ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1188/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1188/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința

penală nr. 188 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Constanța în baza art. 254 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (3), raportat la art. 76

alin

(3) C. pen., cu privire la pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

2

alin. (1) C. pen., s-a

fixat termen de încercare de 5 ani, compus din pedeapsa aplicată la care s-a

adăugat un intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul

să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de probatiune; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (4) C. pen., s-a

încredințat supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina

inculpatului către Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Constanta.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția

inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale, privind

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub

supraveghere s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii de 24 de ore de la data de 12 noiembrie 2012.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut

următoarele:

Inculpatul D.V. este asociat în cadrul SC E.A. SRL și

administrator de fapt, fiind salarizat în sensul explicitat de adresa

societății din 12 noiembrie 2012, situație în care acesta are calitatea de

funcționar, potrivit art. 147 alin. (2) C. pen.

De asemenea, ținând seama de situația personală a

inculpatului, în sensul că acesta îndeplinește o funcție în cadrul societății

comerciale, prin care poate influența deciziile sale, având inclusiv specimen

de semnătură în bancă, s-a apreciat că se impune reținerea față de acesta a

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 1 lit. b) din

lege.

Inculpatul, în cursul lunii mai 2012, a pretins, în calitatea

sa de administrator al SC E.A. SRL, suma de 300 de lei de la martora P.A.,

pentru a elibera adeverința necesară de fost lucrător în cadrul SC T. SA Constanța.

Trebuie menționat că legea interzice orice formă de taxare a

acestei activități, situație în care rezultă cu atât mai mult evidența faptului

că inculpatul pretindea aceste sume cu titlu de mită de la petenți și nu cu

titlu de comisioane, pe care, de altfel, nici nu le putea încasa legal și nici

evidenția în vreun fel în actele contabile ale societății.

Astfel, raportat la acest episod, ulterior pretinderii

acestei sume, la data de 27 iunie 2012, s-a produs și remiterea efectivă a

banilor menționați, faptul fiind surprins într-un prim flagrant de lucrătorii

de poliție judiciară.

Inculpatul a acționat permanent ca administrator al SC

E.A. SRL, societate care deținea arhiva SC T. SA Constanța, iar titlul de mită

al banilor primiți rezultă din discuția dintre părți, înregistrată cu un

telefon mobil și cea surprinsă de înregistrarea autorizată ambientală.

S-a avut în vedere și adresa din 12 iunie 2012 a Gărzii

Financiare Constanța, care atesta că societatea administrată de inculpat nu a

înregistrat venituri pentru prestări de servicii, sub forma eliberărilor de

adeverințe către persoane fizice.

Ulterior, la data de 05 noiembrie 2012, martorul

denunțător T.E. a depus la această unitate de parchet o nouă plângere penală

împotriva inculpatului, prin care îl acuza pe acesta că i-a pretins suma de 500

de lei, pentru a-i elibera o adeverință de care avea nevoie în realizarea

dosarului de pensionare.

Practic, SC E.A. SRL a dobândit dreptul și posibilitatea de

administrare a arhivelor fostului I.A.S. Nicolae Bălcescu și ale altor

societăți lichidate, situație în care deținea posibilitatea de atestare, prin

adeverințe, a perioadei în care un petent susținea că a fost angajat în cadrul

I.A.S-ului.

Martora a invocat o perioadă de 4 ani în care a muncit îrî

cadrul I.A.S. Nicolae Bălcescu, astfel că avea nevoie de o adeverință emisă de

societatea administrată de inculpat. Deoarece documentul respectiv ar fi

generat o altă calculație a dreptului de pensie, martora avea nevoie de acest

act, fără de care organele statului nu ar fi putut emite decizia

corespunzătoare pentru pensionare.

Ulterior depunerii sesizării penale de către martor, organele

judiciare au marcat suma de bani ce urma să fie dată cu titlu de mită, iar în

data de 12 noiembrie 2012 l-au surprins în flagrant pe inculpat, care a primit

suma de bani pretinsă încă de la începutul lunii de la această martoră.

Cu ocazia înregistrării în mod ambiental a discuțiilor dintre

denunțătoare și inculpat, a rezultat că în afara banilor pretinși și primiți,

inculpatul a mai pretins alți 500 de lei, în scopul unei pretinse deplasări

viitoare în zona județelor Iași și Botoșani, pentru a obține de acolo alte

înscrisuri necesare dosarului de pensionare.

Trebuie precizat că acești bani nu au fost pretinși și

primiți cu titlu de prestație, ci cu titlu de mită, afirmație susținută de

întreg probatoriul administrat.

Astfel, dacă banii ar fi fost încasați drept comision

comercial, inculpatul ar fi fost eliberat documente justificative de încasare,

fapt care nu s-a întâmplat.

Mai mult, trebuie relevată și pretinderea unei sume

similare, în același scop, chestiune ce constituie un alt act material al

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Raportat la ambele episoade descrise mai sus, în cauză sunt

incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii, în

care se stipulează faptul că sunt scutite de orice taxe și comisioane, cererile

făcute de agricultori, necesare stabilirii sau completării dosarului de

pensionare, situație în care se observă că nu este permisă legal nici un mod de

încasare a unor astfel de bani, indiferent cu ce titlu, de la petiționarii

foști lucrători din agricultură.

În aceste condiții, pretinderea și primirea banilor se

relevă a avea legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale

inculpatului, adică exact elementul material al infracțiunii de luare de mită

pentru care acesta va fi ținut răspunzător.

Situația reținută în actul de inculpare s-a susținut în

cauză cu denunțurile și declarațiile martorilor denunțători, declarațiile

celorlalți martori, actele procedurale, planșele foto, înregistrările ambientale,

declarațiile inculpatului și procesul-verbal prezentare material de urmărire

penală.

În ședința publică din 13 februarie 2013, a fost audiat

inculpatul D.V., care a recunoscut faptele, însă nu de maniera reținută în

rechizitoriu, sumele pe care le-a pretins neavând caracterul de mită.

Inculpatul a declarat, astfel, că suma de 300 lei, pe

care i-a dat-o martora P.A., reprezenta contravaloarea documentației și a

cheltuielilor aferente pentru a depune înscrisurile la casa de pensii, petenta

solicitând o adeverință de la o societate care nu mai exista, fiind radiată,

pentru o perioadă care nu era trecută în cartea de muncă, astfel că efortul de

a căuta în arhive era foarte mare.

Mai mult, inculpatul a arătat că actele trebuiau

xeroxate la SC A. SRL, singura societate, după știința sa, aptă să xeroxeze pe

format foarte mare, astfel că firmei trebuiau achitate niște sume pentru aceste

servicii.

În ceea ce o privește pe T.E., aceasta solicita o

adeverință pentru o perioadă lucrată tot la o societate care era radiată, însă

perioada era de până în șase ani, astfel că nu îndeplinea condițiile legii

pentru a fi primită la casa de pensii. I-a explicat acesteia că trebuie să-și

ia adeverințe pentru alte perioade lucrate, de la Iași și de la Flămânzi, de pe

unde mai lucrase, pentru a le cumula cu această perioadă. I-a explicat că

există posibilitatea să mai aștepte pentru a veni și alte solicitări din acele

locuri, pentru a se duce pentru mai multe persoane o dată. Petenta i-a spus

inculpatului că nu mai are răbdare, că dorește să se consulte cu fiica sa și,

astfel, făcând un calcul pe kilometrii pe care îi avea de parcurs, a înțeles

să-i plătească drumul și i-a dat 500 de lei. I-a spus că îi va aduce chitanțe

pentru acele demersuri, inclusiv costul combustibilului.

Inculpatul nu avea competență în a le solicita

petentelor o contravaloare pentru aceste servicii, însă le-a explicat celor

două solicitante că au posibilitatea să se ducă la judecătorul sindic, care a

lichidat acele societăți și, în urma demersurilor ce urmau a fi făcute prin

instanță, le va pune la dispoziție acele documente. Nu a eliberat nici o

chitanță pentru sumele încasate. Conform statutului SC E.A. SRL, participă la

licitații atunci când se lichidează societățile de către lichidator, singura

obligație fiind de a prelua și de a păstra acele arhive și nu de a le pune la

dispoziția cuiva. Mai mult, Arhivele Naționale, care trebuie să preia astfel de

arhive, nu au spațiu de depozitare, deoarece toate aceste documente ocupă la

inculpat un spațiu de 300 mp pe*d înălțime de 6 metri.

Inculpatul a făcut precizarea că sunt lichidatori care au

deschis acțiuni în justiție împotriva Arhivelor Naționale, pentru a prelua

astfel de arhive, dar că această instituție nu preia decât documentele cu

conținut istoric, nu și pe cele cu caracter practic. Nu are vreo convenție încheiată

cu casa de pensii, sau cu altă societate, nu obține bani de la vreo instituție

anume, ci doar dividente, care sunt rezultatul scăderii din costul de arhivare

a costului consumabilelor.

Inculpatul a precizat că a înțeles să ajute astfel de

persoane din milă și compasiune, deoarece unele dintre ele nu posedă venituri

și nu au posibilitatea să treacă prin procedurile judiciare, fiind foarte în

vârstă și lipsite de posibilități financiare. Pe cei care au resurse sau care

au de confirmat perioade foarte mari, îi îndrumă către procedurile judiciare.

În ședința publică din data de 27 martie 2013 au fost audiați

martorii P.A. și P.M.A.

Martora P.A. și-a menținut declarațiile pe care le-a dat până

în prezent, în totalitatea lor, întrucât corespund adevărului.

A menționat că în anul precedent a avut nevoie de o

adeverință, care să ateste plata către C.A.S. în perioada în care a lucrat la

„Integrata". Avea scoasă o adeverință, însă aceasta nu specifica aceste

aspecte. Așa a aflat că cineva din localitatea Lumina ține arhiva fostei

întreprinderi „Integrata" și că se ocupă de eliberarea acestor adeverințe.

A fost la inculpat acasă de trei sau patru ori. De la început, acesta i-a spus

că-i va rezolva problema, însă trebuie să-i plătească suma de 300 lei, deoarece

nu este plătit de către nimeni să țină evidențele în această arhivă și că, la

rândul său, trebuie să plătească și el oameni ca să-i rezolve problema,

respectiv ca să-i elibereze adeverința martorei. Martora i-a explicat

inculpatului că are o pensie de 350 lei.

La un moment dat, a treia sau a patra oară când a fost la

inculpat pentru a-și rezolva problema, fiul martorei a sesizat că este ceva în

neregulă, gândindu-se că inculpatul nu poate solicita bani pentru eliberarea

unei adeverințe, astfel că acesta a depus un denunț împotriva inculpatului. A

fost împreună cu fiul său pentru rezolvarea problemei privind adeverința și

atunci s-a realizat flagrantul. Inculpatul a condiționat de plata acestei sume

eliberarea adeverinței și nu i-a eliberat nici o chitanță pentru suma de 300

lei. Când i-a cerut cei 300 lei, inculpatul i-a spus că se consumă hârtie, se

consumă tuș și toate aceste consumabile trebuie să le plătească el, din

buzunar. Inculpatul i-a spus de asemenea că are niște oameni care îl ajută să

elibereze adeverința și pe care el trebuie să-i plătească.

Martorul P.M.A. și-a menținut declarația pe care a

dat-o până în prezent, în totalitatea ei, întrucât corespunde întru totul

adevărului. Nu mai ține minte cu exactitate data, însă în vara anului trecut,

venind odată de la serviciu, mama sa i-a povestit că are de luat o adeverință

de la o anumită persoană, însă aceasta nu dorește să i-o elibereze, cerându-i

suma de 300 lei, drept pentru care, neavând acești bani, i-a cerut martorului.

A fost împreună cu mama sa la locația pe care i-a indicat-o, să vadă despre ce

anume este vorba și atunci a discutat cu o femeie, pe care nu o cunoștea și

care i-a spus că trebuie să plătească suma de 300 lei. A întrebat-o ce anume

reprezintă acești 300 lei și atunci respectiva doamnă i-a spus că fiecare an de

vechime se taxează cu suma de 10 lei. Știind de la mama sa că este vorba despre

3 ani, i-a comunicat femeii respective că în această situație trebuie să

plătească 30 lei, însă aceasta i-a cerut 300 lei. I-a spus că nu are acești bani

și o să revină ulterior. între timp s-a adresat organelor în drept, astfel că

atunci când a revenit cu mama sa, i-a plătit inculpatului suma de 300 lei, pe

care i-o dăduseră cei de la D.G.A. în drum spre casă, respectiva doamnă i-a

spus de suma de 10 lei pe an, însă după ce a intrat în casă și s-a uitat pe

niște hârtii, a revenit și i-a spus că trebuie să plătească suma de 300 lei.

În

ședința publică din data de 10 aprilie 2013 a fost audiată martora T.E., care

și-a menținut declarațiile pe care le-a dat până în prezent, în integralitatea

lor, întrucât ele corespund adevărului. Nu mai ține minte cu exactitate data,

însă în toamna anului trecut, fîindu-i necesară o adeverință pentru Casa de

Pensii pentru perioada lucrată la I.A.S. Nicolae Bălcescu, a fost îndrumată la

inculpat, care deținea această arhivă. S-a deplasat la el acasă, în localitatea

Lumina și i-a spus că îi trebuie o adeverință pentru perioada lucrată la I.A.S.

Nicolae Bălcescu. Acesta i-a cerut suma de 500 lei pentru a-i elibera această

adeverință. I-a explicat că nu are acești bani și atunci acesta i-a spus să se

împrumute, că altfel nu-i va elibera adeverință. De asemenea, martorei îi mai

trebuia o adeverință din zona Moldovei, din Botoșani deoarece lucrase la o

filatură și atunci inculpatul i-a mai cerut încă 500 lei, pentru a-i elibera

această adeverință de la Botoșani. I-a explicat că este peste puterile sale să

împrumute suma de 1.000 lei și atunci acesta i-a spus că nu-i va elibera aceste

adeverințe. A povestit acasă ce i s-a întâmplat și atunci ginerele său a apelat

la organele specializate, care i-au dat acești bani pentru a-i da inculpatului,

respectiv 500 lei. S-a dus la inculpat, i-a dat suma de 500 lei, așa cum i-a

cerut, sumă pe care o luase de la organele de poliție, acesta a numărat banii,

i-a băgat sub o față de masă, însă nu i-a eliberat adeverință. Acesta i-a spus

că nu poate să-i dea o chitanță când i-a solicitat. La inculpat a fost

îndrumată de către o fostă colegă de-a sa de serviciu, de la I.A.S. Nicolae

Bălcescu.

Martora a mai precizat că știa că fuseseră mai multe

persoane la inculpat pentru eliberarea de adeverințe. A fost îndrumată astfel,

deoarece I.A.S. Nicolae Bălcescu nu mai există și nu știa unde se află arhiva.

Pentru primii 500 de lei, inculpatul a spus că o să-i elibereze adeverința

pentru I.A.S. Nicolae Bălcescu, iar pentru ceilalți 500 lei, pe care nu i-a

dat, i-a spus că se va duce la Botoșani. A fost îndrumată de cei de la casa de

pensii să ia adeverință și de la Botoșani. Inculpatul i-a spus martorei că dacă

se va duce personal o să o coste mai mult și că dacă se va duce el, o să

rezolve mai ușor. A fost de acord ca inculpatul să se deplaseze la Botoșani.

Când i-a dat cei 500 lei, au însoțit-o și cei de la poliție.

Din Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Constanța, instanța a reținut că există premise pentru o

evoluție pozitivă a comportamentului adoptat de către inculpat, în condițiile

în care acesta ar conștientiza consecințele nerespectării prevederilor legale

și și-ar asuma acuzațiile reținute în sarcina sa, menținerea deciziei exprimate

de se reorienta profesional putând contribui la neimplicarea sa în situații

similare.

Analizând cauza, prin prisma materialului probatoriul

administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, instanța a reținut că în speță nu se impune achitarea

inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., neputându-se aprecia

asupra inexistenței faptelor și încadrării juridice din rechizitoriu.

Instanța a reținut forma continuată de săvârșire a

infracțiunii, faptele comise în intervalul mai - noiembrie 2012 având legătură

între ele.

În ceea ce privește incidența art. 6 din Legea nr.

78/2000, dispozițiile acestui articol, chiar dacă nu fac decât să grupeze anumite

infracțiuni, trebuie reținute în opinia instanței, pentru o mai bună acuratețe

juridică.

Pe de altă parte, în opinia aceleiași instanțe, așa cum o

relevă materialul probator administrat în cauză, cu prisosință inculpatul, în

calitatea sa de administrator al SC E.A. SRL, a pretins în două rânduri,

respectiv în luna mai 2012 și a primit efectiv suma de 300 de lei la data de 27

iunie 2012, de la numita P.A., precum și anterior datei de 06 noiembrie 2012,

de la numita T.E. suma de 500 de lei, primită efectiv pe data de 12 noiembrie

2012, pentru a elibera o adeverință necesară dosarului de pensionare,

pretinzând cu aceeași ocazie și în același scop și alți 500 de lei, care nu au

fost însă achitați.

Deși în declarația dată în fața instanței inculpatul a

prezentat o situație de fapt denaturată, din care rezultă că nu ar avea astfel

de atribuții, acesta, în realitate, avea astfel de atribuții și avea chiar

obligația să elibereze astfel de adeverințe, nu doar să dețină și să păstreze

arhivele.

Ordinul nr. 590/2008 al Ministrului Muncii cuprinde inclusiv

formularul de adeverință și menționează expres că și deținătorul de arhive

eliberează adeverințe.

De asemenea, contractul de preluare de către societatea

inculpatului a arhivelor SC T. SA, aflat la filele 47-48 din dosarul de

urmărire penală, prevede drepturi și obligații, din contract rezultând că

inculpatul primește o sumă de bani, iar în schimbul acelei sume își asumă și

obligații, printre care și obligațiile de la fila 48 (art. 5 lit. e)) din

dosarul de urmărire penală, care prevăd expres obligația punerii arhivei la

dispoziția celor interesați și eliberarea de adeverințe la cererea celor

interesați. în aceste condiții, inculpatul a pretins sume de bani

nejustifîcate.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen

legal, inculpatul D.V., solicitând, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., desființarea hotărârii atacate și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), cu referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii

de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.

S-a arătat că prima instanță nu a analizat și nu s-a

pronunțat cu privire la apărarea inculpatului, referitoare la posibilitatea

redeschiderii urmăririi penale în Dosarul nr. 833/P/2012 și la reluarea prin

redeschidere a urmăririi penale în Dosarul nr. 1617/P/2012, cu consecința

extinderii cercetărilor.

Astfel, în referire la fapta care a fost denunțată de martora

P.A., s-a apreciat că hotărârea de condamnare a inculpatului este nelegală și

netemeinică, soluția care s-ar fi impus fiind aceea de încetare a procesului

penal.

S-a susținut, astfel, că această faptă a făcut obiectul Dosarului

penal nr. 833/P/2012, soluționat prin ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală a inculpatului D.V., întemeiată pe lipsa de pericol social, potrivit

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., act procesual care, pe lângă

mențiunile generale și datele privind fapta penală și persoana, cuprinde

temeiurile de fapt și de drept care au determinat soluția.

În opinia apărării, ordonanța procurorului a fost adusă

la cunoștința denunțătoarei P.A., care avea dreptul de a formula plângere în

termen de 20 zile de la înștiințare, potrivit art. 278 și art. 278

1

C.

proc. pen., sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului, potrivit celor

statuate prin Decizia în interesul Legii nr. 15 din 06 aprilie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Or, în condițiile în care denuntătoarea P.A. nu a exercitat

calea de atac a plângerii împotriva ordonanței procurorului, soluția care s-ar

fi impus era aceea de încetare a procesului penal.

S-a mai susținut că, nesocotindu-se termenele procedurale ce

impun efectuarea în ritm rezonabil al tuturor operațiunilor specifice fiecărei

faze procesuale, prin Ordonanța din 12 noiembrie 2012, prim-procurorul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reluarea prin redeschidere a

urmăririi penale în Dosarul nr. 833/P/2012, iar procurorul de caz a dispus

reunirea celor două dosare, extinderea cercetărilor și schimbarea încadrării

juridice a faptelor, cu încălcarea prevederilor art. 270-273 C. proc. pen.

S-a arătat, astfel, că dispozițiile art. 273 C. proc. pen.

reglementează cazul de redeschidere a urmăririi penale după ce s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, textul de lege

condiționând redeschiderea prin raportare la fapta pentru care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea, condiționat de împrejurarea că

în cauză nu a existat în fapt cazul care a determinat adoptarea soluției sau că

a dispărut împrejurarea pe care se întemeiază soluția dată de procuror.

În opinia apărării, această constatare poate fi făcută

doar în baza plângerii înaintate de partea vătămată, care prezintă noi probe

din care rezultă inexistența cauzei care a atras scoaterea de sub urmărire

penală sau încetarea, pe când în cauză nu au intervenit împrejurări noi, care

să înlăture incidența cauzei de scoatere de sub urmărire penală.

Sub un al doilea aspect, s-a arătat că instanța nu a analizat

și nu s-a pronunțat asupra apărărilor inculpatului, referitoare la inexistența

unității infracționale, prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. și la situația

premisă, ce ar fi permis reținerea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1)

C. pen.

De asemenea, s-a invocat și eroarea gravă de fapt, având

drept consecință pronunțarea greșită a hotărârii de condamnare a inculpatului D.V.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că în cazul

societăților comerciale cu capital privat „funcționarul de fapt" nu are

calitate de funcționar în sensul legii penale, atâta vreme cât noțiunea de

„funcționar de fapt" a fost reglementata doar de Legea nr. 22/1969, privind

angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu

gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, act normativ care se referă și

la „gestionarul de fapt", noțiune care nu poate fi extinsă cu privire la

alte persoane sau fapte, cu încălcarea art. 7 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, care interzice aplicarea legii penale prin analogie.

Pe de altă parte, pentru a exista infracțiunea de luare de

mită este necesar ca actul la care textul art. 254 alin. (1) C. pen. se referă

să intre în sfera atribuțiilor pe care funcționând le îndeplinește în virtutea

funcției sale.

Or, din această ultimă perspectivă, inculpatul D.V. nu

este funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., cum greșit a reținut

instanța de fond, el fiind asociat la SC E.A. SRL ca persoană fizică, partea

din beneficiile realizate în activitatea comercială a societății împărțindu-se

între asociați, potrivit bilanțului anual și având denumirea de dividende,

inconfundabilă cu salariul.

În aceeași ordine de idei, s-a arătat că instanța a

reținut în mod greșit că inculpatul este administrator de fapt asimilat

funcționarului, judecătorul fiind în eroare și cu privire la obligațiile

societății de a elibera adeverințe la cererea persoanelor interesate, în

vederea dovedirii stagiului de cotizare, necesare completării dosarului de

pensionare.

Astfel, din actele dosarului rezultă că între SC E.A. SRL și

S.C. Tomis Tex S.A., prin lichidator S. Sprl și coordonator F.R., s-a încheiat

contract de depozit din 29 aprilie 2010, prin care deponentul a încredințat

depozitarului spre depozitare unitățile arhivistice din prelucrarea și

selecționarea documentelor existente în arhiva societății.

În virtutea contractului, depozitarul s-a obligat să păstreze

integritatea unităților arhivistice, să asigure întreținerea în mod

corespunzător, să ia măsuri să nu se degradeze sau deterioreze, să asigure

paza, să nu înstrăineze bunurile, să asigure eliberarea informațiilor cuprinse

în unitățile arhivistice, solicitate de diferite instituții sau persoane fizice

și foști salariați.

În opinia apărării, rezultă cu claritate că depozitarul nu

avea obligația să elibereze adeverințe sau alte documente, ci numai informații,

natura juridică a depozitului fiind caracterizată de scopul principal urmărit

de părți, legat de păstrarea și conservarea lucrului de către depozitar.

Prin urmare, obligația SC E.A. SRL era aceea de păstrare și

de pază a lucrului depozitat, eliberarea oricăror certificate ținând de

atributul deponentului - lichidator, la cererea persoanei solicitante, iar

documentele arhivate verificându-se prin experți, contra cost, numiți de

lichidator.

Prin Decizia penală nr. 125/P din 17 octombrie 2013

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.V. împotriva sentinței penale

nr. 188 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal

nr. 13850/118/2012.

A desființat sentința penală apelată și, rejudecând, a

dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.V. din infracțiunea

prevăzută.de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr.

78/2000 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni prevăzute

de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 și aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1)

lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 1 an închisoare,

pentru comiterea infracțiunii de luare de mită (faptă comisă în luna mai 2012).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art.

6 din Legea nr. 78/2000 și aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin.

(1) lit. c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6

luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită (faptă comisă

în luna noiembrie 2012).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat

inculpatului D.V., administrator al SC E.A. SRL, cu antecedente penale,

nerecidivist, domiciliat com. Lumina, județul Constanța pedeapsa cea mai grea

de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de ărt.64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b C. pen. pe

durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui

termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat

suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii de 24 de ore din data de 12 noiembrie 2012.

A înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate

dispozițiile privind aplicarea art. 65 alin. (3) și art. 86

1

și

următoarele C. pen., precum și celelalte dispoziții contrare deciziei penale de

față.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare avansate în faza apelului au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul de avocat oficiu P.A.M.M.,

în sumă de 50 lei, a dispus a se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului, examinând

legalitatea și temeinicia sentinței penale Curtea a reținut următoarele:

I. Motivul de apel al inculpatului, referitor la

imposibilitatea reluării prin redeschidere a urmăririi penale în Dosarul penal

nr. 833/P/2012, nu subzistă în prezenta cauză, având în vedere că prin Ordonanța

procurorului nr. 1165/11/2/2012 din 12 noiembrie 2012 s-a avut în vedere

inexistența împrejurării careta determinat soluția de scoatere de sub urmărire

penală a inculpatului D.V., legată de lipsa de pericol social a faptei.

Argumentul apărării, referitor la faptul că

denunțătoarea P.A. nu a atacat cu plângere ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală a învinuitului, sub aspectul infracțiunii de luare de mită

comisă la data de 26 iunie 2012, nu a putut fi însușit de către instanța de

apel, o astfel de persoană neavând calitatea de persoană îndreptățită a ataca

soluția procurorului, potrivit art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.,

ordonanța din 12 noiembrie 2012 nefiindu-i comunicată.

În atare împrejurări, în lipsa unei plângeri adresate

conducătorului parchetului sau instanței de judecată competente, prin care

soluția inițială să fi fost infirmată, prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța a procedat în mod legal la reluarea prin redeschidere a

urmăririi penale, aprecierea sa, cu privire la gradul de pericol social al

faptei săvârșite, neputând forma obiectul încălcării unor dispoziții

procedurale în materie.

Din acest punct de vedere, în pronunțarea unei asemenea

soluții nu există un termen expres, înlăuntrul căruia prim-procurorul

parchetului să poată proceda la reluarea prin redeschidere a urmăririi penale,

dar mai mult decât atât, dispozițiile art. 273 C. proc. pen. nu cuprind

distincții, cu privire la natura împrejurării ce a determinat soluția inițială

a procurorului și care, în realitate să nu fi existat ca temei de fapt în

luarea acesteia.

De altfel, așa cum prevede art. 18

1

alin. (2) C.

pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social al infracțiunii s-a

ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este

cunoscut, existând posibilitatea ca oricare dintre elementele care ajută la

formarea convingerii organului judiciar să nu fi avut corespondent în realitate

sau fi fost rodul greșitei aprecieri a probelor aflate la dosar, cu consecința

dispunerii unei soluții nelegale sau ne temeinice.

Mai mult decât atât, între instituția plângerii

formulate în baza art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen. și instituția

reluării prin redeschidere a urmăririi penale este o deosebire esențială,

întrucât plângerea este pusă la dispoziția persoanei vătămate sau direct

prejudiciate în interesele sale, pe când reluarea prin redeschidere a urmăririi

penale este pusă la dispoziția procurorului de caz sau conducătorului

parchetului, în ultima situația ea reprezentând remediul procesual prin care se

înlătură, din oficiu, anumite elemente de nelegalitate sau netemeinicie ale

soluției vizate, în cadrul controlul ierarhic specific Ministerului Public.

Cu alte cuvinte, împrejurarea că o anumită soluție de

netrimitere în judecată nu a fost desființată pe calea controlului exercitat

prin plângere, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., nu înlătură posibilitatea pentru procurorul de caz sau pentru

procurorul ierarhic superior de a dispune asupra redeschiderii urmăririi

penale, atunci când constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat

luarea anumitor măsuri.

În acest sens, este de observat că potrivit art. 273 alin.

(1)

l

C. proc. pen., admiterea plângerii formulate în baza art. 278

1

C. proc. pen. reprezintă doar o modalitate alternativă care poate conduce la

redeschiderea urmăririi penale, ceea ce înseamnă că o astfel de redeschidere

poate opera și în afara unei atare plângeri, precum în cazul de speță, în care

primul-procuror a apreciat în mod diferit asupra gradului de pericol social al

infracțiunii, fără a fi ținut de anumit termen procedural, precum în cazurile

reglementate de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen..

Mai mult, cum dispozițiile art. 273 C. proc. pen., nu

conțin nici distincții de ordin procedural, a rezultat că redeschiderea

urmăririi penale poate avea atât la inițiativa autorului soluției de

netrimitere în judecată, cât și în urma controlului ierarhic exercitat din

oficiu de către conducătorul aceleiași unități de parchet sau conducătorul

unității de parchet ierarhic superioare, în virtutea principiilor controlului,

subordonării ierarhice și unității de acțiune ce caracterizează activitatea

Ministerului Public, consfințite de art. 62 alin. (2), art. 64 și art. 65 din

Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.

În

acest sens, dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind

organizarea judiciară, prevăd că soluțiile adoptate de procuror au putut fi

infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca

fiind nelegale, această situație acoperind și ipoteza greșitei aprecieri a

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., soluția de scoatere

de sub urmărire penală fiind, în acest caz, nu doar netemeinică, ci și

nelegală, datorită greșitei aprecieri a caracterului infracțional al faptei,

prin prisma pericolului social, ca trăsătură esențială a infracțiunii prevăzută

de art. 17 C. pen.

Așadar, în lumina considerentelor mai sus arătate, Curtea a

constatat că acest motiv de apel al inculpatului este nefondat, reluarea

urmăririi penale, cu privire la fapta din luna iunie 2012, nefiind în

contradicție cu dispozițiile procedurale în materie, reunirea acestei cauze cu Dosarul

nr. 1617/P/2012, urmată de extinderea cercetărilor cu privire la toate actele

materiale de luare de mită comise de către aceeași persoană, în baza Ordonanței

procurorului nr. 1617/P/2012 din 12 noiembrie 2012, fiind în concordanță cu

exigențele specifice urmăririi penale.

Pe de altă parte, deși inculpatul a apreciat că în

referire la fapta comisă în dauna denunțătoarei P.A. s-ar fi impus încetarea

procesului penal, Curtea nu a identificat nici unul dintre cazurile prevăzute

de art. 10 lit. f)-j) C. proc. pen., situația reglementată de art. 10 lit. f)

fiind incidență numai în cazul reglementat de art. 278

1

alin. (1)

1

C. proc. pen., care nu se regăsește în speță, în absența oricărei plângeri

adresate instanței, prin care să se fi menținut ordonanța atacată.

II. Pe fondul apelului, Curtea a constatat argumentele

apărării ca fiind nefondate, prima instanță apreciind în mod corect asupra

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen., care fac să

subziste în sarcina inculpatului infracțiunea de luare de mită, atât din

perspectiva calității speciale impuse de legiuitor, cât și din aceea a laturii

obiective și scopului urmărit prin săvârșirea faptei.

Astfel, din analiza coroborată a prevederilor art. 147 C.

pen., rezultă că în determinarea noțiunii de funcționar, la care textul art.

254 C. pen. face referire, dispozițiile menționate au în vedere nu doar

calitatea de salariat a inculpatului, ci și pe aceea persoană care exercită

permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o

însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane

juridice decât cele prevăzute de art. 145 C. pen.

Restrângerea noțiunii de funcționar doar la persoanele

care dețin calitatea de salariat în cadrul unei persoane juridice de drept

privat, în sensul împărtășit prin opinia apărării, este lipsită de suport

legal, voința legiuitorului fiind aceea de a include în sfera categoriei

funcționarilor și pe acele persoane care exercită însărcinări de altă natură în

serviciul unei persoane juridice de drept, doar astfel explicându-se trimiterea

la dispozițiile alin. (1) ale art. 147 C. pen.

De altfel, în măsura în care calitatea de funcționar ar

coincide doar cu aceea de salariat al unei alte persoane juridice decât cele la

care se referă art. 145 C. pen., nu se întrevede motivul pentru care

legiuitorul ar mai fi făcut trimitere la alin. (1) al art. 147, cunoscut fiind

că în sfera relațiilor de drept public, însărcinările exercitate în beneficiul

persoanelor juridice cunosc forme dintre cele mai variate, care exced cu mult

sfera noțiunii de „salariat".

În cazul de față, susținerea inculpatului D.V., care

contestă atât calitatea de administrator statutar, cât și pe aceea de salariat

al SC E.A. SRL, este contrazisă prin probele aflate la dosar, în determinarea

calității sale de „funcționar" relevantă fiind poziția juridică și de fapt

ocupată în cadrul raporturilor cu societatea, actele dosarului confirmând

calitatea inculpatului de administrator de fapt și de salariat al firmei.

Deși potrivit relațiilor comunicate de O.N.R.C.,

inculpatul are doar calitatea de asociat în cadrul societății (filele 11-12 dup),

totuși calitatea acestuia de administrator rezultă din conținutul adeverinței eliberate

denunțătoarei P.A., semnată de inculpat și purtând numele acestuia (fila 41 dup).

În mod asemănător, și adresele eliberate altor solicitanți,

cum sunt cele aflate la filele 125-127 și 130-131 din dosarul de urmărire

penală poartă numele și semnătura inculpatului D.V., în calitate de

administrator al societății.

De asemenea, calitatea inculpatului D.V. de

administrator și reprezentant al SC E.A. SRL rezultă și din conținutul

contractului de depozit încheiat de această societate cu SC T. SA Constanța, în

cuprinsul căruia numele inculpatului apare în mod explicit, ca și din cuprinsul

adresei din 12 noiembrie 2012 comunicate de societate Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța, în care se menționează calitatea de salariat a

inculpatului și sursa veniturilor obținute.

Mențiunea din cuprinsul acestei adrese (fila 100 dup),

potrivit căreia, în fapt, întreaga activitate de administrare a societății este

realizată de către inculpatul D.V., s-a coroborat cu declarația soției sale D.E.,

în calitate de administrator statutar, aceasta precizând că inculpatul deține

și specimen de semnătură în bancă, motiv pentru care, personal, nu cunoaște ce

fel de contracte derulează firma respectivă.

Deși în faza de judecată a apelului, prin intermediul

procurii autentificate din 27 februarie 2013, inculpatul a încercat să

acrediteze ideea că dreptul de a reprezenta societatea i-a fost acordat de

către soția sa, în calitate de administrator statutar, după data de 27

februarie 20313, actele aflate la dosar contrazic o astfel de apărare, chiar și

inculpatul recunoscând, în conținutul declarației date, că primise o asemenea

împuternicire încă de la momentul la care soția sa preluase societatea.

De altfel, poziția inculpatului a fost contrazisă și

prin propria declarație dată în fața instanței civile, în care acesta a

recunoscut că este administrator al SC E. SRL, ca și prin răspunsul comunicat

expertului, cu ocazia soluționării diferitelor cauze civile, având ca obiect

eliberarea unor astfel de adeverințe și în care calitatea de reprezentant al

societății nu a fost în vreun fel contestată (filele 31-42, dosar de apel).

Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii, nefondată

este și apărarea inculpatului, potrivit cu care societatea pe care o administra

nu ar fi avut nici o obligație legală în a proceda la emiterea unor adeverințe

de atestare a vechimii în muncă, de vreme ce, în cazul faptei comise în dauna

denunțătoarei P.A., contractul de depozit încheiat între cu SC T. SA prevede

obligația depozitarului SC E. SRL de a asigura eliberarea informațiilor

cuprinse în unitățile arhivistice, solicitate de diferite instituții sau de

către persoane fizice și foști salariați ai societății (fila 48 dup).

În măsura în care, potrivit apărărilor inculpatului, o astfel

de obligație contractuală nu ar fi presupus decât asigurarea condițiilor de

studiu, nu și pe aceea a eliberării unor documente doveditoare în acest sens,

nu se întrevede atunci necesitatea demersului inculpatului de a proceda la

emiterea unor astfel de adeverințe și nici pe aceea de a solicita anumite sume

de bani, în absenta oricăror chitanțe și în afara evidențierii contabile, în

contrapartida serviciilor efectuate.

Solicitarea unor astfel de sume, sub forma unui așa-zis

comision, este oricum nejustificată, deoarece, dacă în cazul adeverințelor

emise în beneficiul altor persoane costul serviciul efectuat ar fi putut forma

obiectul unor pretenții bănești, în cazul persoanelor care au avut calitatea de

agricultori, cererile în legătură cu eliberarea actelor prin care se face dovada

vechimii în muncă, a timpului util la pensie și a stagiului de cotizare, necesare

stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe și

comisioane, potrivit art. 161 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar

de pensii publice (filele 50, 54 dup).

Prin urmare, din acest ultim punct de vedere, perceperea

oricărei sume de bani de către inculpat, indiferent de titlu sub care a fost

solicitată, este lipsită de orice bază legală în cazul denunțătoarei T.E.,

aceasta fiind fostă angajată în cadrul I.A.S. Nicolae Bălcescu, în prezent

lichidată, adeverința eliberată servindu-i ca dovadă în cadrul dosarului de

pensionare.

În consecință, în raport de clauzele expres prevăzut prin

contractele de depozit, SC E. SRL avea obligația de a proceda la emiterea unor

astfel de informații, care nu se puteau concretiza decât în cuprinsul unor

adeverințe eliberate solicitanților, pretinderea și primirea de către inculpat

a unor sume de bani ce nu i se cuvin și anume cu titlu de mită, aflându-se în

strânsă legătură cu îndeplinirea unei activități, referitoare la îndatoririle

sale de serviciu.

Chiar dacă, potrivit afirmațiilor inculpatului, acesta

nu ar fi avut reprezentarea faptul că pretinde și acceptă mită, considerându-se

îndreptățit la primirea oricăror sume ce ar fi acoperit efortul de căutare a

informațiilor și de multiplicare a documentației aferente, o astfel de apărare

nu subzistă în cauză, de vreme ce sumele de bani, pe lângă faptul că nu aveau o

bază legală, nu au fost evidențiate din punct de vedere contabil și nici

consemnate în cuprinsul unor chitanțe, în pofida cererilor exprese ale

solicitanților.

Cu alte cuvinte, dacă banii ar fi fost încasați drept

comision comercial, inculpatul ar fi trebuit, oricum, să elibereze documente

justificative de încasare, pretinderea și primirea unor astfel de sume, în mai

multe ocazii, în același scop și în condițiile în care unul dintre solicitanți

beneficia de un regim de gratuitate subsumându-se laturii subiective a

infracțiunii de luare de mită, foloasele obținute în acest mod neavând

semnificația unor sume care să i se fi cuvenit titularului în mod legitim.

Deși inculpatul a susținut că nu a avut decât intenția

de a ajuta persoanele interesate în obținerea adeverințelor necesare

constituirii dosarelor de pensionare, în scopul de a le degreva de costurile

specifice oricărei proceduri judiciare, probele aflate la dosar nu fac decât să

evidențieze specularea de către inculpat a poziției sale juridice de depozitar

al arhivelor fostelor unități socialiste de stat și nu numai, persoanele

îndreptățite la valorificarea drepturilor la pensie fiind condiționate de plata

unor sume de bani.

În aprecierea poziției subiective a inculpatului și, implicit

al pericolului social al faptei, trebuie menționat că inculpatul era pe deplin

edificat asupra faptului că persoanele aflate în faza constituirii dosarelor de

pensionare erau dependente de obținerea adeverințelor de vechime în muncă, în

această fază administrativă ele neavând la dispoziție mijloacele de

constrângere specifice procedurii civile, ci doar calea unei acțiuni civile

separate, în îndeplinirea obligației de a face, a cărei durată de soluționare

era una incertă.

Prin urmare, până la obținerea pe cale judiciară a unor

astfel de adeverințe, solicitanții se aflau în situația de a nu-și putea

valorifica dreptul la pensie, astfel încât consecințele ce decurg din comiterea

unor astfel de fapte sunt cu atât mai grave.

În raport de cele arătate mai sus, în mod corect s-a reținut

în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

deoarece acesta, în calitate de administrator al SC E.A. SRL, a pretins în luna

mai 2012 și de a primit efectiv suma de 300 de lei, la data de 27 iunie 2012,

de la numita P.A. și a pretins anterior datei de 06 noiembrie 2012 de la numita

T.E. suma de 500 de lei, primită efectiv la data de 12 noiembrie 2012, pentru a

elibera diferite adeverințe necesare dosarelor de pensionare, în acest ultim

caz inculpatul pretinzând, cu aceeași ocazie și în același scop, alți 500 de

lei, în scopul unei presupuse deplasări în zona județelor Iași și Botoșani, în

vederea obținerii unor înscrisuri suplimentare, banii nefiind însă achitați.

Înlăturând, astfel și apărările de fond ale inculpatului, cu

privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, Curtea a

analizat motivul de apel, referitor la existența unității infracționale

prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. și care, în opinia inculpatului,

justifică înlăturarea formei continuate de săvârșire a infracțiunilor,

concomitent cu reținerea în concurs real a două fapte de luare de mită, în

modalitatea prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat apărările

inculpatului ca fiind întemeiate, neputându-se reține, astfel cum s-a apreciat

de către procuror, că actele materiale comise în cursul lunilor mai și

noiembrie 2012 ar fi fost săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, spre a

permite reținerea unei unități infracționale.

Deși s-ar putea susține că inculpatul a avut reprezentarea

generală a obținerii unor câștiguri materiale în urma speculării poziției

juridice de depozitar al arhivelor unor unități socialiste de stat sau

societăți comerciale, în prezent lichidate, acesta a acționat în considerarea

unor solicitări și circumstanțe de fapte diferite, precum și la intervale

apreciabile de timp, în împrejurări specifice concursului real de infracțiuni,

diferite de cele ce caracterizează forma continuată de săvârșire a faptelor.

Față de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat

întemeiat apelul inculpatului, astfel încât, numai sub acest aspect, urmează

a-l admite, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a desființa sentința

penală apelată și, în urma rejudecării, în baza art. 334 C. proc. pen., a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 254 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În urma schimbării de încadrare juridică, Curtea, în

aprecierea cuantumului pedepselor și în evaluarea criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare,

dispozițiile părții generale a C. pen., dispozițiile din partea specială a

codului, ce reglementează regimul juridic sancționator, natura, gravitatea

faptelor comise și modalitatea lor de săvârșire, inculpatul, în calitate de

administrator al SC E. SRL pretinzând în nejustifîcat mai multe sume de bani,

în scopul de a-și îndeplini atribuțiile conferite de lege.

De asemenea, Curtea a avut în vedere și datele ce-l

caracterizează pe inculpat, acesta având un loc de muncă, fiind administrator

al unei societăți comerciale, căsătorit, nerecidivist, integrat social și cu

referințe favorabile în comunitate, urmând a se orienta către aplicarea unor

pedepse cu închisoarea într-un cuantum inferior celei stabilite în primă

instanță și în modalitatea suspendării condiționate, prevăzute de art. 81 C.

pen., apreciind, astfel, că scopul pedepsei rezultante poate fi atins și fără

impunea unor obligații și măsuri de supraveghere, din categoria celor prevăzute

de art. 86

1

C. pen.

În aceeași ordine de idei, chiar dacă inculpatul a contestat

caracterul infracțional al faptelor, Curtea a făcut aplicarea în favoarea sa a

dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., alături de elementele personale mai

sus arătate, urmând a reține drept circumstanțe atenuante judiciare gradul de

pericol social al faptelor, care, în cazul de față, este unul mai scăzut

comparativ cu alte fapte de corupție, concluzie dedusă din calitatea specială a

inculpatului, de funcționar în cadrul unei societăți comerciale cu capital

privat și întinderea nu foarte ridicată a sumelor de bani, pretinse și primite

cu titlu de mită.

De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul s-a prezentat

de bună voie în fața organelor judiciare, fără a provoca tergiversarea cauzei,

în fața instanțelor de judecată prezentând o anumită versiune a evenimentelor,

ce corespunde, în opinia sa, unui mod de lucru asumat în cadrul societății, în

considerarea specificului și obiectului ei de activitate.

Împotriva acestei