Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu următoarea problemă de drept: având în vedere prevederile art. 38 raportat la art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dacă noţiunea de „cheltuieli de personal” la care se referă art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, include şi salariul primit de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului şi, pe cale de consecinţă, dacă acesta trebuie să restituie salariul astfel primit, în situaţia în care nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, în special în cazul în care şi în contractul individual de muncă sau printr-un act adiţional la acesta a fost inclusă o clauză în sensul prevederilor legale indicate.

Examenul jurisprudenţial Prin recursul în interesul legii s-a arătat că, în practica judiciară, problema de drept enunţată a fost soluţionată neunitar. Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări. 2.1. Într-o primă opinie (majoritară) s-a considerat că inserarea unei clauze care impune medicului rezident să restituie cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidenţiat, în măsura în care aceste cheltuieli se rezumă la drepturile salariale plătite medicului rezident, în conformitate cu contractul său individual de muncă, reprezintă o pretenţie abuzivă, care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse şi o nesocotire a interdicţiei de a pune salariatul în postura renunţării la drepturile sale recunoscute prin lege. S-a apreciat că dispoziţia legală nu poate fi interpretată în sensul că pune semnul egalităţii între salariul încasat în baza unui contract individual de muncă derulat pe parcursul desfăşurării programului de formare profesională prin rezidenţiat şi eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională a medicului rezident în unitatea spitalicească în care a obţinut postul. S-a motivat în sensul că singurele cheltuieli pe care le poate solicita unitatea sanitară angajatoare – spitalul sunt cele de şcolarizare, iar nu contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. S-a mai invocat faptul că un asemenea act adiţional nu constituie rezultatul unei negocieri, ci are mai degrabă forma unui contract de adeziune, fiind o condiţie impusă medicului rezident pentru a accede la specializare. De asemenea s-a mai reţinut că drepturile băneşti primite de pârâţi nu au reprezentat o bursă de studiu, chiar dacă rezidenţiatul este o formă de învăţământ postuniversitar, ci au reprezentat o remuneraţie pentru munca depusă în cadrul unităţii medicale. Din acest punct de vedere, plata de către unitatea medicală a salariului unui medic rezident nu este de natură a produce un prejudiciu, întrucât drepturile salariale achitate constituie echivalentul muncii prestate de medicul rezident. 2.2. Într-o a doua opinie (minoritară) s-a apreciat că sumele avansate unităţilor sanitare de către Ministerul Sănătăţii sau de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru pregătirea profesională a medicului rezident reprezintă chiar drepturile salariale primite în perioada şcolarizării, fiind îndeplinită aşadar cerinţa caracterului cert al prejudiciului adus unităţii, iar Codul muncii nu interzice încheierea unui asemenea act adiţional la contractul individual de muncă. S-a mai arătat că durata rezidenţiatului este normată integral ca activitate didactică, şi nu ca muncă prestată, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008. De asemenea s-a apreciat că această convenţie, fiind încheiată cu acordul pe deplin valabil al părţilor contractante, nu este afectată de un viciu de consimţământ sau de o impunere abuzivă a angajatorului, obligaţiile asumate de medicul rezident urmând a fi executate cu bună-credinţă.

Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, cel care a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale şi, prin Hotărârea nr. 15 din 28 octombrie 2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra problemei de drept deduse judecăţii, nu s-a pronunţat prin actul de sesizare asupra orientării jurisprudenţiale pe care o consideră ca fiind legală.

Opinia procurorului general Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, pentru considerentele arătate în continuare. Analizând evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale relevante, acesta a reţinut că raporturile juridice create între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată şi în cadrul căreia se desfăşoară această formă de pregătire profesională au o natură juridică mixtă, ca o consecinţă firească a specificului pregătirii medicilor prin rezidenţiat. În acest sens s-a arătat că, pe de o parte, se creează raporturi juridice proprii procesului de învăţământ. Astfel, din însăşi definiţia legală a rezidenţiatului, conţinută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi, respectiv, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, rezultă că acesta constituie o formă specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. În cadrul acestei forme de pregătire continuă, rezidentul dobândeşte şi îşi perfecţionează cunoştinţele teoretice şi practice specifice specialităţii medicale în care se desfăşoară rezidenţiatul, prin parcurgerea unui program organizat de furnizorii de formare profesională (unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă, centrele universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico- dentar şi farmaceutic), sub îndrumarea coordonatorilor de program de rezidenţiat, a directorilor de program şi a responsabililor de formare, pe baza unui curriculum unic de pregătire, aplicabil tuturor rezidenţilor aflaţi în pregătire şi a unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, obligatorii şi unice pe ţară [art. 9 alin. (1) – (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare]. Potrivit art. 5 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.300/2004, rezidentul participă efectiv la activităţile şi responsabilităţile clinicilor, secţiilor, laboratoarelor, cabinetelor de specialitate, de medicină de familie, cabinetelor medico-dentare şi farmaciilor în care efectuează pregătirea, sub îndrumarea şi supravegherea directă a coordonatorilor săi din instituţiile şi unităţile sanitare acreditate, iar pe durata pregătirii în specialitate rezidenţii sunt salarizaţi conform legii. Pe de altă parte, între rezidentul pe post şi unitatea sanitară în cadrul căreia se derulează această formă de pregătire profesională continuă se nasc, în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, raporturi juridice de muncă, în derularea cărora rezidenţii primesc un salariu, pe baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea [art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare]. Faptul că suma acordată medicilor rezidenţi, cu titlu de salariu, nu constituie, în realitate, o cheltuială a angajatorului pentru formarea profesională, ci are semnificaţia contravalorii muncii prestate de aceştia în folosul şi sub coordonarea angajatorului rezultă şi din alte dispoziţii cuprinse atât în cele două ordonanţe ale Guvernului, cât şi în reglementări de nivel infralegislativ. Bunăoară, potrivit art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, rezidenţii puteau fi incluşi în linia de gardă, în afara programului normal de lucru, pe răspunderea şi sub supravegherea medicului titular de gardă; începând cu anul III de pregătire, rezidenţii care efectuează gărzi în afara programului normal de lucru sunt salarizaţi pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda. Cauzele de suspendare a contractului individual de muncă al rezidentului constituie şi motive de întrerupere a rezidenţiatului, potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007. La finalizarea programului de rezidenţiat, după promovarea unui examen de verificare a cunoştinţelor teoretice şi practice, medicul rezident dobândeşte titlul de medic specialist. Prin urmare rezultă că medicul rezident are un contract individual de muncă atipic, în care drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor sunt complexe. Prin opţiunea legiuitorului, de derulare a acestui program de pregătire prin încheierea unui contract individual de muncă, activitatea desfăşurată de medicul rezident este o activitate salarizată, astfel încât sumele primite de acesta, cu titlu de salariu, îşi au justificarea în munca prestată în cadrul unităţii sanitare, conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Or, contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, oneros, bilateral, cu executare succesivă şi comutativ. Alături de felul şi locul muncii, salariul este un element esenţial al contractului individual de muncă, obiect al obligaţiei asumate de angajator şi cauză juridică a obligaţiei persoanei angajate. În plus, în ipoteza denunţării unilaterale a contractului individual de muncă, este exclusă posibilitatea revenirii la situaţia anterioară încheierii sale, tocmai datorită faptului că acest contract se execută prin prestaţii succesive, care, prin natura lor, sunt nereturnabile. Or, în măsura în care se consideră că, în cadrul cheltuielilor de personal ce trebuie restituite, cu titlu de cheltuieli de formare profesională, sunt incluse sumele primite de medicul rezident, cu titlu de salariu, dispar obiectul obligaţiei angajatorului şi cauza obligaţiei acestuia, de a presta vreo activitate remunerată în folosul şi sub coordonarea unităţii sanitare angajatoare. Astfel, ar fi afectat ex tunc, caracterul sinalagmatic şi comutativ al contractului, consecinţa fiind transformarea, în acelaşi mod, a contractului de muncă într-unul de formare profesională, ceea ce nu corespunde literei legii care se referă exclusiv la contractul individual de muncă. Bunăoară, dacă s-ar considera că este valabilă obligaţia de restituire a salariului, atunci când acesta reprezintă contravaloarea muncii prestate, componenta practică a pregătirii în rezidenţiat realizându-se şi sub forma acestei munci, în situaţia în care medicul rezident (devenit medic specialist) îşi încalcă obligaţia de a continua, pe o durată egală cu perioada de rezidenţiat, raporturile de muncă avute cu unitatea sanitară la care s-a derulat rezidenţiatul pe post, un asemenea fapt juridic ar avea valoarea unei condiţii rezolutorii purtând asupra obligaţiei angajatorului de a plăti salariul. Or, o astfel de construcţie juridică este improprie caracterelor şi efectelor juridice ale contractului individual de muncă. Totodată, în măsura în care această posibilitate ar fi recunoscută prin actul adiţional încheiat de părţi, ea ar echivala cu o renunţare sub condiţie, din partea salariatului, la un drept recunoscut de lege, tinzând astfel la o limitare a dreptului acestuia la salariu, ceea ce face această clauză incompatibilă cu art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În consecinţă s-a apreciat că obligaţia de restituire a cheltuielilor de personal nu are ca obiect drepturile salariale încasate pe parcursul programului de formare continuă prin rezidenţiat, care se află în legătură cu munca prestată de medicul rezident. Întrucât salariile deja încasate reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, s-a considerat că, prin această interpretare şi aplicare a legii, este asigurat justul echilibru ce trebuie să existe între cerinţele interesului general al comunităţii şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, potrivit cărora, „Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, fiind normată integral ca activitate didactică”, nu constituie un argument în favoarea tezei contrare, întrucât aceste dispoziţii trebuie interpretate sistematic, prin coroborare cu art. 8 din acelaşi act normativ, care se referă la coordonatorii şi directorii de programe pentru pregătirea în rezidenţiat. Pentru aceste persoane, ca furnizori de formare, activitatea desfăşurată, de pregătire a rezidenţilor, reprezintă o activitate didactică, normată ca atare.

Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori s-a propus soluţia de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţării unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, se constată următoarele: Înalta Curte a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 514 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la autorul sesizării şi existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul judecăţii, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar. Astfel, Înalta Curte este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, dispoziţiile art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În esenţă, problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, raportat la dispoziţiile legale menţionate, vizează sintagma „cheltuieli de personal”, în sensul dacă aceasta include şi salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, şi, pe cale de consecinţă, dacă drepturile salariale încasate pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, în special în cazul în care o asemenea clauză a fost prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 196 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale vizate de recursul în interesul legii sunt următoarele: – art. 6 alin. (7) şi (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, conform cărora: „Art. 6. – […] (7) Specialiştii formaţi în urma promovării concursului de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară în care se găseşte postul respectiv, înaintea începerii pregătirii de rezidenţiat. Prin acest contract se prevăd: a) posibilitatea ca rezidentul să fie retribuit suplimentar faţă de salariul de rezident de către unitatea sanitară respectivă, pe perioada pregătirii în rezidenţiat; b) obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat; c) negocierea condiţiilor salariale pe care unitatea le va asigura medicului pentru perioada prevăzută în contract. (7 1 ) Obligaţia prevăzută la alin. (7) lit. b) se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.” – art. 18 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare: „Art. 18. – […] (7) Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat. Prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat. (8) Obligaţia prevăzută la alin. (7) se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.” – art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: „Art. 38. – Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.” „Art. 159. – (1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. (3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.” Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, „Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală”. Cât priveşte formele în care se organizează rezidenţiatul, în reglementarea dată de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, au fost prevăzute trei forme de rezidenţiat – pe locuri, pe post şi cu timp parţial – cu o durată cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate, în timp ce în reglementarea dată de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, s-a prevăzut că rezidenţiatul se organizează sub două forme, pe locuri şi pe posturi, fiind menţinută aceeaşi durată cuprinsă între 3 şi 7 ani, în funcţie de specialitate. În cazul rezidenţiatului pe locuri, medicii, medicii dentişti şi farmaciştii confirmaţi în rezidenţiat încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului în specialitatea aleasă, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat [art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare]. Cât priveşte rezidenţiatul pe post, în acest caz se încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv [art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 18 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare], înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat, iar prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care s-a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat [art. 6 alin. (7) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi art. 18 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare], această obligaţie fiind stabilită printr-un act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 196 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate obligându-l pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă [art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare]. Totodată, prin dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, s-a menţinut pentru rezidenţii aflaţi în pregătire, forma rezidenţiat pe post, obligaţia prevăzută în actele adiţionale la contractele individuale de muncă, respectiv de a lucra la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat. Din ansamblul normelor legale care reglementează activitatea de rezidenţiat pe post, care face obiectul prezentului recurs în interesul legii, rezultă că raporturile juridice care se nasc între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară publică cu care s-a încheiat contractul individual de muncă au o natură juridică mixtă, ca o consecinţă a specificului pregătirii în rezidenţiat. Pe de o parte, se creează raporturi juridice proprii procesului de învăţământ, aşa cum reiese din însăşi definiţia legală a rezidenţiatului, potrivit căreia acesta constituie o formă specifică de învăţământ postuniversitar. În cadrul acestei forme de pregătire continuă, rezidentul dobândeşte şi îşi perfecţionează cunoştinţele teoretice şi practice, participând la toate activităţile specifice domeniului de specializare. Această pregătire se structurează pe programe de rezidenţiat, conform programelor de învăţământ, pentru fiecare specialitate, şi se desfăşoară după un curriculum de pregătire şi un barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, obligatorii şi unice pe ţară, sub îndrumarea coordonatorilor şi directorilor de program şi a îndrumătorilor sau responsabililor de formare în rezidenţiat. Pe de altă parte, între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară publică se încheie un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, prin care se stabilesc raporturi juridice de muncă, fiind evident că un astfel de contract este guvernat de toate normele generale cuprinse în Codul muncii, fiind aplicabile inclusiv dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pe durata pregătirii în specialitate, rezidenţii sunt salarizaţi conform legii, ei participând efectiv la activităţile şi responsabilităţile clinicilor, secţiilor, laboratoarelor, cabinetelor de specialitate, de medicină de familie, cabinetelor medico- dentare şi farmaciilor în care efectuează pregătirea, sub îndrumarea şi supravegherea directă a coordonatorilor din instituţiile şi unităţile sanitare acreditate. De asemenea, rezidenţii au dreptul să examineze pacienţii şi să aplice soluţii terapeutice, sub stricta supraveghere a îndrumătorului sau a responsabilului, în conformitate cu nivelul lor de pregătire. În plus, rezidenţii efectuează gărzi, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi art. 22 1 alin. (3) – (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, iar medicii rezidenţi care efectuează gărzi în afara programului normal de lucru sunt salarizaţi pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale. În această situaţie, cum medicul rezident are şi calitatea de salariat, se constată că rezidenţiatul nu reprezintă doar o formă tipică de învăţământ postuniversitar, ci o formă specifică, cu caracter mixt, ce conţine atât o componentă de desăvârşire a pregătirii profesionale prin specializare, generată de procesul de învăţământ, cât şi o componentă specifică raporturilor juridice de muncă, prin care munca efectiv prestată dă dreptul la obţinerea unei contraprestaţii în bani, sub forma salariului. Ca atare, nu se poate reţine că activitatea medicului rezident este numai o activitate didactică şi că remunerarea acestuia reprezintă cheltuieli de şcolarizare. Referitor la acest aspect, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, s-a prevăzut că „Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, fiind normată integral ca activitate didactică”, însă prin art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, această reglementare a fost completată în sensul că „Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, fiind normată integral ca activitate didactică doar activitatea de pregătire în rezidenţiat efectuată de către cadrele didactice universitare, în conformitate cu numărul orelor de curs şi de aplicaţii din curriculum aprobat”, astfel că din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, coroborate cu celelalte alineate ale textelor de lege menţionate, nu se poate ajunge la o altă concluzie în ceea ce priveşte natura juridică şi, implicit, regimul juridic aplicabil contractului individual de muncă încheiat de medicul rezident pe post. Instanţele de judecată au întâmpinat dificultăţi în interpretarea noţiunii de „cheltuieli de personal”, prevăzută în cuprinsul art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, în sensul că, într-o opinie, s-a apreciat că această sintagmă include şi salariul primit de medicul rezident, o atare soluţie fiind impusă de calificarea duratei rezidenţiatului ca o activitate didactică, iar nu ca o muncă prestată, iar într-o altă opinie, pornindu-se şi de la dispoziţiile imperative ale art. 159 raportat la art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a apreciat că aceste cheltuieli nu includ salariul primit de medicul rezident, întrucât acesta este o contraprestaţie pentru munca efectuată în folosul unităţii sanitare, fiind vorba despre alte cheltuieli eventuale, pe lângă prima de instalare, impuse de pregătirea profesională a rezidentului. Scindarea practicii judiciare a fost provocată şi de conţinutul unor acte adiţionale la contractul individual de muncă, încheiate de unităţile sanitare cu medicii rezidenţi, prin care, pe lângă stipularea obligaţiei legale stabilite în sarcina angajatului, s-au precizat şi limitele despăgubirii datorate de medic, ca fiind drepturile salariale şi plata şcolarizării. Examinând dispoziţiile legale în discuţie, se constată că limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt fixate prin chiar conţinutul normei legale, care indică drept gen proxim cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, iar ca diferenţă specifică, cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat şi prima de instalare. Ca atare, noţiunea de „cheltuieli de personal”, ca diferenţă specifică, nu poate fi interpretată decât prin raportare la genul proxim – cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională. Or, faţă de conţinutul expres al dispoziţiilor art. 159 şi art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi, respectiv, art. 18 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, este indubitabil că noţiunea generică la care se referă textul art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare – cheltuieli prilejuite de pregătirea profesională a rezidentului, nu poate include şi salariul achitat medicului pe durata rezidenţiatului, care reprezintă contraprestaţia pentru munca efectiv prestată de către acesta în folosul unităţii sanitare angajatoare. Nu în ultimul rând, se reţine că natura juridică a sumelor de bani ce urmează a fi restituite de către medicul rezident este, evident, aceea de despăgubiri, sumele cheltuite de unitatea sanitară angajatoare pentru pregătirea profesională a medicului rezident urmând a fi restituite cu titlu de daune-interese, noţiune ce exclude de plano cheltuielile salariale. O atare interpretare este impusă şi de argumentul că sumele ce trebuie restituite ca urmare a încălcării obligaţiei prevăzute de art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, de către fostul medic rezident, sunt destinate să acopere efortul financiar făcut de unitatea sanitară pentru pregătirea profesională a acestuia. Prin urmare, în măsura în care obligaţia de restituire a cheltuielilor de personal se referă la sumele ce reprezintă remunerarea muncii rezidentului pe post, aceasta reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi o pretenţie abuzivă, în raport cu dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,