ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 154/25.09.2018, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 din C. pen., și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, toate în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinței penale nr. 3159/2012 a Judecătoriei Timișoara, definitivă la data de 13.11.2012 prin nerecurare.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen.

S-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 17.08.2012 la 02.11.2012 și de la 15.02.2018 la 25.09.2018.

În temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 112 lit. b) și f) din C. pen., s-a dispus confiscarea unor bunuri enumerate în dispozitivul hotărârii, iar în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus ca drogurile confiscate să fie distruse, cu păstrarea de contraprobe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 497 din 26.06.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 154/25.09.2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul penal nr. x/2018, a desființat sentința penală atacată sub aspectul modalității de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului și, rejudecând, a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 8 ani și 2 luni închisoare, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, a micșorat cuantumul pedepselor principale și a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 4 luni și 40 zile închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurilor preventive privative de libertate de la data de 17.08.2012 la data de 02.11.2012 și de la data de 15.02.2018 la data de 09.04.2019.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a încetat de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 84/09.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2018, iar celelalte dispoziții care nu contraveneau au fost menținute.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A. care, în perioada iunie 2017 - februarie 2018, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea punerii în circulație, a oferit și a vândut droguri de mare risc (MDMA) pe raza județului Hunedoara, cu prețul de 50 sau 70 de RON/comprimat, mai multor consumatori (audiați în calitate de martori): B. - în patru rânduri, C. - în două rânduri, D. - în zece rânduri, E. - în patru rânduri, F. - o dată, dar și martorului cu identitate protejată "G." - în trei rânduri și care, în data de 15 februarie 2018, a deținut în vederea consumului propriu, fără drept, cantitatea de 0,62 grame de Cannabis (drog de risc) și cantitatea de 0,39 grame fragmente de comprimat care conțin MDMA (drog de mare risc), droguri descoperite asupra inculpatului și în autoturismul aparținând acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) (24 de acte materiale), și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 din C. pen.

În ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat, criticat în apel de către inculpatul A., s-a reținut că faptele acestuia au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, constituind al doilea termen al recidivei conform art. 41 din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) din C. pen.

În concret, s-a reținut că inculpatul apelant A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin Sentința penală nr. 3159/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul penal nr. x/2012, definitivă prin nerecurare la data de 14.11.2012, cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru infracțiunea de tâlhărie în forma tentativei, prev. și ped. de art. 20 din C. pen. 1969 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b), alin. (21) lit. a) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c) din C. pen. 1969, termen de supraveghere care se calculează potrivit dispozițiilor art. 862 din C. pen. 1969 raportat la art. 82 alin. (3) din C. pen. 1969, respectiv de la data de 14.11.2012, urmând a expira la data de 14.11.2017, neexistând nicio dispoziție legală care să prevadă că din durata termenului de încercare se deduc măsurile preventive privative de libertate, cum de altfel nu a fost indicată nici de apărare.

Astfel, s-a reținut că actele materiale ce intră în conținutul infracțiunilor continuate de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, au săvârșite de inculpat în perioada iunie 2017 - februarie 2018, din declarațiile martorilor audiați în cauză și a colaboratorului investigator sub acoperire rezultând cu certitudine perioada în care inculpatul a întreprins acte de oferire, vânzare, astfel încât actul material care determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este dat de primul act material în care se consideră întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, așa cum s-a statuat în practica judiciară (a se vedea Decizia de îndrumare nr. 1/1987 a fostului Tribunal Suprem), iar acesta a fost descoperit înainte de împlinirea termenului de încercare (14.11.2017).

Totodată, s-a reținut că din Buletinul de analiză nr. x/24.04.2019, emis de ANSVSA-IISPV, reiese că probele puse la dispoziția acestei instituții, ridicate de către autoritățile judiciare și sigilate pentru expertizare, relevă fără echivoc existența substanței active 3,4-Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanță care face parte din tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În consecință, față de reținerea în încadrarea juridică dată faptelor a dispozițiilor legale referitoare la recidiva postcondamnatorie și având în vedere la aplicarea tratamentului sancționator dispozițiile tranzitorii prev. de art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, dispoziții ce reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale în cazul succesiunii de legi penale în timp intervenite până la judecarea definitivă a unei cauze ce are ca obiect săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere stabilit ca urmare a aplicării unei pedepse rămase definitive potrivit legii anterioare, s-a dat eficiență dispozițiilor prev. la art. 96 alin. (4) din C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 3159/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul penal nr. x/2012, definitivă prin nerecurare la data de 14.11.2012, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin decizia pendinte, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani 4 luni și 40 zile închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 497 din 26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în mod eronat, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în sarcina sa starea de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinței penale nr. 3159/2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2012, definitivă la data de 14.11.2012 prin nerecurare.

În concret, recurentul A. a învederat că prin Sentința penală nr. 3159/2012 a Judecătoriei Timișoara a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, dispunându-se, totodată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de 5 ani.

Arătând că a fost sub incidența măsurilor preventive o perioadă de 2 luni și 16 zile, recurentul a susținut că, în opinia sa, termenul de încercare a început să curgă la data de 14.11.2012 și s-a împlinit la data de 29.08.2017, întrucât perioada în care s-a aflat în stare de arest preventiv "a fost comutată din pedeapsa aplicată în condițiile art. 88 alin. (1) din C. pen. 1969".

Prin urmare, având în vedere că faptele pentru care a fost condamnat prin decizia recurată au fost descoperite la data de 17.10.2017, a susținut că în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 96 alin. (4) din C. pen., cu consecința revocării beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere și dispunerea executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 3159/2012 a Judecătoriei Timișoara, rezultând o pedeapsă principală totală de executat de 6 ani, 4 luni și 40 de zile închisoare.

De asemenea, recurentul a criticat și situația de fapt reținută de către instanțele de condamnare din perspectiva celor 24 de acte materiale ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, arătând că, în concret, doar comprimatele ce au făcut obiectul celor trei tranzacții din 17.10.2017, 19.12.2018 și, respectiv, 31.01.2018 au fost expertizate, motiv pentru care "există un dubiu veritabil în ceea ce privește susținerea că activitatea infracțională reținută în sarcina sa a demarat anterior datei de 17.10.2017, când a avut loc prima cumpărare autorizată".

În concluzie, a arătat că, în opinia sa, "în lipsa dovedirii în mod cert a împrejurării că activitatea infracțională a demarat anterior datei de 17.10.2017, în cauză nu poate fi reținută (...) starea de recidivă".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.10.2019.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată constatând că, formal, criticile privind greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie se circumscriu cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chiar dacă recurentul nu a indicat în mod expres niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv în ședința din data de 07 februarie 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Totodată, se reține faptul că, în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței sale nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, și în ipoteza greșitei rețineri a stării de recidivă, atunci când primul termen al acesteia era reprezentat de o condamnare pentru infracțiuni comise în timpul minorității (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 278/RC/2016, www.x.ro) ori în cea a aplicării greșite a dispozițiilor art. 43 din C. pen. privitoare la pedeapsa în caz de recidivă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 124/RC/2015, www.x.ro).

Aceasta deoarece, în procesul penal, pedeapsa nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea cerințelor normative proprii unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente plasează regimul sancționator și, implicit, pedeapsa aplicată în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței de casație.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată că recurentul a fost condamnat, în speță, la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni și 40 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) (24 de acte materiale), și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 din C. pen.

Faptele comise de condamnatul A. au fost săvârșite în termenul de încercare de 5 ani, pe durata căruia s-a suspendat sub supraveghere, în condițiile prevăzute de art. 861 și urm. din C. pen. din 1969, executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie în forma tentativei, prev. și ped. de art. 20 din C. pen. din 1969 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b), alin. (21) lit. a) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c) din C. pen. din 1969, prin Sentința penală nr. 3159/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul penal nr. x/2012, definitivă prin nerecurare la data de 14.11.2012.

Pentru clarificarea regimului juridic al revocării suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse aplicate pentru o infracțiune comisă și judecată sub imperiul C. pen. anterior sunt relevante dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen., până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare".

Interpretând aceste dispoziții în contextul aplicării art. 5 din C. pen., Înalta Curte, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat, prin Decizia nr. 11/2016 (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 468/23.06.2016) că "(..) în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit C. pen. anterior, a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 din C. pen. anterior și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) din C. pen..".

Deși decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunțată în contextul incidenței C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă, iar nu ca lege sub imperiul căreia s-a săvârșit infracțiunea ce ar putea atrage revocarea, dezlegarea de principiu dată prin această decizie este aplicabilă a fortiori și în această ultimă ipoteză.

