ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 405/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei

penale nr. 246 din data de 25 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 652 din data de 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus, printre altele, următoarele:

I. A fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

- la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițierea unui grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. anterior.

- la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC F. SA București, SC G. SA București prejudiciu 1.582.508 euro, în temeiul art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Conform art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- la pedeapsa de 2 (doi) ani și 10 ( zece ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, faptă din perioada 2009-2011, în baza art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. anterior.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele sus-menționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Potrivit art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege.

În conformitate cu disp. art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 07 aprilie 2011 la 21 februarie 2012.

II. A fost condamnată inculpata B., după cum urmează:

- la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. anterior.

- la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC G. SA București, SC G. SA București prejudiciu 1.582.508 euro, în temeiul art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Conform art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- la pedeapsa de 2 (doi) ani și 10 ( zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, faptă din perioada 2009-2011, în baza art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. anterior.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele sus-menționate, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, respectiv 07 aprilie 2011.

III. A fost condamnat inculpatul C., după cum urmează:

-

la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. anterior.

-

la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC G. SA București, SC G. SA București prejudiciu în valoare de 1.582.508 euro, în temeiul art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Conform art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

-

la pedeapsa de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, faptă din perioada 2009-2011, în baza art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. anterior.

-

la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, faptă din aprilie 2011, potrivit art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele sus-menționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege pentru o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 71 C. pen. anterior s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 07 aprilie 2011 la 21 februarie 2012.

Au fost obligați inculpații A., B., H., C. și I. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL - prin lichidator judiciar SC N. SPRL, SC O. SRL - prin lichidator judiciar SC P. SPRL la plata către partea civilă SC F. SA București a sumei de 1.129.595,51 euro, reprezentând prejudiciu neacoperit.

Au mai fost obligați inculpații A., B., H., C. și I. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL - prin lichidator judiciar SC N. SPRL, SC O. SRL - prin lichidator judiciar SC P. SPRL la plata către partea civilă SC D. SRL Păulești a sumei de 282.968,81 lei, reprezentând prejudiciu neacoperit.

De asemenea, au fost obligați inculpații A., B., H., C. și I. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL - prin lichidator judiciar SC N. SPRL, SC O. SRL - prin Lichidator Judiciar SC P. SPRL la plata către partea civilă SC R. SA (fost SC G. SA) cu sediul ales în București, sector 1 a sumei de 59.765,49 euro, reprezentând prejudiciu neacoperit.

Inculpații H. și A. au mai fost obligați, în solidar, fiecare în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC M. SRL Târgșoru Vechi și SC J. SRL Călărași la plata către partea civilă SC S. SA București - Sucursala Ploiești (fostă SC T. SA București) a sumei de 185.364,92 euro și 1.942.711,06 lei, reprezentând prejudiciu neacoperit.

S-a luat act că partea vătămată SC E. SRL Ploiești nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

S-a respins acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de Primăria com. Cornești, județul Dâmbovița.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în com. Târgșoru Vechi, sat Strejnicu, județul Prahova, înscris în Cartea Funciară a Com. Târgșoru Vechi prin Ordonanța nr. 160/D/P/2011 din 07 aprilie 2011 emisă de Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 160/D/P/2011 din 18 februarie 2011 a Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești asupra următoarelor bunuri:

- imobilul din Ploiești, format din construcție cu valoare declarată de 214.974, 36 lei și teren în suprafață de 152 mp, aparținând SC O. SRL.

-

imobilul situat în Ploiești, județul Prahova, dobândit în baza actului din 19 februarie 2003, teren agricol situat în Ploiești, în suprafață de 5000 mp, aparținând lui A.

;

-

imobilul construcție situat în com. Podenii Noi, sat Popești, județul Prahova, format din parter și mansardă, evaluat la 109.715 lei, a suprafeței de 2.300 mp teren situat la aceeași adresă precum și a autoturismelor - autoturism de teren, achiziționat de la SC M. SRL Ploiești cu factura numărul 464 din 13 august 2007, în valoare de 53.635,41 lei și autoturism, aparținând inculpatului C.

S-a dispus confiscarea sumei de 8.069 lei ridicată de la inculpata B. și depusă la SC U. SA Sucursala Ploiești conform recipisei de consemnare din 19 aprilie 2011 (chitanța din 19 aprilie 2011) precum și a bijuteriilor ridicate de la inculpata B. și depuse la Trezoreria Ploiești conform procesului din 19 aprilie 2011 (fila 147 vol. I. dosar urmărire penală), confiscarea sumelor de 50 euro și 35.400 lei ridicate de la inculpatul C. și depuse la SC U. SA Sucursala Ploiești conform recipiselor de consemnare din 11 aprilie 2011 (chitanțele din 11 aprilie 2011) aflate la filele 150-153 vol. I - dosar urmărire penală, confiscarea celor 85 telefoane mobile, ridicate de la inculpații A. și B. și depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Prahova conform dovezii din 27 aprilie 2011(fila 149 vol. I dosar urmărire penală).

Au fost obligați inculpații la plata a câte 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au exercitat apel inculpații A., B. și C., H., I., părțile vătămate SC E. SRL și părțile responsabile civilmente SSC M. SRL, SC J. SRL, SC K. SRL, prin administrator special B.

Prin Decizia penală nr. 246 din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-au admis apelurile formulate de inculpații A., B. și C., dar și cele declarate de inculpații H. și I., de părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL - prin CIL V. și de partea civilă SC G. SA, împotriva sentinței penale nr. 652 din 16 iunie 2014 a Tribunalului Prahova pe care a desființat-o, în parte, în latură civilă și, în consecință:

A fost înlăturată obligarea inculpaților A., B., C., H. și I. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL - prin CIL V., SC O. SRL- prin lichidator judiciar SC P. SPRL la plata către partea civilă SC R. SA a sumei de 59.765,49 euro.

Au fost obligați inculpații A., B., H., C. și I. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC J. SRL Călărași, SC K. SRL - prin administrator judiciar SC L. SPRL, SC M. SRL- prin CIL V., SC O. SRL - prin lichidator judiciar SC P. SPRL la plata către partea civilă SC G. SA la plata sumei de 1.894.114,24 lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată față de inculpații A. și C.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 27 aprilie 2016, au formulat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales și data de 29 aprilie 2016 inculpatul C., prin apărător ales.

Dosarul având ca obiect cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 aprilie 2016.

Inculpații A. și B. și-au întemeiat recursul în casație pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12„ s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" și pct. 7 și C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat în principal, în baza prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și alin. (2), alin. (4) C. proc. pen., admiterea căii de atac exercitată, casarea Deciziei penale nr. 246 din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Cu privire la cazul de casarea prevăzut de art. 438 alin. (1)

2

C. proc. pen. inculpații au invocat greșita neaplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care ar fi avut drept consecința reducerea la jumătate a pedepselor, invocându-se decizia nr. 67/2015 a Curții Constituționale a României.

Cu ocazia expunerii orale a motivelor de recurs în casație la termenul de judecată din 12 octombrie 2016, apărătorul ales al inculpatei B. a arătat că înțelege să renunțe la motivul care a vizat neaplicarea dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ceea ce privește această inculpată, în contextul în care la dosar nu există dovada concretizării denunțului formulat de aceasta.

În cadrul aceluiași caz de recurs în casație, inculpata, prin apărător a criticat greșita încadrare juridică dată faptei de instanțele de judecată, reținându-se în sarcina sa și „emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară", prevăzută de alin. (4) al art. 215 C. pen. anterior, deși nu a fost trimisă în judecată pentru această infracțiune.

În cadrul aceluiași caz de recurs în casație ambii inculpați au criticat hotărârea atacată sun aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 C. pen., în opinia acestora, legea penală mai favorabilă era noul C. pen. care prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați, față de legea penală veche.

De asemenea, cu privire la aplicarea legii mai favorabile în raport de art. 5 și art. 6 C. pen., s-a precizat că instanța trebuia să aibă în vedere la individualizarea pedepsei criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., în sensul reținerii unei atitudini constant sincere, conduita manifestată în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea lor procesuală concretizată prin prezentarea în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că prejudiciul a fost acoperit parțial, aspecte de natură să genereze aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor, și cu reducerea pedepsei sub minimului special rezultat prin aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) C. pen. anterior pentru una dintre infracțiunile concurente și reducerea pedepsei rezultante, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat în completarea motivelor de recurs în casație depuse de recurentul inculpat A., s-a arătat că nerestituirea unui bun deținut cu orice titlu (în speță, neplata ratelor de leasing în perioada mai-septembrie 2009) constituie eventual infracțiunea de abuz de încredere și nu infracțiunea de înșelăciune în convenții, neexistând o acțiune de inducere în eroare a părților vătămate SC G. SA. S-a susținut că incriminarea îndeplinirii necorespunzătoare a unor obligații contractuale ar fi contrară art. 1 din Protocolului nr. 4 la Convenția pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.

Inculpatul consideră că, în realitate, așa cum rezultă chiar și din considerentele hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea sa, nu a existat nici o

infracțiune de înșelăciune în convenție - au existat doar neachitări ale unor obligații contractuale bancare - după cum nu a existat nicio activitate infracționala și niciun grup infracțional organizat, neexistând probe care să dovedească existența în materialitatea lor a acestor infracțiuni.

Cu privire la activitatea infracțională de care este acuzat în ceea ce privește SC O. SRL, inculpatul a arătat că această societate a avut inițial ca asociat unic pe martorul X., apoi acesta a cedat o parte din părțile sociale, astfel că de la data de 14 aprilie 2009 structura acționarului a devenit: X. - 40%, Z. - 30%, A. - 30%.

La data de 10 iunie 2009 societatea și-a schimbat acționariatul astfel: B. - 99% și I. - 1%.

Până la data de 10 iunie 2009, martorul X. a fost asociat majoritar in societate, având cel mai mare procent de părți sociale, fiind administratorul societății.

La data de 03 octombrie 2009, unele lucrări pe care SC O. SRL le avea în derulare, au fost cesionate, preluate de societatea SC K. SRL, al cărui asociat unic era, la acea data, inculpata B.

Inculpatul a mai susținut că atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile prin care s-a dispus condamnarea sa, s-a apreciat că SC O. SRL a fost lipsită de venituri, situație față de care nu s-a mai putut continua achitarea ratelor de leasing sau de achiziție de utilaje și materiale și față de această situație, părțile vătămate ar fi fost „înșelate".

Inculpatul consideră că practic, absolut toate faptele de care este acuzat și calificate ca "înșelăciune în convenții" au fost simple neexecutări ale unor obligații contractuale care - toate - au fost asumate de SC O. SRL cu mult timp înainte de intrarea lui în societate și cu mult timp înainte de iunie 2009, când presupusul grup condus de el a preluat controlul asupra societății lui X.

A mai susținut că pentru o corecta înțelegere a stării de fapt, instanțele de judecata ar fi trebuit sa cenzureze toate afirmațiile generice care sunt lipsite de suport probator, ori corespondent în realitate, cuprinse în rechizitoriu și să dea un răspuns logic la următoarele întrebări: de ce martorul X. și-a vândut firma „SC O. SRL" și a cedat părțile sociale inculpatului A. și ulterior soției sale, de vreme, așa cum chiar martorul menționat a declarat, că societatea a mers bine și a realizat o cifră de afaceri de peste 170 de miliarde de lei vechi în anul 2008? ; care au fost beneficiile materiale efective - dacă au existat - ale membrilor așa-zisului grup organizat, ce s-a urmărit și ce s-a reușit să obțină persoanele care au preluat societatea de la X.?

Inculpatul A. consideră că aceste întrebării erau absolut obligatorii pentru a se stabili dacă a existat sau nu vreo infracțiune de înșelăciune - și dacă da, cine a fost adevărata victimă, precum și dacă a existat sau nu vreo așa-zisă spălare de bani și dacă da, ce sume și cum anume au fost supuse infracțiunii de spălare de bani

.

În opinia inculpatului A., răspunsurile acestor întrebări sunt următoarele:

Martorul X. avea datorii uriașe față de A. și față de firma nepotului său, H. respectiv chiar martorul a recunoscut în declarația din 09 februarie 2011 dată la prima instanță, faptul că avea o datorie de 1,7 milioane de lei noi, iar inculpatul I., în fața aceleiași instanțe, la 19 martie 2011, a declarat că știa, că: "X. le datora inculpaților B., suma de 850.000 euro".

Inculpatul A. consideră că numai existența unor asemenea datorii uriașe puteau să-l determine pe X. să cedeze o firmă cu o cifră de afaceri foarte mare, așa cum fusese SC O. SRL până la anul 2008.

A mai susținut că pe de alta parte, firma SC O. SRL, la momentul cedării ei, avea contracte foarte mari cu diverse primării, astfel că, din aceste contracte se putea spera că se vor recupera datoriile lui X. către A. și firma SC M. SRL.

Inculpatul a mai precizat că ceea ce nu a cunoscut a fost gradul extrem de mare de îndatorare a firmei și dimensiunile ratelor de leasing pentru multe utilaje și echipamente, nivelul datoriilor față de furnizori (cum a fost SC D. SRL), acumulate până la intrarea mea sa în societate.

Inculpatul a mai arătat că în susținerea afirmațiilor sale înțelege să de cu titlu de exemplu declarația din 09 noiembrie 2011 a martorului X. care, la pag. 11 din declarație a arăta că: "când eram eu asociat s-au emis bilete la ordin către SC D. SRL care au intrat la decontare după ieșirea mea din firma."

Inculpatul consideră că nimeni niciodată nu a făcut dovada că el sau celelalte persoane din "grupul său" ar fi știut ori ar fi fost informați despre biletele la ordin emise de X., în schimb, pentru că acestea nu s-au decontat ei au fost condamnați pentru înșelarea furnizorului SC D. SRL, care a încheiat contractele cu X. și a primit de la acesta instrumentele bancare.

Într-o manieră similară, reținând - de principiu - că ei nu au plătit datoriile contractelor semnate de X., au fost condamnați și pentru înșelarea părților vătămat SC E. SRL și SC G. SA.

Cu privire la partea vătămată SC E. SRL, inculpatul a arătat că la fila 10 din rechizitoriu se reține că în martie 2008, SC O. SRL, prin X., a încheiat cu AMESIS SRL un contract de vânzare-cumpărare a

unor mașini și utilaje și un contract de închiriere, având ca obiect aceleași mașini. înțelegerea a fost că se vor plăti chirii lunare timp de 12 luni,iar după aceasta, chiriile vor fi considerate rate, în final, utilajele devenind proprietatea SC O. SRL. Cu alte cuvinte, s-a încheiat un fel de convenție de leasing, sub forma a doua contracte distincte - o promisiune de vânzare și o închiriere.

Acestea au început la 02 aprilie 2008 și urmau să se deruleze pe o perioada de 12 luni. Aceasta înseamnă că respectiva înțelegere trebuia să se încheie și șase finalizeze la începutul lunii aprilie 2009, adică înainte ca A. să primească 30% din acțiunile lui SC O. SRL și cu mult înainte de iunie 2009, când așa-zisul grup organizat de el a preluat controlul asupra SC O. SRL.

Inculpatul A. a mai arătat că, pentru obligații contractuale asumate de X., scadente la începutul lui aprilie 2009, dar neonorate integral tot ei au fost condamnați pentru înșelăciune, deși la momentul când SC O. SRL a fost preluată de B. în iunie 2009 acele obligații aveau de mult scadența depășită,iar pe de alta parte, ei nici nu au știut despre existenta acelor obligații.

Cu privire la părțile vătămate SC G. SA, inculpatul A. a arătat că, în legătura cu aceste părți vătămate s-a reținut că înșelăciunea comisă de el, constă în neplata ratelor de leasing și ulterior, refuzul de a restitui bunurile, respectiv ascunderea unora dintre mașinile ce au format obiectul contractelor de leasing.

Inculpatul consideră că refuzul de a restitui un bun deținut cu orice titlu, constituie, eventual abuz de încredere și nu înșelăciune.

Inculpatul consideră că față de elementele de fapt, legate de societățile de leasing nu se poate vorbi de existența vreunei înșelăciuni în convenții din următoarele considerente:

Potrivit definiției legale a infracțiunii de înșelăciune în convenții, constituie infracțiune "inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate"

.

A mai precizat că actele materiale reținute în sarcina lor au fost: - neplata ratelor de leasing in perioada mai-septembrie 2009. Aceste acte nu se circumscriu noțiunii de" introducere eroare" la încheierea și nici la executarea contractului de leasing, pentru simplul fapt că neplata ratelor nu a indus în eroare partea vătămata și nu a determinat-o să continue executarea contractului în condițiile stipulate. Dimpotrivă, neplata a trei rate de leasing a determinat părțile vătămate să rezilieze contractele, nicidecum să le continue.

Evident, nu există niciun fel de inducere în eroare, deci nu există nicio infracțiune de înșelăciune.

Inculpatul A. consideră că neonorarea unei obligații contractuale, cu atât mai mult atunci când acea obligație a fost asumata de altcineva și nu s-a făcut niciodată dovada că el și soția sa li s-ar fi predat situația la zi a tuturor contractelor de leasing sau alte achiziții de bunuri sau materiale, nu este niciodată o acțiune de "inducere în eroare" și prin urmare, nu poate fi considerata infracțiune de înșelăciune. Neachitarea unor rate de leasing sau a unor rate la un credit bancar, in actuala reglementare, nu constituie nici o infracțiune.

Mai mult, incriminarea unei asemenea îndepliniri defectuoase a unor obligații contractuale ar fi contrara Protocolului nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, semnat la Strassbourg la 16 septembrie 1963 si care, la art. 1 prevede ca :nimeni nu poate fi privat de libertate sa pentru simplu motiv ca nu este în măsura sa execute o obligație contractuală."

Cu toate acestea, subsemnatul am fost condamnat la închisoare pentru neplata unor datorii contractuale, născute din contracte pe care nu le-a încheiat el și nici nu i-au fost prezentate, pretextul condamnării fiind o înșelăciune inexistentă, deoarece niciunul din actele reținute in sarcina sa nu a dus la încheierea contractelor, ci dimpotrivă din momentul în care nu a plătit, contractele respective au fost reziliate.

Inculpatul A. consideră că pentru toate aceste motive, din toată starea de fapt-chiar in maniere descrisă în decizia Curții de Apel, rezultă că a fost condamnat pentru îndeplinirea necorespunzătoare a unor obligații contractuale, astfel că a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la condamnarea sa pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 (în prezent, art. 29) este nelegală, întrucât aceasta reprezintă o formă specială de tăinuire sau de favorizare a infractorului.

A mai menționat că nu poate fi reținută în sarcina aceluiași autor săvârșirea a două infracțiuni care se exclud una pe cealaltă, respectiv autorul infracțiunii de spălare de bani nu poate fi autorul infracțiunii din care provin banii,și nici invers.

Prin faptul că nu s-au plătit ratele la un contract de leasing, nu s-a comis vreo infracțiune, iar omisiunea de plată nu a generat un produs al vreunei infracțiuni, pe care inculpatul să-l fi primit "cunoscând că provine dintr-o infracțiune".

Privitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional, recurentul inculpat A. a precizat că atât timp cât faptele reținute în sarcina sa și a celorlalți membri ai așa-zisului grup organizat nu se circumscriu noțiunii de înșelăciune și nici celei de spălare de bani, evident că nu i se poate reține nici infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat în lipsa scopului unui asemenea grup, respectiv comiterea de infracțiuni grave.

Inculpatul C. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", fiind criticată soluția pronunțată atât sub aspectul laturii penale, cât și a laturii civile.

Recurentul inculpat C. a solicitat în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 246 din 25 februarie 2016 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești și, rejudecând, achitarea sa, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală și înlăturarea greșitei aplicări a legii.

În esență, s-a susținut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 3 9/2003 a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012, iar potrivit art. 5 C. pen. s-a apreciat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Mai mult, s-a considerat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10-110 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, în raport de fapta de a-și exercita atribuțiile de serviciu conform fișei postului la SC Y. SRL sub autoritatea inculpaților A. și B., motiv pentru care, recurentul inculpat a considerat că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul C. consideră că, fapta sa de a presta munca la SC Y. SRL sub autoritatea lui A. și B., a reprezentat o obligație aferenta contractului de muncă.

Or, în aceste condiții, fapta sa de a exercita atribuții de munca conform fișei postului, nu este prevăzuta de legea penala.

În acest sens, a învederat că voința legiuitorului ce se regăsește în dispoziția prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este de a analiza dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa este sau nu prevăzută de legea penală fără ca analiza să se reducă la o interpretare restrictivă a art. 7 din Legea nr. 39/2003 din perspectiva legii penale.

De asemenea, în opinia recurentului inculpat, în mod greșit s-a reținut faptul că data angajării sale cu contract de muncă la societatea comercială ar reprezenta în fapt data aderării sale la așa-zisul grup infracțional în vederea săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani și evaziune fiscală.

Astfel, s-a precizat că nu se poate reține în sarcina sa dispoziția prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile imperative conform voinței legiuitorului (să se fi urmărit săvârșirea unei infracțiuni grave, obținerea unui avantaj material, grupul să fi fost structurat), nereușindu-se determinarea atribuțiilor membrilor grupului infracțional „inițiat" de către inculpatul A. în conformitate cu dispozițiile alin. (2) lit. a) din Legea nr. 39/2003 și nici atribuțiile și funcțiile pe care inculpatul le îndeplinea în cadrul grupării mafiote la care se presupune ca acesta a aderat, în caz contrar, cel mult i se poate reține o simplă asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de 322 C. pen. sau o faptă comisă de mai multe persoane împreună.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave inculpatul a susținut că în calitatea sa de șofer și ulterior de Șef de garaj, nu a încheiat niciun contract de leasing financiar, semnătura sa nu se regăsește pe niciunul dintre aceste contracte și consideră că este evident faptul că acesta nu a indus in eroare pe niciuna dintre părțile vătămate nici in vederea încheierii contractelor și cu atât mai puțin, nu a avut posibilitatea de a induce in eroare pe timpul executării contractelor.

Nu a avut niciodată legătură cu vreuna dintre părțile vătămate, pentru a-i induce în eroare în scopul obținerii vreunui folos material în urma încheierii acestor contracte de leasing sau de împrumut, nimeni dintre persoanele audiate nu l-au cunoscut.

De asemenea, inculpatul a mai invocat faptul că nu a beneficiat de sume de bani sau bunuri obținute ca urmare a activității infracționale a inculpaților A. și B. și nici nu a avut cunoștință de planurile acestora, iar dispozițiile pe care le primea din partea lor nu erau de natură să-i creeze suspiciunea săvârșirii de infracțiuni.

În concluzie, s-a solicitat achitarea pentru faptele reținute în sarcina sa, respectiv aderare la un grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, în perioada 2009-2010.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care instanța a fost învestită, prin Încheierea nr. x/RC din data de 22 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 12 octombrie 2016.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A., C. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Reglementarea recursului în casație a pornit de la teza că, în această cale extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

În cauză, recurenții inculpați A., și B. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazurile de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpații au susținut că infracțiunile de înșelăciune în convenție de care sunt acuzați nu există în materialitatea lor, întrucât activitatea acestora a constat în aceea că nu și-au îndeplinit unele obligații contractuale bancare, prin neplata ratelor de leasing și ulterior, prin refuzul de a restitui bunurile, respectiv ascunderea unora dintre mașinile ce au format obiectul contractelor de leasing.

Se consideră că aceste acte nu se circumscriu noțiunii de" introducere eroare" la încheierea sau la executarea contractului de leasing, pentru simplul fapt că prin neplata ratelor nu au indus în eroare partea vătămata și nu au determinat-o să continue executarea contractului în condițiile stipulate. Dimpotrivă, neplata a trei rate de leasing a determinat părțile vătămate să rezilieze contractele, nicidecum să le deruleze în continuare.

Inculpații consideră că, în realitate, nu a existat nicio infracțiune de înșelăciune în convenție - au existat doar neachitări ale unor obligații contractuale bancare - după cum nu a existat nicio activitate infracționala și niciun grup infracțional organizat, neexistând probe care să dovedească existența în materialitatea lor a acestor infracțiuni.

Inculpatul A. consideră că neonorarea unei obligații contractuale, cu atât mai mult atunci când acea obligație a fost asumata de altcineva și nu s-a făcut niciodată dovada că el și soția sa li s-ar fi predat situația la zi a tuturor contractelor de leasing sau alte achiziții de bunuri sau materiale, nu este niciodată o acțiune de "inducere în eroare" și prin urmare, nu poate fi considerata infracțiune de înșelăciune. Neachitarea unor rate de leasing sau a unor rate la un credit bancar, în actuala reglementare, nu constituie nicio infracțiune.

Evident, nu există niciun fel de inducere în eroare, deci nu există nicio infracțiune de înșelăciune în convenție, relațiile faptele fiind de natură comercială și nu de natură penală.

Pe de altă parte, inculpatul A. consideră că refuzul de a restitui un bun deținut cu orice titlu, constituie, eventual abuz de încredere și nu înșelăciune.

Cu privire la infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 inculpații au susținut că nu poate fi reținută în sarcina aceluiași autor săvârșirea a două infracțiuni care se exclud una pe cealaltă, respectiv autorul infracțiunii de spălare de bani nu poate fi autorul infracțiunii din care provin banii,și nici invers.

Prin faptul că nu s-au plătit ratele la un contract de leasing, nu s-a comis vreo infracțiune, iar omisiunea de plată nu a generat un produs al vreunei infracțiuni, pe care inculpatul să-l fi primit "cunoscând că provine dintr-o infracțiune".

Privitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional, recurentul inculpat A. a precizat că atât timp cât faptele reținute în sarcina sa și a celorlalți membri ai așa-zisului grup organizat nu se circumscriu noțiunii de înșelăciune și nici celei de spălare de bani, evident că nu i se poate reține nici infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat în lipsa scopului unui asemenea grup, respectiv comiterea de infracțiuni grave.

În esență, s-a susținut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012, iar potrivit art. 5 C. pen. s-a apreciat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Recurentul inculpat C. prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10 -110 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, în raport de fapta de a-și exercita atribuțiile de serviciu conform fișei postului la SC Y. SRL sub autoritatea inculpaților A. și B., motiv pentru care, recurentul inculpat a considerat că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul C. consideră că, fapta sa de a presta munca la SC Y. SRL sub autoritatea lui A. și B., a reprezentat o obligație aferenta contractului de muncă.

Or, în aceste condiții, fapta sa de a exercita atribuții de munca conform fișei postului, nu este prevăzuta de legea penala.

Înalta Curte reține că, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: inițierea unui grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; înșelăciune, faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC F. SA București, SC G. SA București, prev. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., (prejudiciu 1.582.508 euro); spălare a banilor, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 2009-2011.

Inculpata B.

a fost condamnată pentru infracțiunile de: aderare la un grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC F. SA București, SC G. SA București, prejudiciu 1.582.508 euro;spălare a banilor, prev. de art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 2009-2011.

Inculpatul C.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2011 prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă din perioada 2009-2011, părți vătămate SC D. SRL Păulești, SC E. SRL Ploiești, SC F. SA București, SC G. SA București prejudiciu 1.582.508 euro, infracțiune de spălare de bani, art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 2009-2011 și infracțiunea de deținere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 faptă din aprilie 2011.

Criticile recurenților inculpați A. și B. privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați, în opinia acestora faptele atrăgând răspunderea civilă și nu penală, întrucât acestea priveau nerespectarea unor obligații contractuale care vizau neachitarea la termenul stipulat în contract a unor rate de leasing sau că refuzul de a restitui utilaje și mijloace aparținând părților civile nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. anterior constă în:

„Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. anterior, constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condițiile stipulate.

Pentru aplicarea acestui text se cere ca, fie la încheierea contractului, fie pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acțiuni de inducere în eroare prin mijloacele prevăzute de lege și numai în acest fel să fi determinat cealaltă parte să încheie sau să execute contractul.

Ca urmare, pentru a reține existența infracțiunii de înșelăciune, instanța trebuie să constate în ce constă inducerea în eroare și dacă datorită acestei erori, partea vătămată a săvârșit vreo acțiune sau omisiune de pe urma căreia a suferit vreo pagubă materială.

Infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. anterior presupune ca la încheierea convenției sau pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acțiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuințarea de mijloace frauduloase și numai în acest fel să fi determinat cealaltă parte să încheie sau să execute convenția.

Neexecutarea obligațiilor ce derivă dintr-un contract încheiat, nu constituie infracțiunea de înșelăciune, dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere dolosive față de creditorul obligației cu ocazia încheierii contractului.

În acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în Convenție și în primul Protocol adițional la Convenție, prevede că, „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală". Eroarea provocată ori menținută, trebuie să aibă rol determinant în încheierea, executarea ori rezilierea contractului, condiție care este îndeplinită, dacă fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat, executat ori reziliat, contractul în condițiile stipulate.

Simpla neexecutare a unei obligații în cadrul unei convenții civile nu are caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat să execute obligația până la o anumită dată, știind că nu își va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge cealaltă parte că își va executa convenția în termen.

Dispozițiile art. 215 alin. (4) C. pen. anterior incriminează infracțiunea de înșelăciune care constă în emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.

Or, din materialul probator administrat în cauză de instanța de fond și instanța de apel rezultă că inculpații A. și B., în perioada 2009-2011 împreună cu membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare reprezentanții părților vătămate SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SA, SC G. SA cu ocazia derulării unor contracte de achiziție în sistem leasing sau de achiziție, utilizând fără drept bunurile acestora (bunuri neachitate și trecute succesiv din patrimonial unei societăți în cel ai altor societăți administrate de membrii grupării) în desfășurarea unor contracte de prestări servicii în urma cărora a încasat diferite sume de bani, pentru garantarea efectuării plății fiind emise instrumente de plată (bilete la ordin și file CEC) fără a exista disponibil în cont sau, retrăgând acest disponibil după emitere, prejudiciul cauzat părților vătămate fiind de 1 582 508 euro întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele aceleiași inculpate, care în perioada 2009-2011 împreună cu membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare reprezentanții părților vătămate SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SA, SC G. SA cu ocazia derulării unor contracte de achiziție în sistem leasing sau de achiziție, utilizând fără drept bunurile acestora (bunuri neachitate și trecute succesiv din patrimonial unei societăți în cel ai altor societăți administrate de membrii grupării) în desfășurarea unor contracte de prestări servicii în urma cărora a încasat diferite sume de bani, pentru garantarea efectuării plății fiind emise instrumente de plată (bilete la ordin și file CEC) fără a exista disponibil în cont sau, retrăgând acest disponibil după emitere, prejudiciul cauzat părților vătămate fiind de 1 582 508 euro întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C. a fost persoana care, în cadrul grupării, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada 2009 - 2010, a facilitat activitatea membrilor grupării de inducere în eroare a reprezentanții părților vătămate SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SA, SC G. SA cu ocazia derulării unor contracte de achiziție în sistem leasing sau de achiziție, utilizând fără drept bunurile acestora ( bunuri neachitate și trecute succesiv din patrimonial unei societăți în cel al altor societăți administrate de membrii grupării) în desfășurarea unor contracte de prestări servicii în urma cărora a încasat diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu de 1 582 508 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de inducere în eroare a părților vătămate SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SA, SC G. SA cu ocazia derulării unor contracte de achiziție în sistem leasing sau de achiziție, utilizând fără drept bunurile acestora (bunuri neachitate și trecute succesiv din patrimonial unei societăți în cel ai altor societăți administrate de membrii grupării) în desfășurarea unor contracte de prestări servicii în urma cărora a încasat diferite sume de bani, pentru garantarea efectuării plății fiind emise instrumente de plată (bilete la ordin și file CEC) fără a exista disponibil în cont sau, retrăgând acest disponibil după emitere, prejudiciul cauzat părților vătămate fiind de 1 582 508 euro.

Urmarea imediată costă în producerea unui prejudiciu material părților civile, constând valoarea facturilor neachitate.

Între acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată există legătura de cauzalitate necesară angajării răspunderii penale, astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză de instanța de fond și instanța de apel.

Sub aspectul laturii subiective inculpații au săvârșit faptele de înșelăciune cu intenție directă potrivit art. 16 alin. (1) pct. 3 lit. a) C. pen., intenție calificată de scopul obținerii, în interes propriu, a unu