Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2014

HOTĂRÂRE
26.03.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2262 din 15 aprilie 2013 Judecătoria Cornetu a admis excepție necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în raport de prevederile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 2/2013 instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Învestită prin declinare, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 903 din 18 septembrie 2013, în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc.

civ. coroborat cu art. 158 1 alin. (1) C. proc. civ. anterior, se declară necompetentă. În temeiul art. 158 1 alin. (3) C. proc. civ. anterior, declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „plângere contravențională” introdusă de contravenienta SC D.T. SRL, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și dispune trimiterea dosarului acestei instanțe. Judecătoria sectorului 2 București, învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 20213 din 13 decembrie 2013, admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Cornetu pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauza de față se contestă procesul-verbal de constatare a contravenției din 21 martie 2012, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, SC D.T. SRL a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 8 octombrie 2012 s-a constatat că vehiculul aparținând reclamantei a circulat pe A 2, km 12+450 m, localitatea G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 20 decembrie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Conform art. 24 din noul C. proc. civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Pe de altă parte, dispozițiile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, nu se aplică în materie contravențională, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal. Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe A 2, km 12+450 m, pe raza localității G., județul Ilfov.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea G., județul Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Cornetu. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC D.T. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 2554 din 11 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din
ÎCCJ 2014-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1344/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 2389 din 8 martie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale și a dec
ÎCCJ 2014-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2014
Decizia nr. 1652/2014 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3.159 din 26 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, invo
ÎCCJ 2014-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 902 din 1 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat com
ÎCCJ 2014-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1341/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 908 din 1 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă