ÎCCJ, Decizia nr. 18/2016

La data de 7 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin Sesizarea nr. 23/cc din 29 februarie 2016, potrivit Hotărârii nr. 4 din 24 februarie 2016 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești, cu problema de drept referitoare la competența funcțională a tribunalelor specializate (Argeș, Cluj, Mureș) în soluționarea litigiilor cu profesioniști, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, competență determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părților procesului civil, în raport și cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenței în aceste litigii.

În sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești s-a arătat că, analizându-se jurisprudența la nivelul celor trei curți de apel (Cluj, Pitești și Târgu Mureș), în circumscripția cărora sunt organizate tribunalele specializate, în materia competenței în cazul litigiilor dintre profesioniști, în considerarea calității acestora, independent de obiectul litigiului, s-a relevat faptul că instanțele nu au un punct de vedere unitar:

Potrivit primei orientări jurisprudențiale, tribunalele specializate soluționează litigiile cu profesioniști, indiferent de obiectul cauzei, fără a se ține seama de criteriile prevăzute în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Similar criteriilor de comercialitate din fostul Cod comercial, se consideră că orice litigiu care are cel puțin o parte profesionist, trebuie soluționat de tribunalul specializat, fie în primă instanță, fie în calea de atac, după caz, față de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) raportat la art. 95 pct. l din Codul de procedură civilă.

În cadrul Curții de Apel Cluj și Curții de Apel Târgu Mureș, instanțele specializate, învestite direct cu soluționarea acestei categorii de litigii, au procedat, în general, la constatarea propriei competențe, în aplicarea art. 130 raportat la art. 131 din Codul de procedură civilă și la soluționarea acestora prin hotărâri definitive, tribunalul civil considerându-se competent numai în cauze având ca obiect revendicare sau grănițuire, în care părți sunt profesioniști, iar în materia analizată declinând competența în favoarea tribunalelor specializate.

În cadrul Curții de Apel Pitești, de la intrarea în vigoare a actualului Cod civil până în toamna anului 2015 tribunalul civil soluționa căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie, precum și cauzele în primă instanță de competența tribunalului, în litigiile cu profesioniști, având alte obiecte decât cele prevăzute la art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare. Însă, începând cu momentul menționat, tribunalul civil și-a declinat competența în favoarea tribunalului specializat care, la rândul său, a declinat competența în favoarea tribunalului civil, constatând ivit conflictul negativ de competență. Asupra conflictului negativ de competență, cele două secții civile ale Curții de Apel Pitești împărtășesc opinii diferite, reținute în hotărâri definitive.

Pentru justificarea competenței tribunalului specializat s-a argumentat că noțiunea de profesionist utilizată în art. 3 din Codul civil, definită și în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere și categoria comercianților, reglementată de fostul Cod comercial.

S-a reținut că, în temeiul art. 36 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul tribunalelor funcționează secții sau complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul sau de calitatea părților, prin lege fiind înființate și tribunalele specializate, care preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care funcționează.

Tribunalele comerciale au preluat la înființare cauzele de natură comercială din competența tribunalului civil, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor Legii nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a actualului Cod civil în cadrul tribunalelor și curților de apel, se vor reorganiza ca secții civile sau vor fi unificate cu secțiile existente, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.

În ce privește tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș, legea a prevăzut fie reorganizarea ca tribunale specializate, fie ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, la stabilirea cauzelor de competența acestora urmând a se ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora și de volumul de activitate al instanțelor.

S-a reținut că, în prezent, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele actualului Cod civil ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii" (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, înlocuiește expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț") de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii.

Domeniul de activitate specific tribunalelor specializate rezultă și din reglementarea Legii nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 226, prevede că, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum cele enumerate exemplificativ de textul de lege.

S-a argumentat că rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura o continuitate cu privire la tipurile de cauze care intră în competența de soluționare a acestor instanțe, iar nu de a le degreva, altfel fiind de neînțeles menținerea lor ca instanțe de sine stătătoare, precum și a schemelor de personal ce le-au fost alocate.

În aplicarea acestor prevederi, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nr. 654 din 31 august 2011, s-a dispus reorganizarea celor trei tribunale comerciale ca instanțe specializate, care au preluat litigiile din competența fostelor tribunale comerciale.

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii are în vedere expres volumul de activitate în materie comercială al fostelor tribunale comerciale, intenția acestuia fiind dedusă din modalitatea în care a înțeles să justifice soluția, în sensul menținerii aceleiași competențe a tribunalelor specializate și după intrarea în vigoare a actualului Cod civil.

Volumul de activitate a fost raportat la un anumit tip de cauze, determinând această reorganizare, neputându-se face abstracție de acest raționament în stabilirea competenței tribunalului specializat.

S-a constatat că, deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială" era determinată prin aplicarea dispozițiilorart. 3, 4, 7, 9 și 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Totodată, nici în Hotărârea nr. 654 din 31 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nu se prevede limitarea competenței Tribunalului Specializat Argeș la litigiile prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a) -d) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Distincția între profesioniști și neprofesioniști se susține și din prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă, care se raportează la ambele noțiuni, justificându-se o competență diferită.

S-a argumentat și faptul că, în minuta întocmită în urma dezbaterilor reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și președinților secțiilor specializate din cadrul curților de apel și ai tribunalelor specializate, în cadrul întâlnirii din 22 mai 2014, de la Târgu Mureș, s-a discutat dacă sfera de competență a tribunalelor specializate cuprinde doar litigiile între profesioniști în materie economică (foști comercianți) sau cuprinde litigiile generate de activitatea tuturor profesioniștilor. Ca atare, premisa a fost aceea că tribunalul specializat soluționează în continuare litigiile privind profesioniștii foști comercianți, astfel că nu se poate tăgădui competența tribunalului specializat în această materie.

Un considerent suplimentar este dat de modul în care au fost prevăzute și organizate obiectele cauzelor în sistemul ECRIS, deoarece pe lângă litigiile la care se referă art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în categoria litigiilor cu profesioniști, cu detaliere pe fiecare obiect în parte și următoarele: acțiune în revendicare (cod 4200), acțiune oblică (cod 4210), acțiune pauliană (cod 4220), acțiune posesorie (cod 4230), nulitate act juridic (cod 4520), obligație de a face (cod 4553), obligație de a nu face (cod 4557), pretenții (cod 4620), recunoaștere și executare hotărâre străină (cod 4660), revendicare (cod 4710), reziliere contract (cod 4720), rezoluțiune contract (cod 4730) etc.

Ca atare, s-a reținut că tribunalele specializate trebuie să soluționeze din categoria litigiilor cu profesioniști atât litigiile la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, cât și celelalte litigii între profesioniști, foști comercianți, indiferent de obiectul acestora (anulare, constatare nulitate, rezoluțiune, reziliere contract, pretenții bănești etc.), cu rezerva dată de practica din cadrul Curții de Apel Cluj, referitoare la revendicare și grănițuire.

A doua orientare a practicii judiciare nu recunoaște categoria litigiilor cu profesioniști, determinată exclusiv de calitatea acestora, independent de obiectul raportului juridic dedus judecății, reținând că, de lege lata, tribunalele specializate au în competență numai litigiile la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, față de lipsa unui criteriu legal de distincție între profesioniști și neprofesioniști din perspectiva competenței materiale funcționale a instanțelor judecătorești.

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că pentru determinarea competenței tribunalelor specializate este necesară analizarea prevederilor legale în vigoare.

Atunci când singura caracteristică a raportului juridic dedus judecății, invocată pentru a justifica competența tribunalului specializat, este aceea că litigiul se poartă între profesioniști sau, mai mult, între un profesionist și o persoană fizică obișnuită (de drept civil), prin aplicarea art. 56 din Codul comercial, lipsește din lege o dispoziție care să recunoască asemenea competențe.

Categoria de raporturi juridice în discuție nu mai beneficiază de un regim juridic aparte, după intrarea în vigoare a actualului Cod civil și abrogarea parțială a Codului comercial de la 1887, prin Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Concepția monistă asupra raporturilor de drept privat care a abandonat diviziunea dreptului privat în drept civil și drept comercial, determină concluzia că, de lege lata, dreptul comercial apare cel mult ca o subdiviziune a dreptului civil, însă din perspectiva competenței instanțelor judecătorești nu beneficiază de norme speciale.

Într-adevăr, la înființarea tribunalului comercial, în temeiul art. 37 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența acestuia a vizat cauzele comerciale, determinate potrivit art. 3 și art. 7 din Codul comercial, respectiv faptele de comerț și comercianții, însă aceste criterii au dispărut odată cu adoptarea concepției moniste a actualului Cod civil. Prin art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat parțial Codul comercial (art. 3 și art. 7 nefiind printre excepțiile la care se referă textul), iar prin art. 219 pct. l din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat art. 2 pct. l lit. a) din Codul de procedură civilă anterior, care se referea la competență în cauzele comerciale.

Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin dispozițiile tranzitorii, necesare față de decalajul intrării în vigoare a celor două coduri, a pus de acord noua opțiune a legiuitorului cu regulile de competență existente, iar actualul Cod de procedură civilă, față de noul Cod civil, nu s-a mai referit la materia comercială și nu a reglementat expres nici competența în materia litigiilor cu profesioniști.

Ca atare, dispariția unui criteriu de drept substanțial a atras și abrogarea normei de competență aferentă.

Într-adevăr, față de modul de reglementare a art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu este exclusă de lege ferenda prevederea criteriului calității de profesionist a părții pentru a deferi litigiile vizându-i pe aceștia tribunalelor specializate, însă, de lege lata, atare criteriu lipsește și el nu se poate deduce din dispozițiile în vigoare.

Potrivit art. 225 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității, însă în caz de trimitere spre rejudecare, cauza se repartizează conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.

Aceeași soluție trebuie urmată și pentru cauzele noi, înregistrate după intrarea în vigoare a actualului Cod civil, deoarece art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, se referă la complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, fără a enumera printre acestea litigiile cu profesioniști, indiferent de obiectul lor, referindu-se exclusiv la: cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Și art. 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, arată că, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

Ca atare, Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, impune existența unei prevederi într-o lege specială pentru ca litigiile din competența fostelor secții comerciale să aparțină acestora.

Nu se poate reține că, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nr. 654 din 31 august 2011 s-a dat în competența tribunalelor specializate și materia litigiilor cu profesioniști, indiferent de obiect, determinate exclusiv de calitatea părților, deoarece potrivit art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226, urmând să se stabilească expres care sunt cauzele de competența acestora, ținând totodată seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței.

Or, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nr. 654 din 31 august 2011 prevede reorganizarea, începând cu data de 1 octombrie 2011, a tribunalelor comerciale Argeș, Cluj și Mureș ca tribunale specializate și menținerea exercițiului mandatelor președinților în funcție până la data încetării acestora (art. 1). Nu se poate reține că legea a urmărit menținerea aceleiași sfere de competență pentru tribunalele specializate, de vreme ce, în art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, când se stabilesc criteriile pe care le va avea în vedere Consiliul Superior al Magistraturii la stabilirea cauzelor de competența acestora, nu se face referire și la litigiile cu profesioniști, indiferent de obiect, în raport numai de calitatea părților, iar, pe de altă parte, chiar hotărârea menționată nu se referă la acestea în mod expres.

De altfel, nici nu ar fi posibilă menționarea acestor litigii în competența tribunalelor specializate, de vreme ce criteriul comercialității litigiului nu mai este prevăzut de lege, toate litigiile cu profesioniști fiind, lato sensu, litigii civile, acolo unde legea a urmărit să stabilească o competență aparte trebuind să o prevadă expres.

Un alt argument în susținerea inexistenței, de lege lata, a acestui criteriu al calității de profesionist este dat de faptul că s-a resimțit nevoia adoptării unui act normativ care să prevadă expres ce litigii intră în competența tribunalelor specializate, fiind elaborat proiectul de act normativ, care a fost prezentat la întâlnirea reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției cu președinții secțiilor specializate din cadrul curților de apel și ai tribunalelor specializate (Târgu Mureș - 22 mai 2014). Pe lângă cererile prevăzute expres în art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, au fost menționate: materia asigurărilor, incidentele privind arbitrajul, cererile privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și arbitrale străine, cererile care au ca obiect nulitatea, anularea, încheierea, executarea, rezoluțiunea sau rezilierea contractelor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materie economică.

Faptul că la adoptarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nr. 654/2011 a fost avută în vedere încărcătura jurisdicțională a celor trei foste tribunale comerciale, care a impus reorganizarea lor ca tribunale specializate, iar nu ca simple secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, nu determină automat concluzia menținerii competenței în litigiile analizate, de vreme ce legea nu conferă un asemenea criteriu, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu îl menționează în hotărârea sa. Odată cu reorganizarea celor trei tribunale comerciale, nici nu ar fi fost posibilă reducerea competenței acestora, Consiliul Superior al Magistraturii raportându-se la volumul de activitate înregistrat la data intrării în vigoare a Codului Civil, în condițiile în care cauzele aflate deja pe rol rămâneau în competența acestor instanțe, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, în discuție sunt cauzele nou-înregistrate, după intrarea în vigoare a Codului civil, referirea la încărcătura existentă la data intrării în vigoare a actualului Cod civil fiind relevantă numai în raport de menținerea acestora ca instanțe distincte la acel moment, iar nu în raport de menținerea în competența lor a unor cauze, care se vor înregistra ulterior, care nu prezintă particularități de regim juridic ce ar justifica o competență specială.

Nu se poate constata nici că are temei distincția între competența în soluționarea litigiilor cu profesioniști în materie economică (foștii comercianți) și cea a litigiilor generate de activitatea tuturor profesioniștilor, neputând să se realizeze o distincție în interiorul unui criteriu inexistent.

Modul de evidențiere a obiectelor cauzelor în sistemul ECRIS nu poate fi invocat cu valoare de izvor de drept, dimpotrivă, acesta trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile normative în vigoare, includerea în această categorie a tuturor fostelor raporturi juridice dintre comercianți nefiind realizată în acord cu modificările aduse de Cod civil și de legea sa de punere în aplicare.

În concluzie, problema se reduce la a cunoaște dacă, în aplicarea și interpretarea legii, în absența unei norme atributive de competență, este posibil ca instanțele judecătorești să considere că litigiile cu profesioniști, altele decât cele la care se referă expres legea, sunt în competența unei instanțe specializate.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale care formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, calitatea de profesionist a părții nu constituie prin ea însăși un criteriu pentru stabilirea competenței tribunalelor/completelor specializate, astfel încât acestea soluționează, în primul rând, litigiile la care se referă dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, și, asemănător acestora, doar acele litigii cu privire la care legile speciale stabilesc că sunt de competența fostelor tribunale comerciale ori, după caz, de competența fostelor secții comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, deci nu toate litigiile cu profesioniști, indiferent de obiectul acestora.

În susținerea acestei opinii s-au invocat, în primul rând, argumente rezultate din analiza evoluției în timp a reglementărilor în materie, apreciindu-se că aceste reglementări nu marchează doar modificarea unor norme de competență în soluționarea litigiilor comerciale, ci sugerează o veritabilă schimbare de filosofie a legii în ceea ce privește dreptul comercial.

Astfel, începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Legea nr. 287/2009, a fost adoptat actualul Cod civil, prin care se consacră unificarea dreptului civil și a dreptului comercial în cadrul aceluiași cod. Noul Cod civil a realizat schimbarea sistemului de reglementare a dreptului comercial: sistemul autonomiei dreptului comercial a fost înlocuit cu sistemul unității dreptului privat, iar noul sistem de reglementare a dreptului comercial este fundamentat pe conceptele de profesionist și întreprindere.

Ulterior intrării în vigoare a Codului civil, caracterul monist al acestuia s-a conturat mult mai bine, pe de o parte, prin modificările/completările aduse prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, urmată de republicarea acestuia, iar, pe de altă parte, prin succesiva adoptare și intrarea în vigoare a altor acte normative (fie anterior, fie ulterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Codului civil).

Schimbarea radicală a concepției Codului civil de la 1864, exprimată de ideea dualității civil-comercial prin asimilarea principiului monismului în ansamblul normelor de drept civil și comercial, a impus totodată și adoptarea, prin legea de aplicare, a unor modificări ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În această evoluție legislativă a fost menționată și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători nr. 654 din 31 august 2011.

S-a arătat că actualul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, vine să desăvârșească concepția monistă consacrată de noul Cod civil, înlăturând normele de competență și de procedură cu caracter derogatoriu cu privire la ceea ce, sub imperiul Codului de comerț din 1887, constituia un litigiu comercial, astfel încât, sub imperiul acestui act normativ, nu mai există reguli derogatorii de competență și de procedură pentru aceste categorii de litigii.

S-a mai arătat că Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin dispozițiile tranzitorii, necesare față de decalajul intrării în vigoare a celor două coduri, a pus de acord noua opțiune a legiuitorului cu regulile de competență existente, iar noul Cod de procedură civilă, față de noul Cod civil, nu s-a mai referit la materia comercială, ci a reglementat într-o manieră generală competența în materia litigiilor cu profesioniști.

Argumentele circumscrise noțiunii de profesionist în concepția monistă a noului Cod civil au vizat împrejurarea că instituția persoanelor profesioniste, reglementată de noul Cod civil, nu se juxtapune categoriei persoanelor comerciante, ci dispune asupra unui cadru larg de subiecți, considerați profesioniști, indiferent de modul de organizare și funcționare sau de scopul lucrativ și caracterul patrimonial al statutului profesionistului.

Rezultă că, în prezent, o componentă de bază a ramurii dreptului civil o constituie subramura dreptului profesioniștilor, subramură ce are ca obiect ansamblul raporturilor juridice (civile) dintre profesioniști, precum și dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil, persoane fizice și juridice [vizate de art. 3 alin. (1) din Codul civil].

În cazul acestui drept al profesioniștilor (subramură a dreptului civil) o pondere importantă, caracteristică, specifică și determinantă o au raporturile juridice ale profesioniștilor care fac parte din categoria socioprofesională a comercianților, întreprinzătorilor și operatorilor economici [art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 3 din Codul civil] așadar, a profesioniștilor - operatori economici.

Tocmai în considerarea acestei ultime subramuri a dreptului civil român (dreptul profesioniștilor - operatori economici), Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, a fost ulterior modificată și completată prin art. 224-229 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 51 din Legea nr. 76/2012, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că au fost desființate secțiile comerciale și reașezată structura secțiilor tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste condiții, toate litigiile cu profesioniști au o natură civilă, iar calitatea de profesionist, independent de alte criterii, nu mai reprezintă un criteriu pentru delimitarea competenței materiale între judecătorie și tribunal.

Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, rezultă, în primul rând, că înființarea completelor specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora este facultativă, astfel încât se poate conchide că, în ipoteza neînființării acestor complete, pricinile enumerate de text pot fi soluționate de completele civile "obișnuite".

Totodată, aceeași interpretare conduce la concluzia că lista cauzelor prevăzute de art. 226 alin. (1) este exemplificativă, legiuitorul identificând, la momentul adoptării legii, anumite categorii de litigii ce implică o specializare aparte.

Caracterul enunțiativ, exemplificativ, al acestei norme legale nu conduce deci la concluzia că ea poate fi extinsă la toate litigiile cu profesioniști, indiferent de obiectul cauzei, cu atât mai mult cu cât printre litigiile enumerate de dispozițiile art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu se regăsesc litigiile cu profesioniști.

Prin urmare, față de modul de reglementare a prevederilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de profesionist a părții nu constituie prin ea însăși un criteriu pentru stabilirea competenței tribunalelor/completelor specializate.

De altfel, această soluție decurge și din dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

Ca atare, Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, impune existența unei prevederi într-o lege specială pentru ca litigiile din competența fostelor secții comerciale să aparțină acestora.

În consecință, s-a apreciat că nu se poate reține opinia conform căreia legea nouă a urmărit menținerea aceleiași sfere de competență pentru tribunalele specializate precum cea a fostelor secții comerciale, de vreme ce criteriul comercialității litigiului nu mai este prevăzut de lege, toate litigiile cu profesioniști fiind, lato sensu, litigii civile, iar acolo unde legea a urmărit să stabilească o competență aparte, a trebuit să o prevadă expres.

Prin punctul de vedere formulat la data de 20 aprilie 2016 s-a apreciat că este corectă a doua orientare a practicii judiciare, așa cum este prezentată în sesizarea transmisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești.

Sub aspect terminologic s-a arătat că, în cadrul competenței jurisdicționale, distingem competența materială (de atribuție) și competența teritorială. În cadrul competenței materiale (de atribuție), doctrina distinge competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță; judecata în apel; judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

În practică, noțiunea de competență funcțională este utilizată adeseori pentru a desemna repartizarea cauzelor pe secții sau complete specializate. În raport cu conceptele doctrinare, în aceste cazuri, este vorba de o competență material procesuală, iar nu funcțională. Aceeași este situația și în ceea ce privește competența care revine unor instanțe specializate.

Criteriile de stabilire a competenței materiale (de atribuție) sunt reprezentate de obiectul, natura sau valoarea litigiului. Aceleași reguli se aplică și pentru determinarea competenței instanțelor specializate. Aceleași criterii - obiectul și natura litigiilor - sunt confirmate și de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, atunci când determină modul în care se pot crea secțiile sau completele specializate, aplicabil mutatis mutandis și în ceea ce privește crearea tribunalelor specializate [art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare].

Actualul Cod de procedură civilă și Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu rețin între criteriile de stabilire a competenței materiale pe cel al calității persoanelor implicate în raporturile juridice deduse judecății. Operarea cu criteriul calității de profesionist a uneia dintre părțile implicate în raportul de drept dedus judecății, pentru a determina competența materială (de atribuție) reprezintă o raportare la regula instituită de fostul art. 56 din Codul de comerț, dar care, în prezent, nu mai are nicio acoperire în dreptul pozitiv.

În concluzie, competența tribunalelor specializate nu se poate stabili după criteriul calității de profesionist a uneia dintre părțile raportului juridic dedus judecății, în acest sens fiind următoarele argumente:

Prin opinia științifică formulată la data de 27 aprilie 2016, s-a apreciat că stabilirea competenței materiale a tribunalelor specializate se face, în baza prevederilor art. 94, art. 95 și art. 122 din Codul de procedură civilă, precum și a celor ale art. 226 alin. (1) și art. 228 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de obiectul sau natura cauzei, iar nu de calitatea de profesionist a uneia din părțile raportului juridic dedus judecății.

În sprijinul acestei opinii s-a arătat că:

În planul dreptului substanțial, toate raporturile juridice dintre profesioniști sau dintre aceștia și neprofesioniști sunt raporturi civile supuse, în principiu, acelorași reguli.

Spre deosebire de fostul art. 4 din Codul comercial, actuala reglementare nu mai instituie un criteriu subiectiv (nici măcar subsidiar) de calificare a anumitor acte ca fiind supuse unor reguli speciale (aplicabile profesioniștilor). Chiar și atunci când ipoteza textului de lege pare a se referi la calitatea de profesionist (criteriu subiectiv), de fapt se are în vedere modul în care este exploatată întreprinderea.

În plan procedural, nu mai există litigii comerciale și nici jurisdicție comercială. Actualul Cod de procedură civilă prevede, în materia probelor, unele reguli aplicabile exclusiv profesioniștilor [art. 277, art. 280, art. 309 alin. (2) teza a doua etc.], dar care nu au efect pe planul competenței materiale a litigiilor cu profesioniști.

Sub aspectul competenței materiale, aceasta se determină, în toate cazurile, în funcție de natura sau obiectul litigiului.

În lumina dispozițiilor legale substanțiale și procesuale menționate mai sus, rezultă că, de lege lata, litigiile cu profesioniști, adică litigiile între profesioniști sau între aceștia și neprofesioniști, derivate din acte sau fapte juridice civile, reglementate de actualul Cod civil și alte legi civile, sunt litigii civile.

Toate aceste litigii sunt soluționate potrivit regulilor de competență și de organizare judiciară în vigoare.

Or, din punctul de vedere al competenței materiale, litigiile sunt de competența tribunalelor sau, după caz, a judecătoriilor, potrivit distincțiilor prevăzute de art. 94 și art. 95 din Codul de procedură civilă.

Numai că aceste dispoziții legale nu conțin criterii de distribuire a competenței între judecătorii și tribunale ratione personae, ci exclusiv ratione subiectae materiae, respectiv numai în funcție de natura sau obiectul cererii sau pretenției deduse în judecată.

Nu calitatea de profesionist sau neprofesionist determină competența, ci natura, obiectul sau valoarea litigiului, după caz.

Din punctul de vedere al organizării judiciare, secțiile civile sau completele specializate sunt instituite nu ratione personae, ci ratione materiae, respectiv în funcție de obiectul, natura sau numărul cauzelor (art. 35-37, art. 39 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare).

Aceasta, întrucât specializarea unui judecător nu poate fi și nici veni în considerarea calității persoanei, profesionist sau neprofesionist, ci, așa cum spune legea, ea este dată de specificul materiei juridice: regimuri matrimoniale, fond funciar, privatizări, achiziții publice, societăți, concurență, insolvență, piață de capital etc.

În concluzie, s-au reținut următoarele:

Opinia depusă la data de 12 mai 2016 este în sensul că nu aparțin competenței instanțelor specializate (comerciale) litigiile, altele decât cele prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect bunuri imobile, astfel cum sunt definite în Codul civil, indiferent de calitatea de profesionist a părților sau a uneia dintre părți, aceste litigii fiind de competența instanțelor civile ordinare.

Prin opinia depusă la 2 iunie 2016 s-a apreciat că sunt de competența instanțelor specializate litigiile stabilite prin art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și litigiile născute între comercianți, persoane fizice și persoane juridice, având ca obiect actele/contractele încheiate și faptele săvârșite în exercitarea comerțului și în legătură cu fondul de comerț sau numai cu o parte din elementele componente ale acestuia.

Sunt, de asemenea, în competența instanțelor specializate și litigiile având ca obiect revendicare sau grănițuire și oricare alt litigiu născut în legătură cu bunurile ce fac parte din fondul de comerț al comerciantului.

Per a contrario, nu intră în competența instanțelor specializate litigiile de drept civil ale cetățenilor, inclusiv cele purtate de meseriași, meșteșugari, artizani și de alți titulari ai unor profesii intelectuale și liberale, nici cele legate de încheierea, modificarea, executarea contractelor civile (al căror izvor juridic nu este activitatea comercială) și nici cele legate de fapte licite sau ilicite de drept civil.

Pentru identitate de rațiune, aceeași instanță, secție, complete de judecată specializate au competență funcțională și în privința acțiunilor în anulare, constatare, nulitate, rezoluțiune, reziliere contract, pretenții bănești etc. dacă privesc, prin cauza lor, exercitarea comerțului.

Acte normative speciale, precum și legislația Uniunii Europene, la care se adaugă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene instituie un complex de criterii cu relevanță juridică în stabilirea competenței funcționale a instanței. Aceste criterii oferă distincția între comercianții persoane fizice și persoane juridice al căror statut este supus legii comerciale și meseriași, meșteșugari, artizani, titulari ai unor profesii liberale al căror statut este supus dreptului civil. De asemenea, dreptul pozitiv stabilește și alte criterii de distincție între raporturile juridice, respectiv cauza juridică sau scopul urmărit, forma și obiectul material al actelor, contractelor încheiate în exercitarea comerțului, iar în privința faptelor juridice licite și ilicite criteriul comercialității este conținutul lor definit expres prin lege și numerus clausus al acestora.

S-a subliniat că un prim reper fundamental pentru stabilirea instanței competente este izvorul din care s-a născut raportul de drept material, întrucât stabilește natura relației dintre părți (de drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept administrativ, de drept comercial, de drept al concurenței etc.), iar legea, actul/contractul, fapta licită sau ilicită care evocă raportul de drept substanțial identifică, pe cale de consecință, instanța competentă și normele procesuale incidente cauzei.

Calitatea pârâtului, parte în raportul juridic dedus judecății este un alt reper obiectiv întrucât califică raportul juridic prin statutul său juridic de persoană fizică simplu cetățean (părinte, copil, locatar, soț, contribuabil, proprietar etc.) de meseriaș, artizan, salariat, titular al unei profesii liberale, comerciant sau consumator etc. sau de persoană juridică societate comercială, fundație, asociație, întreprindere socială etc.

Așadar, în manieră directă sau indirectă legislația și jurisprudența Uniunii Europene, precum și legislația națională instituie criteriile științifice cu ajutorul cărora se stabilește natura civilă sau comercială a raportului juridic dedus judecății și, implicit, a instanței competente funcțional.

Astfel, au natură comercială litigiile născute în legătură cu actele/contractele/faptele a căror cauză juridică se plasează în comerț sau care prin lege sunt considerate comerciale (cambie, acțiuni, cont curent, publicitate mincinoasă, abuzul de poziție dominantă, denigrarea concurentului vătămat etc.) sau al căror obiect material este un bun destinat exploatării comerciale sau care se referă la oricare drept invocat în legătură cu acele bunuri.

Comercialitatea raporturilor juridice născute din acte, contracte încheiate și fapte săvârșite în comerț se imprimă asupra naturii litigiilor legate de aceste raporturi, iar soluționarea lor intră în competența instanțelor, secțiilor și/sau completelor de judecată specializate.

Punctul de vedere formulat la data de 8 iunie 2016 este în sensul că se impune existența instanțelor specializate în soluționarea litigiilor dintre profesioniști sau dacă cel puțin o parte este profesionist, indiferent de natura sau obiectul litigiului.

Totodată, s-a considerat că, pentru evitarea interpretărilor diferite cu privire la competența materială a i