ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3645/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3645/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6708 din. 27 septembrie 2017, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, a admis cererea, având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj în contradictoriu cu pârâtele A. și B. A constatat că pârâtele au dobândit imobilul menționat. A dispus ieșirea pârâtelor din starea de codevălmășie în cotele menționate. A omologat raportul de expertiză întocmit în cauză în Varianta 2 și a atribuit imobilul identificat, în valoare totală de 167.800 RON, în lotul pârâtei A. A obligat-o pe pârâta A. la plata către pârâta B. a sumei de 83.900 RON cu titlu de sultă. Le-a obligat pe pârâte, în solidar, la plata către reclamanta creditoare a sumei de 500 RON reprezentând onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată,

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin Decizia nr. 664 din 11 mai 2018 (completată prin Decizia civilă nr. 992 din 6 iulie 2018, cu privire la cheltuielile de judecată), prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta B. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 11 iulie 2018.

Tribunalul Gorj, prin adresa Dosar nr. x/2016 din 29 august 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună eu dosarul, prin intermediul Curții de Apel Craiova, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 septembrie 2018.

Prin rezoluția din 18 septembrie 2018, s-a fixat termen la 17 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regula, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 664 din 11 mai 2018 (completată prin Decizia civilă nr. 992 din 6 iulie 2018) a Tribunalului Gorj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3744/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. x/2016, la data de 04.07.2016, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în calitate de creditor per
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2300 din 21 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins acțiunea precizată și formulată de A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. Apelul declarat de
ÎCCJ 2018-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1509 din 24 februarie 2017 Judecătoria Târgu Jiu a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să lase reclamantului î
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2018
Decizia nr. 654/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 21 iulie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea pârâtei la plat
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2018
RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, recurentul-reclamant A. și intimatul-pârât B. În apelul declarat, reclamantul A. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instan
Sursă