișarea unor datorii inexistente, respectiv prezentarea

în cadrul situațiilor financiare a unor sume nedatorate, cu scopul de a frauda interesele

creditorilor.

Astfel, împrejurarea

că în evidențele SC K. SRL Urziceni s-a precizat că martorul F.G. ar fi avut calitatea

de salariat în cadrul acestei firme nu reprezintă altceva decât înfățișarea unei

datorii inexistente, în condițiile în care pentru fiecare salariat societatea comercială

are obligația de plăti contribuțiile aferente bugetului de stat. De asemenea, prezentarea

unei facturi cu valoare extrem de mare pe care ar fi semnat-o și ștampilat-o un

reprezentant al SC S. SRL, corespunzător unor servicii prestate către SC K. SRL,

în condițiile în care reprezentantul SC S. SRL, respectiv martorul M.D. a demonstrat

că nu a încheiat un astfel de contract cu SC K. SRL reprezintă de asemenea o formă

de falsificare a evidențelor debitorului cu scopul înfățișării unei datorii inexistente.

Faptul că martorul F.G. ar fi efectuat o lucrare către SC K. SRL, în regim de subantrepriză,

nu este de natură a înlătura răspunderea inculpatului N.I., în condițiile în care

SC K. SRL a fost declarată câștigătoarea licitației și deci toate avantajele efectuării

unei astfel de lucrări, inclusiv rambursarea de TVA, reveneau societății câștigătoare

și nu unor eventuali subcontractanți. De altfel, existența unor relații specifice

subcontractării este demonstrată chiar prin depoziția martorului F.G., acesta afirmând

că la începutul lunii iulie 2002 societățile sale au furnizat firmei administrate

de inculpat piatra macadam și i-au închiriat utilaje de transport. Prin urmare,

nu rezultă că societățile administrate de martorul F.G. ar fi efectuat lucrările

pe care SC K. SRL le-a contractat cu Primăria V.

Instanța de fond

a reținut că, prin întocmirea de facturi fiscale și ulterior a ordinelor de plată

- acte care nu reflectă realitatea, întrucât societatea comercială a inculpatului

nu datora nicio sumă de bani SC S. SRL, inculpatul N.I. ar fi săvârșit infracțiunea

de bancrută frauduloasă [art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, iar

în reglementarea actuală art. 143 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței].

Împotriva sentinței

penale nr. 887 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

s-a declarat apel de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București (Dosar

nr. 16228/3/2010), partea civilă D.G.F.P. Ialomița pentru A.N.A.F., ca reprezentant

al Statului Român și inculpatul N.I.

Parchetul a criticat

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând neconcordanța dintre dispozitiv

și considerentele hotărârii, cu consecința unei defectuoase motivări, sub aspectul

înțelegerii datei de la care s-ar fi împlinit termenul de prescripție pentru infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Se susține în

motivele de apel ale Parchetului că insuficienta motivare a hotărârii, după schimbarea

încadrării juridice a faptelor, a condus la o ambiguitate cu privire la stabilirea

datei împlinirii termenului de prescripție pentru fiecare infracțiune în parte.

Partea civilă

D.G.F.P. Ialomița a criticat soluția fondului pentru nelegalitate, apreciind că,

în mod greșit, s-a respins acțiunea civilă, precum și cererea de instituire a sechestrului

asigurător, asupra bunurilor proprii ale inculpatului și asupra bunurilor părții

responsabile civilmente SC K. SRL Urziceni.

Prin apelul formulat,

A.N.A.F. reprezentată de către D.G.F.P. Ialomița a criticat soluția fondului pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii civile,

cu consecința ne instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului

și ale SC K. SRL Urziceni. S-a invocat faptul că, prin respingerea de către instanța

fondului a pretențiilor civile ale statului prin A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița a blocat

astfel calea unui proces civil prin care să se recupereze creanța.

