ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2018

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/318/2016 la data de 21.03.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6000 RON (echivalentul a 1250 euro) reprezentând contravaloarea bunurilor rămase în custodia acestuia, respectiv: o imprimantă tip. ACER; o imprimantă tip HP; 2 bucăți polidisc; o mașină de scris; un teodolit cu laser; 2 fotolii; precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3577/2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.

A fost obligat pârâtul să predea reclamantului bunurile mobile identificate de expert C. și descrise în răspunsul la primul obiectiv din cuprinsul raportului de expertiză, după cum urmează: o imprimantă Canon cu jet de cerneală, fără cabluri, o imprimantă tip HP, cu jet de cerneală, fără cabluri, un polidisc marca x, în stare de funcționare, un polidisc nefuncțional, marcă neidentificată, complet uzat, fără cablu electronic, o mașină de scris marca x, mecanică, în stare de funcționare, carcasă PVC, un trepied cu bulă, fără laser și contravaloarea a două fotolii, respectiv suma de 320 RON.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, recurentul-reclamant A. și intimatul-pârât B.

În apelul declarat, reclamantul A. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond în sensul obligării pârâtului B. la plata sumei de 2960 RON reprezentând contravaloarea bunurilor evaluate în raportul de expertiză, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În apelul formulat, pârâtul B. a criticat hotărârea de fond ca fiind netemeinică și nelegală cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate și pe fond să nu mai fie obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece a fost de acord cu restituirea bunurilor.

În subsidiar s-a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii deoarece reclamantul nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, fiind lipsit de calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1665/2017 din 17 octombrie 2017 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, au fost respinse apelurile civile formulate de apelantul pârât B. și de apelantul reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 357712.05.2017 pronunțată de Judecătoria Tg Jiu, ca nefondate.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurentul-reclamant A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția I civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1665/2017 din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN