ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2014

HOTĂRÂRE
04.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 3466/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 09 decembrie 2014, petenta Primăria Comunei Pietroasele a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., înlocuirea amenzii contravenționale aplicate acesteia cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin sentința civilă nr. 3826 din 18 martie 2015, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, județul Galați, reținând dispozițiile art. 39

1

din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și faptul că în circumscripția acestei instanțe a fost săvârșită contravenția.

Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 6532 din 24 iunie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Buzău, reținând incidența art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și faptul că, în speță, intimata are domiciliul în comuna Pietroasele, județul Buzău, care se află în circumscripția Judecătoriei Buzău.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatei A. cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Față de obiectul acțiunii, competența de soluționare a acesteia se stabilește potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificat prin art. I din O.G. nr. 17 din 26 august 2014, conform căruia

„(3) În cazul in care contravenientul persoana fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Astfel, în mod corect a reținut Judecătoria Galați că, pentru stabilirea instanței competente în astfel de litigii, se are în vedere domiciliul contravenientului persoană fizică, care nu a achitat amenda, acțiunea fiind promovată de unitatea administrativ teritorială în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul.

Având în vedere că intimata A. are domiciliul în comuna Pietroasele, județul Buzău, în circumscripția Judecătoriei Buzău, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Stabilește în favoarea Judecătoriei Buzău competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de petenta Primăria Comunei Pietroasele în contradictoriu cu intimata A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-04
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2015
Decizia nr. 3466/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B
ÎCCJ 2016-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 694/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului,
ÎCCJ 2015-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2015
Decizia nr. 3701/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului la data de 23.01.2015 sub Dosar nr. x/248
ÎCCJ 2015-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2754/2015
Decizia nr. 2754/2015 Circumstanțele cauzei Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului la data de 23 ianuarie 2015 sub Dosarul nr. x/248/2015, petenta Orașul Întorsura Buzăului a solicitat în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2015-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2015
Decizia nr. 4028/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 82 din 19.03.2015, Judecătoria Întorsura Buzăului a admis excepția necompetenței te
Sursă