Inculpatul N.I.,

prin apelul declarat și motivat în scris, a criticat soluția fondului pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând, în temeiul prevăzut

de art. 13 alin. (1) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii de bancrută frauduloasă

prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 85/2006, achitarea

în temeiul prevăzut de art. 10 alin. (1), lit. b) C. proc. pen. și în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005

achitarea în baza prevederilor art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

În susținerea

nevinovăției sale, apelantul inculpat a învederat faptul că au existat relații comerciale

între SC S. SRL București și SC K. SRL și că simplele afirmații făcute de către

reprezentantul societății SC S. SRL nu înseamnă că el se face vinovat de vreo faptă

penală. A mai arătat că facturile fiscale pe care le-a primit au fost obținute în

condiții de deplină legalitate de la SC S. SRL, care au lucrat efectiv cu utilajele

la amenajările contractate și plătite de SC K. SRL Urziceni, cu Primăria V., că

societatea nu a fost indusă în eroare.

Se mai susține

în motivele scrise că „în condițiile în care cei ce au semnat contractul de prestări

servicii facturi fiscale, chitanțele, deconturile de lucrări, au prestat efectiv

aceste servicii, au adus utilajele și au lucrat efectiv cu ele (...) Chiar dacă

respectivele facturi ar fi fost false, nu avea nici un motiv să se îndoiască de

seriozitatea celor care le-au prezentat și de autenticitatea acestor facturi.”.

S-au făcut aprecieri

cu privire la faptul că, în conținutul rechizitoriului, nu a fost descrisă fapta,

elementele constitutive ale acesteia, iar susținerea Parchetului, prin rechizitoriul

întocmit că evaziunea fiscală s-a datorat și faptului că se înregistrau chitanțe

și facturi fiscale false în contabilitatea societății.

Cât privește soluționarea

greșită a laturii civile, apărătorul inculpatului a susținut că neexistând evaziune

fiscală, nu există nici prejudiciu.

Prin decizia penală

nr. 367 din 21 decembrie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția

I penală (Dosar nr. 16228/3/2010), s-au dispus următoarele:

Au fost admise

apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul-intimat-inculpat

N.I. împotriva sentinței penale nr. 887 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, din Dosarul nr. 16228/3/2010; a fost desființată în parte

sentința penală și, rejudecând în fond:

În temeiul

art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale

din infracțiunile prevăzute de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, de art. 10

din Legea nr. 87/1994, de art. 290 C. pen., de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu

aplicarea art. 289 C. pen., și de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a) și lit. b)

din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 9 alin. (1) lit. b)

și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 290 C.

pen. și de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului N.I., pentru comiterea infracțiunii de bancrută

frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2006,

cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., a fost achitat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen.,

a fost achitat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen.

a fost achitat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută

de art. 291 C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelantul-parte civilă Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a constatat că judecătorul fondului a apreciat

că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, fără a stabili momentul

de la care începe să curgă termenul prescripției și că între considerente și dispozitiv

există neconcordanțe cu referire la această prescripție.

Se susține că

este întemeiată critica Parchetului cu privire la încadrarea juridică, cu referire

la faptul că infracțiunea prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 este

absorbită în conținutul complex al infracțiunii de bancrută frauduloasă, iar infracțiunea

prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 (legea contabilității), cu aplicarea

art. 289 C. pen., așa cum s-a statuat constant, este absorbită în infracțiunea complexă

prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005.

S-a apreciat că,

în raport cu limitele de pedeapsă mai reduse din reglementarea în vigoare la momentul

săvârșirii faptelor, se impune a fi reținute prevederile art. 13 C. pen. (legea

mai favorabilă).

Instanța de apel,

însă, a dat eficiență art. 13 alin. (2) C. proc. pen., referitor la „continuarea

procesului penal în caz de amnistie, prescripție (...)”, sens în care, instanța,

prin reexaminarea probelor, poate să pronunțe o soluție de achitare, dacă constată

vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a)-lit. e) C. proc. pen.

Se mai susține

că singurele probe ale acuzării constau în atestarea caracterului nereal al înscrisurilor

urmare a depozițiilor martorilor F.G., M.D., T.F. și a coinculpatului P.G., care

a contestat existența semnăturii, a ștampilei, a încheierii contractelor cu SC

K. SRL, administrată de inculpatul N.I.

Cât privește contractul

cu Primăria V., instanța de apel a menționat că este cert, întrucât martorul F.G.

a recunoscut implicare sa, în sensul că a pus la dispoziția SC K. SRL oameni și

utilaje pentru efectuarea de lucrări.

Așadar, susținerile

inculpatului N.I. au fost probate nu numai pe acest aspect, ci se probează și faptul

că martorul a închiriat utilaje SC S. SRL, așa încât realitatea înscrisurilor contestate

este contracarată de depoziția unor martori „în contrapondere cu însăși înscrisurile

prezentate a căror existență nu a fost contestată.”

S-a făcut referire

la declarația martorului T.F., care a confirmat existența relației contractuale

cu Primăria V. și care a menționat că firma SC K. SRL nu avea datorii către stat,

astfel că s-ar fi procedat la o compensare între sumele datorate și cele pe care

le avea de încasat de la Trezorerie societatea inculpatului ca urmare a contractului

cu primăria respectivă.

În ceea ce privește

biletele la ordin solicitate de către inculpat, semnate și ștampilate în alb de

către coinculpatul P.G., care îl bănuia că i-a sustras și un carnet CEC cu file

semnate și ștampilate în alb pe numele societății comerciale SC G. SRL Sinaia, s-a

constatat că această susținere nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. Inculpatul

P.G., deși avea suspiciuni, nu a anunțat organele de poliție, rămânând în pasivitate.

Pentru a-l incrimina

pe inculpatul N.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 288 C.

pen., Parchetul, astfel cum se susține de către instanța de apel în motivare, face

referire la declarația martorului M.D. care a arătat că „facturile și chitanțele

fiscale ar fi false pentru că SC S. SRL nu a avut niciodată relații comerciale cu

SC K. SRL, iar seriile și numerele acestora nu corespund cu plaja de numere alocate

de către RTC H. SA”.

Întrucât în cauză

pe acest aspect nu există nicio altă probă și nici o expertiză grafoscopică, se

arată că veridicitatea susținerilor în raport cu înscrisurile respective nu au cum

să servească temei în dovedirea caracterului nereal și, deci, în cauză, s-a dispus

achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ca urmare a nedovedirii

caracterului fals, instanța de apel a apreciat că n-a avut cum să influențeze nici

bilanțul contabil al societății neexistând premiza existenței infracțiunii de evaziune

fiscală și bancrută frauduloasă, neexistând prejudiciu, așa încât formularea unei

acțiuni civile în cauză și instituirea unui sechestru asigurător sunt fără temei,

sens în care s-a dispus achitarea aceluiași inculpat în baza temeiului juridic prevăzut

de art. 10 lit. d) C. proc. pen. (inexistența laturii obiective).

Împotriva acestei

soluții au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și A.N.A.F.,

prin D.G.F.P. Ialomița.

Parchetul a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., susținând că soluția este nelegală, întrucât instanța de apel a soluționat

cauza fără să dispună atașarea întregului material de urmărire penală, a stabilit

greșit data la care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și

a dat o rezolvare greșită laturii civile.

Parchetul a mai

susținut că, în cauză, instanța de apel a pronunțat o soluție de achitare pentru

infracțiunile de fals și uz de fals, pentru lipsa expertizei grafoscopice care,

însă, a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

Greșit s-a reținut

că luna aprilie 2002 a fost data comiterii faptelor deduse judecății cu consecința

stabilirii eronate a datei la care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale, căci perioada infracțională reținută este iunie-septembrie 2002.

Sub aspectul laturii

civile, s-a arătat că nu poate fi primită motivarea instanței de apel, în sensul

că în perioada 2 octombrie 2002-8 ianuarie 2004, inculpatul a fost arestat preventiv

și nu poate fi răspunzător de nemdeplinirea unor obligații fiscale către stat, căci

instanța de apel era obligată să verifice dacă inculpatul a plătit contribuțiile

fiscale la bugetul de stat în perioada 1 ianuarie 2000-8 octombrie 2002 și să soluționeze

și latura civilă.

S-a solicitat

admiterea recursului; casarea deciziei penale nr. 367 din 21 decembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală, și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.

Oral, procurorul de ședință a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Partea civilă

a criticat soluția instanței de apel ca nelegală, vizând greșita soluționare a laturii

civile, solicitând obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Soluționând recursurile,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că în motivarea

deciziei de achitare a inculpatului, instanța de apel a reținut că pentru dovedirea

infracțiunilor de fals și uz de fals, organul de urmărire trebuia să dispună efectuarea

unei expertize grafoscopice sau cel puțin o constatare tehnico științifică. Parchetul

a susținut că o astfel de expertiză s-a făcut, însă dosarul de urmărire penală nu

a fost atașat la dosarul instanței de apel.

Se reține de către

instanța de recurs că trebuia atașat întregul dosar de urmărire penală, (Dosar

nr. 31651/3/2008) pentru justa soluționare a cauzei. Aceasta se impunea pentru că

instanța de fond a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, ca urmare

a intervenirii prescripției răspunderii penale, o soluție contrară concluziei la

care a ajuns instanța de apel, care a pronunțat o soluție de achitare.

Cât privește latura

civilă a cauzei, instanța de recurs a constatat că instanța de apel și-a însușit

concluzia instanței de fond, pe motiv că inculpatul N.I. nu poate să răspundă pentru

neplata de către SC K. SRL Urziceni a obligațiilor pentru bugetul statului, întrucât

perioada înscrisă în raportul de inspecție fiscală coincide cu perioada în care

inculpatul a fost arestat preventiv (1 ianuarie 2000-31 decembrie 2004), iar din

fișa de cazier judiciar rezultă că a fost arestat preventiv în perioada 8 octombrie

2002-8 ianuarie 2004.

Se arată că, în

mod greșit instanța de apel nu a verificat susținerile părții civile privind neplata

de către firma administrată de inculpat a obligațiilor fiscale datorate statului

pentru perioada 1 ianuarie 2000-8 octombrie 2002, când inculpatul se afla în libertate.

Se concluzionează

că „în lipsa întregului material de urmărire penală, respectiv cele 4 volume în

care se află raportul de expertiză grafoscopică, raportul de inspecție fiscală și

celelalte mijloace de probă pe care s-a fundamentat trimiterea în judecată a inculpatului

a fost imposibil de a verifica toate susținerile și apărările părților care se constituie

probe și cereri esențiale pentru acestea de natură să garanteze drepturile lor și

să influențeze soluția procesului în sensul prevederilor art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen”.

Prin decizia penală

nr. 515 din 13 februarie 2013, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în majoritate, au fost admise recursurile declarate de către Parchet

și partea civilă formulate împotriva deciziei penale nr. 367 din 21 decembrie 2011

a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul N.I.

A fost casată

decizia recurată în integralitate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea

civilă D.G.F.P. Ialomița, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.

În opinia separată,

s-a susținut de asemenea, admiterea „tuturor căilor de atac și reținerea cauzei

spre rejudecare”.

Curtea, în apel

după casare cu trimitere spre rejudecare, examinând apelurile declarate, prin prisma

criticilor aduse soluției fondului, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, având în vedere și dispozițiile

instanței supreme referitoare la stabilirea corectă a datei împlinirii termenului

de prescripție, a stabilirii corecte a laturii civile și având în vedere că apelul

este o cale devolutivă de atac, constată că apelurile sunt întemeiate, pentru următoarele

considerente:

Sub aspectul situației

de fapt reținută în sarcina inculpatului, din ansamblul probator administrat, rezultă

că există probe de natură a se reține existența unei infracțiuni care să înfățișeze

datorii inexistente, dar care să apară în situațiile financiare ca sume nedatorate,

cu scopul de a frauda interesele creditorilor. Astfel, martorul F.G. nu a avut calitatea

de angajat al SC K. SRL. Cu ocazia încheierii contractului cu Primăria V., în vederea

efectuării unor prestări servicii, societatea martorului F.G. i-a furnizat materiale

de construcții firmei inculpatului și utilaje de construcții, însă nu a fost salariatul

SC K. SRL.

Chiar dacă martorul

F.G. a efectuat în regim de subantrepriză o lucrare pentru SC K. SRL, aceasta nu

înlătură răspunderea penală a inculpatului întrucât firma care câștigă licitația,

aceasta este plătitoare de TVA, rambursare TVA.

Evidențele contabile

ale SC K. SRL atestă și faptul că aceasta ar fi avut relații comerciale cu SC

S. SRL, întrucât au fost înregistrate: un contract de prestări servicii, cinci facturi

fiscale, chitanțe fiscale. Martorul M.D., audiat în această chestiune atât la urmărirea

penală, cât și la cercetarea judecătorească (termenul din 18 octombrie 2010) a susținut

că respectivele chitanțe și facturi sunt false, întrucât nu corespund seriile și

numerele acestora cu cele eliberate de RTC H. SA, unicul distribuitor al documentelor

contabile cu regim special pe municipiul București, iar ștampila și semnătura aplicată

pe contractul de prestări servicii pe cele 5 facturi fiscale și chitanțele aferente

nu aparțin societății susmenționate.

Așadar, inculpatul

N.I. întocmea facturi fiscale, apoi ordine de plată din care rezulta o situație

neconformă cu realitatea, adică SC K. SRL datora o sumă de bani SC S. SRL, în realitate

nu era așa. Acest aspect realizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de

art. 143 alin. (2), lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2006, privind procedura

insolvenței.

Corect a reținut

instanța fondului cu privire la elementul material al laturii obiective a acestei

infracțiuni, pentru că „întotdeauna există ca premiză o intenție frauduloasă ce

rezultă din diminuarea valorii activelor”, în scopul neonorării (chiar viitoare)

a creditorilor și o intenție frauduloasă (manifestă), prin înstrăinarea în dauna

creditorilor. Premiza acestei infracțiuni este înșelarea, fraudarea creditorilor

indiferent cât de mici, chiar și statul.

Rezultă că scopul

inculpatului, cât a fost administratorul SC K. SRL, a fost să realizeze venituri

ilicite, prin fraudă de la bugetul statului, falsificând înscrisurile și încasând

sume de bani, prin inducerea în eroare a administrației finanțelor publice, solicitând

rambursarea de TVA urmare a operațiunilor comerciale fictive, prin factura arătată

emisă de SC S. SRL.

Însă, activitatea

inculpatului constă și în întocmirea necorespunzătoare a documentelor primare, cu

consecința diminuării veniturilor, a surselor impozabile, existând astfel probe

în sensul reținerii art. 10 al Legii nr. 87/1994, privind evaziunea fiscală.

În mod intenționat

întocmea acte pe baza cărora efectua înregistrări inexacte cu consecința denaturării

veniturilor, cheltuielilor, reținându-se în sarcina inculpatului și infracțiunea

prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen.

Pentru a înfățișa

datorii inexistente cu scopul fraudării creditorilor, inculpatul, astfel cum s-a

expus, falsifica înscrisurile sub semnătură privată și le folosea ulterior, ceea

ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată (art. 290 C. pen.) și uz de fals (art. 291 C. pen.).

De asemenea, a

fost dovedit caracterul fals al înscrisurilor, care a influențat și bilanțul contabil

al societății.

Concluzionând,

Curtea își însușește în totalitate situația de fapt reținută de către instanța fondului,

activitatea infracțională a inculpatului fiind descrisă și în rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buftea.

Cât privește întinderea

perioadei infracționale reținută în sarcina inculpatului, se constată prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea din 2 decembrie 2002, se reține iunie-septembrie

2002, iar cu privire la încadrarea juridică, corect instanța fondului a făcut trimitere

la recursul în interesul legii nr. 4/2008.

Potrivit acestui

recursului în interesul legii, „omisiunea în tot sau în parte ori evidențierea în

actele contabile sau în documente legale a cheltuielilor care au la bază operațiuni

reale ori evidențierea altor operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni

fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută de art.

9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005.”

La data judecării

în fond a cauzei, se constată că, în mod corect, instanța fondului a dispus, în

raport de data săvârșirii faptelor și succesiunea în timp a legilor, pe lângă schimbarea

încadrării juridice a faptelor și aplicarea prevederilor art. 13 C. pen., având

în vedere limitele de pedeapsă mai reduse din reglementarea în vigoare la momentul

comiterii faptelor.

Curtea constată

că termenul prescripției speciale a răspunderii penale, de 7 ani și 6 luni, calculat

conform art. 124 raportat la art. 122 alin. (1), lit. d) C. pen., în raport de perioada

infracțională iunie-septembrie 2002, se împlinește în martie 2010.

Așadar, Curtea

de Apel a apreciat că se impune încetarea procesului penal.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, reține că, într-adevăr, din cazierul judiciar al inculpatului rezultă

că a fost arestat preventiv în perioada 8 octombrie 2002-8 ianuarie 2004, pentru

care inculpatul nu poate fi obligat la plata vreunei despăgubiri civile către stat,

însă el trebuie obligat la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale neachitate

la scadență, pentru perioada 1 februarie 2000-8 octombrie 2002, reprezentând debit

impozit pe profit, în cuantum de 3.735 RON (conform adresei din 2 octombrie 2013

a A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița), inclusiv dobânzile legale aferente, penalitățile

de întârziere de la data la care suma a devenit exigibilă și până la achitarea integrală

a acesteia.

Pentru acest motiv,

în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că se impune și instituirea

sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului, până la concurența sumei la care

a fost obligat prin prezenta hotărâre.

În raport cu cele

învederate mai sus, apelul declarat de către inculpatul N.I. a fost apreciat ca

nefondat. Curtea de Apel a constatat că nu poate fi primită cererea de achitare,

ca urmare a solicitării continuării procesului penal (conform art. 13 C. proc. pen.

invocat în motivele scrise de apel), față de aceleași considerente, în sensul că

probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au

dovedit vinovăția inculpatului.

Drept urmare,

prin decizia penală nr. 293 din 20 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița, împotriva

sentinței penale nr. 887 din 17 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală.

A fost desființată,

în parte, sentința și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului N.I. din infracțiunile prevăzute

de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, art. 10 din Legea nr. 87/1996, art. 290

C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen. și art. 291

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de

art. 143 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13

C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 13 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.,

raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 124 C. pen.,

s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul N.I. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 143 alin. (2), lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea

art. 13 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 13 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., constatând împlinit

termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

S-a constatat

că inculpatul a fost arestat preventiv, în perioada 8 octombrie 2002-8 ianuarie

2004.

A fost admisă,

în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița

și inculpatul a fost obligat la 3.735 RON, plus dobânzile legale aferente și penalitățile

de întârziere de la data la care suma a devenit exigibilă și până la achitarea integrală

a acesteia.

În baza art. 11

din Legea nr. 241/2005, s-a instituit sechestrul asigurător pe bunurile inculpatului,

până la concurența sumei la care a fost obligat prin prezenta hotărâre.

Au fost menținute,

în rest, dispozițiile sentinței apelate.

A fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.I. împotriva aceleiași sentințe, cu

obligarea acestuia la 250 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

N.I.

Parchetul a criticat

hotărârea pentru nelegalitate, în temeiul art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. doar sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor. Astfel,

se susține că Curtea de Apel a dispus în mod greșit schimbarea de încadrare juridică

reținând infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea

nr. 241/2005, corect fiind să se rețină infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea

nr. 87/1994.

Mai mult, instanța

de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legii penale mai favorabile deoarece

apreciind că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea

nr. 241/2005, erau incidente dispozițiile concursului real de infracțiuni cu posibilitatea

aplicării unui spor de pedeapsă, situație ce contravine principiului legii penale

mai favorabile.

De asemenea, reținând

pe de o parte dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005,

iar pe de altă parte limitele de pedepse mai reduse din reglementarea în vigoare

la momentul comiterii faptelor în raport de care instanța de apel a calculat termenul

de prescripție specială a răspunderii penale, instanța de apel a creat o lex tertia,

pentru că a avut în vedere un maxim al pedepsei de 5 ani, deși maximul pedepsei

prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 este de 8

ani închisoare.

Pe cale de consecință,

se solicită admiterea recursului, casarea în parte