ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3576/2018

HOTĂRÂRE
11.10.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3576/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Galați, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, la termenul de judecată din 10 ianuarie 2018, părțile legal citate nu s-au prezentat la strigarea pricinii și nu au solicitat judecata în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, la data de 22 februarie 2018, a declarat recurs recurentul-pârât A.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 2 martie 2018, sub nr. x/2015/a1, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 11 filtru.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a suspendat judecata recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 153 din 27 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Galați, întrucât la data de 10 ianuarie 2018 era internat în Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare CT.

De asemenea, recurentul-pârât a criticat Decizia civilă nr. 153 din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Galați, menționând că aceasta a fost pronunțată în condiții de nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a expus pe larg aspecte care nu au legătură cu cauza pendinte, prin care a reclamat relele tratamente la care a fost supus de conducerea Autorității Navale Constanța, unde s-a prezentat pentru emiterea unor documente maritime, precum și modalitatea de soluționare a unor dosare penale de către Parchetele de pe lângă Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați și Judecătoria Galați, susținând încălcarea unor drepturi garantate de Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

În condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., conform Rezoluției din 6 martie 2018 a completului de filtru nr. 11, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin raport s-a constatat că, deși încheierea din data de 10 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, este susceptibilă de recurs, susținerile formulate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., în acest caz sancțiunea fiind nulitatea recursului, conform prevederilor art. 489 alin. (2) din actul normativ menționat.

Prin rezoluția din 15 iunie 2018, completul de filtru nr. 11 a analizat conținutul raportului și, constatând că întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru formularea, în scris, a unor puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs rezultă că raportul a fost comunicat părților la data de 29 iunie 2018. Acestea nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 7 august 2018, completul de filtru nr. 11 a fixat termen de judecată în camera de consiliu pentru analiza admisibilității în principiu a recursului la data de 11 octombrie 2018.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul-pârât nu a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., republicat, și nici nu a arătat, ulterior, printr-un memoriu separat, care sunt criticile de nelegalitate formulate împotriva încheierii atacate.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, din conținutul cererii de recurs nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece, prin cererea de recurs recurentul-pârât a susținut nelegalitatea încheierii recurate fără a combate, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Având în vedere că recurentul-pârât nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3594/2018
Asupra cauzei de țață, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, (redirecționată administrativ de către Înalta Curte de Casație și Justiție), contesta
ÎCCJ 2018-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4580/2018
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 22.08.2016 sub nr. x/2016 contestatoarea S.C. A. S.A., a
ÎCCJ 2018-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4011/2018
07.2016 au formulat apel atât reclamantul, cât și pârâții. Prin decizia civilă nr. 1292 din 08.11.2017 Tribunalul Galați a respins apelurile formulate de reclamantul A. și de pârâții B., C., împotriva sentinței civile nr. 5690/2016 pronunța
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3560/2018
ar. De asemenea, la data de 6 iunie 2017 (data depunerii cererii la oficiul poștal), au formulat apel incident reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe. Prin Decizia civilă nr. 148 din 6 februarie 2018, Tribunalul Galați, secția I
ÎCCJ 2018-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3559/2018
admise. A compensat cheltuielile de judecată, până la concurența sumei de 1.050 RON și a dispus obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.050 RON către pârâtul-reclamant, reprezentând rest de cheltuieli de judecată după compensare. Î
Sursă