ÎCCJ, Decizia nr. 32/2019

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii promovat s-a susținut că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, privind participarea judecătorului care a soluționat o cauză la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație), în etapa admisibilității în principiu.

Examenul jurisprudenței la nivelul Secției penale și al completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materie A) La nivelul Secției penale s-au conturat două opinii 1.a) Într-o primă opinie s-a apreciat că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație). În argumentarea acestei opinii, respectiv a posibilității ca judecătorul care a participat la judecarea unei cauze să poată participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație), s-a susținut că judecătorul care a participat la judecarea cauzei nu este incompatibil să examineze cauza în etapa admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac promovate, întrucât acesta nu este învestit să se pronunțe asupra legalității propriei hotărâri, ci va verifica doar întrunirea condițiilor legale de exercitare a căii de atac. 2.a) Într-o altă opinie s-a statuat în sensul că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație). În argumentarea celei de-a doua opinii, respectiv a incompatibilității judecătorului care a participat la soluționarea unei cauze de a participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație), s-a reținut că judecătorul care a luat parte la judecarea unei cauze și a pronunțat decizia ce face obiectul unei căi extraordinare de atac nu poate lua parte la soluționarea admiterii în principiu a cauzei, întrucât judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de căi extraordinare de atac se află în situația de a-și evalua propria hotărâre, chiar și sub aspectul admisibilității în principiu, în art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală nefăcându-se vreo distincție cu privire la căile de atac, acestea putând fi căi de atac ordinare sau extraordinare. B. La nivelul completurilor de 5 judecători în materie penală 1.b) Practica anterioară a completurilor de 5 judecători în materie penală a fost în sensul că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestare în anulare, revizuire și recurs în casație), întrucât s-a apreciat că procedura admiterii în principiu a căii extraordinare de atac nu privește însăși judecarea fondului cauzei, judecătorul care a participat la soluționarea cauzei nefiind incompatibil la examinarea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, etapă prealabilă judecării căii extraordinare de atac (contestație în anulare, revizuire, recurs în casație). 2.b) Practica actuală este în sensul că în situația în care judecătorul care a luat parte la judecarea unei cauze și a pronunțat decizia ce face obiectul unei căi extraordinare de atac este în sensul înlocuirii acestuia în etapa examinării admisibilității în principiu a cauzei prin întocmirea de către magistratul-asistent a unui proces-verbal de înlocuire.

Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării În unanimitate, judecătorii din cadrul curților de apel Alba Iulia (inclusiv a instanțelor arondate), Constanța, Cluj, Pitești, Brașov, București (Secția I penală), Iași, Oradea, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, precum și judecătorii din cadrul tribunalelor Bacău, București (inclusiv judecătoriile arondate), Brașov (inclusiv judecătoriile arondate), Călărași (inclusiv Judecătoria Călărași, Oltenița și Lehliu-Gară), Covasna (inclusiv judecătoriile arondate), Ialomița, Giurgiu (inclusiv judecătoriile arondate), Teleorman (inclusiv judecătoriile arondate, respectiv judecătoriile Alexandria, Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle și Zimnicea), Galați (inclusiv judecătoriile Galați și Brăila), Tribunalul Vrancea și judecătoriile arondate au opinat în sensul că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu. În același sens este și opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel București, Secția a II-a penală, Tribunalului Ilfov (inclusiv judecătoriile arondate Cornetu și Bolintin-Vale) și al Tribunalului Bihor. În argumentarea acestei opinii s-a susținut că judecătorul care a luat parte la judecarea unei cauze și a pronunțat decizia ce face obiectul unei căi extraordinare de atac nu poate lua parte la soluționarea admiterii în principiu, întrucât judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de căi extraordinare de atac se află în situația de a-și evalua propria hotărâre, chiar și sub aspectul admisibilității în principiu, în art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală nefăcându-se vreo distincție cu privire la căile de atac, acestea putând fi căi de atac ordinare sau extraordinare. Această interdicție este de natură a garanta aparența de imparțialitate, mai exact percepția persoanelor implicate în procesul penal și a opiniei publice în general asupra imparțialității magistraților chemați să soluționeze o cauză. În opinia minoritară s-a apreciat că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație), în etapa admisibilității în principiu. În argumentarea acestei opinii s-a susținut că judecătorul care a participat la judecarea cauzei nu este incompatibil să examineze cauza în etapa admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac promovate, întrucât acesta nu este învestit să se pronunțe asupra legalității propriei hotărâri, nu face o judecată pe fondul cauzei, ci verifică doar întrunirea condițiilor legale de exercitare a căii de atac. Opinia majoritară a judecătorilor Secției penale din cadrul Curții de Apel Craiova este în sensul că motivul de incompatibilitate reglementat de art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală nu este incident în etapa verificării admisibilității în principiu a căii de atac extraordinare a contestației în anulare sau a revizuirii, iar argumentele reținute în acest sens se referă la faptul că în cazul procedurii de verificare a admisibilității în principiu a unei căi extraordinare de atac nu se examinează fondul cauzei, ci numai îndeplinirea formală a condițiilor de admisibilitate referitoare la: categoria persoanelor care au vocația procesuală de a exercita calea extraordinară de atac; termenul de introducere a cererii; instanța competentă; indicarea temeiului (cazul de contestație în anulare sau de revizuire) invocat în calea de atac și corespondența acestuia cu motivele prevăzute de lege pentru promovarea căii de atac respective. Totodată, s-a precizat că, în situația în care motivul invocat în calea extraordinară de atac este un motiv de reformare a hotărârii intrinsec rezolvării fondului cauzei, este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală și în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, fiind atașată Încheierea nr. 108 din 8 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.688/215/2018. În opinie minoritară s-a apreciat că participarea judecătorului Ia soluționarea cauzei în fond exclude posibilitatea acestuia de a lua parte la soluționarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, indiferent de natura acesteia și de stadiul procedurii, întrucât legiuitorul nu distinge cu privire la domeniul de aplicare a normei conținute de art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, fiind atașată Încheierea nr. 2 din 10 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.034/230/2017. Potrivit punctelor de vedere înaintate, judecătorul aflat în situația prevăzută de art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală a formulat declarație de abținere.

Dispoziții legale incidente Art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală "Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii". Art. 431 din Codul de procedură penală (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Art. 432 din Codul de procedură penală (1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. (2) În cazul în care prin contestația în anulare se invocă autoritatea de lucru judecat, judecarea contestației se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat. (3) Judecarea contestației în anulare nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. (4) Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Art. 440 din Codul de procedură penală (1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. (3) Dacă cererea de recurs în casație a fost retrasă, instanța ia act de retragere, prin încheiere. (4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație. (5) În cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de completele de 5 judecători, ca instanțe de apel, judecătorul care examinează admisibilitatea cererii de recurs în casație în condițiile prevăzute în alin. (1)-(4) trebuie să facă parte dintr-un complet de 5 judecători. Art. 459 din Codul de procedură penală (1) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, președintele dispunând atașarea dosarului cauzei. (2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu. (3) Instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4). (4) În cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire. (5) În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. (6) Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepție de la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanța va hotărî potrivit dispozițiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător. (7) Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție În opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că prima orientare jurisprudențială este soluția legală în materie, respectiv judecătorul care a participat la judecarea unei cauze poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu. Astfel, pornind de la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care recunosc oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, principiul ce se regăsește și în legislația națională în art. 8 din Codul de procedură penală, s-a arătat că legiuitorul a înțeles să instituie în art. 64 din același cod garanții care să asigure, în realizarea actului de justiție, imparțialitatea celor chemați să dezlege raportul juridic dedus judecății, imparțialitatea presupunând lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare membru al completului de judecată. Printre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, în alin. (3) se regăsește și ipoteza potrivit căreia judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii. În raport cu dispoziția legală menționată, chestiunea de drept supusă analizei vizează căile extraordinare de atac, respectiv etapa admisibilității în principiu (verificare - filtru), etapă în care nu are loc însăși soluționarea căii de atac extraordinare, ci numai îndeplinirea condițiilor de exercitare a acesteia. În acest context, în opinia Ministerului Public, problema eventualei lipse de imparțialitate în îndeplinirea funcțiilor judiciare este configurată de o ipoteză funcțională (obiectivă) - exercitarea de către aceeași persoană a unor funcții diferite în cadrul procesului. Pentru acest motiv și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că verificarea imparțialității într-o astfel de ipoteză impune o analiză (demers) obiectivă pentru a identifica dacă există fapte verificabile care să o pună la îndoială, analiză ce se realizează în raport cu circumstanțele cauzei/procedurii. Din această perspectivă, ținând seama de natura și întinderea controlului jurisdicțional implicat de etapa admisibilității în principiu a căilor extraordinare de atac, s-a constatat că, prin natura și conținutul ei specific, această procedură nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia, referitoare la formularea cererii în termen legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege și depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului menționat. Ca atare, în această ipoteză, Ministerul Public a apreciat că judecătorul nu se pronunță pe fondul cauzei, ci examinează cererea sub aspectul îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii extraordinare de atac, realizând o activitate procesuală de statuare în ceea ce privește exercitarea unui drept procesual și, implicit, soluționarea unei situații procesuale. Instanța europeană a apreciat că, chiar dacă membri ai formațiunii de judecată au participat la două proceduri în același dosar, de fiecare dată având a judeca motivarea și legalitatea unor hotărâri de fond, problemele puse în discuție în fiecare recurs în parte au fost diferite: în primul recurs ei au examinat legalitatea instrucțiunii, în cel de-al doilea legalitatea hotărârii de condamnare, dar niciodată ei nu au fost chemați să se pronunțe cu privire la temeinicia acuzațiilor formulate împotriva reclamantului. Sau, altfel spus, problemele supuse examinării de către magistrați în cadrul celui de-al doilea recurs au fost diferite de cele din primul recurs, ceea ce semnifică, dincolo de bănuielile de imparțialitate pe care le-ar fi putut avea reclamantul, că, în cauză, nu au existat rațiuni obiective care să le justifice. De altfel, instanța europeană a statuat în jurisprudența sa că nu este a priori incompatibil cu cerințele de imparțialitate faptul că același judecător este mai întâi implicat în completul care ia o decizie pe fondul cauzei și apoi în cel care examinează admisibilitatea unui recurs împotriva acestei decizii. Așadar, nu poate fi vorba de lipsă de imparțialitate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare în cazul în care judecătorul pronunță decizii pur formale și procedurale în alte etape ale procedurii.

Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admiterii în principiu.

Jurisprudența Curții Constituționale a României La nivelul Curții Constituționale a României nu a fost identificată jurisprudența relevantă în materie.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Nu există decizii relevante în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul recursului în interesul legii.

Raportul asupra recursului în interesul legii Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării și care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală este admisibilă, concluzionând că "în interpretarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație)".

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: 10.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 471 din Codul de procedură penală: (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești. Art. 472 din Codul de procedură penală, sub aspectul condițiilor de admisibilitate, stabilește că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale sus-citate, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. În cerere sunt indicate cele două orientări jurisprudențiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită. De asemenea, analizând jurisprudența atașată actului de sesizare, care relevă soluționarea în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive a problemei de drept care face obiectul judecății, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală. Pentru considerentele prezentate, recursul în interesul legii este admisibil. 10.2. Pe fondul recursului în interesul legii În structura tipică a procesului penal, în actuala codificare, distingem patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale. Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia în care își desfășoară activitatea o anumită categorie de organe judiciare în îndeplinirea atribuțiilor ce se înscriu în funcția lor procesuală și după epuizarea cărora pot fi date anumite soluții privind cauza penală. În cadrul organelor judiciare penale, fiecărei categorii de organe i-a fost conferită, prin lege, o anumită funcție procesuală, astfel că vom distinge funcția procesuală de desfășurare a urmăririi penale, funcția procesuală de desfășurare a camerei preliminare, funcția desfășurării judecării cauzelor penale și funcția punerii în executare a hotărârilor judecătorești penale. În partea specială a Codului de procedură penală, legiuitorul a consacrat titlul III, cu denumirea marginală "Judecata", celei de-a treia faze a procesului penal. În cadrul acestui titlu, cap. II reglementează judecata în primă instanță, cap. III este dedicat apelului, iar cap. V căilor extraordinare de atac, cu mențiunea că primele trei secțiuni ale acestui din urmă capitol sunt dedicate contestației în anulare, recursului în casație și revizuirii. În privința acestor trei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut etapa admiterii în principiu, reglementările fiind menționate supra la pct. 4. Prin dispozițiile art. 64 din Codul de procedură penală au fost reglementate cazurile de incompatibilitate a judecătorului, alin. (3) prevăzând că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii. În aceste condiții, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "aceleiași cauze într-o cale de atac", fără a distinge între calea ordinară a apelului și căile extraordinare de atac, nu se poate susține că acestea din urmă au fost excluse, pe cale de interpretare, din sfera incompatibilității. Chiar dacă în etapa admiterii în principiu, prin natura și conținutul ei specific, se verifică doar întrunirea condițiilor de exercitare a căii extraordinare de atac referitoare la caracterul definitiv al hotărârii penale ce face obiectul căii extraordinare de atac, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a o exercita, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susținerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură penală și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar, nu se poate susține că această etapă nu se circumscrie unei judecăți, câtă vreme dispozițiile care reglementează etapa admiterii în principiu pentru fiecare dintre aceste căi extraordinare de atac sunt cuprinse în Partea specială a Codului de procedură penală, titlul III - Judecata. Faptul că și în etapa admiterii în principiu are loc o judecată a fost reținut și de Curtea Constituțională a României în paragraful 16 al Deciziei nr. 542/2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță "fără citarea părților" este neconstituțională. Astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că "Referitor la activitatea procesuală desfășurată de instanță în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, Curtea constată că instanța examinează cererea sub aspectul îndeplinirii condițiilor de folosire a acestei căi extraordinare de atac, realizând o activitate procesuală de statuare în ceea ce privește exercitarea unui drept procesual și, implicit, soluționarea unei situații procesuale, ceea ce înseamnă că este vorba de o judecată și că sunt incidente prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora «părțile au dreptul la un proces echitabil [...]»". De altfel, chiar dacă nu în materie penală, ci în materie civilă, legiuitorul, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, a modificat art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută, textul de lege prevăzând că "Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs". Este de menționat faptul că soluția legislativă menționată în alineatul precedent este diferită celei din codificarea procesual civilă anterioară care, prin art. 24 alin. 1, prevedea că "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare" și pe tărâmul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. II din 15 ianuarie 2007 în recurs în interesul legii, în sensul că "Judecătorul care soluționează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare", observându-se faptul că, în textul de lege precitat, căile extraordinare de atac în materie civilă erau excluse explicit din sfera de incidență a acestui caz de incompatibilitate. În considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și va stabili că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație).