Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2018

HOTĂRÂRE
15.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 371 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2018
Ședința publică din data de 9 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea precizată adresată Judecătoriei Arad, la data de 13 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. solicitând o
ÎCCJ 2018-04-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secția Civilă la data de 19.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2018-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2675/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 08.06.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei l
ÎCCJ 2018-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1607/2018
Ședința publică din data de 8 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2017 pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solic
ÎCCJ 2018-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2944/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 08.04.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hot
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă