ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2018

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 666 din data de 24 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 338/A din 23 05 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/97/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 100 RON.

Prin aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele:

Împotriva sentinței penale nr. 133/2015, definitivă, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2015, petentul A. a formulat contestație în anulare, pe care a depus-o la acesta instanță. Cauza a fost declinata la Curtea de Apel Alba Iulia dat fiind obiectul acesteia.

Prin cerere s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen. S-a învederat că prin sentința penală nr. 133/2015, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2015, rămasă definitiva prin Decizia penală nr. 338/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel Albă Iulia, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, B. la 2 și 10 luni închisoare, C. la 2 ani și 8 luni închisoare, D. la 3 ani închisoare, condamnați și la 2 ani cu pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorități de stat, pentru săvârșirea infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2008, rap. La art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b), art. 66 alin. (2) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare și până la executarea sau considerată ca executata pedeapsa principală .

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere sa respect anumite măsuri de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin( 3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul urma să presteze o munca neremunerata în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile la Primăria Municipiului Hunedoara sau la Biblioteca Județeană Ovidiu Densușeanu Hunedoara - Deva.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind dispozițiile în care se dispune revocarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetarea de drept a măsurii controlului judiciar luata fata de inculpați prin Ordonanța din data de 10.02.2015 a procurorului Direcției Naționale Anticorupție - Serviciului Teritorial Alba Iulia.

Ulterior prin Decizia penală nr. 20/A/2017, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/97/2016, în raport cu numitul A., s-a constatat dezincriminarea faptei și s-a dispus încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare și 2 ani cu pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorități de stat, pentru săvârșirea infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzută în art. 132, din Legea nr. 78/2008, rap la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a),b), art. 66 alin. (2) C. pen.

Împotriva Deciziei penală nr. 20/A/2017, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/97/2016, a fost formulată contestație în anulare de către Direcția Naționale Anticorupție - Serviciului Teritorial Albă Iulia, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia penală nr. 46/2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/57/2017.

Petentul a solicitat să se observe că Decizia penală nr. 20/A/2017, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/97/2016, prin care s-a constatat dezincriminarea faptei este întemeiată pe dispozitivul și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 297, alin. (1) din C. pen., constatându-se ca acestea sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" în cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", coroborată cu prevederile prevăzute în art. 595 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 4 teza a II-a C. pen.

Petentul a invocat în contestație, neconstituționalitatea prevederile - art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul Legii nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

A menționat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel: excepția este ridicată în fața instanței de judecată, la cererea petentului parte în dosar, excepția vizează neconstituționalitatea a art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, excepția nu are ca obiect prevederi legale constate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, mai mult criticile și considerentele de neconstituționalitate prezentate în raport cu dispozițiile legale amintite, nu au mai fost formulate în alte excepții ridicate și analizate de Curtea Constituțională, excepția are o legătură directă cu soluționarea prezentei cauze, respectiv în raport direct cu, competența materială a organelor care au efectuat urmărirea penală.

Totodată, a învederat că pornind de la scopul contestației în anulare - care este acela de a îndrepta anumite erori grave de procedură comise la judecarea apelului - și având în vedere jurisprudența recentă a Curții Constituționale, care a preluat doctrina dreptului viu și care produce efecte directe cu privire la determinarea conținutului normativ al Constituției României, Curtea, în procesul de contencios constituțional, prevede o protecție juridică sporită subiectelor de drept.

Raportat la prezenta cauză, jurisprudența a recunoscut legiuitorului o marjă de apreciere largă în domeniul admisibilității, al procedurii de judecată și al configurării căilor extraordinare de atac. Pe de altă parte tendința jurisprudenței recente a Curții este acea de a stabili și dezvolta exigențe constituționale sporite în sensul asigurării unei protecții efective a drepturilor și libertăților fundamentale, integrate conținutului normativ al art. 16, art. 21 sau al art. 129 din Constituție, după caz, prin raportare la căile extraordinare de atac. A solicitat a se avea în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 17 octombrie 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 1000 din 18. 12. 2017, a se aprecia că și dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. trebuie să fie evaluate în conformitate cu standardul de protecție pe care îl asigură art. 16 și art. 21 din Constituție, prin sporirea garanțiilor care însoțesc accesul liber la justiție.

A învederat că prezentei cauze îi sunt aplicabile și prevederile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 302 din 4 mai 2017, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată și se constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. .b) din C. proc. pen. care nu reglementează în categoriile nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competenta materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională, cu aplicarea art. 281 alin. (3).

A invocat nelegalitatea sesizării din oficiu, act de procedură penală, care este lovit de nulitatea absolută, în temeiul necompetenței materiale a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial Alba Iulia, în consecință - lipsește sesizarea organului competent, conform art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. Arată că potrivit art. 56, Competența procurorului alin. (3) din C. proc. pen. "Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu de către procuror", lit. d) "în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție". În același sens a arătat că este prevăzut în Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în capitolul III Infracțiuni, art. 5 alin. (2) "în înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute în art. 10-13."

De asemenea, art. 132 din legea amintită este un articol care nu este prevăzut la infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, acest articol nu este cuprins nici la infracțiunile de corupție .

Secțiunea 1 Categorii de infracțiuni, articolul 5 are trei aliniate care prezintă expres clar, previzibil, cert, fără echivoc trei categorii de infracțiuni:1. infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289 - 292 din C. pen., inclusiv când acestea sunt de persoanele prevăzute la art. 308 din C. pen., infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni prevăzute la art. 10 -13, în Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, 3. infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniuni Europene prevăzute de la art. 18 A- 18 A 5, din cuprinsul Legii nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Uniuni Europene.

A învederat ca art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Această normă este o normă de trimitere, este o condiție, ce trebuie să se raporteze la infracțiunea la care se face trimitere, și anume la abuzul în serviciu reglementat de art. 297 din C. pen. Infracțiunea abuzul în serviciu reglementat de art. 297 din C. pen., mai mult nu este prevăzută în Secțiunea 1 categorii de infracțiuni art. 5 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, republicată. Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, republicată, reglementează o condiție subsidiară și suplimentară, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Această - condiție - suplimentară pe tipicitatea faptei săvârșită dacă este îndeplinită, atrage un spor de pedeapsă, respectiv limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, nicidecum nu atrage o competentă materială derogatorie a Direcției Naționale Anticorupție, de la C. proc. pen.

De asemenea, " limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime "este o dispoziție legală care este aplicată prin excelentă de către instanțele de judecată, iar potrivit art. 393 alin(2) din C. proc. pen. ce prevede,, Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranță, dacă este cazul să fie luată, precum și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate și a internării medicale."

Contestatorul a menționat că în cuprinsul dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul nu a descris o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci a făcut trimitere la dispoziția și pedeapsa cuprinsă în art. 297 din C. pen.

Art. 297 din C. pen. este suportul juridic al art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie pentru a fi incidente prevederile art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se desfășoare urmărirea penală de organul de urmărire penală general competent material, să se constate mai întâi că faptele săvârșite întrunesc toate elementele de structură ale conținutului variantei tip descrise de art. 297 C. pen., după care sunt analizate aspectele, respectiv "condiția", ce atrage majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei.

A arătat că este profund greșit, cu încălcarea art. 1 și art. 2 din C. proc. pen., să se procedeze la urmărirea penală de către procurorul, care anticipează în faza de urmărire penală că are competențe, în raport cu o eventuală condiție ce presupune o majorare de pedeapsă cu o treime adăugată la limitele speciale, fără să fie cunoscută în prealabil întrunirea elementelor constitutive ale infracțiuni de abuz în serviciu în forma sa tip, fiind astfel apreciat un spor de pedeapsă, atribut si competentă exclusivă a instanțelor de judecată

În concluzie articolul distinct, respectiv art. 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările, nu este prevăzut în cadrul infracțiuni asimilate în fracțiunilor de corupție, cu o consecință directă în raport cu organele de urmărire penală competente material.

A arătat că pct. 33 din Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 22 iunie 2017, este prevăzut că "Curtea observă că această concluzie este susținută și de faptul că în jurisprudenței sa, analizând constituționalitatea noțiunii de "folos necuvenit", nu a realizat o suprapunere a elementului "pagubă" (regăsit în art. 297 din C. pen.) cu cel de "folos necuvenit" (regăsit în dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000) în sensul aprecierii că cele două reprezintă noțiuni ce se asimilează. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a analizat separat cele două elemente, tocmai pentru că acestea au o existență de sine stătătoare în contextul săvârșirii infracțiunii. Cu alte cuvinte, producerea pagubei, deși uneori se poate converti într-un folos necuvenit, nu este întotdeauna echivalentă cu obținerea acestui folos."

Cu privire la pct. 36. din Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 22 iunie 2017, este prevăzut "(...) că elementul material al variantei-tip a infracțiunii de abuz în serviciu, care constă într-o acțiune - îndeplinirea actului prin încălcarea legii, dar și într-o inacțiune - neîndeplinirea unui act. Așa cum s-a precizat în prealabil (paragraful 34 al prezentei decizii), în doctrină s-a arătat că fapta de abuz în serviciu este susceptibilă de tentativă în modalitatea constând într-o acțiune. În ceea ce privește săvârșirea unei infracțiuni printr-o inacțiune, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, în cadrul art. 17 din C. pen., săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune, anterior aceasta fiind recunoscută de doctrina și practica judiciară, nefiind însă legal consacrată. Curtea constată că dispoziția ce reglementează varianta-tip a infracțiunii de abuz în serviciu prevede expres omisiunea echivalentă acțiunii - neîndeplinirea unui act - ca modalitate distinctă de săvârșire a acestei infracțiuni. Astfel, concluzia care se impune este că în varianta comisivă infracțiunea de abuz în serviciu nu poate fi săvârșită printr-o omisiune în doctrină s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 17 din C. pen., sunt susceptibile de a fi săvârșite prin inacțiune numai infracțiunile comisive care presupun producerea unui rezultat material explicit în norma de incriminare. Cu toate acestea, doctrina a relevat faptul că nu toate infracțiunile comisive care presupun producerea unui rezultat se pot considera săvârșite și prin omisiune. în acest sens s-a precizat că infracțiunile comisive care pot fi săvârșite prin omisiune sunt acele infracțiuni de rezultat, adică cele care produc un rezultat material, la care omisiunea echivalentă acțiunii nu este expres prevăzută în norma de incriminare. "Contestatorul invedereza cu privire la prezenta cauză ca, fapta pentru care a fost pronunțată condamnarea inițială este - abuz în serviciu,fapta a fost săvârșită prin omisiune,fapta nu are în cuprinsul său o pagubă sau un prejudiciu, nu are un rezultat, nu există pagubă sau prejudiciu, nu există un rezultat material generat de omisiune, nu există pagubă, în mod cert și clar nu există convertirea pagubei. prejudiciului în folosul necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În concluzie, a susținut că nu este infracțiune de corupție, nu este competența materială a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial Alba Iulia, care s-a sesizat din oficiu și care a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, aspect procedural ce atrage nulitatea absolută a actelor de procedură criticate încheiate de organul de urmărire penală necompetent material.

Din a doua perspectivă a criticilor, petentul a solicitat să se constate că lipsește autorizarea ori altă condiție prevăzută de lege, conform art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., în consecință existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, conform art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aspecte care rezultă din procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014, este lovit de nulitate absolută, cuprinde date și informați în urma punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014, mandat emis în mod legal de către Tribunalul Albă în Dosarul nr. x/107/2014, prelungit prin încheierea nr. x din 16.06.2014 (Dosar nr. x/107/2014) la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial Albă - Iulia în Dosarul nr. x//P/2013.

Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014, în Dosarul penal nr. x/P/2014, nu constituie o sesizare din oficiu legală și temeinică, cuprinde datele și informațiile din mandatul executat de SRI, cu încălcarea flagrantă a considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, decizie ce era în vigoare la data judecății prezentei cauze, fiind aplicabile considerentele de la pct. 52 din decizia amintită cu privire la efectul erga omnes pentru viitor al deciziilor sale, inclusiv prezentei cauze, astfel Conform adresei nr. x/2016 din data de 29.03.2016, comunicată de către Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial Albă - Iulia în Dosarul nr. x/97/2015, este prezentat că măsurile de supraveghere tehnică, inclusiv a convorbirilor telefonice,(pe lângă foto, vidio, localizare,), a fost trimis actul de autorizare către Serviciul Român de Informați, care evident a executat măsurile de supraveghere tehnică.

În urma punerii în executare de către Serviciul Român de Informați, a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 16.05.2016 au rezultat date și informații cu o presupusă activitate frauduloasă în care sunt implicați subsemnații, conform convorbirilor telefonice pe care le-a purtat A., F., D. și G. Mai mult în urma punerii în executare de către Serviciul Român de Informați, a mandatului de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014, a rezultat că membrii comisiei ( din care subsemnații făceam parte) și candidata ne-am deplasat la București în data de 16.07.2014, cu microbuzul cu nr. x, unde se va produce presupusa faptă frauduloasă. Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014 valorifică, exploatează, face vorbire la conținutul unor convorbiri telefonice înregistrate și comunicate nelegal de către Serviciul Român de Informații, în baza mandatului încredințat amintit. Datele și informațiile din cadrul convorbirilor telefonice înregistrate de către Serviciul Român de Informați, prezintă o presupusă activitate infracțională si constituie conținutul - Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014 - activitatea de supraveghere tehnică, de culegere de informații efectuată de către Serviciul Român de Informații, nu poate constitui - Sesizare din oficiu - conform art. 292 C. proc. pen., având în vedere activitatea specifică a Serviciul Român de Informații, reglementată de Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare, teza a II-a, organele Serviciul Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală specifice conform art. 55 alin. ( 5) și (6) din C. proc. pen. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. ( 2), teza finală din C. proc. pen. Conform art. 55 alin. (5) din C. proc. pen. organele de cercetare penale specială ( eventual organe ale Serviciul Român de Informații) sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A solicitat să se constate că nu există avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu există autorizarea organului competent care să confere calitatea de ofițeri anume desemnați din cadrul organelor Serviciul Român de Informații, să execute mandate de supraveghere tehnică ce sunt utilizate, exploatate, valorificate în procesul-verbal de sesizare din oficiu, în mod cert acest proces-verbal nu constituie - sesizare din oficiu legală. Învederează ca este cert că nu a existat un aviz conform pentru cercetarea penală și executarea mandatului de către organele speciale, aceste mandate de supraveghere tehnică nu trebuiau să fie încredințate și executate de organe neabilitate, neautorizate,care nu au competențe de cercetare penale, dar au furnizat date și informații în afara cadrului procedural legal, au procesat și comunicat informații în mod nelegal cuprinse în - sesizarea din oficiu -, sesizare care trebuia întocmită în condițiile prevăzute de lege. Sesizarea din oficiu trebuie să fie legală, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale . cale legală . procedură legală, procedee legale care să respecte dispozițiile C. proc. pen., nicidecum din mandate executate de Serviciului Român de Informații, care nu are competențe, atribuții să comunice date și informații către Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Albă - Iulia. De asemenea, să se constate dubla greșeală procedurală, pe lângă faptul că organe neabilitate au executat mandatul de supraveghere tehnică, aceste organe neavizate au si comunicat către Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Albă - Iulia, date și informații respectiv înregistrările telefonice, care au primit nelegal si neprocedural - statut de - sesizare din oficiu.

Sesizarea din oficiu nu înseamnă consemnarea de date și informați obținute și comunicate expres de organele Serviciului Român de Informații, în raport de care trebuiau îndeplinite condițiile art. 11 din Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul sesizării din oficiu, în prezent este evident că organul de urmărire penală competent " nu a aflat " că s-a săvârșit o infracțiune, pe considerentul că presupusa faptă infracțională, săvârșită prin omisiune - neîntocmirea unor subiecte de examen - presupune neexecutarea art. 52 din Hotărârea de Guvern nr. 611/2008, faptă ce nu constituie infracțiune, conform Deciziei penale nr. 20/A/2017, definitivă, pronunțată de a Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/97/2016.

Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune, în condiția certă și clară că la data de 16.07.2014 nu s-a săvârșit omisiunea de a aplica o hotărâre de guvern care nu este infracțiune, în consecință sesizarea din oficiu nu prevede o infracțiune, iar procesul-verbal încheiat face vorbire de 2 fapte ce nu sunt infracțiuni, astfel cum rezultată din datele și informațiile comunicate nelegal și neprocedural.

În cadrul procesului-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014, din Dosarul nr. x/P/2014, se face trimitere și de infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 292 C. pen. (a doua faptă presupusă infracțională), infracțiune care conform rechizitoriului nu există, cum nu există nici infracțiunea de abuz în serviciu pe considerentul hotărât definitiv în raport cu numitul A., nu este încălcată nici o dispoziție din legislația primară - lege ordinară sau organică, ordonanță sau ordonanță de urgență, fapta fiind dezincriminată, mai mult omisiunea nu a generat o pagubă, un rezultat material. în consecință nu este infracțiune și Deciziei nr. 458 din 22 iunie 2017, pct. 36 a Curții Constituționale.

Arată că procesul-verbal de sesizare din oficiu, lovit de nulitate absolută, redă conținutul mandatului de supraveghere tehnică nelegal, nelegalitate rezultată din necompetenta organelor, nepenale care l-au executat și din conținutul acestuia care în mod real nu au aflat că s-a săvârșit o infracțiune, aspect ce rezultă definitiv din hotărârile judecătorești definitive amintite. Paradoxul și nelegalitatea este evidentă - în raport cu data și tipul săvârșirii faptelor - la data de 16 iulie 2014 - "organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale (...)", în condiția certă,fără echivoc că fapta, faptele presupuse infracționale s-au efectuat, s-au derulat s-au executat în data de 17 iulie 2014, evident după o zi de la data întocmirii procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie, 2014. Nu se putea sesiza din oficiu, nu se putea încheia un proces-verbal cu fapte săvârșite evident este timpul trecut), după această dată de 16 iulie 2014, pentru că faptele presupuse infracțiuni nu existau la data de 16 iulie 2014.

Învederează că sesizarea din oficiu - este lovită de nulitate absolută, pe motivul clar probat că prevede presupuse infracțiuni, cu privire la fapte care nu s-au produs, faptele, presupusele "infracțiuni" s-au săvârșit după o zi, traficul de influență nu s-a săvârșit niciodată, nici măcar după o zi de la întocmirea sesizării din oficiu, iar abuzul în serviciu conform Deciziei penale nr. 20/A/2017, definitivă, pronunțată de a Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/97/2016, nu s-a produs nici după sesizarea din oficiu.

Consideră oportun de învederat că înaintea pronunțării Deciziei penale nr. 338 din 05.04.2016 definitive de condamnare, a fost publicată în M. Of. nr. 190 din 14.03.2016 Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea sintagmei "ori alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen.

Invocă nulitatea absolută a sesizării din oficiu care nu respectă dispozițiile procedurale referitoare la competența organelor de urmărire penală reglementată în cap II, secțiunea a 5-a din C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 13 din Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare, poate fi invocată în orice stare a procesului, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., astfel cum a fost constatat prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 302 din 4 mai 2017, care ar fi aplicabile în cauză.

Invocă faptul că nulitatea absolută a sesizării din oficiu rezultă din faptul că nu au fost nerespectate dispozițiile referitoare la competența materială a organelor de urmărire penale, pe considerentul clar că organele cu competențe de siguranță națională au efectuat, au executat acte de urmărire penale fără avizul conform al procurorului general, au comunicat printre altele înregistrările telefonice amintite, care au devenit conținutul sesizării din oficiu. Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 și art. 56 din C. proc. pen., care prezintă detaliat categoria organelor de urmărire penală și competenta acestora.

Este evident că executarea mandatului de supraveghere tehnică, care cuprinde inclusiv interceptarea comunicațiilor - utilizate la întocmirea sesizării din oficiu, sunt mijloace de probe interzise de lege, în condiția în care procedeul probatoriu utilizat este nelegal, procedeu probatoriu executat de o structură care nu are competență penală.

În concluzie, sesizarea din oficiu consemnată în procesul-verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 16 iulie 2014, a utilizat un mijloc de probă - un procedeu probatoriu nelegal (lipsește inclusiv avizul/autorizarea prevăzută de lege) aceasta presupune nelegalitatea sesizării, care este sancționată cu nulitatea absolută, având în vedere imposibilitatea săvârșirii, unei infracțiuni înaintea datei în care a fost săvârșit fapta cercetată, în raport de care s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Consideră important de prezentat faptul că mandatul de supraveghere tehnică din 16.05.2014 criticat, nelegal, executat de organe ce nu sunt de urmărire penală, a fost executat în alt dosar penal, respectiv în Dosarul nr. x/P/2013, nu este folosit, valorificat, procesat, utilizat în acest dosar "mamă", pe considerentul că este nelegal, nul absolut, dar este utilizat absolut nelegal în Dosarul nr. x/P/2014, pentru întocmirea sesizării din oficiu.

Se pune problema în mod legal și pertinent, dacă mandatul de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014 criticat, este sau nu este legal în toate dosarele penale este utilizat, este un mijloc de probă și/sau procedeu probatoriu legal sau conform dispozițiilor legale amintite și aplicate sau este lovit de nulitate absolută.

Mandatul de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014 criticat, încalcă și prevederile și considerentele prevăzute la punctele 42-84 a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 91 din 28 februarie 2018, având în vedere organele specializate (Serviciul Român de Informații) care l-a executat, procesarea acestuia, comunicarea și exploatarea acestuia în raport direct cu sesizarea din oficiu - (conținutul și informațiile din cuprinsul acesteia)- vădit nelegală și lovită de nulitate absolută.

Este statuat că o consecință a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, este obligativitatea respectării, în România a Constituției, a supremației sale și a legilor, cu referire la deciziile Curții Constituționale amintite, a dispozițiilor C. pen. și a C. proc. pen. Organele de urmărire penală au competență clar stabilită, este un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept.

Principiul legalității presupune ca organele judiciare să respecte dispozițiile de drept substanțial și cele de drept procedural, inclusiv a normelor de competență. Din prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, nerespectarea competenței materiale prezentate, a organelor de cercetare neautorizate, care nu sunt organe de urmărire penală dar au creat probe, mijloace de probe, procedee probatorii utilizate la procesul-verbal de sesizare din oficiu, atrage nulitatea absolută a acestuia.

Nerespectarea normelor de competență materială a organelor de urmărire/cercetare penală specială atrage sancțiunea nulității absolute, vătămarea procesuală a persoanei fiind, în această situație prezumată iuris et de iure, mai ales că sesizarea nu cuprinde fapte penale săvârșite la data întocmirii procesului-verbal, nu cuprinde nici o faptă penală aspect dovedit în prezent, în raport cu subsemnatul. Condamnarea a fost pronunțată fără respectarea normelor de procedură penală si fără respectarea normelor de drept substanțial incidente cauzei.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. și constată că acestea sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "excluderea probei", din cuprinsul lor se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Aceste prevederi au legătură directă cu prezenta cauză astfel: Mandatul de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014 criticat, probă nelegală care constituie actul de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea unei fapte penale - pe viitor - respectiv după o zi de la data sesizării din oficiu, este evident că la data întocmirii - Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014-, nu s-a săvârșit nici o infracțiune, nu s-a săvârșit în concret nici o presupusă infracțiune, mandatul de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014 criticat, este o probă, un mijloc de probă, a devenit conținutul concret a sesizării din oficiu care este lovită de nulitate absolută, în mod legal și constituțional trebuie eliminat acest mijloc de probă din dosarul cauzei,procesul-verbal de sesizare din oficiu din 16 iulie 2014 în mod evident trebuie să îndeplinească toate condițiile de legalitate cu privire la competența materială a organelor care au comunicat datele și informațiilor cuprinse în sesizare, cu privire la dată și termenul de întocmire nicidecum cu fapte nesăvârșite eu presupuse fapte nepenale care minau să se săvârșească pe viitor,, conținut, procedură, mijloace de procedură. În raport cu toate criticile prezentate solicită a se constata că lipsește autorizarea, sesizarea (legală) a organului competent si celelalte condiții prevăzute de lege. Se pune problema în mod legal și procedural dacă organul de urmărire penală avea calitatea să afle conținutul supravegherii tehnice efectuate de organele SRI, iar în condiția în care a alat dacă pot face obiectul unui act de procedură penală - sesizare din oficiu.

A arătat că prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Curtea Constituționala a stabilit că "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conforma cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în aceasta interpretare, atât instanțele judecătorești’ cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare.

A învederat că potrivit principiului legalității, care este o caracteristică esențiala a statului de drept, legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin (5) că:

"în România, respectarea Constituției a supremației sale și a legilor este obligatorie", art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 28 referitor la secretul corespondenței, precum și în art. 53 referitor la restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, articole care au fost încălcate cu prilejul executării, exploatării, comunicării, utilizării mandatului de supraveghere tehnică nr. 53/UP din 16.05.2014 criticat, cuprins în sesizarea din oficiu care este lovită de nulitate absolută. Mai mult sunt încălcate art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Petentul a făcut trimitere la art. 1 C. pen. coroborat cu art. 1 alin. (2) din C. proc. pen. din care rezultă cu prisosință că doar o lege penală poate prevede o fapta care constituie infracțiune, fiind necesar să fie respectate condițiile prevăzute în Constituție și în tratatele Uniuni Europene atât cu privire la standardul normei penale cât și la normele de procedură penală.

Analiza admisibilității unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea îndeplinirii următoarelor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

a) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

b) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca atare, judecătorul sau instanța de judecată în fața căreia se invocă o astfel de excepție de către părți sau procuror își va limita analiza exclusiv la cele trei condiții expuse anterior, fără a se putea substitui instanței de control constituțional, singura îndreptățită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituționale.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin raportare la dispozițiile art. 16, 21 si 129, art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 28 din Constituția României prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 1 alin. (5) "în România, respectarea Constituției a supremației sale și a legilor este obligatorie", art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 28 referitor la secretul corespondenței, precum și în art. 53 referitor la restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți".

Apărarea a susținut că prin aceste dispoziții este încălcat dreptul la un proces echitabil în legătură cu administrarea probelor în cursul urmăririi penale.

Curtea de Apel Alba a constatat că dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 sunt în vigoare și cu privire la acestea nu s-a pronunțat o soluție de neconstituționalitate până în prezent, sub aspectul învederat de contestator.

Cu toate acestea însă, în faza discutării admisibilității în principiu a prezentei contestații în anulare nu s-au pus în discuție considerentele Deciziei nr. 458 din 22 iunie 2017 și Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 91/2018, Decizia nr. 22/2018 ale Curții Constituționale, acestea neavând legătură cu obiectul cauzei.

S-a reținut că deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Curții de Apel Alba Iulia învestită cu soluționarea cauzei în care contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii de condamnare, Curtea de Apel a constatat că aceasta nu are legătură cu obiectul cererii de contestație în anulare, în care se analizează exclusiv dacă există sau nu incident vreun caz de încetare a procesului penal.

Pe de o parte, Curtea a reținut că este contestată constituționalitatea unui articol care are aplicabilitate numai în faza de judecata, fază a procesului penal distinctă de cea a contestației în anulare, fază care însă a fost închisă prin tranșarea definitiva a litigiului.

Pe de altă parte, ansamblul motivelor detaliate expuse în susținerea excepției de neconstituționalitate vizează respectarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce privește claritatea și precizia art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a constatat că în această fază, contestatorul invocă aspecte ce țin de fondul cauzei și chestiuni legate de sesizarea și fiabilitatea probelor administrate de organele de cercetare penală.

Totodată, Curtea a constatat că un loc important în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului îl ocupă analiza respectării principiilor contradictorialității, egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea mijloacelor de probă, garantate prin art. 6 parag. 1, sau a prevederilor art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ce asigură acuzatului dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

În acest cadru, instanța a reținut că invocarea unor aspecte ce țin de fiabilitatea probatoriului, modul de sesizare al organelor de urmărire penala, modul de apreciere a probelor de către instanță nu are legătură cu obiectul contestației în anulare.

Pentru aceste considerente Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea contestatorului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Analizând contestația în anulare exercitată de contestator, Curtea de Apel Alba Iulia a ajuns la concluzia că aceasta este inadmisibilă, motiv pentru care a respins-o pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Cazurile de contestație în anulare limitativ prevăzute de legiuitor stabilesc faptul că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform art. 16 C. proc. pen., cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, și impun o soluție de încetare a procesului penal sunt situațiile în care "e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;". Aceste cazuri sunt strict enumerate de Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și combaterea corupției nu se regăsește în aceasta categorie. Mai mult, potrivit extrasului de pe portalul Înaltei Curți de Casație si Justiție, problema neintervenirii încetării procesului penal a fost ridicata de către contestator dar nu a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație si Justiție la momentul soluționării recursului în casație în Dosarul nr. x/97/2015, întrucât acesta a fost considerat tardiv.

S-a arătat că instanța nu împărtășește, punctul de vedere al condamnatului care consideră Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, un caz de încetare a procesului penal. Decizia în cauză a fost publicata în Monitorul Oficial în luna iulie 2016, or hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în luna aprilie 2016. Din acest punct de vedere la data pronunțării hotărârii definitive a hotărârii, dispozițiile legale se bucurau de prezumția de constituționalitate.

Așa cum s-a arătat, sesizarea efectuată de către Serviciul Român de Informații la care face referire contestatorul este una efectuata în baza Legii nr. 51/1991, însă nu se referă la categoria specială de infracțiuni limitativ prevăzute de lege și nu poate fi asimilata infracțiunilor pentru care sunt necesare sesizarea organului competent cum sunt în speță cele de la art. 413-417 C. pen., pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la sesizarea comandantului unității militare, cele prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 191/2003, precum și în cazul infracțiunilor din materia concurenței prev. de art. 5 din Legea nr. 11/1991.

Potrivit Legii nr. 51/1990 privind siguranța națională - art. 14 lit. d) și art. 20 - Serviciul Român de Informații are obligația de a sesiza orice fapte de natură penală.

Această sesizare nu este o sesizare formulată în sensul art. 16 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 221 C. proc. pen. Infracțiunile care se cercetează în baza sesizării organului competent sunt strict prevăzute de lege. Mai mult potrivit art. 292 C. proc. pen. organul de urmărire penala se poate sesiza din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiunii care îi intră în competența de cercetare.

În speță, Curtea a constatat faptul că problema invocată drept temei al căii extraordinare de atac a reprezentat motiv de apel, analizat ca atare de instanța de control judiciar, astfel cum rezultă în mod explicit din considerentele deciziei penale atacate, în speță fila 17 din decizia atacata.

Prin punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 10 din 29.03.2017, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

"Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu excepția celei referitoare la existența autorității de lucru judecat, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen.

A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.

O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare.

Este inadmisibil ca pe calea contestației în anulare să se ajungă practic la o nouă analiză a sentinței primei instanțe și instanța de contestație în anulare să se transforme într-o veritabilă instanță de apel.

Așa cum s-a arătat anterior, în faza discutării admisibilității în principiu a prezentei contestații în anulare, nu se pun în discuție considerentele Deciziei nr. 458 din 22 iunie 2017 Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, Deciziei nr. 91/2018, Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale, toate enumerate de petent in cererea introductiva. Acestea nu au legătură cu faza examinării admisibilității în principiu a contestației in anulare.

Deciziile Curții Constituționale, atât considerentele cât și dispozitivul, sunt obligatorii potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, însă produc efecte doar pentru viitor.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 51/2016 a Curții C