ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 515/2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2016 la Judecătoria Vișeu de Sus, sub nr. x/336/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului:

- să-i restituie suma de 13.080,00 RON, retrasa fără titlu și primită din contul său deschis la C. - Vișeu de Sus Maramureș, în puterea mandatului executat care nu-i încredința acest drept,

- să-i plătească dobânda pentru sumele nerestituite și folosite de mandatar, în cuantum de 2.793,80 RON cu începere din ziua întrebuințării, respectiv 01.03.2013 până la data punerii în întârziere 31.03.2015, prin Executorul Judecătoresc

- să fie obligat la plata dobânzii pentru sumele nerestituite și folosite, în cuantum de 1.842,35 RON între data punerii în întârziere și data introducerii prezentei acțiuni;

- actualizarea debitului de 13080 RON cu rata inflației, calculată de la data pronunțării Hotărârii Judecătorești și până la plata efectivă a debitului, precum și la plata dobânzii legale actualizate calculată asupra debitului restant, din ziua întrebuințării și până la data achitării efective a plății integrale, în acord cu dispozițiile Art. 998 C. civ. vechi și Art. 1088 alin. (1) din același Cod;

Totodată a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 533/27.03.2017, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., excepție invocată de către pârâtul B. și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 533/27.03.2017, pronunțată de către Judecătoria Vișeu de Sus, în Dosarul nr. x/2016 a formulat apel, în termenul prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., apelantul-reclamant A. solicitând în principal casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 507/A din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 533 din 27 martie 2017, pronunțate de către Judecătoria Vișeu de Sus, în Dosarul nr. x/2016, pe care o păstrează.

A fost obligat apelantul la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON cu titlu de onorariu avocațial în apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurentul-reclamant A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș.

Tribunalul Maramureș a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Maramureș, secția I civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 507/A din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN