ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4192/2013

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ.,

asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1739 din 19

noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-a admis excepția

necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare

a acțiunii formulată de Sindicatul salariaților din sucursala de electrificare Brașov,

în numele membrilor de sindicat, în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunța această

sentință,Tribunalul Brașov a reținut faptul că potrivit art. 28 alin. (2) din Legea

nr. 62/2011, organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiuni în justiție

în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri din partea acestora, iar

alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute

la alin. (2) sindicatele au calitate procesuală activă.

Cu toate acestea, sindicatele

nu acționează în nume propriu, ci reprezintă membrii săi, aceștia fiind titularii

drepturilor și obligațiilor care formează obiectul acțiunilor deduse judecății,

având prin urmare calitatea de reclamanți, deoarece conform tezei a doua a

alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 62/2011, acțiunea nu va putea fi introdusă sau

continuată dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. Or,

titularul dreptului poate dispune de acesta.

Art. 210 din Legea

nr. 62/2011 stabilește că, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale

de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Competența teritorială

în materia litigiilor de muncă are caracter special și absolut.

Reclamanții au domiciliul

în județului Harghita, iar locul de muncă nu este în județul Brașov, după cum reiese

din înscrisurile de la dosar.

La data de 19 martie 2013,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Harghita, care la termenul de judecată

din 6 iunie 2013 a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială, pe

care a reținut-o spre soluționare.

Prin sentința civilă

nr. 2673 din 6 iunie 2013,

Tribunalul

Harghita a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov și a dispus sesizarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență

ivit.

În motivarea sentinței,

instanța a reținut că, prin decizia nr. 1/2013 s-au a

dmis

recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere

al Curții de Apel Brașov și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară

a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent

abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate

procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

De asemenea,

prin această decizie s-a mai stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat,

instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Art. 2 lit. c) C. proc.

civ. prevede faptul că tribunalele sunt competente a judeca conflictele de muncă,

cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

De asemenea, la art. 28

pct. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011 se prevede că „organizațiile sindicale

apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor

publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum

și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în

fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau

autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși”.

Totodată, la pct. 2 al

aceluiași articol se arată că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1),

organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege,

inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei

împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau

continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată

în mod expres”, pentru ca la pct. 3 să se arate că „în exercitarea atribuțiilor

prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă”.

Având în vedere aceste

aspecte, chiar dacă reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov

a formulat acțiune în numele unor membrii de sindicat, aceștia nu dobândesc calitatea

de reclamanți.

Cu privire la conflictul

negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Cererea ce a învestit

instanța de judecată a fost formulată de către Sindicatul salariaților din sucursala

de electrificare Brașov, în valorificarea unor drepturi salariale aparținând membrilor

de sindicat.

Declinarea reciprocă de

competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură

cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută

sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul

acestora să se stabilească și competența teritorială de soluționare a pricinii.

Această dispută jurisdicțională

a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din

Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula

acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar,

a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost

tranșată însă, prin noua lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre

altele, și Legea nr. 54/2003).

Potrivit art. 28 din Legea

nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din

legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice

acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează

expres [alin. (3) al art. 28] că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile

sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, în determinarea

competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea

nu doar de a acționa (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se

verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin.

(2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.

În acest sens s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2013, dată

în interesul legii,

stabilindu-se că în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor

nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile

sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor

de sindicat.

Totodată, prin această

decizie, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, că instanța competentă teritorial

în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul

sindicatului reclamant.

În motivarea acestei soluții,

Înalta Curte a reținut că:

Prin instituirea dreptului

organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor,

chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor

de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul

art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării

procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind astfel limitele unui simplu

drept de reprezentare legală.

Referitor la categoria

interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizațiilor sindicale de a

formula acțiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea

procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii

intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Această concluzie se desprinde

atât din formularea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003,

care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele

individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale

funcționarilor publici, situație în care interesele sunt cu precădere individuale,

cât și din dispozițiile fostului art. 282 C. muncii (actual art. 267 C. muncii,

republicat, cu modificările și completările ulterioare), care acordă posibilitatea

de a fi părți în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariați,

angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație

în temeiul legilor speciale ori al C. proc. civ.

Ținând cont că în cadrul

conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din executarea contractelor

individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit,

nec nos distinguere debemus, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă,

inclusiv în conflictele individuale de muncă.

Faptul că interpretarea

dată de o parte a jurisprudenței și doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din

Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale acționează în calitate de

reclamante, a reprezentat și voința legiuitorului a fost confirmat de evoluția legislativă

ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, și anume de prevederile

art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care

se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații.

Atât timp cât organizației

sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea

competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările

și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Cum în speță, sediul sindicatului

se află în circumscripția Tribunalului Brașov, în favoarea acestei instanțe va fi

stabilită competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2013.