ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2090/2016

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

la data de 09 mai 2013, sub nr. x/46/2013, petenta Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat București” a solicitat revizuirea

deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011,

pronunțate de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011,

invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivare a

arătat că, după darea hotărârilor, a descoperit înscrisuri

noi, determinante, care, întrucât au fost emise intimaților, îndeplinesc

condiția de a nu fi putut fi înfățișate instanței,

pentru că au fost reținute de partea potrivnică ori pentru

că a existat o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin

încheierea de ședință din 29 mai 2014, instanța a stabilit

cadrul procesual, în sensul că Serviciul Român de Informații a

dobândit calitatea de revizuient conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr.

114/2013 și a Protocolului de predare-primire, alături de revizuienta

inițială.

Prin decizia

civilă nr. 115 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins

cererea de revizuire, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recursurile

formulate de revizuienții Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” și Serviciul Român de Informații -

U.M. X împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință

din 26 iunie 2014, pronunțată în același dosar, au fost admise

prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție. Înalta Curte a respins excepția lipsei calității

procesuale active și excepția lipsei de interes a

recurentei-revizuiente R.A.-A.P.P.S. București, precum și excepția

lipsei de interes a recurentului S.R.I., invocate de către intimații A.,

B. și C., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Pentru a

decide astfel, instanța de control a constatat că dispozițiile

instanței, cât privește stabilirea cadrului procesual din perspectiva

părților, sunt contradictorii și afectează drepturile

procesuale ale acestora.

Astfel, la

termenul din data de 29 mai 2014, curtea de apel a admis că, atât R.A.-A.P.P.S.

București, cât și S.R.I., au calitatea de revizuienți în

cauză pentru ca ulterior, la termenul din data de 26 iunie 2014, să

respingă cererea acestuia din urmă de a fi analizate înscrisurile

depuse în considerarea poziției sale de revizuient, cu motivarea că

s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale Regiei

Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Or, dacă

revizuientul S.R.I. a dobândit această calitate în condițiile stabilite

prin încheierea de la termenul de judecată din data de 29 mai 2014, atunci

condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire în privința sa

trebuiau analizate prin raportare la înscrisurile cu care această parte a

înțeles să susțină cererea de revizuire și pe care

le-a indicat a fi depuse la dosarul Curții de Apel Pitești.

În schimb,

dacă s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale

revizuientei R.A.-A.P.P.S., așa cum instanța a consemnat în

încheierea de la termenul de judecată din data de 26 iunie 2014, nu putea

prelua decât drepturile procesuale ale părții căreia i s-a

subrogat, fiind ținut de limitele cererii de revizuire inițial

formulate de acea parte.

Sub acest

aspect, s-a constatat că hotărârea recurată este contradictorie,

stabilirea corectă a limitelor judecății și a părților

antrenate în litigiu cu care instanța este învestită fiind o condiție

prealabilă analizării fondului cererii de revizuire.

Cu prilejul

rejudecării, Curtea de Apel Pitești a solicitat părților

să pună concluzii asupra cadrului procesual sub aspectul părților.

Acestea au prezentat, în scris, punctul de vedere asupra modalității

în care acest cadru s-a transformat pe parcursul judecății.

Intimata A.,

prin mandatar, a invocat excepția inadmisibilității revizuirii

formulate de către S.R.I., separat de R.A.-A.P.P.S., întrucât acesta nu a

fost parte în dosarul de fond, astfel că nu poate formula căi

extraordinare de atac împotriva hotărârilor pronunțate, decât în

măsura în care i s-ar fi transmis calitatea de parte de la aceasta. Or, în

evoluția actelor normative, prerogativa de succesor în drepturi și

obligații i-a fost anulată, motiv pentru care, neavând calitatea de

parte, nu poate formula cerere de revizuire.

Serviciul

Român de Informații a susținut că prin O.U.G. nr. 114 din 18

decembrie 2013, așa cum a fost modificată și aprobată prin

Legea nr. 42/2015, s-a transmis în favoarea sa, din administrarea R.A.-A.P.P.S.,

cu menținerea dreptului de proprietate în domeniul public al statului, un

total de 107.787,21 mp, în care este inclusă suprafața de 68.089,60

mp, care a făcut obiectul acțiunii în revendicare în dosarul de fond.

În aceste condiții, Înalta Curte a statuat că S.R.I. a dobândit

calitate procesuală activă de revizuient de plin drept, la fel ca și

R.A.-A.P.P.S., dezlegarea fiind obligatorie pentru instanța de trimitere.

Potrivit

punctului de vedere al Serviciului Român de Informații, prin decizia de

casare s-a statuat că revizuienta inițială a rămas titulara

drepturilor izvorâte din litigii în legătură cu imobilul în

cauză, dar și că S.R.I. are, de asemenea, calitate de revizuient

interesat în soluționarea cererii de revizuire, chiar dacă acesta a

executat deja obligația stabilită prin hotărârea

judecătorească de fond.

A solicitat

să se constate că, întrucât a avut în administrare imobilul în

litigiu, această instituție îndeplinește condițiile pentru

a fi considerată revizuientă, cererea sa sprijinindu-se și pe

alte înscrisuri decât cele prezentate de R.A.-A.P.P.S. În cauză este

întrunită situația de coparticipare procesuală activă, S.R.I.

urmărind apărarea dreptului de administrare primit prin efectul O.U.G.

nr. 114 din 18 decembrie 2013, privind modificarea titularilor dreptului de

administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al

statului și pentru modificarea unor acte normative, așa cum a fost

aprobată cu modificări prin Legea nr. 42/2015, dar și pentru

apărarea unui interes special constând în obligația statuată de

art. 800 C. civ., potrivit căruia, persoana împuternicită cu

administrarea deplină este ținută să conserve și

să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească

patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în

măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului, adică a

Statului Român.

Pe de

altă parte, Serviciul Român de Informații are calitate

procesuală activă în susținerea cererii de revizuire întrucât nu

ar fi fost atacate și desființate încheierile prin care acesta a

dobândit o atare calitate. Cum urmare eliminării alin. (3) al art. 282 C.

proc. civ., prin Legea nr. 219/2005, apelul făcut împotriva hotărârii

nu mai este socotit a fi făcut și împotriva încheierilor

premergătoare, nici recursul, potrivit art. 316 C. proc. civ., nu poate fi

socotit a fi fost făcut și împotriva acestora.

Pe de

altă parte, nu s-ar putea stabili în alt sens pentru că în acest mod

i s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac.

Nu în ultimul

rând, ca urmare a modificării deținătorului dreptului de

administrare, se impune a fi parte în dosar, ca titular al dreptului pus în

discuție.

Prin

încheierea din data de 28 martie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția

I civilă, a admis în principiu cererea de intervenție în interes

propriu formulată de Serviciul Român de Informații - U.M. X București,

prin subrogare temporară, în drepturile și obligațiile

revizuientei Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat București”, care a păstrat calitatea de revizuient.

Cu privire la

obiectul cererii de revizuire Curtea de Apel Pitești a reținut

că aceasta este îndreptată, pe de o parte, împotriva soluției

date în revizuirea hotărârii pronunțate de către instanța

de fond, hotărâre în cadrul căreia Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a constatat că a produs o vătămare reclamanților,

ca urmare a încălcării drepturilor și libertăților

fundamentale, iar, pe de altă parte, împotriva noii hotărâri pronunțate

asupra fondului, urmare admiterii cererii de revizuire, în condițiile art.

322 pct. 9 C. proc. civ.

Așa cum

rezultă din hotărârea dată de Curtea Europeana a Drepturilor

Omului, la 27 mai 2010, în Cauza Drăghici și alții împotriva

României, publicată în M. Of. nr. 845/16.12.2010, la momentul pronunțării

acesteia, pentru terenul în suprafață de 68.086,68 mp, situat în

Băile Olănești, care a aparținut autorului reclamanților

și a fost ocupat în regimul comunist (care a construit pe el o vilă),

a fost cerută restituirea în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Curtea Europeană a reținut, potrivit apărărilor Stratului

Român, că, inclusiv la momentul pronunțării sale, cererile erau

respinse.

Moștenitorii

proprietarului, decedat în anul 1997, au formulat noi cereri de restituire a

terenului la Primăria Băile Olănești, în temeiul Legii nr.

169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991 și a

Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997,

fără succes.

La data de 2

iulie 2001, invocând Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat

restituirea imobilului de la Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat”, care deținea terenul.

La data de 29

mai 2002, pentru că nu au primit răspuns în termenul legal de 60 de

zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții

au sesizat Tribunalul Vâlcea cu o acțiune în revendicare împotriva pârâților

R.A.-A.P.P.S. și Ministerul Finanțelor.

Printr-o

hotărâre din data de 12 iunie 2003, tribunalul a admis parțial acțiunea

reclamanților și a dispus ca pârâtele să le restituie terenul.

Totuși, acesta a respins cererea reclamanților de a fi despăgubiți

pentru lipsa de folosință rezultată din privarea de bunul lor.

Pe baza probelor depuse la dosar, inclusiv a expertizei terenului, instanța

a apreciat că reclamanții aveau un drept recunoscut prin Legea nr.

10/2001 de a cere restituirea și că statul și-a însușit în

mod abuziv terenul.

Prin decizia

din data de 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelul

pârâtelor și a declarat acțiunea inadmisibilă pe motiv că,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții ar fi

trebuit să opteze pentru procedura prevăzută de această

lege, iar nu pentru acțiunea de drept comun în revendicare. Prin aceeași

sentință, curtea de apel a respins apelul reclamanților cu

privire la cererea lor de despăgubire pentru lipsa de folosință.

Recursul

formulat de reclamanți a fost respins prin decizia definitivă și

irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din

25 noiembrie 2004.

Curtea

Europeană a constatat că acțiunea în revendicare introdusă

de reclamanți a fost respinsă în mod irevocabil la data de 25

noiembrie 2004, de instanțele interne care au apreciat că reclamanții

trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, deși

nicio decizie administrativă nu fusese dată în termenul legal de 60

de zile de la data depunerii cererii lor administrative. S-a reținut

că modul în care instanțele, după mai mult de 3 ani de la

începutul procedurii administrative, au respins acțiunea reclamanților,

fără a analiza comportamentul administrației și respectarea

de către aceasta a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pune la

îndoială eficiența accesului la o instanță, conferit

reclamanților în cadrul procedurii în revendicare.

Curtea

Europeană a apreciat că ingerința în dreptul reclamanților

de acces la o instanță nu a fost proporțională cu scopul

urmărit; faptul că instanțele au invocat existența

procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a încălcat dreptul reclamanților

de acces la o instanță în măsura în care după mai mult de

opt ani de la începerea procedurii administrative în discuție, aceștia

nu au primit nicio despăgubire, neavând nicio garanție că o vor

obține în viitorul apropiat.

Prin urmare,

s-a constatat că în speță a avut loc încălcarea art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de

Apel Pitești a arătat că prin cererea de revizuire se

invocă descoperirea unor înscrisuri noi care nu fost înfățișate

instanței fondului spre a constata că vătămarea drepturilor

reclamanților nu exista la data pronunțării Curții Europene

a Drepturilor Omului, întrucât, mai înainte de acest moment, dreptul la

restituirea proprietății funciare fusese satisfăcut integral de

pe urma autorului, în procedurile desfășurate de alte organe ale

statului, instituite prin lege, respectiv comisiile de aplicare a legii

fondului funciar.

Cu actele nou

depuse, Statul Român, prin reprezentanți săi pentru patrimoniul în

litigiu, au susținut că, prin actele care ar fi fost descoperite

ulterior, se dovedește că proprietatea la care era îndrituită

familia titularului inițial nu i-ar mai fi aparținut acestuia la

momentul preluării de către stat, precum și că dreptul ar

fi fost pe deplin reconstituit, în condițiile legislației de

retrocedare a bunurilor aparținând fondului funciar.

Curtea de

Apel Pitești a reținut că vătămarea asupra căreia

s-a statuat de către Curtea Europeană poate face obiect al reparației

doar între momentul pronunțării acesteia și cel al

formulării cererii de revizuire a soluției prin care instanța națională

a produs o asemenea vătămare prin acte survenite ulterior acestei

pronunțări, în vreme ce actele invocate de către revizuentul

Statul Român sunt anterioare, fiind fără relevanță faptul

că ele sunt întocmite de instituții proprii ale acestuia în proceduri

distincte, asupra cărora nu are un control centralizat, spre a le folosi

în fața instanței europene.

Dacă

s-ar considera că hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

antamează numai lipsa unei căi efective de atac în care să se

poată valorifica dreptul la recuperarea întregii fostei proprietăți,

atunci revizuirea deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2011 nu poate fi

făcută în temeiul înscrisurilor considerate ca determinante și

noi, potrivit prevederilor legii, aceste înscrisuri neputând schimba situația

existenței unei vătămări în sensul lipsirii reclamanților

de permisiunea de a a-și expune pretențiile.

Însă, ar

putea fi admisibilă revizuirea hotărârii date de instanța de

apel asupra fondului, decizia nr. 75/A din 30 iunie 2011, în care se poate face

aprecierea îndreptățirii reprimirii în posesiune a proprietății

pretins pierdute și nerecuperată în alte proceduri administrative

stabilite în acest sens de către Statul Român.

Din acest

punct de vedere, examinând cererea de revizuire, Curtea de Apel Pitești a

constatat că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, inițial

au fost invocate ca acte noi: titlul de proprietate nr. 10 din 30 octombrie

2004, titlul de proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001, titlul de

proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005, Tabelul întocmit de Primăria Orașului

Olănești cu reconstituirea izlazurilor comunale și actul de

vânzare-cumpărare din data de 3 noiembrie 1943, despre care reprezentanta

inițială a Statului Român a arătat că le-a descoperit

ulterior judecății, fiind în imposibilitatea de a se înfățișa

în instanță întrucât acestea au fost emise intimaților. S-a susținut

că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 322

pct. 5 C. proc. civ., respectiv că au fost descoperite înscrisuri

doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților, precum și că înscrisurile menționate sunt

determinante în cauză, întrucât fac dovada că, potrivit titlurilor de

proprietate menționate în favoarea intimaților, au fost reconstituite

suprafețele de 10,0035 ha, 2,9134 ha, respectiv 2,9134 ha, în condițiile

legilor fondului funciar. Totodată, conform Tabelului întocmit de

către Primăria Orașului Olănești, terenul în suprafață

de 32 ha din pct. „Prislop coasta Olii” are destinația de izlaz, putând fi

identificat cu ușurință în planul din anul 1946, folosit de

intimați în dovedirea cererii de revendicare. În fine, cu actul de

vânzare-cumpărare din 3 noiembrie 1943, se dovedește că autorul

intimaților, D. a înstrăinat parte din proprietatea sa, însă

intimații au revendicat și aceste suprafețe de teren.

S-a

arătat, de asemenea, în cererea de revizuire că, din coroborarea

tuturor acestor înscrisuri, rezultată remedierea consecințelor

deciziei civile nr. 177 din 05 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești,

dreptul de proprietate fiind reconstituit integral. Astfel, din însumarea

suprafețelor care rezultă din actele noi, cu cele din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, reiese că reconstituirea s-a făcut pentru o

suprafață de 51,2563 ha, mai mare decât cea menționată în

decizia nr. 35 adoptată de către Comisia de Plasă pentru Reforma

Agrară potrivit Legii nr. 187/1945 și reținută de Curtea de

Apel Pitești în considerentele hotărârii atacate. Prin urmare, susținerea

intimaților conform căreia autorului D. i-a fost luat abuziv terenul

în suprafață de 50 ha, este lipsită de temei.

Prin cererea

completatoare și modificatoare formulată la data de 16 mai 2013,

revizuienta a adăugat ca înscrisuri noi de care înțelege să se

folosească și: referatul întocmit de ing. E., primit la 18 aprilie

2013 de la Ocolul Silvic Maluri (de unde rezultă că D. deținea

10,05 ha teren în zonele Purdoiu și Sub Maluri, teren reconstituit în 30

noiembrie 2004, prin titlul de proprietate nr. 19 de Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Olănești);

declarația dată de E. în calitate de martor și raportul de

expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. x/C/2002 primite la

16 aprilie 2013 de la Spitalul de Urgență Elias; documentația

primită de la Primăria Orașului Olănești la 24 aprilie

2013 (toate documentele folosite în susținerea cererilor de către

reclamanți); hărțile primite la 30 aprilie 2013 de la Direcția

Topografică Militară din Ministerul Apărării Naționale

(U.M. nr. Y București) cu privire la terenul în litigiu, eliberate la

cererea formulată de revizuientă la data de 29 aprilie 2013;

contracte vânzare-cumpărare teren încheiate de F. (moștenitoarea lui D.)

după 1951, comunicate de A.N.C.P.I. la 8 mai 2013 și adresa

formulată către Prefectura Județului Vâlcea la data de 12

ianuarie 1946, comunicată de Arhivele Naționale la 7 mai 2013, din

care rezultă suprafața deținută de Societatea Olănești,

de 3.486 ha, dobândită de la G.

S-a susținut

că și acestea probează că moștenitorii lui D. aveau

deja reconstituit integral dreptul de proprietate la data admiterii primei

cereri de revizuire, dar și faptul că suprafața revendicată

(administrată de R.A.-A.P.P.S.) nu se mai regăsea în patrimoniul lui D.

la data preluării de către Stat.

Cu cererea

depusă la dosar, au fost invocate drept înscrisuri noi și extrasul

„Parcela 8” obținut de Ocolul Silvic, probând situarea „Văii

Dragului” și excluderea terenului aferent „Vilei Speciale” din cuprinsul

celui revendicat de reclamanții-intimați, act primit, cu

proces-verbal întocmit la 18 aprilie 2013, de la Direcția Silvică

Vâlcea.

De asemenea,

cu cererea depusă la dosar, revizuienta a invocat a fi înscrisuri noi:

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1919-1951, în care D.

are calitatea de vânzător, obținute la 17 iunie 2013; înscrisurile obținute

la data de 11 iunie 2013 de la Autoritatea Națională pentru

restituirea Proprietăților conform adresei nr. 7161 din 11 iunie 2013

(dispoziția nr. 376/2005 care face obiectul Dosarului nr. x/CC; decizia

nr. 7322 din 29 ianuarie 2010 emisă de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor; dispoziția nr. 410 din 07

septembrie 2009 care face obiectul Dosarului nr. x/CC; sentința

civilă nr. 276/F-CONT din 11 mai 2011 a Curții de Apel Pitești);

înscrisurile noi obținute de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale

(cererea locuitorilor din comuna Olănești din 1945; adresa nr. 2 din

15 mai 1945; proces-verbal din 09 aprilie 1945) și înscrisurile noi obținute

de la Primăria Orașului Olănești (copie conform cu

originalul de pe registrul agricol pentru anii 1948-1949 privind pe D. și H.).

Cu referire

la aceste înscrisuri s-a reținut că probează aceeași situație

a îndestulării, prin reconstituirea dreptului de proprietate, la data introducerii

cererii de revizuire ce face obiectul Dosarului nr. x/46/2011, pentru suprafețe

de teren care ieșiseră anterior preluării de către stat din

proprietatea lui D. (teren vândut de acesta conform contractelor de

vânzare-cumpărare), dar și că terenul situat în punctul „Sub

Maluri-Poiana” se află în proprietatea Societății Olănești

și nu a autorului intimaților.

Prin decizia

nr. 1324 din 24 mai 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții

Ministerul Finanțelor Publice și Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” București, subrogată temporar în

drepturi și obligații de intervenientul în interes propriu Serviciul

Român de Informații - U.M. X București, ambii în calitate de reprezentanți

ai Statului Român, împotriva deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și

nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul

nr. x/46/2011, în contradictoriu cu intimații A., B. și C.; au fost

obligați revizuienții să plătească intimaților

suma de 940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Pitești a reținut

că, prin decizia civilă nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești

a admis cererea de revizuire formulată de revizuenții-reclamanți

A., B. și C., în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., a schimbat decizia

civilă nr. 177/2003 și a fixat termen pentru judecata apelului

formulat împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003, pronunțată

de Tribunalul Vâlcea.

Prin decizia

civilă nr. 75/A din 30 iunie 2011, au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamanți și de pârâții Regia

Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței

civile nr. 361 din 17 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul

nr. x/2002.

Asupra

fondului cererii de revizuire Curtea de Apel Pitești a reținut

că, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a

putea fi folosit ca înscris nou într-o cerere de revizuire, actul juridic depus

trebuie să îndeplinească mai multe condiții respectiv: să

fie vorba despre un înscris, iar nu de alte mijloace de probă; acesta

să fie doveditor, în sensul de a fi probant prin el însuși; înscrisul

să fie nou, adică să fie descoperit după darea

hotărârii (cerința nefiind îndeplinită dacă a fost folosit

în procesul în care s-a pronunțat hotărârea); să fi existat la

data pronunțării hotărârii; înscrisul să nu fi putut fi

înfățișat în procesul în care a fost pronunțată

hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut

de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința

părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că,

dacă ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este

atacată, ar fi putut conduce la o altă soluție.

În

cauză, revizuienta a invocat mai multe înscrisuri, sus-menționate,

care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

Astfel, o

parte dintre acestea nu sunt înscrisuri noi, respectiv nu au fost descoperite

după darea hotărârii. În Dosarul nr. x/46/2011, în stadiul procesual

al recursului, se regăsesc înscrisurile referitoare la titlurile de

proprietate, cererile de reconstituire și declarațiile atașate

cererilor de reconstituire anterioare invocate.

De asemenea,

referatul întocmit de ing. E., invocat în cererea de revizuire, se regăsește

la dosarul instanței de apel.

În schimb,

declarația dată de aceeași persoană în calitate de martor și

raportul de expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. x/C/2002,

despre care s-a susținut că au fost primite la data de 16 aprilie

2013 de la Spitalul de Urgență Elias, nu reprezintă înscrisuri,

în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci alte mijloace de

probă.

Cu referire

la celelalte înscrisuri invocate în susținerea cererii de revizuire,

curtea de apel a reținut că au fost eliberate de diverse instituții

ale statului, la cererea revizuientei.

Astfel,

înscrisurile depuse la dosar au fost eliberate de Arhivele Naționale -

Serviciul Județean Vâlcea la solicitarea făcută de petentă

la data de 30 mai 2013, așa cum rezultă din adresa nr. C/1004 din 17

iunie 2013 și de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, în urma cererii formulate la data de 22 aprilie 2013,

astfel cum rezultă din adresa nr. 24295/RG din 11 iunie 2013.

În mod

similar, revizuienta a arătat și dovedit că înscrisurile

invocate în cerere au fost obținute în urma cererilor adresate

Primăriei Băile Olănești, O.C.P.I. Vâlcea și Direcției

Silvice Vâlcea.

A reținut

Curtea de Apel Pitești că, în aceste condiții, înscrisurile

invocate nu au calitatea de înscrisuri noi, lipsind dovada imposibilității

de prezentare dintr-un motiv mai presus de voința revizuientei, câtă

vreme au fost eliberate de diverse instituții de stat (Arhivele Naționale,

O.C.P.I. Vâlcea, Primăria Băile Olănești, Direcția

Silvică Vâlcea și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților), la solicitarea acesteia, solicitare care putea fi

făcută oricând pe parcursul soluționării cauzei în prima

instanța, apel sau recurs.

Or, condiția

ca înscrisul să nu fi putut fi procurat dintr-o împrejurare mai presus de

voința părții sau întrucât a fost reținut de partea

potrivnică nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi obținut

și depus prin diligența părții.

În speță,

înscrisurile invocate s-au aflat în permanență la Arhivele Naționale

sau în arhivele altor instituții ale statului și au putut fi

procurate la solicitarea revizuientei, așa încât, nu este îndeplinită

condiția prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; simpla

necunoaștere a unor înscrisuri care ar fi avut legătură cu

cauza, putând altfel fi obținute prin diligenta parții interesate, nu

reprezintă o împrejurare mai presus de voința acestea, pentru a putea

fi temei de revizuire.

A reținut

curtea de apel că înscrisurile invocate în susținerea cererii de

revizuire, cu distincțiile făcute (în sensul că fie se aflau în

dosarul în care au fost pronunțate deciziile a căror revizuire se

cere, fie nu pot fi asimilate înscrisurilor, fiind alte mijloace de probă,

fie nu s-a dovedit reținerea lor de partea adversă ori că partea

s-ar fi aflat în imposibilitate de a le prezenta dintr-o împrejurare mai presus

de voința sa), nu constituie înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., motiv pentru care, nu se mai impune analizarea caracterului lor

doveditor.

Cu referire

la înscrisurile depuse de Serviciul Român de Informații, Curtea de Apel

Pitești a reținut că prin încheierea pronunțată la

data de 28 martie 2016 s-a constatat că, în cauză, Statul Român a

schimbat, în cursul judecății, pe reprezentantul său pentru

patrimoniul în litigiu, R.A.-A.P.P.S., cu S.R.I., însă temporar, până

la aprobarea ordonanței de urgență prin lege, pentru ca apoi

reprezentantul inițial să rămână învestit cu această

însărcinare în partea privitoare la litigiile în curs asupra aceluiași

patrimoniu.

Pentru

intervalul în care Serviciul Român de Informații s-a subrogat legal în

drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S., în calitate de reprezentant

al Statului Român, s-a apreciat că dispozițiile art. 53 C. proc. civ.

de la 1865, aplicabil cauzei, stipulează în mod expres că cel ce

intervine, indiferent că stă în interes propriu sau în interesul unei

părți a cărei apărare o sprijină, ia procedura în

starea în care se află în momentul admiterii intervenției.

Prin urmare,

S.R.I., subrogat temporar prin lege în drepturile și obligațiile

mandatarului inițial pentru revizuientul Statul Român, se bucura de

drepturile și avea obligațiile procesuale ale acestui revizuient, așa

cum au fost ele exercitate de către reprezentantul inițial.

De aceea,

acesta nu mai putea adăuga înscrisuri pretins noi, celor folosite la inițierea

demersului procedural. De altfel, înscrisurile invocate de S.R.I. au caracter

de noutate numai prin faptul că au fost eliberate la cererea acestuia, iar

nu pentru că nu s-ar fi aflat la dispoziția părților

procesului încă de la data soluționării fondului; ceea ce se

invocă în realitate constituie o activitate de cercetare nouă

făcută de un alt reprezentant al aceleiași persoane juridice,

Statul Român, în informații deținute de alte instituții ale

acestuia.

A mai reținut

curtea de apel că din examinarea acestor înscrisuri se constată

că, la momentul reformei agrare, autorul intimaților deținea

teren agricol în limita permisă pentru un singur proprietar, restul fiind

păduri, chestiune care nu a fost contestată în cauză; relațiile

furnizate de instituția de evidență cadastrală relevă

aceeași situație care rezultă și din cuprinsul titlurilor

de proprietate depuse, ca acte noi, de către revizuienta R.A.-A.P.P.S.

referitor la reconstituirea dreptului de proprietate în procedura permisă

de legislația retrocedării bunurilor funciare.

Pentru

considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a respins cererea de

revizuire.

Împotriva

deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă, au declarat recurs recurenții Regia

Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, Statul

Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Serviciul Român de

Informații - U.M. X. Recurentul Serviciul Român de Informații a

declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 28

martie 2016, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul

nr. x/46/2013*.

I. Recurentul

Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat

admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 1324

din 24 mai 2016, în sensul revizuirii deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai

2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești

în Dosarul nr. x/46/2011.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, care nu au fost încadrate în drept în

ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., acest recurent a

arătat că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a apreciat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deși revizuienta R.A.-A.P.P.S.

a descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Astfel, prin

Titlul de proprietate nr. 10 din 30 noiembrie 2014, intimaților li s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de 10 ha și 35

mp, în temeiul legilor funciare, în calitate de moștenitori ai defunctului

D.

Prin titlul

de proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001, intimaților li s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha și

9134 mp, în temeiul legilor funciare, în calitate de erezi ai defunctei F., moștenitoarea

lui D.

A susținut

recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice,

că instanța de revizuire nu a analizat corect titlul de proprietate

nr. 2032 din 14 iunie 2005, prin care intimaților li s-a reconstituit, în

baza legilor fondului funciar, dreptul de proprietate pentru o suprafață

de 2 ha și 9134 mp, în calitate de erezi ai defunctei F., soția

supraviețuitoare a defunctului D.

De asemenea,

instanța de revizuire a apreciat în mod greșit că certificatul

eliberat de Primăria Orașului Olănești, cu privire la

categoria de folosință a terenului în litigiu nu are calitatea de

înscris care să nu fi putut fi înfățișat dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților și care să

aibă aptitudinea de a schimba în tot hotărârea a cărei revizuire

se solicită.

Printr-o

altă critică, recurentul Statul Român a susținut că instanța

de revizuire nu a motivat soluția de respingere a cererii deduse judecății

și nu a dat eficiență actului de vânzare-cumpărare din data

de 03 noiembrie 1943.

Astfel,

Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire formulată

împotriva deciziei nr. 177 din 05 noiembrie 2013, dată de aceeași

instanță, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 322

pct. 9 C. proc. civ., însă consecințele încălcării

drepturilor intimaților au fost remediate prin soluționarea cererilor

de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legislației în

vigoare, pe o suprafață de 50 ha, care reprezintă rezerva

legală impusă de reforma agrară din 1945. Or, din însumarea

suprafețelor menționate în actele prezentate de R.A.-A.P.P.S. cu

suprafețele din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv 0, 6466

ha (titlul de proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005) plus 10,0035 ha (titlul

de proprietate nr. 10 din 30 noiembrie 2004) plus 2,9134 ha (titlul de

proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001) plus 32 ha (tabelul cu

reconstituirea islazurilor comunale) plus 5,70 ha, rezultă că suprafața

pentru care moștenitorii au fost despăgubiți este de 51,2563 ha.

Recurentul

Statul Român a susținut că, până la data pronunțării

deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2011, de către Curtea de Apel Pitești,

în Dosarul nr. x/46/2011, s-a restituit o suprafață de teren mai mare

decât cea menționată în decizia nr. 35, adoptată de Comisia de

plasă pentru reforma agrară (prin care se recunoscuse suprafața

de 50 ha, ca rezervă exceptată de la expropriere, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și art. 3-5 din

Regulamentul pentru aplicarea acestui act normativ).

Prin urmare,

a arătat că, dacă înscrisurile depuse de

recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. s-ar fi aflat la dosar la data pronunțării

de către Curtea de Apel Pitești a deciziei nr. 75/A din 30.06.2011,

ar fi condus la o altă soluție, respectiv la admiterea apelurilor

formulate împotriva sentinței nr. 361 din 17 iunie 2003, dată de

Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2002.

II. Prin

recursul formulat, recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” a arătat, sub un prim aspect, că

sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la

greșita calificare a cadrului procesual, deoarece, în primul ciclu

procesual s-a reținut o coparticipare procesuală a R.A.-A.P.P.S. și

a Serviciului Român de Informații în calitate de revizuiente. În

rejudecare, Curtea de Apel Pitești a reținut că S.R.I. este doar

un intervenient și, că, din acest motiv, nu ar mai putea depune la

dosar înscrisuri noi, în sensul art. 322 C. proc. civ.

Această

soluție este eronată, întrucât încheierile din 8 mai 2014 și 29

mai 2014 din primul ciclul procesual, prin care s-a reținut calitatea de

revizuent a S.R.I., au rămas în vigoare, bucurându-se de autoritate de

lucru judecat.

Pe de

altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 296 și 316 C.

proc. civ., Serviciului Român de Informații (care a formulat recurs, admis

alături de recursul coparticipantului R.A.-A.P.P.S.) nu i se poate crea o

situație mai grea în propria cale de atac. În acest sens, a arătat

că prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis doar recursurile promovate de revizuenții R.A.-A.P.P.S.

și S.R.I.

A mai

arătat recurenta R.A.-A.P.P.S. că cererea în revendicare a fost

formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S. (care era, la data

sesizării instanței, titulara dreptului de administrare al imobilului

revendicat). Ulterior, urmare efectelor unui act normativ, dreptul de

administrare a imobilului s-a transferat la S.R.I. În consecință,

este justificat - indiferent dacă dosarul se judecă în fond sau în

căi de atac (chiar și extraordinare) - să fie parte în dosar

titularul dreptului pus în discuție. Cum Serviciul Român de Informații

este un veritabil revizuient, înscrisurile depuse de acesta trebuiau analizate

pentru a se stabili dacă au caracter de noutate.

Printr-o

altă critică, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ., recurenta R.A.-A.P.P.S. a arătat că instanța

de revizuire nu a analizat toate înscrisurile.

Astfel,

curtea de apel nu a făcut nicio referire la hărțile obținute

de R.A.-A.P.P.S. de la Direcția Topografică Militară -

Ministerul Apărării Naționale (U.M. Y București) la data de

30 aprilie 2013, care anterior erau secretizate.

Prin urmare,

se impune examinarea tuturor înscrisurilor noi depuse de părți (R.A.-A.P.P.S.

și S.R.I.), din perspectiva caracterului de „înscris nou”, deoarece

refuzul analizării acestora încalcă principiul disponibilității,

care guvernează procesul civil.

Cu referire

la pretinsa neanalizare de către curtea de apel a „tuturor înscrisurilor”,

recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. a invocat și incidența art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că omisiunea cercetării

tuturor înscrisurilor reprezintă și o încălcare a dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel

era obligată să analizeze direct toate înscrisurile depuse de

revizuenți, urmând a constata dacă se încadrează sau nu în condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-revizuientă a susținut greșita aplicare a dispozițiilor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, cu

referire la noțiunea de înscris nou, s-a arătat că în mod nelegal

instanța de apel a exclus din această categorie, fără a le

analiza, o declarație de mator și un raport de expertiză

dintr-un alt litigiu (Dosarul nr. x/C/2002, înscrisuri primite la 16 aprilie

2013 de la Spitalul de Urgență Elias), deși acestea au forța

probantă a unui înscris.

Recurenta-revizuientă

a considerat că aprecierile instanței de revizuire, referitoare la

lipsa dovezii imposibilității de prezentare dintr-un motiv mai presus

de voința petentei (cu motivarea că înscrisurile au fost eliberate de

diverse instituții ale Statului la solicitarea R.A.-A.P.P.S., solicitate

care putea fi făcută oricând), sunt incorecte și au condus la o

greșită aplicare a normei legale.

Astfel,

hărțile de la Direcția Topografică Militară din

Ministerul Apărării Naționale (U.M. Y București), depuse

împreună cu procesul-verbal la 8 mai 2013, au avut caracter secret. Deși

aceste înscrisuri, analizate în mod singular, nu pot fi singure determinate

(instanța nefăcând, de altfel, o asemenea analiză), ansamblul

înscrisurilor noi are un asemenea caracter; simplul fapt că anumite

înscrisuri se găseau la Arhivele Naționale sau la primărie nu

este suficient pentru a aprecia că nu a existat o împrejurare mai presus

de voința părților.

A susținut

această recurentă că nu se poate considera că avea obligația

de a verifica toate dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată

(cu atât mai mult cu cât, nefiind parte, nici nu ar fi avut acces la acestea),

multitudinea de ipoteze verificabile făcând imposibilă intrarea în

posesia acestor documente.

Cât privește

faptul că Arhivele Naționale sau O.C.P.I. Vâlcea au eliberat

înscrisuri, a precizat că prin adresa nr. 4606 din 10 aprilie 2013,

înregistrată la Arhivele Naționale Vâlcea sub nr. C/725 din 11

aprilie 2013, a solicitat eliberarea, în copie, a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1919-1951 de D., a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1951-1960 de F., a registrului de

recensământ agrar din 1941 pentru zona Băile Herculane și a

sentinței civile nr. 5 din 22 noiembrie 1944, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea; la această adresă, Arhivele Naționale Vâlcea

nu au dat curs.

Eliberarea în

copie a contractelor de vânzare-cumpărare s-a realizat de către

Arhivele Naționale Vâlcea, la solicitarea R.A.-A.P.P.S. nr. 6534 din 30

mai 2013, transmisă Secretariatului General al Guvernului și

trimisă la Arhivele Naționale Vâlcea (înregistrată sub nr. 1004

din 10 iunie 2013), așa cum rezultă și din adresa nr. C/1004 din

17 iunie 2013, de eliberare a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate

în perioada 1919-1951, în care D. a avut calitatea de vânzător.

A susținut

recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. că această situație de

fapt nu îi poate fi imputată întrucât a depus toate diligențele

necesare pentru obținerea înscrisurilor.

Sub un alt

aspect, recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. a arătat că

înscrisurile pe care le-a depus sunt înscrisuri noi, chiar dacă o parte

din acestea se regăsesc în dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție (care a soluționat recursul împotriva acelorași

hotărâri atacate cu revizuire).

În acest

context, s-a arătat că înscrisurile noi (coroborate cu cele aflate în

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) probează

lipsa elementelor necesare admiterii cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., iar înscrisurile aflate în

dosarul de recurs nu au fost valorificate de instanța de recurs, neavând

legătură cu motivele de recurs invocate la acea dată.

Înscrisurile invocate de R.A.-A.P.P.S. sunt enumerate în opisul de la dosar

revizuire, făcându-se dovada că au fost obținute după soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Înscrisurile

noi au, în opinia recurentei-revizuiente, caracter determinant, putând

împiedica admiterea primei cereri de revizuire formulată de reclamanți.

Astfel, prin decizia nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a

admis prima cerere de revizuire, reținând, printre altele, că

încălcările constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

continuă să se producă și că nu pot fi remediate în

niciun alt mod. Or, înscrisurile noi ar fi probat că încălcările

fuseseră remediate.

A mai

arătat recurenta-revizuientă că în cauză este incident art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

În acest sens

a invocat dispozițiile art. 30 din acest act normativ, privitoare la

documentele care nu pot fi date în cercetare, și a solicitat să se

aibă în vedere adresa emisă de Arhivele Naționale și

depusă la dosar de recurentul Serviciul Român de Informații în

recurs. De asemenea, a susținut și încălcarea de instanța

de revizuire a dispozițiilor Legii nr. 677/2001, arătând că a

solicitat de la Arhivele Naționale Vâlcea contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de defunctul D., în calitate de vânzător,

care nu au fost eliberate, pentru motivul că nu a justificat calitatea sa

în raport cu semnatarii acestora înscrisuri. Faptul că abia ulterior

Arhivele Naționale au eliberat documentele și dispozițiile art.

30 din Legea nr. 16/1996 care prevăd că anumite documente deținute

de această instituție nu vor fi puse la dispoziția părților,

justifică calitatea de înscris „nou”.

III. Prin

recursul întemeiat în drept pe dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., recurentul Serviciul Român de Informații a solicitat admiterea

căii de atac, desființarea încheierii interlocutorii pronunțată

în ședința publică din 28 martie 2016, în Dosarul nr. x/2013*;

casarea deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția I civilă, și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

În subsidiar,

a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziilor

civile nr. 61/A/2011 și nr. 75/A/2011, pronunțate de Curtea de Apel

Pitești, și modificarea acestora, în sensul admiterii apelurilor

formulate de R.A.-A.P.P.S. și de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor

Publice și menținerii deciziei nr. 177/A/2003, pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, ca fiind temeinică și legală.

În

dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată

cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

fiind schimbate natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, cu referire la aspectele reținute în încheierea

de ședință din 28 martie 2016 în ceea ce privește

înlocuirea de către Statul Român, în cursul judecații, a

reprezentantului inițial pentru patrimoniul în litigiu, respectiv R.A.-A.P.P.S.,

temporar, până la aprobarea ordonanței de urgentă prin lege, cu

S.R.I.

A susținut

acest recurent că instanța a interpretat greșit situația

juridică referitoare la calitatea sa procesuală, respingându-i

cererea în care reclama calitatea de revizuent, iar ulterior reținând

că nu are nici calitate de intervenient în interes propriu, decât

temporar. Or, din cauza calificării greșite a cadrului procesual,

instanța de revizuire a reținut, în mod nelegal, că nu avea

dreptul să depună înscrisuri noi.

Recurentul S.R.I.

a arătat, de asemenea, că interpretarea dată de Curtea de Apel

Pitești este greșită, întrucât urmare depunerii la dosar a

Protocolului de predare-preluare nr. 1642461 din 23 ianuarie 2014, încheiat în

baza O.U.G. nr. 114/2013 între Serviciul Român de Informații și Regia

Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu

privire la transmiterea imobilului Complexul Palat Olănești din

proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Autonome „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat”, în administrarea Serviciului Român de Informații,

prin încheierea din 29 mai 2014, Curtea de Apel Pitești a dispus

introducerea sa în cauză, în calitate de revizuient, alături de

revizuienta R.A.-A.P.P.S., care și-a păstrat această calitate

procesuală, astfel încât cele două instituții s-au aflat în

situația de coparticipare procesuală activă reglementată de

art. 47-48 C. proc. civ.

Întrucât a

dobândit calitate procesuală și față de dispozițiile

art. 48 C. proc. civ. (potrivit cărora apărările și

concluziile unuia dintre revizuenți nu pot folosi sau păgubi celorlalți),

prin notele de ședință nr. 1362694 din 21 mai 2014, depuse

pentru termenul din 29 mai 2014, a precizat poziție sa procesuală în

sensul că în susținerea cererii de revizuire înțelege să

formuleze aceleași critici împotriva deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai

2013 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești,

ca și R.A.-A.P.P.S., critici pe care le susține cu materialul

probator format din înscrisuri noi, care nu au fost cunoscute de instanță,

deși existau la aceea dată și au un caracter determinant, fiind

apte, în condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., să conducă la

o altă soluție decât cea pronunțată.

Cu toate

acestea, în rejudecarea cererii de revizuire, potrivit dispozițiilor date

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea

interlocutorie pronunțată în ședința publică din 28

martie 2016, Curtea de Apel Pitești a dispus scoaterea sa din calitatea de

revizuent cu motivarea că a existat doar o subrogare temporară a

Serviciului Român de Informații în drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S..

Față

de aceste considerente, recurentul Serviciul Român de Informații a susținut

că dispoziția instanței de îndepărtare a sa din calitatea

de revizuent este nelegală, întrucât dobândirea calității sale

de revizuent în acest litigiu, s-a întemeiat pe prevederile art. 3 alin. (5)

din O.U.G. nr. 114/2013 (forma în vigoare până la 21 martie 2015),

potrivit cărora Serviciul Român de Informații se subrogă în

toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” în legătură cu activitatea

aferentă imobilului prevăzut la art. 2, inclusiv în cele izvorâte din

litigii. Ulterior, prevederile art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 au fost

modificate prin Legea nr. 42/2015, în sensul eliminării sintagmei

„inclusiv în cele izvorâte din litigii”, situație în care Serviciul Român

de Informații a rămas cu un mandat general valabil de subrogare în

drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S.-ului, fără a exista

vreo precizare că acest mandat de subrogare ar fi unul temporar.

Or, urmare

acestei modificări legislative, calitatea procesuală activă a S.R.I.

nu poate fi afectată, întrucât acesta și-a păstrat același

statut și interes legitim de a formula căi de atac împotriva unor hotărâri

judecătorești care îi sunt opozabile și pe care, în calitate de

administrator al imobilului în litigiu, trebuie să le pună în

aplicare.

Având în

vedere că, pe de o parte, Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” a avut calitatea de parte în litigiul în

care s-a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei

revizuire se cere și că aceeași instituție a formulat și

cererea de revizuire care face obiectul acestui proces, iar pe de altă

parte, urmare modificărilor legislative, S.R.I. a primit un mandat legal

de subrogare în drepturile și obligațiile care privesc imobilul în

litigiu, recurentul S.R.I. a susținut că are calitate procesuală

activă în cauză.

De asemenea,

a arătat că, întrucât acest litigiu privește revendicarea unui

teren aflat în administrarea sa, în calitate de reprezentant al Statului Român,

alături de R.A.-A.P.P.S., are interesul de a interveni în cadrul unui

proces deja început, în sprijinul părților care au calitatea de

revizuenți, pentru apărarea și conservarea unui drept real, așa

cum este definit de art. 551 pct. 7 C. civ. În acest sens sunt și dispozițiile

art. 800 C. civ., potrivit cărora persoana împuternicită cu

administrarea deplină este ținută să conserve și

să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească

patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în

măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.

În

considerarea acestor dispoziții legale, recurentul Serviciul Român de

Informații a arătat că a dobândit calitate procesuală activă,

de revizuent, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat de

Curtea de Apel Pitești (prin încheierile din 08 mai 2014 și 29 mai

2014) și așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și

Justiție