Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83706)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83706) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Strămutarea judecării cauzei de la un tribunal sau de la o judecătorie. Legea nr. 2/2013. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Incompatibilitatea și strămutarea. Strămutarea Indice alfabetic: Drept procesual penal - strămutarea judecării cauzei de la un tribunal sau de la o judecătorie C. proc. pen., art. 55 - art. 61 Legea nr. 2/2013, art. II alin. (2) În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 2/2013, competența de soluționare a cererilor de strămutare a judecării cauzei de la un tribunal sau de la o judecătorie, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, revine curții de apel în a cărei circumscripție se află tribunalul ori judecătoria, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererile de strămutare a judecării cauzei de la un tribunal sau de la o judecătorie, adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, se trimit curții de apel competente, prin sentință definitivă. I.C.C.J., Secția penală, sentința nr. 864 din 8 octombrie 2013 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 septembrie 2013, petentul I.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul unui dosar al Judecătoriei Pucioasa, cu termen de judecată la 2 octombrie 2013, invocând calitatea deținută de către intimatul G.A, precum și unele dușmănii locale.

Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la data formulării cererii de strămutare erau incidente dispozițiile prevăzute în art. I pct. 4-9 din Legea nr. 2/ 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziții prin care a fost modificat textul art. 55 și art. 56 C. proc. pen. Acest aspect rezultă din textul art. II alin. (2) al aceluiași act normativ, care prevede că „dispozițiile referitoare la strămutare (…) se aplică numai cererilor de strămutare (…) cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi”, adică după data de 15 februarie 2013. Or, potrivii prevederilor modificate ale art. 55 alin. (1) C. proc.

pen., „Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. (…)” De asemenea, textul modificat al art. 56 C. proc.

pen. dispune că „cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente și trebuie motivată. (…).” Prin urmare, cu referire la cererile de strămutare a cauzelor penale de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie, noile dispoziții procedurale stabilesc competența de soluționare în favoarea curții de apel în a cărei circumscripție se află judecătoria sau, după caz, tribunalul respectiv. Față de considerentele expuse, reținând că, la data formulării cererii, cauza a cărei strămutare se solicită se afla pe rolul Judecătoriei Pucioasa, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (1) și art. 56 C. proc. pen. raportat la art. II alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a dispus trimiterea cererii formulată de petentul I.C.

prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul unui dosar al Judecătoriei Pucioasa la Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare, prin sentință definitivă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 septembrie 2013, petentul I.C.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formeaz
ÎCCJ 2013-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă la data de 11 aprilie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data
ÎCCJ 2013-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În bază lucrărilor din dosar, constată urmmoarele: Prin cererea transmisă la data de 22 martie 2013 data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de
ÎCCJ 2013-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 martie 2013, petiționarul S.A.C. a solicitat str
ÎCCJ 2013-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă la data de 21 martie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă