ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În temeiul art. 431 C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe condamnatul-contestator A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 260 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 25 aprilie 2017 a fost înregistrată sub nr. x/2/2017 (x/2017) contestația formulată de condamnatul A., prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei penale nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2010, cu privire la condamnarea sa în baza art. 297 din noul C. pen.

În susținerea contestației, întemeiată pe disp. art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., contestatorul condamnat a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma complicității, invocând decizia Curții Constituțoanale nr. 405/2016.

Totodată, contestatorul-condamnat A. a ridicat două excepții de neconstituționalitate.

Prima excepție de neconstituționalitate ridicată se referea la art. 426 C. proc. pen., iar cea de-a doua excepție viza prevederile art. 431 C. proc. pen.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel București a constatat că este inadmisibilă, întrucât, deși s-au invocat texte constituționale cărora le-ar contraveni disp. art. 426 și 431 C. proc. pen., susținându-se că prevederile nu îndeplinesc condițiile de calitate a legii, în sensul că nu este clară, precisă și previzibilă, în realitate criticându-se modul de aplicare, de către instanțele judecătorești, a acestei dispoziții legale (jurisprudența Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală), aspectele ce țin de aplicarea legii fiind de competența instanței de judecată investite cu soluționarea cauzei penale și nu a instanței de contencios constituțional.

Față de completările legiuitorului realizate prin art. II pct. 109 din O.U.G. nr. 18/2016 care fac referire explicită la "apel" (instanță, judecată, ședință de judecată), instanța a apreciat că reiese cu evidență faptul că această cale extraordinară de atac vizează doar fondul cauzei. În aceste condiții, cu atât mai mult, față de modalitatea de reglementare actuală a contestației în anulare, s-a apreciat nu se mai poate susține că dispoziția legală cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile de calitate a legii, aceleași excepții de neconstituționalitate fiind ridicate de condamnat în Dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016, soluționate de Curtea de Apel București, având ca obiect contestație în anulare formulată de către același condamnat, ambele respinse ca inadmisibile.

Privitor la contestația în anulare formulată, curtea de apel a reținut că aceasta este o cale extraordinară de atac (ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege), de retractare, instanța pronunțând anularea hotărârii în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților, persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Contestația în anulare, în aprecierea instanței de fond, devenea admisibilă în principiu dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții:

- să fie invocat cel puțin unul dintre cazurile de contestație prev. de art. 426 C. proc. pen.,

- să se depună probe pentru dovedirea cazului de contestație invocat,

- hotărârea atacată să fie definitivă,

- cererea să fie introdusă în termenul prev. de art. 428 C. proc. pen. și de către o persoană prevăzută în art. 427 C. proc. pen.,

- motivele și probele în baza cărora a fost formulată cererea să nu mai fi făcut obiectul vreunei alte contestații în anulare anterioare.

Curtea a constatat că petentul condamnat a invocat cazurile prev. de art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., respectiv: inculpatul a fost condamnat, deși la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Contestatorul condamnat a solicitat, atât prin motivele depuse în scris la dosar, cât și cu ocazia dezbaterilor, admiterea contestației pentru faptul că, la data judecării apelului, exista "o cauză de încetare a procesului penal", care se încadrează în unul din punctele prevăzute la art. 16 C. proc. pen., respectiv alin. (1) lit. b), c) si d - "fapta nu este prevăzută de legea penală", "nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege", "nu există probe ca o persoana a săvârșit infracțiunea", "există o cauză justificativă sau de neimputabilitate", fiind condamnat greșit pentru infracțiunea de abuz în serviciu (în forma complicității) prevăzută de art. 297 C. pen.

De asemenea, a solicitat desființarea în parte a Deciziei definitive nr. 825 din 10 iunie 2016, apreciind că nu poate fi aplicată o pedeapsă penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen., norma legală invalidă/nelegală/inexistentă din punct de vedere juridic, fiind în conflict cu legea fundamentală și Convenția, fapt ce rezultă și din Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale. Contestatorul a mai opinat că art. 297 C. pen. a fost în conflict cu Constituția și la data la care s-a pronunțat hotărârea, pentru că este în conflict de la data la care a fost emisă prevederea în noul C. pen.

Având în vedere că art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede, în mod expres, că pe calea contestației în anulare se poate desființa o hotărâre definitivă numai atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, curtea de apel a constatat că invocarea unei cauze de achitare conduce la respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare.

Cum în speță petentul a argumentat doar cauze de achitare, iar nu de încetare a procesului penal (potrivit art. 396 alin. (5) C. proc. pen., instanța pronunțând achitarea în situația în care sunt incidente cazurile prev. de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.), Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, soluție în raport de care în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare datorate statului urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a formulat apel condamnatul A.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 22 martie 2018.

La termenul din data de 28 iunie 2018 condamnatul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 477 C. proc. pen. În motivarea cererii de sesizare a Curții Constiuționale a arătat, în esență, că sintagma "obligatorie pentru instanțe" inserată în cuprinsul dispozițiilor alin. (3) ale articolului anterior menționat nu respectă exigențele constituționale referitoare la claritatea legii, fiind încălcate dispozițiile art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 21 (privind dreptul la un proces echitabil), art. 16 (referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii), art. 11 și art. 20 (referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului) din Constituție, art. 6 și 13 din CEDO - Protocolul nr. 7, art. 2 și art. 4, art. 14 și art. 16 din Convenție, art. 48 din CDFUE și art. 11 din Declarația ONU din 1948, creând grave confuzii.

Referitor la legătura cu prezenta cauză, a susținut că dispozițiile Deciziei nr. 5/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai produc efecte și în prezenta cauză asupra prevederilor art. 431 și art. 432 C. proc. pen., condamnatul A. considerând că are cale de atac împotriva hotărârii date în faza de admisibilitate în principiu a contestației în anulare.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

• excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

• excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

• excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

• excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constatată că excepția a fost invocată de apelantul - condamnat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 477 C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte, analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, constatată că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, din următoarele considerente:

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. In consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reține că apelantul, în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a susținut că deciziile pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală produc efecte în plan legislativ și au consecințe negative asupra drepturilor fundamentale ale părților nu pot fi supuse controlului de legalitate sau dezbaterii părților, făcând referire și la Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și efectele pe care le are asupra părților interesate, punându-le în imposibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în etapa admisibilității în principiu a cererii a contestației în anulare, din conținutul cererii reieșind că autorul excepției de neconstituționalitate urmărește practic o reinterpretare a sintagmei "obligatorie pentru instanțe" inserată în cuprinsul dispozițiilor art. 477 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit Legii nr. 42/1992, nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă, practica instanței de contencios constituțional fiind constată, în sensul respingerii, ca inadmisibile a excepțiilor, în temeiul disp. art. 126 alin. (1) din Constituție.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 477 C. proc. pen.

Referitor la apelul declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele motive:

Față de susținerile apelantului, în sensul că prezenta cale de atac vizează și dispoziția din cuprinsul deciziei, referitoare la excepția de neconstituționalitate invocată în fața Curții de Apel București, Înalta Curte constată că în cuprinsul apelului formulat nu s-au formulat precizări în acest sens, astfel încât instanța nu poate analiza aceste susțineri.

De asemenea, reține că potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel sentințele, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. "sentințele" sunt hotărârile judecătorești prin care cauzele sunt soluționate de prima instanță.

Per a contrario calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunțate de instanța de apel și, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanța de apel finalizează o cale extraordinară de atac, așa cum este contestația în anulare.

În speță contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac.

Doar hotărârile pronunțate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare sunt supuse, după caz, căilor de atac indicate de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., așa cum s-a menționat mai sus.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că, în speță, Condamnatul A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală ceea ce atrage sancțiunea procedurală a inadmisibilității

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul - condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 477 C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul - condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2018.