ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea transmisă la data de 21 martie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 25 martie 2013,
petentul C.D.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului
nr. 8556/62/2012 al Tribunalului Brașov.
Față de modificările C. proc. pen. aduse
prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ. publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013 și în raport de data introducerii
cererii de strămutare, respectiv 25 martie 2013, se constată că, potrivit normelor
ce reglementează competența în materie (art. 55 C. proc. pen.), cererea se soluționează
de curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află tribunalul pe rolul
căruia a fost înregistrat dosarul a cărui strămutare s-a solicitat.
Astfel fiind, Înalta Curte urmează a dispune
trimiterea cererii de strămutare, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel
Brașov, pentru următoarele motive:
În
temeiul art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea
unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de
apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie
din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa,
în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor
cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare
a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul
al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau
grefierii instanței.”
Având în vedere prevederile art. 78 din
Constituția României și dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen
pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse C. proc. pen.,
acestea devin aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului
se constată că cererea formulată de petentul C.D.S. a fost transmisă la data de
21 martie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția penală, la data de 25 martie 2013, dată la care dispozițiile
art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013,
erau în vigoare.
Față de aceste considerente, Înalta
Curte constată că nu este competentă să soluționeze cererea de strămutare formulată
de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Tribunalului Brașov și, în raport
de prevederile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 2/2013, va trimite cererea de strămutare, spre competentă soluționare,
la Curtea de Apel Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Trimite cererea formulată de petentul C.D.S.
prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului
nr. 8556/62/2012 al Tribunalului Brașov la Curtea de Apel Brașov.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8
aprilie 2013.