ÎCCJ, decizie (scj.ro #82939)

Acțiune în răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Dobândă legală aplicată despăgubirii. Condiții Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații Index alfabetic: acțiune în despăgubire - asigurare de răspundere civilă - daune morale - dobândă legală Ordinul nr. 21/2009 al C.S.A., art. 36, art. 37 Din economia dispozițiilor art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule rezultă că, în cazul neexecutării de către asigurător a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de acesta, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Sancțiunea penalizării stabilită prin aceste dispoziții legale nu exclude aplicarea dobânzii legale, pe care asigurătorul o datorează de la momentul punerii sale în întârziere, ce se consideră a fi momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3966 din 11 octombrie 2012 Notă : Ordinul nr. 21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost abrogat prin Ordinul nr. 5/2010 la data de 25 mai 2010 Prin sentința comercială nr. 588/C/2011 din 12 mai 2011, Tribunalul Sibiu, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C.C., C.M., O.R., B.O.E.

și D.A. A fost admisă acțiunea reclamanților M.S., M.A., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A., A.P., T.V. și A.M. și, în consecință, a fost obligată pârâta SC C. ASIG SA la plata sumei de 605.000 de Euro sau echivalentul în lei la data plății și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 24 decembrie 2010 și până la achitarea integrală a debitului cu titlu de prejudiciu moral către reclamanții M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A., A.P., T.V., A.M. după cum urmează: 100.000 Euro către M.S., 150.000 Euro către M.A.G., 75.000 Euro către C.C., 75.000 Euro către C.M., 50.000 Euro către O.R., 50.000 Euro către B.O.E., 50.000 Euro către D.A., 15.000 Euro către A.P., 20.000 Euro către T.V.

și 20.000 Euro către A.M. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C.C., C.M., O.R., B.O. și D.A., că această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceștia au făcut dovada cu actele depuse la dosarul cauzei, Pe fondul cauzei instanța a reținut că, la data de 5 martie 2010, numitul P.S. a condus autovehiculul marca Dacia pe șoseaua DE 58 din direcția localității Cosula spre Botoșani în automobil aflându-se și pasagerul M.V., soția reclamantului M.S., mama reclamantului M.A.G., fiica reclamanților C.C. și C.M. și sora reclamantelor O.R., B.O.E. și D.A. și pasagerii A.P., T.V. și A.M.

Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, la un moment dat autovehiculul menționat a derapat și a ieșit în decor, în urma accidentului decedând atât conducătorul auto P.S. cât și pasagera M.V. Ca urmare a producerii acestui accident s-a deschis dosarul penal nr. x18/P/2010 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, în cadrul căruia a fost reținută culpa exclusivă a conducătorului auto P.S. pentru producerea accidentului rutier, pronunțându-se rezoluția din data de 30 septembrie 2010. La data producerii accidentului autoturismul marca Dacia era asigurat la SC C. Asig SA cu o poliță de asigurare RCA. Ca urmare a decesului victimei M.V., s-a apreciat că reclamanții M.S., soțul victimei, M.A.G., fiul victimei, C.C.

și C.M., părinții victimei și O.R., B.O.E. și D.A. surorile victimei au suferit un prejudiciu moral. În ce privește cuantificarea acestui prejudiciu, instanța, în lipsa existenței oricărui alt criteriu obiectiv, s-a raportat la plafonul stabilit de art. 24 alin. (2) lit. b) din Anexa - Norma la Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Prin decizia nr. 103/2011 din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC C. ASIG SA Sibiu și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E. și D.A. și a obligat pârâta SC C. ASIG SA Sibiu să plătească, în echivalent lei la data plății, următoarele sume, cu titlu de daune morale : - 50.000 Eur către M.S.; - 50.000 Eur către M.A.G.; - 10.000 Eur către C.C.n; - 10.000 Eur către C.M.; - 5.000 Eur către O.R.; - 5.000 Eur către B.O.E.; - 5.000 Eur către D.A.

A fost menținută sentința atacată în ce îi privește pe reclamanții A.P., T.V. și A.M. și în ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la 24 decembrie 2010 și până la plata efectivă a despăgubirilor pentru daunele morale cauzate reclamanților. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamanților că încă de la data introducerii acțiunii reclamanții au solicitat, fiecare, plata unei despăgubiri individuale așa cum rezultă din acțiunea introductivă, iar împrejurarea că reclamanții au indicat și totalul despăgubirilor nu înlătură individualizarea despăgubirii pentru fiecare reclamant. Reclamanții nici nu au invocat o solidaritate activă din moment ce s-a precizat de către fiecare reclamant ce despăgubiri solicită pârâtei.

Nici critica pârâtei privind acordarea despăgubirilor în euro sau în lei nu a fost reținută ca fondată întrucât, chiar dacă reclamanții au indicat cuantumul despăgubirilor în Euro aceasta este doar o modalitate de evaluare a despăgubirilor. Prima instanță a dispus plata în Euro sau în lei ca o modalitate de executare efectivă a obligației pârâtei. Indicarea unei monede alternative de plată nu poate fi apreciată ca o acordare a unui lucru care nu s-a cerut, în cauză, neputându-se aprecia că prima instanță a acordat reclamantei un plus petit. Dispoziția primei instanțe cu privire la plata în Euro sau echivalentul în lei este în acord și cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Regulamentul nr. 4/1.04.2005 privind regimul valutar.

Cu privire la fondul acțiunii reclamanților, instanța de apel a constatat că raportat la practica judiciară despăgubirile acordate pentru suferința cauzată prin decesul victimei M.V., apar ca fiind prea mari. Astfel s-a constatat că, în cazuri similare, cuantumul daunelor morale acordate prin hotărâri judecătorești definitive, a fost mai mic, iar moneda națională nu a suferit deprecieri semnificative față de moneda unică europeană. Plafonul maxim al despăgubirilor prevăzute de art. 24 din ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu poate fi avut în vedere drept criteriu al stabilirii valorii daunelor morale decât în ce privește limita maximă a tuturor despăgubirilor plătite în urma evenimentelor rutiere.

Împrejurarea că limita maximă a despăgubirilor a fost mărită nu atrage automat concluzia că și intensitatea suferinței cauzată reclamanților este mai mare. Mărirea acestor limite a fost determinată, în principal, de necesitatea apropierii de limitele prevăzute în alte state, ca urmare a includerii în asigurarea obligatorie RCA și a asigurării internaționale tip carte verde și a creșterii valorii pagubelor materiale ce pot fi cauzate prin evenimente rutiere. Instanța de apel a apreciat că valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul victimei M.V. acordate prin sentința atacată rupe echilibrul între o despăgubire integrală și echitabilă și îmbogățirea fără just temei a reclamanților M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E.

și D.A., iar această rupere a echilibrului contravine și practicii instanțelor românești dar și a CEDO. În aceste condiții curtea de apel a apreciat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul victimei M.V. Referitor la critica privind lipsa probațiunii care trebuia făcută de reclamanți instanța de apel a apreciat-o ca irelevantă, câtă vreme pârâta, pe fondul acțiunii reclamanților, nu a solicitat respingerea acțiunii, solicitând doar reducerea cuantumului despăgubirii. De altfel, în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că daunele morale se disting de cele materiale prin faptul că nu se probează și se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

ÎCCJ a mai subliniat că evaluarea nu trebuie să fie una subiectivă și, prin acordarea despăgubirilor pentru daune morale, nu trebuie să se ajungă la o îmbogățire fără just temei. S-a reținut că în ce îi privește pe reclamanții A.P., T.V. și A.M. aceștia au suferit personal datorită leziunilor cauzate în urma vătămărilor corporale. Față de gravitatea leziunilor și de suferința cauzată acestora, confirmată prin actele medicale și ordonanța procurorului, curtea de apel a apreciat că daunele morale acordate de prima instanță acestor reclamanți sunt justificate. De asemenea, s-a apreciat că nici critica pârâtei privind greșita obligare a acesteia la plata dobânzii legale nu este fondată, pârâta fiind în întârziere de la data chemării în judecată.

Sancțiunea penalizării stabilită prin Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la art. 37, nu exclude aplicarea dobânzii legale. Penalitățile se aplică suplimentar, pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina asigurătorului printr-o hotărâre judecătorească după primirea hotărârii judecătorești. Împotriva acestei decizii pârâta SC C. Asig SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs indicat recurenta a susținut, în esență, că ambele instanțe au acordat nelegal daune morale, fără ca reclamanții să fi solicitat ori să fi administrat, în cursul judecății, vreo probă în dovedirea concretă a suferinței efective a fiecăruia dintre ei.

Recurenta susține că simpla relație de rudenie a primilor 7 reclamanți cu defuncta M.V. nu demonstrează automat că ei au și suferit un prejudiciu moral, ci, dimpotrivă, iar în cauză, deși reclamanții au solicitat daune morale ei nu au propus și nu au administrat în cursul judecății nicio probă care să le justifice și din care să rezulte suferința lor morală. Recurenta consideră că, deși instanța de apel a redus daunele morale acordate reclamanților, cuantumul acestora este, totuși, mare, atât în raport cu suferința lor morală prezumată, cât și din punctul de vedere al practicii judiciare uzuale, în materie, inclusiv a celei de la nivelul Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată, recurenta a susținut că hotărârile recurate sunt greșite și cu privire la obligarea SC C. Asig SA la plata de „dobânzi legale” întrucât, pe de-o parte, prevederile contractului de asigurare de răspundere civilă nu conțin referiri la plata de „dobândă legală”, iar, pe de altă parte, redând textul dispozițiilor art. 36 alin. (1) teza finală din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, arată că este vorba despre o penalizare, și nu de „dobânda legală”.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și rejudecând pricina în fond, în principal, respingerea în tot a acțiunii reclamanților ca nefondată, iar, în subsidiar, diminuarea tuturor sumelor acordate reclamanților cu titlu de daune morale de către instanța de apel, până la limita rezonabilă aferentă suferinței reale a fiecăruia dintre ei, înlăturarea dispoziției de obligare „la plata dobânzii legale” și menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate. Prin notele rezumative depuse la dosar intimații-reclamanți, răspunzând punctual criticilor formulate, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sau administrarea de probe în dovedirea concretă a suferinței efective a fiecăruia dintre reclamanți nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Susținerile recurentei privind cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată de instanța de recurs ci o chestiune de apreciere a instanței de apel formată în baza materialului probator, a practicii judiciare și în analiza respectării echilibrului între o despăgubire integrală și echitabilă și îmbogățirea fără just temei.

Critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 alin. (1) teza finală din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 21 din 19 noiembrie 2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu poate fi reținută. Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel, sancțiunea penalizării stabilită prin menționatele dispoziții legale nu exclude aplicarea dobânzii legale. Penalitățile se aplică suplimentar pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina asiguratorului printr-o hotărâre judecătorească după primirea hotărârii judecătorești. Cu sublinierea că toate celelalte argumente vizează netemeinicia, și nu nelegalitatea soluției din apel, față de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul a fost respins ca nefondat.