ÎCCJ, decizie (scj.ro #82939)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82939) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule. Dobândă legală aplicată despăgubirii.
Condiții
Cuprins pe materii: Drept comercial.
Obligații
Index alfabetic: acțiune în
despăgubire
-
asigurare
de răspundere civilă
-
daune
morale
-
dobândă
legală
Ordinul nr. 21/2009 al
C.S.A., art. 36, art. 37
Din economia dispozițiilor
art. 37
din Normele privind
asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule rezultă că, în cazul neexecutării de
către asigurător a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre
judecătorească,
la
suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de acesta,
se
aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de
întârziere.
Sancțiunea
penalizării stabilită prin aceste dispoziții legale nu exclude
aplicarea dobânzii legale, pe care asigurătorul o datorează de la
momentul punerii sale în întârziere, ce se consideră a fi momentul
introducerii cererii de chemare în judecată.
Secția a II-a civilă, Decizia
nr. 3966 din 11 octombrie 2012
Notă
:
Ordinul nr. 21/2009
pentru punerea
în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost abrogat
prin Ordinul nr. 5/2010 la data de 25 mai 2010
Prin sentința
comercială nr. 588/C/2011 din 12 mai 2011, Tribunalul Sibiu, Secția
comercială și de contencios administrativ, a respins excepția
lipsei calității procesuale active a reclamanților C.C., C.M.,
O.R., B.O.E. și D.A.
A fost admisă
acțiunea reclamanților M.S., M.A., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A.,
A.P., T.V. și A.M. și, în consecință, a fost obligată
pârâta SC C. ASIG SA la plata sumei de 605.000 de Euro sau echivalentul în lei
la data plății și la plata dobânzii legale aferente acestei sume
începând cu data de 24 decembrie 2010 și până la achitarea
integrală a debitului cu titlu de prejudiciu moral către
reclamanții M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A., A.P., T.V., A.M.
după cum urmează: 100.000 Euro către M.S., 150.000 Euro
către M.A.G., 75.000 Euro către C.C., 75.000 Euro către C.M.,
50.000 Euro către O.R., 50.000 Euro către B.O.E., 50.000 Euro
către D.A., 15.000 Euro către A.P., 20.000 Euro către T.V.
și 20.000 Euro către A.M.
Pentru a pronunța
această sentință tribunalul a reținut, în esență,
în ce privește excepția lipsei calității procesuale active
a reclamanților C.C., C.M., O.R., B.O. și D.A., că această
excepție a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceștia
au făcut dovada cu actele depuse la dosarul cauzei,
Pe fondul cauzei
instanța a reținut că, la data de 5 martie 2010, numitul P.S. a
condus autovehiculul marca Dacia pe șoseaua DE 58 din direcția
localității Cosula spre Botoșani în automobil aflându-se și
pasagerul M.V., soția reclamantului M.S., mama reclamantului M.A.G., fiica
reclamanților C.C. și C.M. și sora reclamantelor O.R., B.O.E.
și D.A. și pasagerii A.P., T.V. și A.M.
Din cauza
neadaptării vitezei la condițiile de drum, la un moment dat
autovehiculul menționat a derapat și a ieșit în decor, în urma
accidentului decedând atât conducătorul auto P.S. cât și pasagera
M.V.
Ca urmare a producerii
acestui accident s-a deschis dosarul penal nr. x18/P/2010 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, în cadrul căruia a fost
reținută culpa exclusivă a conducătorului auto P.S. pentru
producerea accidentului rutier, pronunțându-se rezoluția din data de
30 septembrie 2010.
La data producerii
accidentului autoturismul marca Dacia era asigurat la SC C. Asig SA cu o poliță de asigurare RCA.
Ca urmare a decesului
victimei M.V., s-a apreciat că reclamanții M.S., soțul victimei,
M.A.G., fiul victimei, C.C. și C.M., părinții victimei și
O.R., B.O.E. și D.A. surorile victimei au suferit un prejudiciu moral.
În ce privește
cuantificarea acestui prejudiciu, instanța, în lipsa existenței
oricărui alt criteriu obiectiv, s-a raportat la plafonul stabilit de
art. 24 alin. (2) lit. b) din Anexa - Norma la Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Prin decizia nr. 103/2011 din
31 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, a
admis apelul declarat de pârâta SC C. ASIG SA Sibiu și a schimbat în parte
sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea
reclamanților M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E. și D.A. și
a obligat pârâta SC C. ASIG SA Sibiu să plătească, în echivalent
lei la data plății, următoarele sume, cu titlu de daune morale :
- 50.000 Eur către M.S.;
- 50.000 Eur către M.A.G.;
- 10.000 Eur către C.C.n;
- 10.000 Eur către C.M.;
- 5.000 Eur către O.R.;
- 5.000 Eur către B.O.E.;
- 5.000 Eur către D.A.
A fost menținută
sentința atacată în ce îi privește pe reclamanții A.P.,
T.V. și A.M. și în ce privește obligarea pârâtei la plata
dobânzii legale de la 24 decembrie 2010 și până la plata efectivă
a despăgubirilor pentru daunele morale cauzate reclamanților.
În argumentarea acestei
decizii, instanța de apel a reținut, în esență, cu privire
la inadmisibilitatea acțiunii reclamanților că încă de la
data introducerii acțiunii reclamanții au solicitat, fiecare, plata
unei despăgubiri individuale așa cum rezultă din acțiunea
introductivă, iar împrejurarea că reclamanții au indicat și
totalul despăgubirilor nu înlătură individualizarea
despăgubirii pentru fiecare reclamant. Reclamanții nici nu au invocat
o solidaritate activă din moment ce s-a precizat de către fiecare
reclamant ce despăgubiri solicită pârâtei.
Nici critica pârâtei privind
acordarea despăgubirilor în euro sau în lei nu a fost reținută
ca fondată întrucât, chiar dacă reclamanții au indicat cuantumul
despăgubirilor în Euro aceasta este doar o modalitate de evaluare a
despăgubirilor. Prima instanță a dispus plata în Euro sau în lei
ca o modalitate de executare efectivă a obligației pârâtei. Indicarea
unei monede alternative de plată nu poate fi apreciată ca o acordare
a unui lucru care nu s-a cerut, în cauză, neputându-se aprecia că
prima instanță a acordat reclamantei un plus petit. Dispoziția
primei instanțe cu privire la plata în Euro sau echivalentul în lei este
în acord și cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Regulamentul nr. 4/1.04.2005
privind regimul valutar.
Cu privire la fondul
acțiunii reclamanților, instanța de apel a constatat că
raportat la practica judiciară despăgubirile acordate pentru
suferința cauzată prin decesul victimei M.V., apar ca fiind prea
mari.
Astfel s-a constatat că,
în cazuri similare, cuantumul daunelor morale acordate prin hotărâri
judecătorești definitive, a fost mai mic, iar moneda
națională nu a suferit deprecieri semnificative față de
moneda unică europeană. Plafonul maxim al despăgubirilor prevăzute
de art. 24 din ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nu poate fi avut în vedere drept criteriu al stabilirii
valorii daunelor morale decât în ce privește limita maximă a tuturor
despăgubirilor plătite în urma evenimentelor rutiere.
Împrejurarea că limita
maximă a despăgubirilor a fost mărită nu atrage automat
concluzia că și intensitatea suferinței cauzată
reclamanților este mai mare. Mărirea acestor limite a fost determinată,
în principal, de necesitatea apropierii de limitele prevăzute în alte
state, ca urmare a includerii în asigurarea obligatorie RCA și a
asigurării internaționale tip carte verde și a creșterii
valorii pagubelor materiale ce pot fi cauzate prin evenimente rutiere.
Instanța de apel a
apreciat că valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat
prin decesul victimei M.V. acordate prin sentința atacată rupe
echilibrul între o despăgubire integrală și echitabilă
și îmbogățirea fără just temei a reclamanților
M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E. și D.A., iar această rupere a
echilibrului contravine și practicii instanțelor românești dar
și a CEDO.
În aceste condiții curtea
de apel a apreciat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor
acordate pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul victimei M.V.
Referitor la critica privind
lipsa probațiunii care trebuia făcută de reclamanți
instanța de apel a apreciat-o ca irelevantă, câtă vreme pârâta,
pe fondul acțiunii reclamanților, nu a solicitat respingerea acțiunii,
solicitând doar reducerea cuantumului despăgubirii. De altfel, în practica
judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a
stabilit că daunele morale se disting de cele materiale prin faptul
că nu se probează și se stabilesc de instanța de
judecată prin evaluare. ÎCCJ a mai subliniat că evaluarea nu trebuie
să fie una subiectivă și, prin acordarea despăgubirilor
pentru daune morale, nu trebuie să se ajungă la o
îmbogățire fără just temei.
S-a reținut că în ce
îi privește pe reclamanții A.P., T.V. și A.M. aceștia au
suferit personal datorită leziunilor cauzate în urma
vătămărilor corporale. Față de gravitatea leziunilor
și de suferința cauzată acestora, confirmată prin actele
medicale și ordonanța procurorului, curtea de apel a apreciat că
daunele morale acordate de prima instanță acestor reclamanți
sunt justificate.
De asemenea, s-a apreciat
că nici critica pârâtei privind greșita obligare a acesteia la plata
dobânzii legale nu este fondată, pârâta fiind în întârziere de la data
chemării în judecată. Sancțiunea penalizării stabilită
prin Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la
art. 37, nu exclude aplicarea dobânzii legale. Penalitățile se
aplică suplimentar, pentru neexecutarea obligației stabilite în
sarcina asigurătorului printr-o hotărâre judecătorească
după primirea hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei decizii
pârâta SC C. Asig SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de
recurs indicat recurenta a susținut, în esență, că ambele instanțe
au acordat nelegal daune morale, fără ca reclamanții să fi
solicitat ori să fi administrat, în cursul judecății, vreo
probă în dovedirea concretă a suferinței efective a
fiecăruia dintre ei.
Recurenta susține că
simpla relație de rudenie a primilor 7 reclamanți cu defuncta M.V. nu
demonstrează automat că ei au și suferit un prejudiciu moral,
ci, dimpotrivă, iar în cauză, deși reclamanții au solicitat
daune morale ei nu au propus și nu au administrat în cursul
judecății nicio probă care să le justifice și din care
să rezulte suferința lor morală.
Recurenta consideră
că, deși instanța de apel a redus daunele morale acordate
reclamanților, cuantumul acestora este, totuși, mare, atât în raport
cu suferința lor morală prezumată, cât și din punctul de vedere
al practicii judiciare uzuale, în materie, inclusiv a celei de la nivelul
Curții de Apel Alba Iulia.
Totodată, recurenta a
susținut că hotărârile recurate sunt greșite și cu
privire la obligarea SC C. Asig SA la plata de „dobânzi legale” întrucât, pe
de-o parte, prevederile contractului de asigurare de răspundere
civilă nu conțin referiri la plata de „dobândă legală”,
iar, pe de altă parte, redând textul dispozițiilor art. 36 alin. (1)
teza finală din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, arată
că este vorba despre o penalizare, și nu de „dobânda legală”.
Pentru aceste motive recurenta
a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate
și rejudecând pricina în fond, în principal, respingerea în tot a
acțiunii reclamanților ca nefondată, iar, în subsidiar,
diminuarea tuturor sumelor acordate reclamanților cu titlu de daune morale
de către instanța de apel, până la limita rezonabilă
aferentă suferinței reale a fiecăruia dintre ei,
înlăturarea dispoziției de obligare „la plata dobânzii legale”
și menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.
Prin notele rezumative depuse
la dosar intimații-reclamanți, răspunzând punctual criticilor
formulate, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat și
a fost respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea
greșită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a
fost argumentată corect. Analiza sau administrarea de probe în dovedirea
concretă a suferinței efective a fiecăruia dintre
reclamanți nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de
temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și
reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel
demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă
soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale
aplicabile speței.
Susținerile recurentei privind
cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate
pentru a putea fi analizată de instanța de recurs ci o chestiune de
apreciere a instanței de apel formată în baza materialului probator,
a practicii judiciare și în analiza respectării echilibrului între o
despăgubire integrală și echitabilă și
îmbogățirea fără just temei.
Critica privind aplicarea
greșită a dispozițiilor art. 36 alin. (1) teza finală din
Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule, norme puse în aplicare prin
Ordinul nr. 21 din 19 noiembrie 2009 al Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nu poate fi reținută.
Astfel, așa cum corect a
reținut și instanța de apel, sancțiunea penalizării
stabilită prin menționatele dispoziții legale nu exclude
aplicarea dobânzii legale. Penalitățile se aplică suplimentar
pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina asiguratorului
printr-o hotărâre judecătorească după primirea
hotărârii judecătorești.
Cu sublinierea că toate celelalte argumente vizează
netemeinicia, și nu nelegalitatea soluției din apel, față
de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost
respins ca nefondat.