ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2015

Asupra contestației în anulare de față, constată: Prin Decizia nr. 2145 din 8 noiembrie 2013, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta R.M. și de intervenientul R.T. împotriva încheierii de admitere în principiu din 24 februarie 2012, precum și a sentinței civile nr. 3317 din 19 aprilie 2013 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 6315/318/2011 în contradictoriu cu intimatul-pârât C.N. și intimatul-intervenient C.I. A modificat încheierea de admitere în principiu și sentința recurată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea principală. A admis în parte cererea de intervenție formulată de R.T. A respins cererea de intervenție formulată de C.I. A constatat că părțile au dobândit bunuri reținute la masa partajabilă în cota de 80% pentru reclamantă și 20 % pentru pârât.

A dispus sistarea stării de devălmășie în aceste cote. A omologat raportul de expertiză întocmit de cei trei experți și a atribuit apartamentul și îmbunătățirile în lotul reclamantei. A dispus obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 16.217 lei, cu titlu de sultă. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la cheltuielile de judecată. A dispus obligarea intimatului-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 1.150 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 6315/318/2011, reclamanta R. (fostă C.) M. a chemat în judecată pe pârâtul C.N.

solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți de la data încheierii căsătoriei și până la desfacerea acesteia, prin divorț, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din 14 iunie 2011, R.T. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, prin care a solicitat majorarea lotului reclamantei cu sumele de bani plătite de el pentru achitarea apartamentului,achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 august 1998. Prin încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către R.T.

și s-a dispus introducerea în cauză a acestuia, în calitate de intervenient. La data de 18 octombrie 2011, prin serviciul registratură al instanței a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de C.I., prin care acesta a solicitat instanței să constate că apartamentul este dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală a fiecăruia dintre soți, să se atribuie apartamentul pârâtului și să se constate că îmbunătățirile aduse imobilului sunt realizate în exclusivitate de pârât, din venituri proprii. În ședința publică din data de 29 noiembrie 2011, C.I. a depus o precizare a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului, solicitând instanței să majoreze cota de contribuție a pârâtului în proporție de 70%, susținând că, în perioada achiziționării apartamentului pârâtul era singurul care aducea venituri, fiind salariat și beneficiind în mod constant și de ajutorul tatălui său.

Prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2011, instanța a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de C.I. și a dispus introducerea acestuia în cauză, în calitate de intervenient. Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. 6315/318/2011 s-a admis în parte, în principiu, cu precizările ulterioare acțiunea civilă formulată de reclamanta R. (C.) M., în contradictoriu cu pârâtul C.N. și cu intervenienții accesorii R.T. și C.I. S-a admis, în parte, în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul R.T. S-a admis, în parte, în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul C.N.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 40% reclamanta și de 60% pârâtul, un apartament situat în Târgu-Jiu, județul Gorj. S-a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie. S-a majorat lotul reclamantei, cu contravaloarea avansului la apartament, în sumă de 26.957 lei, actualizată la zi cu indicele de inflație. S-a constatat că, după desfacerea căsătoriei, părțile au adus următoarele îmbunătățiri la apartamentul bun comun, cu o contribuție de câte 50% pentru fiecare bun în parte: ușă metalică, gresie și faianță în baie, gresie și faianță în bucătărie, chiuvetă în bucătărie, geamuri de termopan, chiuvetă, baie. S-a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune.

S-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate, pentru întocmirea loturilor fizice și valorice . Prin sentința civilă nr. 3317 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosarul nr. 6315/318/2011 a fost admisă, în parte, cu precizările ulterioare acțiunea civilă formulată de reclamanta R. (C.) M. în contradictoriu cu pârâtul C.N. și cu intervenienții R.T. și C.I. A fost admisă în parte cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul R.T. A fost admisă, în parte, cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul C.I. S-a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de experții V.I., M.I. și R.D., în varianta B propusă de experți.

Potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. de la 1865 au fost compensate cheltuielile de judecată, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorarii de expert. Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au declarat recurs reclamanta Roman Minodora și intervenientul accesoriu R.T., criticând hotărârea instanței pentru nelegalitate, în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865. Soluția de admitere a recursurilor a fost, în esență, motivată de Tribunalul Gorj raportat la actele depuse la dosarul cauzei, astfel că tribunalul a reținut împrejurarea că intervenientul accesoriu R.T. este cel care a plătit atât avansul, cât și ratele pentru apartament, acesta înțelegând să o ajute pe fiica sa, reclamanta R.M.

la dobândirea bunului, astfel că, susținerea reclamantei că apartamentul a fost dobândit cu contribuția exclusivă a tatălui său, este fondată. În rezolvarea cererii de intervenție formulată de R.T., instanța de fond a dat o interpretare greșită cererii deduse judecății, recunoscând în favoarea acestuia un drept de creanță, egal cu suma achitată cu titlu de avans la achiziționarea apartamentului, sumă cu care a majorat lotul reclamantei, în condițiile în care intervenientul nu a solicitat să i se constate un drept de creanță, ci a solicitat ca ajutorul acordat de el, să se regăsească în cota de contribuție a reclamantei.

Pentru acest considerent susținerea recurentului-intervenient în sensul că este îndreptățit la actualizarea sumei cu care a ajutat-o pe reclamantă la dobândirea apartamentului la care să se adauge dobânda legală a fost apreciată ca nefondată, întrucât intervenientul nu a învestit instanța cu o cerere de intervenție principală îndreptată împotriva foștilor soți, pentru a i se recunoaște un drept de creanță egal cu suma actualizată, ci a susținut că a înțeles să o ajute pe fiica sa pentru dobândirea unui bun imobil. De asemenea, nu s-a pus problema restituirii acestei sume. Modul de soluționare al cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.I. este greșit, în condițiile în care instanța de recurs a reținut că bunurile cuprinse în masa partajară nu au fost dobândite cu banii obținuți în urma celebrării căsătoriei, astfel că, la dobândirea bunurilor, intervenientul nu a avut nicio contribuție.

Privitor la îmbunătățirile aduse apartamentului, tribunalul a apreciat că înlocuirea tocăriei cu termopan s-a realizat în timpul căsătoriei, iar celelalte îmbunătățiri au fost realizate după desfacerea acesteia. Deși reclamanta a susținut că îmbunătățirile s-au realizat cu banii obținuți de aceasta dintr-un credit bancar, această susținere nu a fost dovedită. Raportat la probatorul administrat în cauză, tribunalul a reținut că apartamentul a fost dobândit de reclamantă cu sprijinul tatălui său, în exclusivitate, iar îmbunătățirile la apartament au fost realizate cu contribuția egală, a foștilor soți, atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea acesteia.

În raport de valoarea acestor bunuri, valoare stabilită în lucrarea tehnică întocmită de cei trei experți (79.172 lei valoare apartament, 4.421 lei valoare îmbunătățiri), tribunalul a stabilit pentru reclamantă o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor cuprinse în masa partajară de 80%, iar pentru pârât o cotă de 20%. În raport de cota de contribuție reținută, instanța a reținut că se impune ca bunurile să fie atribuite în materialitatea lor în lotul reclamantei, aceasta urmând a fi obligată la plata către pârât a sumei de 16.217 lei, cu titlu de sultă. În determinarea cuantumului sultei, tribunalul a avut în vedere, evaluarea bunurilor realizată de experții V.I., M.I. și R.D., potrivit cărora, valoarea masei partajabile este de 81.082 lei, din care reclamantei i se cuvine din punct de vedere valoric suma de 64.865,6 lei, iar pârâtului suma de 16.217 lei.

Împotriva Deciziei nr. 2145 din 08 noiembrie 2013 a Tribunalului Gorj au formulat, la data de 24 ianuarie 2014 contestație în anulare, contestatorii C.N. și C.I. solicitând anularea deciziei atacate, rejudecarea recursurilor și respingerea acestora. În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ. de la 1865, iar contestatorii au susținut că, în calitate de recurenți nu au solicitat respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de C.I.

și, au arătat, totodată, că în hotărârea atacată s-a strecurat și o greșeală materială, deoarece, apreciind cota de contribuție de 20% pentru pârât, la valoarea de 79.172 lei (valoarea apartamentului) și 4.421 lei (valoarea îmbunătățirilor),rezultate din expertiza efectuată la fond, deci aplicând cota de 20% din suma totală de 83.593 lei (79.172 lei plus 4.421 lei = 83.593 lei), nu rezultă suma de 16.217 lei, reținută de instanța de recurs, atât în considerentele, cât și în dispozitivul deciziei civile atacate. Se arată că, suma corectă, fără a exista această greșeală materială, ar fi de 16.718,6 lei. La termenul de judecată din 25 februarie 2014, instanța supremă a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. de la 1865, suspendarea judecății contestației în anulare, constatând că niciuna dinte părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei, precum și față de împrejurarea că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă. De la această dată, niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluția de la 16 martie 2015, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 21 aprilie 2015, pentru când au fost citate legal părțile. La termenul din 21 aprilie 2015, contestatorul C.N. prezent în instanță, fiind interpelat de Înalta Curte cu privire la îndeplinirea condițiilor privind perimarea, aceasta a declarat că este de acord a se constata perimată contestația în anulare.

Contestația în anulare urmează a fi constatată ca perimată, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”. În accepțiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra căilor de atac. Așa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puțin un an, în materie civilă. În raport de aceste considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părțile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc.

civ., va constata, din oficiu, perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorii C.N. și C.I. împotriva Deciziei nr. 2145 din 8 noiembrie 2013 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.