ÎCCJ, decizie (scj.ro #83945)

Desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei. Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale. Competență Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Incompatibilitatea și strămutarea. Strămutarea judecării cauzei penale Indice alfabetic: Drept procesual penal - desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei - prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale C. proc. pen., art. 61 1 , art. 155 În conformitate cu dispozițiile art. 61 1 C. proc. pen., procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță nu operează, prin urmare, anterior emiterii rechizitoriului. În consecință, competența de a soluționa propunerea de prelungire a duratei arestării în cursul urmăririi penale aparține, conform art. 155 alin. (2) C. proc. pen., instanței căreia i-ar reveni c ompetența să judece cauza în fond sau instanței corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a desemnat o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 4189 din 23 noiembrie 2010 Prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba și, în temeiul art. 155 și urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații A.F., prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, și P.T., ofițer, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 noiembrie 2010 până la 24 decembrie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat încheierea nr. 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia și a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 29 de zile.

Ulterior luării măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, prin ordonanța, respectiv, rezoluția nr. 92/P/2010 din datele de 8 noiembrie 2010 și 9 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de aceștia, după cum urmează: - inculpatul A.F., pentru săvârșirea, în condițiile concursului real, a infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); fals în declarații prevăzută în art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (4 fapte); - inculpatul P.T., pentru săvârșirea, în condițiile concursului real, a infracțiunilor de: complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 26 raportat la art. 288 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); complicitate la infracțiunea de uz de fals prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că: Inculpatul A.F.

în complicitate cu inculpatul P.T. au schimbat în dosarul penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe lângă judecătorie declarația olografă a numitului B.R. și declarația olografă a martorului L.A., prim-procurorul aplicând ștampila parchetului pe declarațiile plăsmuite. Inculpatul A.F., în mod abuziv, a procedat la soluționarea dosarului penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe lângă judecătorie, în numele magistratului procuror F.L. care avea repartizat dosarul spre soluționare și care se afla în concediu de odihnă la momentul desfășurării activității infracționale de către inculpați, aplicând la numele procurorului semnătura sa și cu semnul „/” - pentru. În înscrisurile intitulate „Declarații de avere”, magistratul procuror A.F.

a menționat în mod nereal la capitolul bunuri mobile că deține în anii 2006, 2007 și 2008 un autovehicul dobândit în sistem leasing V., iar în cursul anului 2009 a declarat în mod nereal că este utilizatorul unui autovehicul marca A. achiziționat tot în sistem leasing, în condițiile în care aceste autovehicule au făcut obiectul unor contracte de leasing între societatea comercială A. și societatea comercială I., autovehicule reprezentând obiect al infracțiunii de luare de mită reținute în sarcina inculpatului A.F. și a infracțiunii de dare de mită reținută în sarcina învinuitului C.I.

Prin ordonanța nr. 92/P/2010 din 19 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetării penale față de inculpatul A.F., reținându-se că: În calitatea sa de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, în condițiile în care pe rolul acestui parchet existau mai multe dosare penale privind pe numitul B.R., a primit de la Centrul Teritorial de Perfecționare Profesională sume de bani pentru proiectul „W.” finanțat comunitar, faptă care ar putea constitui infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 comisă de către A.F. și infracțiunea de dare de mită prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 comisă de către numitul B.M., reprezentant legal al Centrului Teritorial de Perfecționare Profesională și tatăl numitului B.R.

La data de 30 septembrie 2010, în contextul discuțiilor purtate de inculpatul A.F. cu numitul V.M., magistratul procuror i-a indicat acestuia poziția procesuală și conținutul declarațiilor pe care să le dea în fața organelor de poliție, astfel încât V.M. să fie pus la adăpost de consecințele legii penale, în condițiile în care acesta din urmă era cercetat pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita admisă de lege, faptă care constituie infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 C. pen.

În cursul anului 2010, A.F., în calitatea de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, a soluționat în mod nejustificat și abuziv, în numele procurorilor subordonați, un număr de 100 dosare penale; actele de finalizare a cercetărilor aveau semnăturile contrafăcute de A.F., fie prin imitare, fie prin semnarea în numele procurorului menționat în act, fapte care constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. și infracțiunea de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În argumentarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, Direcția Națională Anticorupție a arătat că, pe de-o parte, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, iar pe de altă parte, că investigațiile efectuate au condus la descoperirea faptelor noi arătate mai sus și în legătură cu care există presupunerea că au fost săvârșite de către inculpați.

S-a susținut că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată de pericolul social concret deosebit de ridicat al activității infracționale reținute în sarcina celor doi, având în vedere calitățile lor profesionale, numărul faptelor cercetate, consecințele acestora asupra actului de justiție. S-a arătat că, în cauză, pentru lămurirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor participanților, se impune a mai fi efectuate următoarele acte de urmărire penală: - audieri de martori, atât pentru lămurirea tuturor circumstanțelor comiterii infracțiunilor pentru care A.F. și P.T. au fost deja inculpați, cât și cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus extinderea cercetărilor penale; - confruntarea inculpatului P.T.

cu învinuiții C.S. și C.M.; - întocmirea raportului de expertiză a scrisului dispus cu privire la infracțiunile de fals reținute în sarcina învinuiților C.S. și C.M. și care sunt legate de activitatea infracțională a inculpaților A.F. și P.T.; - reaudierea inculpaților; - prezentarea materialului de urmărire penală și emiterea actului de finalizare a urmăririi penale. S-a apreciat că, în cauză, fiind vorba de un magistrat și un ofițer acuzați de fapte de corupție, controlul continuu și limitarea contactului inculpaților cu alte persoane poate fi esențial în a evita ascunderea probelor și influențarea martorilor, cu atât mai mult cu cât, până în prezent, s-a probat că aceștia aveau strânse legături cu persoane implicate în activitățile frauduloase și care au fost audiate în acest sens în faza de urmărire penală.

În raport de argumentele expuse, instanța de fond a constatat că în cauză sunt întrunite exigențele art. 155 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. pen. S-a arătat că, în legătură cu faptele pentru care s-a început urmărirea penală la data de 9 noiembrie 2010, există indicii puternice de vinovăție a inculpaților, susținute de declarațiile martorilor, a învinuiților C.S. și C.M. și de recunoașterea parțială a acestora. Cauza în curs de desfășurare este complexă, implicând efectuarea a numeroase acte de urmărire penală. Din rațiuni de economie și utilitate procedurală, prelungirea măsurii arestării preventive se dovedește justificată și necesară administrării acestora. Măsura se dovedește necesară și oportună și prin prisma naturii acuzațiilor aduse, calității inculpaților, urmărilor produse cu grave implicații în actul de justiție.

Curtea de apel a arătat că, la nivelul actual al investigațiilor, plasarea inculpaților în detenție pe o perioadă de încă 30 de zile este justificată de rațiuni plauzibile legate de eventuala perturbare a mersului anchetei. În situația infracțiunilor de corupție, controlul continuu și limitarea contactului direct al inculpatului cu alte persoane poate fi esențial în a evita ascunderea probelor și, mai important, influențarea martorilor. Curtea de apel a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică nu poate fi disociat de pericolul social al faptelor ce formează obiectul acuzațiilor și nici privit individual. Acuzațiile grave de corupție aduse unor persoane cu funcții și responsabilități importante a creat o stare de nesiguranță, de incertitudine în rândul opiniei publice care constată că actul de justiție este negociat, iar reprezentanți înalți ai instituțiilor statului sunt implicați în influențarea acestuia.

Curtea de apel a constatat că imperativele realizării unei protecții reale a ordinii de drept justifică prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, lăsarea în libertate a acestora neputând fi supusă în acest moment unor garanții suficiente care să asigure derularea în condiții optime a urmăririi penale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații A.F. și P.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-un prim motiv comun de recurs, s-a susținut că instanța competentă să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventivă este Curtea de Apel Constanța, întrucât prin încheierea din 17 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea procurorului și a desemnat această instanță pentru judecarea cauzei, ceea ce înseamnă că acesteia îi revine competența, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, de a se pronunța și asupra propunerii de prelungire a arestării preventive.

Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a criticat de către ambii inculpați netemeinicia hotărârii atacate, susținându-se că nu s-a arătat în ce constă pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării lor în libertate, astfel că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Alba Iulia este instanța competentă să soluționeze propunerea de prelungire a arestării preventive în cauza de față. În conformitate cu dispozițiile art. 61 1 C. proc.

pen., procurorul care efectuează urmărirea penală în cauza cu privire la inculpații A.F. și P.T. a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. Strămutarea cauzei la Curtea de Apel Constanța, astfel cum a dispus instanța supremă, va opera efectiv doar din acest moment și nicicum înaintea emiterii actului de trimitere în judecată. Cum potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen.

prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului poate fi dispusă de instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond sau de instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, rezultă că în mod legal Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată cu propunerea de prelungire și a dispus întemeiat asupra acesteia. Pentru a admite propunerea procurorului și a dispune prelungirea arestării preventive, instanța de fond a făcut o atentă examinare a cerințelor art. 136, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 155 alin. (1) C. proc.

pen., arătând în mod temeinic și convingător motivele pertinente și suficiente care impun continuarea privării de libertate a inculpaților. S-a constatat existența indiciilor temeinice de vinovăție care fac rezonabilă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați și s-a analizat impactul acuzațiilor aduse acestora pentru comiterea de infracțiuni de corupție asupra opiniei publice. Curtea de apel a învederat că acuzațiile grave aduse unui prim-procuror care a condus o unitate locală a parchetului și unui ofițer sunt de natură să decredibilizeze în conștiința socială încrederea în instituțiile statului, în corectitudinea și obiectivitatea actului de justiție.

Posibilitatea influențării, a negocierii actului de justiție determină o stare de nesiguranță în rândul membrilor comunității, iar lăsarea în libertate a persoanelor acuzate de comiterea unor astfel de fapte nu ar face decât să accentueze o asemenea stare și să inducă sau să potențeze reacția de neîncredere în eficiența sistemului judiciar. Tot astfel, instanța a arătat necesitatea menținerii în detenție a inculpaților, dată fiind nevoia de a asigura derularea în condiții optime a urmăririi penale, eliminarea posibilităților de influențare a instrucției penale, amploarea activităților pe care le implică ancheta procurorului. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.