ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2015

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 1020 din 25 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 109/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 253

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, și cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., fost deputat în Parlamentul României, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată (patru acte materiale).

În temeiul art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepselor accesorii și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

A obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei, cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală și 500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecății în primă instanță, iar onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1058/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire penală și criminalistică, la 18 decembrie 2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.M. pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 253

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (4 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, situația de fapt, probele administrate și aspectele de drept constau în următoarele:

La data de 12 octombrie 2011, A.N.I. a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Raportul de evaluare, înregistrat sub nr. 103124/G/II din 19 septembrie 2011, prin care s-a reținut nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează conflictul de interese de către R.M., la acel moment aflat în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României.

R.M. a fost ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 2000 - 2004, 2004 - 2008 și 2008 - 2012, calitatea sa încetând la data de 01 iulie 2012, ca urmare a demisiei.

În perioada 2008 - 2012, la propunerea și cu avizul inculpatului R.M., au fost angajați în cadrul biroului său parlamentar din circumscripția electorală nr. 11 din localitatea Carașova R.L.M. și R.O. (fiul și nora învinuitului); de asemenea, în a doua jumătate a anului-2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea C. pen. și pentru modificarea și completarea altor legi), inculpatul a încheiat un contract civil de prestări servicii în cadrul aceluiași birou parlamentar cu soția sa, R.E.

Astfel, la data de 15 decembrie 2008, urmare cererii de încadrare în muncă formulată de inculpatul R.M., între Camera Deputaților și R.L.M. s-a încheiat contractul individual de muncă din 2008, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului de deputat; conform contractului, R.L.M. a fost angajat în funcția de șef cabinet, cu un salariu de bază brut lunar de 1.110 lei, activitatea acestuia urmând a fi desfășurată în cadrul circumscripției electorale nr. 11 Caras Severin, la biroul parlamentar al deputatului R.M., din localitatea Carașova.

Contractul a fost avizat, între alții, de inculpatul R.M.

Conform copiilor certificate ale actelor depuse în vederea angajării, R.L.M. este fiul inculpatului R.M.

La data de 29 iunie 2012, prin Ordinul nr. 637/2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 încheiat cu R.L.M., începând cu data de 01 iulie 2012, în baza dispozițiilor art. 56 lit. i) C. muncii.

Din adresele din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei Deputaților și din 02 aprilie 2013 emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinetul Secretarului general, rezultă că în baza contractului individual de muncă anterior menționat, R.L.M. a obținut venituri salariale în cuantum total de 37.274 lei.

La data de 27 decembrie 2007, urmare cererii de încadrare în muncă, formulată de inculpatul R.M., între Camera Deputaților și P. (R.) O. s-a încheiat contractul individual de muncă din 2007, pentru perioada 01 ianuarie 2008 - sfârșitul mandatului, în baza căruia aceasta a fost angajată în funcția de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului R.M. din localitatea Carașova, cu un salariu în cuantum de 1.068 lei, valoare brută lunară.

Contractul astfel încheiat, a fost avizat, între alții, de inculpatul R.M. și a încetat de drept la data de 15 decembrie 2008, motivat de expirarea termenului pentru care a fost încheiat (Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 1591 din 11 decembrie 2008).

La data de 15 decembrie 2008, conform procedurii mai sus descrise, între Camera Deputaților și R.O. s-a încheiat contractul individual de muncă din 2008, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului; conform contractului, R.O. a fost angajată în funcția de consilier în cadrul biroul parlamentar al deputatului R.M., cu un salariu de bază brut lunar de 1.179 lei, contractul fiind avizat, între alții, de inculpatul R.M.

La data de 29 iunie 2012, prin Ordinul nr. 631/2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 încheiat cu R.O., începând cu data de 01 iulie 2012, în baza dispozițiilor art. 56 lit. i) C. muncii.

Așa cum reiese din copiile certificate ale actelor depuse în vederea angajării, R. (fostă P.) O. este soția lui R.L.M. și nora inculpatului R.M., căsătoria celor doi încheindu-se la data de 06 octombrie 2007.

Din adresele din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei Deputaților și din 02 aprilie 2013 emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinetul Secretarului general, rezultă că în perioada ianuarie 2008 - iulie 2012, în baza celor două contracte individuale de muncă R.O. a obținut venituri salariate în cuantum total de 43.731 lei.

La data de 17 octombrie 2006, între inculpatul R.M., în calitate de beneficiar și soția sa R.E., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul civil din 2006, având ca obiect prestarea de activități în cadrul biroului parlamentar al deputatului R.M., din localitatea Carașova, valabil pentru perioada 17 octombrie 2006 - sfârșit de mandat; potrivit pct. II din contract, pentru executarea prestațiilor, părțile au convenit un tarif brut de 4,97 lei/oră, corespunzător funcției de referent.

Contractul a fost semnat doar de învinuit și de soția sa.

Din relațiile comunicate de Camera Deputaților - Direcția de salarizare prin adresa din 29 februarie 2012 și din fișele fiscale aferente anilor 2006 și 2007, rezultă că R.E. a fost remunerată în baza respectivului contract până în luna octombrie 2007, cu suma totală de 8.363 lei.

Fapta inculpatului R.M.,

constând în aceea că, în perioada 17 octombrie 2006 -15 decembrie 2008, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său R.L.M. și a nurorii sale R.O., a avizat contractele individuale de muncă încheiate cu aceștia și a încheiat un contract civil de prestări servicii cu soția sa R.E., contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceștia în cuantum total de 89.368 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaților, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (4 acte materiale).

Faptele mai sus descrise au fost comise în baza unei rezoluții infracționale unice, fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere intervalul de timp în care evenimentele s-au derulat, similaritatea modului de acțiune, precum și faptul că s-a tins la obținerea aceluiași rezultat concret.

Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost administrate în cursul urmăririi penale, următoarele mijloace de probă: raportul de evaluare al A.N.I., înregistrat sub nr. 103124/G/II din 19 septembrie 2011 și actele aferente; declarația inculpatului R.M.; declarațiile martorilor R.L.M., F.R. și M.I.; adresa din 07 martie 2012 a Camerei Deputaților ; Hotărârile Camerei Deputaților nr. 36/2004 și nr. 40/2008, cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși; adresa din 01 martie 2012 a Camerei Deputaților, referitoare la persoanele angajate la biroul parlamentar al deputatului R.M. în perioada 2000 - 2012; adresa din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei Deputaților, privind situația veniturilor lunare obținute de R.L.M., R.O. și R.E. în baza contractelor încheiate; adresa din 02 aprilie 2013 a Camerei Deputaților, privind situația veniturilor obținute de R.L.M. și R.O., în perioada martie - iunie 2012, în baza contractelor încheiate; copie certificată a contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 încheiat cu R.L.M. și acte aferente acestuia; copie certificată a contractului individual de muncă din 27 decembrie 2007 încheiat cu R. (P.) O. și acte aferente acestuia ; copie certificată a contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 încheiat cu R. (P.) O. și acte aferente acestuia; copie certificată a contractului civil din 17 octombrie 2006 încheiat cu R.E.

La data de 12 octombrie 2011, A.N.I. a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Raportul de evaluare înregistrat din 19 septembrie 2011, prin care s-a reținut nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează conflictul de interese de către R.M., la acel moment aflat în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României.

Cauza s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 1058/P/2011. Prin rezoluția cu același număr din data de 31 iulie 2012, față de R.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

C. pen., în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținându-se că în ceea ce privește faptele comise după data de 27 decembrie 2007, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

La data de 23 ianuarie 2013, prin Ordonanța nr. 940/C2/2012 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în baza art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și art. 220 C. proc. pen., infirmarea rezoluției nr. 1058/P/2011 din data de 31 iulie 2012 în vederea continuării cercetărilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 109/1/2014, la data de 8 ianuarie 2014.

La data de 20 mai 2014, în baza art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013, cauza a fost trimisă la Judecătorul de Cameră Preliminară pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 342-348 C. proc. pen.

Conform art. 344 alin. (2) C. proc. pen., inculpatului i s-a comunicat copia certificată a rechizitoriului la adresa de domiciliu, aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii de Cameră Preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul în care, de la data comunicării, poate formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În termenul de 20 de zile, stabilit de către Judecătorul de Cameră Preliminară, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul R.M. a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 344 alin. (3) C. proc. pen. cererile și excepțiile formulate de inculpat au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care la data de 9 iulie 2014 a transmis note scrise de răspuns.

Prin încheierea nr. 688 din 14 iulie 2014, Judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca nefondate cererile și excepțiile formulate de inculpatul R.M.

A constatat legalitatea sesizării instanței, respectiv a rechizitoriului nr. 1058/P/2011 din data de 18 decembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și administrarea probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei.

Inculpatul R.M. nu a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 688 din 14 iulie 2014 a Judecătorului de Cameră Preliminară.

În cursul cercetării judecătorești, la primul termen de judecată, inculpatul R.M. a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere încuviințată de către instanță.

La termenul din 14 octombrie 2014 s-a dat citire actului de sesizare, în baza dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., inculpatului R.M. aducându-i-se la cunoștință faptul că poate beneficia de procedura simplificată, dacă recunoaște în totalitate faptele de care este acuzat, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3.

Inculpatul R.M. a învederat că nu dorește să se prevaleze de această procedură și a consimțit să dea declarație în cauză.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea celor 2 martori din rechizitoriu, probe încuviințate de către instanță.

La termenul de judecată din 25 noiembrie 2014 au fost audiați cei doi martori, F.R. și M.I. și administrată proba cu înscrisuri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că situația de fapt expusă în rechizitoriu, rezultă din probele administrate, întregul probatoriu relevând - dincolo de orice dubiu rezonabil - existența faptei săvârșite de inculpat și vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

În legislația națională, conflictul de interese a fost introdus în Titlul VI (Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege), cap. I C. pen. român anterior - partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, infracțiunile de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor de serviciu ca valoare socială.

Incriminarea faptei a fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de creștere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.

Deși conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupție, totuși apariția unor conflicte între interesele personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupție.

Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public, ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în serviciu.

Prin definiție și conținut infracțiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție, în proximitatea cărora a fost poziționată.

Conflictul de interese generează o stare de incompatibilitate lato sensu, dar, sub aspectul cauzelor care determină această incompatibilitate, conflictul de interese se deosebește prin faptul că factorul determinant nu este neapărat o situație juridică sau o activitate incompatibilă cu activitatea care este realizată în cadrul atribuțiilor de serviciu, ci un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care-i revin potrivit Constituției și a altor acte normative.

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale pentru a căror formare, desfășurare și dezvoltare se cere exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și a altor activități de interes public să se efectueze cu respectarea principiilor imparțialității, integrității transparenței deciziei și supremației interesului public.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii este calificat, respectiv funcționarul public, care are competența de a îndeplini acte sau/și de a participa la luarea deciziilor.

În accepțiunea dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcționar public se înțelege „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145”; art. 145 C. pen. definește termenul public ca fiind „tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”.

În Titlul III al Constituției României, intitulat „Autoritățile publice” sunt cuprinse reglementări privind Parlamentul, Președinția, Guvernul, organele administrației publice și autoritatea judecătorească.

În vederea stabilirii calității de funcționar public în sensul normei penale, nu are relevanță titlul însărcinării, sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public.

Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea din dreptul administrativ. În literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de „funcționar public” și de „funcționar” au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.

Așa fiind, legea penală face trimitere la noțiunea de „autorități publice”, care, potrivit dispozițiilor titlului III din Constituția României, are în sfera sa de cuprindere, pe lângă organele administrației publice (centrale de specialitate și locale), și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii).

Prin Decizia nr. 279/2006 a Curții Constituționale, între altele, s-a constatat că dispozițiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituționale, că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Această poziționare a Parlamentului în sistemul autorităților publice implică recunoașterea în favoarea deputaților și senatorilor a unui statut special, cuprinzând și măsuri de protecție a demnității publice pe care o exercită, de natură să le asigure independența și prestigiul necesar în îndeplinirea atribuțiilor, la adăpost de constrângeri materiale și tentații de corupție”.

În același sens, respectiv în legătură cu statutul special al parlamentarilor, tot Curtea Constituțională, sesizată în baza art. 146 lit. a) din Constituție, analizând constituționalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, a arătat că „(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determină, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi (fragment care, extras din context, a fost invocat în apărare de învinuit,)” dar că „acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice). Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din Lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcții și demnități publice”, în considerarea căreia le revin obligații specifice”.

Raportat și la cadrul legal internațional, în Convenția penală cu privire la corupție adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg și ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 se utilizează noțiunea de „agent public” cu privire la care se stipulează, în cuprinsul art. 1, că aceasta este interpretată prin referire la definiția noțiunilor de funcționar, funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție, precum și la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal. În art. 4 se folosește noțiunea de „membru al unei adunări publice naționale”, categorie care îi are în vedere pe parlamentarii aleși sau numiți la nivelul adunărilor, regionale sau naționale, care exercită puteri legislative sau administrative.

În condițiile în care mandatul parlamentar este definit ca o funcție de demnitate publică (art. 16 alin. (3) Constituție), persoana care ocupă această funcție exercita atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul constitutiv și al legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite la nivelul cel mai înalt în statul român.

Având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că este justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunea de serviciu și pentru infracțiunea de corupție.

Subiectul pasiv al infracțiunii de conflict de interese este Statul, ca titular al valorilor sociale protejate, reprezentat de autoritatea, instituția publică, o altă persoană juridică publică.

Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune de îndeplinire a unui act ori participarea la luarea unei decizii.

Termenul de act este folosit în descrierea intitulată conflict de interese în sensul de operație care trebuie efectuată de funcționarul public, conform atribuțiilor acestuia de serviciu și poate consta în întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice, efectuarea unei constatări cu efecte juridice și alte operații date în competența unui serviciu al persoanei juridice de drept public.

Prin luarea de decizii se înțelege o hotărâre luată în urma examinării unei stări, situații, nevoi, prin care se urmărește producerea unor consecințe, realizarea unor obiective.

Participarea la luarea unor decizii înseamnă că făptuitorul să-și fi adus o contribuție la acea decizie în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Deși inculpatul susține că nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale elementului material, respectiv actele realizate de acesta - încheierea contractelor civile și avizele de angajare pe cererile înaintate Camerei Deputaților - nu sunt realizate în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale parlamentarului, ci doar în scopul organizării activității sale, instanța de fond a apreciat că actele efectuate de inculpat se pot realiza numai în calitate de parlamentar, în temeiul art. 38 din Statut, intrând în sfera atribuțiilor sale de serviciu și produc efecte juridice în sfera relațiilor sociale.

Pornind de la expunerea de motive care a însoțit Legea nr. 278/2006, s-a constatat că scopul incriminării „conflictului de interese” a fost sancționarea penală a funcționarului public care, în mod conștient și deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuțiilor publice (…), înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcționarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. În prezent, există întemeiat suspiciunea că funcționarul public nu va depune toate diligențele în vederea satisfacerii interesului public, ci va încerca să satisfacă interesul său ori al uneia dintre persoanele sus-arătate”.

Prin actul îndeplinit sau decizia la care a contribuit inculpatul a determinat, în mod concret, direct, obținerea unui folos material pentru fiul, nora și soția sa. Prin „folos patrimonial” se înțelege orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii).

Prin angajarea soției, fiului și norei sale inculpatul nu a făcut altceva decât să direcționeze banii publici, aflați la dispoziția sa, către membrii familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, este îndeplinită condiția legală constând în neîndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în calitate de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnității publice.

Obținerea folosului material reprezintă o condiție pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, însă acesta nu conferă faptei caracterul unei infracțiuni de prejudiciu, întrucât primul fascicul de relații sociale apărate de lege ține de corecta exercitare a autorității publice de către funcționarii publici.

Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activități remunerate) ci numai că acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă.

Astfel, faptele inculpatului au creat o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitor la funcționarii instituțiilor, având în vedere că interesul patrimonial indirect al parlamentarului poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin, fiind astfel realizată urmarea imediată prevăzută în norma de incriminare.

Finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoanele care dețin o demnitate sau o funcție publică să-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile care le revin, potrivit Constituției și altor acte normative, să-și exercite activitățile de serviciu cu respectarea principiului imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public, iar nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public și să afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

În ceea ce privește previzibilitatea normei penale cuprinsă în art. 253

C. pen. anterior instanța de fond a constatat că această condiție a legii este îndeplinită atunci când cetățenii dispun de informații suficiente și prealabile asupra normei juridice aplicabile într-o situație dată, astfel încât persoana în cauză să poată înțelege care este sensul acesteia și faptul că i se aplică. Caracterul unei norme de a fi lege presupune ca o persoană să poată prevedea într-o măsură rezonabilă consecința unui act de conduită. Situația particulară a inculpatului (are studii superioare, deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare) face ca înțelegerea sensului legii să fie o activitate cotidiană pentru acesta.

Redactarea legilor nu poate avea însă o precizie absolută, datorită caracterului de generalitate al normei, având în vedere că sunt destinate să se refere la o categorie largă de raporturi juridice. Atunci când dispoziția legală dă naștere la interpretare nu înseamnă că norma ar avea un caracter imprecis și în consecință ar fi lipsită de calitatea de lege. Previzibilitatea normei impune ca o persoană să poată deduce din conținutul legii comportamentul interzis și consecințele ce decurg din actele sale, astfel încât să se conformeze prescripțiilor legii.

Instanța de fond a constatat că norma juridică are același conținut din anul 2006, când incriminarea faptei de conflict de interese s-a realizat prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea codului penal precum și pentru modificarea și completarea altor legi publicate în M. Of. al României Partea I nr. 601 din 12 iulie 2006, fiind în acord cu Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, iar interpretarea textului de incriminare a condus la concluzia că fapta inculpatului intră în sfera ilicitului penal în măsura în care activitățile funcționarului public se circumscriu interesului particular, concretizat într-o conduită de a nu acționa cu transparență și de a nu se abține de la luarea unei decizii, cu scopul realizării unui folos material pentru oricare dintre persoanele menționate în norma de incriminare. În aceste condiții, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită apărarea referitoare la faptul că inculpatul ar fi fost surprins de o dispoziție legală nouă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, are o jurisprudență constantă prin care a dispus condamnarea unor persoane pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese sau a constatat săvârșirea faptelor în condițiile lipsei gradului de pericol social al unei infracțiuni, fără a reține în vreuna din aceste situații o eventuală lipsă de previzibilitate a textelor (Decizia penală nr. 2142/2012, nr. 249/2012, nr. 3626/2012).

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că invocarea de către inculpat a faptului că inițial în cauză s-a dat de către parchet o soluție de neîncepere a urmăririi penale nu este de natură să-l exonereze pe acesta de răspundere penală.

Faptul că acele contracte de muncă au fost avizate de către direcțiile de specialitate nu poate fi asimilat cu imposibilitatea obiectivă a unui specialist de a determina conduita interzisă prin textul infracțiunii la care se referă practica C.E.D.O., având în vedere că avizul nu a avut ca obiect conținutul normei de incriminare.

De asemenea, trimiterea la hotărârea nedefinitivă, pronunțată de o instanță de contencios administrativ privind anularea în parte a raportului de evaluare întocmit de A.N.I., nu prezintă relevanță în exonerarea de răspundere penală a inculpatului.

Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de conflict de interese, inculpatul a declarat că deși nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea soției sale la biroul său parlamentar ar declanșa un conflict de interese, invocând că atât cererea de angajare a fiului și a soției sale, cât și a contractului civil au fost verificate și avizate de mai multe direcții din cadrul aparatului administrativ al Camerei Deputaților, contractul fiind avizat fără obiecțiuni de serviciul juridic.

Acesta a mai susținut că art. 38 din Legea nr. 96/2006 republicată, nu impunea vreo restricție cu privire Ia persoana angajată, iar pentru o bună desfășurare a activității la nivelul biroului parlamentar, a considerat necesară angajarea unei persoane în care să poată avea deplină încredere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că argumentele invocate în apărare sunt în cea mai mare parte reale, dar nu sunt apte să înlăture vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese.

Astfel, cu ocazia audierii în prezenta cauză, martorii M.I. (șef al Serviciului juridic) și F.R. (consilier parlamentar în cadrul Direcției resurse umane) au susținut că, raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată (redactarea în vigoare până în iulie 2013), în limitele funcției lor le incumbă obligația de a examina propunerile de angajare a personalului birourilor parlamentare ale deputaților doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor formale (studii, stare medicală, limite de retribuire, vechime în muncă, durata contractului, etc.); martorii au mai arătat că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ținea exclusiv de voința deputatului în cauză, ei neavând competența de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau de conflict între deputat și persoana propusă pentru angajare.

În ceea ce privește argumentele inculpatului referitoare la relația de deplină încredere pe care trebuia să o aibă cu persoanele angajate, nici acestea nu pot fi reținute ca valabile și exoneratoare de răspundere penală.

În condițiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar aparținea exclusiv inculpatului R.M., este evidentă intenția frauduloasă a acestuia de a acționa în interesul direct al familiei sale, în vederea obținerii de foloase materiale din bugetul Camerei Deputaților.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că în cauză sunt îndeplinite, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Constatând că de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală nouă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a procedat la identificarea legii mai favorabilă.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat, instanța de fond a analizat:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța de fond a verificat dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării cauzei. În examinarea acestui criteriu, instanța de fond a avut în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

Astfel, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de art. 253

C. pen. anterior pentru infracțiunea de conflict de interese, unde era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că legea veche este mai favorabilă.

Astfel, în baza art. 253

C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Deși inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 80-82 din N.C.P., instanța de fond corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea și împrejurarea în care inculpatul a comis fapta, calitatea subiectului activ, caracterul continuat al acesteia, cât și Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, a apreciat că în cauză se impune aplicarea pedepsei închisorii.

La individualizarea juridică a pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, dedus din circumstanțele cauzei, calitatea și pregătirea profesională deținută de inculpat, consecințele faptei, cât și datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente renale, studii superioare, provine dintr-o familie organizată).

Astfel, s-a apreciat de către instanța de fond că pedeapsa de 1 an închisoare, orientată spre limita minimă specială înscrisă în textul de lege, este de natură să asigure atât funcția retributivă și reinserția socială a inculpatului R.M., cât și prezervarea ordinii publice, în sensul art. 52 C. pen. anterior.

În ceea ce privește modalitatea de executare, s-a apreciat că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă, respectiv în condițiile art. 81 C. pen., motiv pentru care instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului și executarea acesteia prin cumul aritmetic în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se aplică potrivit legii care a fost identificată, ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, a cărei executare a fost suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

Analizând și solicitarea apărătorului inculpatului din cadrul dezbaterilor, în sensul aplicării dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată, întrucât a fost depășit momentul procesual la care acesta putea solicita aplicarea acestei proceduri, în condițiile în care inculpatul R.M., prin declarația dată la 14 octombrie 2014, fila 52 din dosarul instanței de fond, a declarat: „Mi s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. și învederez faptul că nu doresc să mă judec conform procedurii simplificate”.

Împotriva sentinței nr. 1020 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 109/1/2014, în termenul legal, inculpatul R.M. a formulat apel, criticând soluția atât sub aspectul nelegalității cât și sub aspectul netemeiniciei, criticile orale formulate de acesta, prin intermediul apărătorului ales, fiind în detaliu redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2015, fiind fixat primul termen de judecată la data de 26 ianuarie 2015.

La data de 26 ianuarie 2015, în ședință publică, apărătorul ales al apelantului inculpat R.M., avocat S.F. a depus motivele de apel în susținerea apelului formulat împotriva sentinței penale mai sus menționate.

Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2015,

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a admis în parte cererea de probatorii formulată de către apelantul inculpat R.M., în sensul că a încuviințat depunerea de către apelantul inculpat la dosarul cauzei, în cadrul probei cu înscrisuri, a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Camerei Deputaților și a respins proba cu înscrisuri constând în fișa postului pentru numitul I.M., jurist în cadrul Camerei Deputaților din Parlamentul României în perioada de referință și respectiv, în ordonanțe și rezoluții de neîncepere a urmăririi penale pronunțate cu privire la inculpatul R.M.

În vederea administrării probei cu înscrisuri, încuviințată la acest termen pentru inculpatul R.M., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a acordat termen de judecată la data de 23 februarie 2015.

La termenul de judecată din data de 23 februarie 2015, c

onstatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, instanța de ultim control judiciar a declarat terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu dispozițiile art. 385

alin. (1) C. proc. pen. și art. 340 C. proc. pen. a acordat cuvântul la dezbateri în apel. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel au fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de inculpatul R.M., cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt și vinovăția inculpatului, motiv pentru care și-o însușește ca atare.

Examinând cauza în contextul dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit cărora „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că legea aplicabilă este legea veche deoarece, regimul sancționator prevăzut de această lege este mai blând, minimul prevăzut de C. pen. din 1969 este mai scăzut decât minimul prevăzut de N.C.P., modalitatea de individualizare a pedepsei permite reținerea unor circumstanțe atenuante care în noua reglementare nu se mai regăsesc, iar în ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei în legea veche este prevăzută instituția suspendării executării pedepsei, în timp ce în N.C.P. avem instituția amânării pedepsei care presupune îndeplinirea mai multor condiții pentru acordare, precum și îndeplinirea mai multor obligații pe perioada termenului de încercare.

Atât prin motivele scrise de apel, cât și prin susținerile orale, apelantul inculpat R.M. a criticat, în principal, sentința sub aspectul greșitei condamnări, apreciind că instanța de fond ar fi trebuit să dispună achitarea sa întrucât faptele săvârșite de acesta nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

C. pen. anterior, nefiind săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege. În subsidiar, apărătorul ales al apelantului inculpat a învederat că fapta, la momentul săvârșirii, nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni, având în vedere confuzia care a existat în raport cu interpretarea legislației și cu faptul că inculpatul, cu bună credință, a crezut că nu va încălca legea și a solicitat aplicarea art. 10 alin. (1) lit. b)

din vechiul C. proc. pen., raportat la art. 18

C. pen. anterior.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători analizând criticile formulate consideră că sunt neîntemeiate din următoarele considerente:

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpatul R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 253

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că în a doua jumătate a anului 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea C. pen. și pentru modificarea și completarea altor legi), inculpatul a încheiat un contract civil de prestări servicii în cadrul aceluiași birou parlamentar cu soția sa, R.E., iar în perioada 2008 - 2012, la propunerea și cu avizul inculpatului R.M., au fost angajați în cadrul biroului său parlamentar din circumscripția electorală nr. 11 din localitatea Carașova fiul său R.L.M. și nora sa R.O., în scopul de a asigura un folos material pentru membrii familiei sale.

Astfel, la data de 15 decembrie 2008, urmare cererii de încadrare în muncă formulată de inculpatul R.M., între Camera Deputaților și R.L.M., fiul inculpatului, s-a încheiat contractul individual de muncă din 2008, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului de deputat, contractul fiind avizat și de inculpatul R.M.. Conform contractului, R.L.M. a fost angajat în funcția de șef cabinet, cu un salariu de bază brut lunar de 1.110 lei, activitatea acestuia desfășurându-se în cadrul circumscripției electorale nr. 11 Caraș Severin, la biroul parlamentar al deputatului R.M., din localitatea Carașova.

La data de 27 decembrie 2007, urmare a cererii de încadrare în muncă, formulată de inculpatul R.M., între Camera Deputaților și P. (R.) O., nora inculpatului, s-a încheiat contractul individual de muncă din 2007, pentru perioada 01 ianuarie 2008 - sfârșitul mandatului, în baza căruia aceasta a fost angajată în funcția de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului R.M. din localitatea Carașova, cu un salariu în cuantum de 1.068 lei, valoare brută lunară.

La data de 15 decembrie 2008, conform procedurii mai sus descrise, între Camera Deputaților și R.O. s-a încheiat contractul individual de muncă din 2008, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului, contractul fiind avizat și de inculpat. Conform contractului, R.O. a fost angajată în funcția de consilier în cadrul biroul parlamentar al deputatului R.M., cu un salariu de bază brut lunar de 1.179 lei.

Din adresele din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei Deputaților și din 02 aprilie 2013 emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinetul Secretarului general, rezultă că în perioada ianuarie 2008 - iulie 2012, în baza celor două contracte individuale de muncă R.O. a obținut venituri salariate în cuantum total de 43.731 lei.

La data de 17 octombrie 2006, între inculpatul R.M., în calitate de beneficiar și soția sa R.E., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul civil nr. 61/1735/2006, având ca obiect prestarea de activități în cadrul biroului parlamentar al deputatului R.M., din localitatea Carașova, valabil pentru perioada 17 octombrie 2006 - sfârșit de mandat, contractul fiind semnat doar de învinuit și de soția sa. Potrivit pct. II din contract, pentru executarea prestațiilor, părțile au convenit un tarif brut de 4,97 lei/oră, corespunzător funcției de referent.

Fapta inculpatului R.M.,