ÎCCJ, decizie (scj.ro #84392)

Ucidere din culpă. Vinovăție. Criterii de apreciere.

Răspundere civilă delictuală. Răspunderea proprietarului

pentru prejudiciul cauzat de animale

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.

Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și

sănătății. Omuciderea. Uciderea din culpă

Indice alfabetic:

Drept penal

- ucidere din culpă

- vinovăție

- criterii de apreciere

- răspundere civilă

delictuală

- răspunderea proprietarului pentru prejudiciul

cauzat de animale

C.

pen

.,

art

. 19 alin. (1)

pct

.

2,

art

. 178 alin. (1)

C.

civ

.,

art

. 1001

Existența vinovăției sub forma culpei prevăzute în

art

. 19 alin. (1)

pct

. 2

lit

. b) C.

pen

. se evaluează

atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilității oricărui

om atent, aflat în aceleași împrejurări ca și făptuitorul,

de a prevedea rezultatul, cât și cu criteriul subiectiv al

posibilității făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport

cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și

starea

psiho-fizică

a acestuia în momentul

săvârșirii faptei.

În cazul uciderii unei persoane prin acțiunea

animalelor aflate în proprietatea inculpatului, lipsa culpei, constatată

în raport cu aceste criterii, deși înlătură existența

infracțiunii de ucidere din culpă, nu înlătură

răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de

animale prevăzută în

art

. 1001 C.

civ

., deoarece această formă de răspundere

se întemeiază pe prezumția de culpă în supraveghere, de

vinovăție în exercitarea pazei juridice și pe ideea de

garanție din partea paznicului juridic al animalului.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr

.

2259 din 4 aprilie 2005

Prin sentința penală

nr

. 1232 din 17

octombrie 2002, Judecătoria

Bîrlad

a dispus

achitarea inculpatului A.I. în temeiul prevederilor

art

.

11

pct

. 2

lit

. a) raportat

la

art

. 10 alin. (1)

lit

.

b) C.

proc

.

pen

., pentru

săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă

prevăzută în

art

. 178 alin. (1) C.

pen

.

Instanța a reținut că, la 4 decembrie 2001, inculpatul a

lăsat

nesupravegheați

2 tauri, care au ucis

prin împungere pe N.G.

Instanța a constatat că fapta inculpatului A.I. nu este

prevăzută de legea penală. Potrivit legislației române,

numai fapta proprietarului sau deținătorului temporar al unui câine,

constând în

neluarea

măsurilor de prevenire a

atacului canin, constituie infracțiune, însă nu infracțiunea de

ucidere din culpă, ci o infracțiune distinctă

prevăzută în

art

. 11 din O. U. G.

nr

. 55/2002.

Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin decizia

penală

nr

. 1005 din 28 octombrie 2003 a

Curții de Apel Iași, prin care au fost respinse recursurile declarate

de procuror și partea civilă.

Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la greșita

achitarea a inculpatului, este

nefondat

.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de ucidere din culpă

prevăzută în

art

. 178 alin. (1) C.

pen

. se săvârșește cu vinovăție,

fie sub forma culpei din ușurință, fie sub aceea a culpei din

neprevedere

.

Potrivit

art

. 19 alin. (1)

pct

.

2 C.

pen

., fapta este săvârșită din

culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l

acceptă socotind fără temei că el nu se va produce ori nu

prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

În stabilirea culpei sub această din urmă formă este necesar a

se avea în vedere atât criteriul obiectiv, cât și criteriul subiectiv. Sub

aspect obiectiv, în stabilirea obligației de a prevedea rezultatul se au

în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta,

pentru a constata dacă orice om atent, din categoria autorului faptei,

avea în momentul săvârșirii acesteia posibilitatea să

prevadă rezultatul. Dacă în raport cu împrejurările cauzei se

stabilește că rezultatul nu era previzibil, deci autorul nu trebuia

să-l prevadă, fapta nu poate fi considerată ca fiind

săvârșită cu vinovăție, iar dacă se

stabilește că rezultatul era previzibil, trebuie să se facă

dovada că făptuitorul putea să-l prevadă.

Cât privește criteriul subiectiv, posibilitatea de prevedere este

evaluată în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de

viață și starea

psiho-fizică

a

făptuitorului în momentul săvârșirii faptei. Dacă în raport

cu datele speței făptuitorul nu a putut să prevadă

rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută

datorită imposibilității subiective a acestuia de a-l prevedea.

Prin urmare, numai prin examinarea conduitei făptuitorului în lumina

ambelor criterii se poate decide dacă există sau nu

vinovăție sub forma culpei din

neprevedere

.

În speță, din actele dosarului rezultă că inculpatul, la 4

decembrie 2001, a dat drumul la 2 tauri, proprietatea sa, pentru a-i duce la

cișmea, cum a procedat, de altfel, în fiecare zi. Animalele au alergat

spre cișmea, inculpatul aflându-se în urma lor, iar unul dintre tauri s-a

îndreptat spre victimă și a târât-o prin zăpadă,

provocându-i un traumatism

cranio-cerebral

care i-a

cauzat decesul.

Din împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, analizate sub

aspectele menționate, se constată că nu poate fi

reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei

prevăzute în

art

. 19 alin. (1)

pct

. 2

lit

. b) C.

pen

.

Rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, întrucât animalele nu s-au

manifestat anterior violent, iar inculpatul a mers în urma lor la cișmea,

procedând în același mod de fiecare dată, fără a se produce

incidente.

Prin urmare,

neputând

fi reținută culpa sub

nici una dintre formele prevăzute de lege, răspunderea penală a

inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă a fost, în mod

corect, înlăturată.

În cauză sunt, însă, incidente prevederile

art

.

1001 C.

civ

., care urmează a fi aplicate în

cadrul unei acțiuni civile separate. Potrivit acestor prevederi,

proprietarul unui animal sau acela are se servește cu dânsul, în cursul

serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că

animalul se află sub paza sa, ori că a scăpat.

Fundamentarea acestei răspunderi are la bază ideea unei

prezumții de culpă în supraveghere, de vinovăție în

exercitarea pazei juridice, la care se adaugă ideea de garanție din

partea paznicului juridic al animalului. Ideea de garanție explică,

așadar, de ce paznicul juridic al animalului trebuie să răspundă

și în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa

ori, chiar supravegheat, animalul a cauzat un prejudiciu.

În consecință, recursul în anulare declarat în cauză a fost

respins.