Astfel, potrivit art. 96 alin. (4) din noul C. pen., "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.".

Se remarcă, astfel, că motivele recurentului vizând reținerea greșită a stării de recidivă postcondamnatorie s-ar circumscrie sintagmei "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", caz de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în măsura în care Înalta Curte ar aprecia că s-a aplicat un regim sancționator eronat, context în care și pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat recurentul ar putea fi apreciată ca fiind în alte limite decât cele legale.

În concret, se reține că recurentul critică, în esență, faptul că instanțele de condamnare nu au dedus din durata termenului de supraveghere de 5 ani dispus prin Sentința penală nr. 3159/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, perioada de 2 luni și 16 zile în care acesta s-a aflat sub incidența măsurilor preventive dispuse în Dosarul nr. x/2012.

Față de critica recurentului, se reține că atât prima instanță, cât și instanța de apel au analizat termenul de încercare, constatând în mod corect că măsura preventivă nu are efecte asupra duratei acestuia care se calculează conform art. 862 alin. (2) din C. pen. 1969 rap. la art. 82 alin. (3) din C. pen. 1969, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 88 alin. (1) teza I din C. pen. din 1969, cu denumirea marginală "Computarea reținerii și a arestării preventive", "Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.". Această reglementare a fost preluată tale quale și în noua reglementare, regăsindu-se în dispozițiile art. 72 alin. (1) teza I din noul C. pen.

Prin urmare, computarea măsurilor preventive operează exclusiv asupra pedepsei, nicidecum asupra termenului de încercare, neexistând nicio dispoziție legală în sens contrar.

Interpretarea acestei dispoziții în sensul dorit de către recurent, ar reprezenta o adăugare la lege și, implicit, o încălcare a principiului legalității.

Ca atare, termenul de supraveghere a început să curgă la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 3159/02.11.2012, respectiv la data de 14.11.2012 și urma să se împlinească la data de 13.11.2017.

Se constată că faptele reținute, cu titlu definitiv de către instanțele de condamnare în sarcina recurentului A. constau, în esență, în aceea că în perioada iunie 2017- februarie 2018, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, condamnatul a deținut în vederea punerii în circulație, a oferit și a vândut droguri de mare risc (MDMA) pe raza județului Hunedoara, cu prețul de 50 sau 70 de RON/comprimat, mai multor consumatori (audiați în calitate de martori): B. - în patru rânduri, C. - în două rânduri, D. - în zece rânduri, E. - în patru rânduri, F. - o dată, dar și martorului cu identitate protejată "G." - în trei rânduri, iar în data de 15 februarie 2018, a deținut în vederea consumului propriu, fără drept, cantitatea de 0,62 grame de Cannabis (drog de risc) și cantitatea de 0,39 grame fragmente de comprimat care conțin MDMA (drog de mare risc), droguri descoperite asupra inculpatului și în autoturismul aparținând acestuia.

Se reține astfel că infracțiunile care au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2018 au fost săvârșite și descoperite înainte de împlinirea termenului de supraveghere care a fost dispus față de recurent prin Sentința penală nr. 3159/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, astfel încât, instanțele de condamnare în mod legal au valorificat dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen. la stabilirea pedepsei finale aplicabile și a cadrului legal în care poate fi sancționat recurentul.

Relativ la criticile condamnatului referitoare la natura substanțelor traficate, în sensul că nu există probe că substanțele comercializate ar fi substanțe care cad sub incidența Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în ceea ce privește 21 din cele 24 de acte materiale reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, se reține că acestea privesc temeinicia soluției de condamnare a căror analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat.

Or, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazului de casare în raport de care cererea de recurs în casație a fost declarată admisibilă. În cauză, instanța de apel a apreciat, pe baza evaluării materialului probator administrat în cauză, printre altele, că recurentul A., în perioada iunie 2017 - februarie 2018, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea punerii în circulație, a oferit și a vândut droguri de mare risc (MDMA) pe raza județului Hunedoara, mai multor consumatori (audiați în calitate de martori), săvârșind astfel 24 de acte materiale care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1), iar acest aspect nu poate fi analizat în calea extraordinară a recursului în casație care verifică doar aspectele de nelegalitate invocate de părți sau de procuror și care se circumscriu strict cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 497 din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 497 din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2020.

GGC - GV