ÎCCJ, decizie (scj.ro #127708)

Conflict negativ de competență. Invocarea excepției necompetenței teritoriale. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor

Index alfabetic : conflict negativ de competență;

competență teritorială

NCPC, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3)-(4), art. 208 alin. (2)

Conform prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în această situație este de ordine privată, și nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699 din 18 iunie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 18.06.2014 sub nr. xx07/231/2014, reclamanta SC

R.E. SRL,

în contradictoriu cu pârâta SC

A.G.L. SRL

a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 469,815 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând debit restant, rezultat din factura fiscală 16 din 30.04.2014, precum și la plata dobânzii de referință practicate de BNR la data de 5.05.2014 până la data achitării integrale a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1516 și urm. și art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ., pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr. 542 din 2.03.2015, Judecătoria Focșani a respins solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei conform art. 208 NCPC, ca neîntemeiată, a admis excepția vizând necompetența teritorială și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că între părți au existat relații comerciale în baza comenzii telefonice de transport 7553/29.04.2014 și ulterior 7554/29.04.2014, comenzi care stipulează în final faptul că litigiul care nu poate fi soluționat pe cale amiabilă va fi de competența organului de jurisdicție de pe raza teritorială a companiei

A.G.L., respectiv Sectorul 5 București.

S-au avut în vedere și prevederile art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competența generală, respectiv instanța de la sediul petentului, iar în speță e tot Judecătoria Sector 5 București, iar prevederile art. 113 invocate de reclamantă vizează competența alternativă dar prioritate are regula generală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 5 București la data de 26.03.2015, sub nr. xx07/231/2014.

La termenul de judecată din 7 mai 2015, instanța a pus în discuția părților legal citate excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 3462 din 7 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. xx07/231/2014, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Focșani, competența soluționării acțiunii formulate de reclamantă SC

R.E. SRL

, în contradictoriu cu pârâta SC

A.G.L. SRL.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Focșani.

S-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. Civ., necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și ale încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.

Totodată, prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a fost prevăzută în mod expres obligativitatea judecătorului de a verifica și de a stabili la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, însă prin art. 130 C. proc. civ. a fost limitată posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetența, cea de ordine privată fiindu-i exclusă în totalitate, pârâtul fiind singurul căruia i-a fost prevăzută o astfel de vocație prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în caz contrar, fiind prevăzută în persoana acestuia sancțiunea decăderii, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. („Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”).

În cauză, competența de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înțeles să se prevaleze, în acest sens, de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. („În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: … 6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;”).

În cauză, așa cum s-a arătat, pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ., pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, mai mult, nici la primul termen de judecată stabilit în cauză pentru data de 12.01.2015 nu a formulat o astfel de întâmpinare, astfel că invocarea excepției de necompetență teritorială, ulterior, la data de 2.03.2015, trebuia să atragă în persoana pârâtei sancțiunea decăderii, în condițiile dispozițiilor amintite ale art. 130 coroborate cu cele ale art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Apoi, instanța a observat că, în realitate, prin dispoziția de citare, la primul termen de judecată, a pârâtei „cu mențiunea de a-și formula un punct de vedere pe excepția de necompetență teritorială, raportat la cele două convenții depuse la dosarul cauzei”, Judecătoria Focșani a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, conduită procedurală prohibită prin dispozițiile amintite ale art. 130 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere temeiurile de fapt și de drept prezentate, instanța a apreciat că, în mod greșit, Judecătoria Focșani a respins solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale, respectiv că a invocat din oficiu și, apoi, că a admis excepția necompetenței teritoriale, situație față de care a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de reclamantă și, admițând-o, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei Judecătoriei Focșani.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, a pronunțat regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Focșani competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În prezentul litigiu, competența de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înțeles să se prevaleze, în acest sens, de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce vizează competența alternativă („În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: … 6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;”).

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată

numai de către pârât și numai prin întâmpinare

sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în această situație este de ordine privată și nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 Cod procedură civilă, în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, decât legea prevede altfel.

În speță, formularea și depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie ca regulă în sarcina pârâtului această obligație, iar nedepunerea întâmpinării în termenul legal (nici pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ. și nici la primul termen de judecată din 12.01.2015), ci ulterior la data de 2.03.2015, trebuia să atragă decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale, în condițiile dispozițiilor art. 130 coroborate cu cele ale art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, prin dispoziția de citare a pârâtei, pentru primul termen de judecată, s-a pus în vedere acesteia să-și formuleze un punct de vedere pe excepția necompetenței teritoriale, raportat la cele două convenții depuse la dosarul cauzei, ceea ce duce la concluzia că Judecătoria Focșani a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, încălcând astfel dispozițiile art. 130 C. proc. civ.

Prin urmare, Judecătoria Focșani a respins în mod greșit solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale, în condițiile în care întâmpinarea nu a fost formulată în termenul legal, și a invocat din oficiu, iar ulterior a admis această excepție, deși în aceste condiții era obligată să se declare competentă absolut să soluționeze pricina la primul termen de judecată.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC

R.E. SRL

în favoarea Judecătoriei Focșani.