ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 189/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 189/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 433 din 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1926 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare.
Prin încheierea din 14 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14 ianuarie 2020, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 28 ianuarie 2020.
La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."
Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părților.
Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 14 mai 2019, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 14 noiembrie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
În raport de considerentele reținute, având în vedere că au trecut mai mult de 6 luni de la data suspendării judecății pricinii și că, în această perioadă, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare și actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu, potrivit art. 416 alin. (3) teza I C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate perimată contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 433 din 26 februarie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.