ÎCCJ, decizie (scj.ro #83749)

Non bis in idem . Autoritate de lucru judecat Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Indice alfabetic: Drept procesual penal - non bis in idem - autoritate de lucru judecat C. proc.

pen., art. 10 În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C-491/07 Turanský , principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într‑un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.

În consecință, instanța română nu poate dispune încetarea procesului penal, pentru existența autorității de lucru judecat, în aplicarea principiului non bis in idem , dacă procedura penală intentată împotriva inculpatului într-un stat membru al Uniunii Europene nu a fost închisă definitiv, potrivit dreptului național al acestui stat, ci numai provizoriu. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 162 din 23 ianuarie 2012 Prin sentința nr. 48 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția penală s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, condamnarea inculpatului R.M.

la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, iar în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul detenției. S-a admis acțiunea civilă promovată de părțile civile și a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 2.000 de euro către partea civilă M.V.; 2.000 de euro către partea civilă B.C.; 1.000 de euro către partea civilă Z.D.; 2.000 de euro către partea civilă M.G.; 2.000 de euro către partea civilă B.G.; 2.000 de euro către partea civilă R.C.; 2.000 de euro către partea civilă N.F.

din care 1.000 de euro reprezintă daune materiale și 1.000 euro reprezintă daune morale; 3.000 de euro către partea civilă R.S.; 2.000 de euro către partea civilă M.P. S-a luat act că persoana vătămată R.N. nu a participat în proces în calitate de parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 14 pronunțată de Tribunalul Olt la data de 14 aprilie 2008. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 45D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt, a fost trimis în judecată inculpatul R.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. În fapt, s-a reținut că în luna septembrie 2005, inculpatul R.M., prin intermediul martorului R.P., a luat legătură cu părțile vătămate, precum și cu martorul R.N., persoane cărora le-a oferit locuri de muncă la cules de măsline în Spania, urmând să fie plătite cu suma de 4 euro pentru fiecare lădiță de măsline recoltată, media pe zi fiind de 20 - 25 lădițe. Martorul R.P. le-a comunicat persoanelor interesate să meargă în Spania că inculpatul le va asigura cazarea într-o casă tip vilă unde vor avea apă, gaze și energie electrică, transportul urmând să fie asigurat de inculpatul R.M. căruia îi vor restitui contravaloarea în sumă de 500 de euro.

Acceptând condițiile oferite, persoanele vătămate s-au îmbarcat în autoturisme trimise de inculpatul R.M. de la Alexandria și au mers în Spania, unde au ajuns la data de 19 septembrie 2005, în localitatea Aznalcollar situată la circa 15 km de Sevilia, fiind preluate de inculpat, transportate la o casă a acestuia și cazate într-o singură cameră. La data de 25 septembrie 2005, inculpatul R.M. a mutat părțile vătămate într-o livadă amplasată la 30 - 40 km de localitatea unde erau cazați inițial pentru a lucra la cules de măsline și le-a obligat să doarmă sub cerul liber, fără a avea apă, energie electrică și condiții minime de igienă și întreținere, fiind obligate, de asemenea, să muncească 12 ore pe zi, timp de 6 zile pe săptămână.

În anumite perioade locuiau în casa inculpatului, însă, și în aceste condiții erau nevoite să locuiască într-un număr foarte mare într-o singură cameră și să doarmă pe saltele pe jos, plătind lumina, apa și gazele pentru timpul cât stăteau în casa respectivă. Inculpatul a determinat părțile vătămate să cumpere cu suma de 2.000 euro un microbuz cu ajutorul căruia să le transporte de la casa acestuia la locul de muncă, părțile vătămate acceptând această situație. Părțile vătămate au fost obligate să culeagă măsline pentru a umple nu lădițe mici așa cum li s-a spus la plecarea din țară, ci lăzi care se umpleau foarte greu și pentru care era necesară depunerea unui efort substanțial, iar banii pentru munca prestată erau însușiți de inculpat, acesta fiind cel care intermedia cu proprietarul spaniol al plantației sumele ce trebuiau plătite pentru lăzile umplute.

Inculpatul le-a dat sume de bani derizorii pentru necesități stringente, respectiv pentru a telefona în țară sau pentru a-și cumpăra mâncare și țigări, iar toate așa-zisele datorii ale muncitorilor față de acesta erau consemnate în evidențe ținute într-un un caiet. Inculpatul le aducea persoanelor vătămate mâncare expirată pe care magazinele din orașul din apropiere o aruncau la tomberoane, fără însă a le solicita bani pentru aceasta. Văzând că nu le sunt asigurate condițiile de trai și de igienă promise și că banii aferenți muncii prestate erau încasați de inculpat, persoanele vătămate Z.D. și N.F. au fugit de pe plantația de măsline reușind să scape și să se întoarcă în țară, după ce au mers pe jos timp de două săptămâni aproximativ 500 de km.

Această situație de fapt a fost confirmată și de martora B.M., sora părții vătămate M.P., care a declarat că în luna septembrie 2005 fratele său a plecat în Spania și, discutând telefonic cu acesta, a aflat că nu erau respectate condițiile de muncă promise de inculpatul R.M., că locuia sub cerul liber, nu avea condiții de igienă și hrană și era obligat să muncească de dimineața până seara, banii fiind încasați de inculpat, ceea ce l-a determinat pe acesta să fugă din colonia în care stătea și să se întoarcă în România. De asemenea, M.G. și M.P. au reușit să fugă de pe plantație, prima dată fiind urmăriți și prinși de inculpat, iar a doua oară mergând pe jos 180 de km, până la o stație PECO, unde au anunțat organele de poliție.

Inculpatul supraveghea permanent muncitorii și îi amenința că dacă nu vor munci în condițiile impuse de acesta „nu vor mai vedea România”, iar în situația în care persoanele vătămate nu ar fi fost de acord cu cele impuse nu ar fi avut bani să se întoarcă în țară pentru că sumele încasate pentru munca prestată de aceștia erau însușite de inculpat. S-a constatat că fapta inculpatului R.M. de a fi recrutat, transportat și cazat părțile vătămate, prin înșelăciune, într-o colonie pe o plantație de măsline în localitatea Aznalcollar din Spania, în scopul exploatării acestora, persoanele vătămate fiind induse în eroare cu privire la condițiile de trai, igienă, muncă și plată a muncii prestate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Deși în cauză această infracțiune privește mai mulți subiecți pasivi, nu s-a impus reținerea unei pluralități unei infracțiuni sub forma concursului reglementat în art. 33 C. pen. și nici a unei infracțiuni unice, continuate, în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. Procedând la o analiză completă, pe baza elementelor de fapt expuse, a condițiilor de loc și de timp în care s-au comis faptele la care se referă dispozițiile art. 12 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că a existat o singură rezoluție infracțională, chiar dacă aceasta privea mai mulți subiecți pasivi ai infracțiunii, existând o singură acțiune desfășurată în realizarea aceleași rezoluții pentru fiecare din modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii.

Împotriva sentinței Tribunalului Olt a declarat apel inculpatul R.M., solicitând, între altele, recunoașterea hotărârii judecătorești străine pronunțată de Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor (Spania) și, în consecință, încetarea procesului penal pentru autoritate de lucru judecat, consecutiv aplicării principiului non bis in idem . Prin decizia nr. 10 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului R.M., a desființat în parte sentința nr. 48 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt, Secția penală. A înlăturat dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., privind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.M.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă în prezenta cauză la data de 14 aprilie 2008, prin încheierea nr. 14 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt. În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004, art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării în procedura executării mandatului european de arestare emis în baza mandatului de arestare nr. 14 din 14 aprilie 2008 al Tribunalului Olt, de la data de 6 septembrie 2009 la 16 octombrie 2009. S-a dispus ca plata despăgubirilor civile către părțile civile să se efectueze în lei la cursul Băncii Naționale a României la momentul plății efective, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare spaniole, invocată în apărare de apelantul-inculpat drept o cauză de încetare a procesului penal, în virtutea principiului non bis in idem , consacrat prin art. 114 1 din Legea nr. 302/2004, s-a reținut: În raport cu dispozițiile acestui text de lege, o persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale de urmărire sau judecată într-un stat al Uniunii Europene, dacă împotriva sa s-a pronunțat, într-un alt stat membru, o hotărâre definitivă cu privire la aceeași faptă, fie în sensul condamnării - iar în acest caz numai dacă hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii satului care a pronunțat condamnarea, fie în sensul achitării definitive.

Or, pentru stabilirea semnificației sintagmei „hotărâre definitivă”, în raport cu reglementările juridice distincte din statele membre ale Uniunii Europene, fiecare stat aplicând dreptul național în jurisdicția penală, trebuie reținute interpretările date de Curtea Europeană de Justiție în această materie, în raport cu stadiul procedurii în discuție: urmărire penală fără trimitere în judecată, trimitere în judecată și soluționare prin decizie judiciară adoptată de un tribunal competent (C-367/05; C-491/07; C-261/09). În speță, s-a reținut că față de inculpatul R.M. s-a declanșat în Spania o procedură penală, în anul 2005, instrumentată de Tribunalul de Instrucție din Sanlucar La Mayor, în dosarul nr. 1701/2005, în baza denunțurilor formulate de cetățenii români M.G.

și M.P., împotriva cetățenilor români R.M. și A.C. și a cetățeanului spaniol M.J., pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor. Această cauză a fost finalizată prin hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 adoptată de Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor, dispunându-se încheierea provizorie a cauzei, în privința cetățeanului R.M.

reținându-se că „inconsecvența versiunilor (faptelor) declarate de denunțători fac ca numita diligență (cercetare/urmărire penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în ceea ce privește faptul delictiv imputat.” În aceste condiții, s-a reținut că în privința acestei decizii a autorităților spaniole a fost aplicabilă interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea C-491/07 Turansky, conform căreia „principiul ne bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.” În acest sens - procedura penală din Spania nu a fost încheiată definitiv -, în argumentarea soluției de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis în cauză de Tribunalul Olt, prin sentința judecătorească din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală nr. 3 din Madrid, s-a reținut că „pentru faptele pentru care este acuzat R.M.

dosarul rămâne deschis în Spania (dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării, având în vedere faptul că persoana solicitată s-a opus predării și continuarea, în Spania, pentru aceleași fapte, a procedurii penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe perioadă provizorie.” Față de acestea, soluția de respingere a cererii de recunoaștere a hotărârii străine, formulată de apelantul-inculpat, a fost întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 116 din aceeași lege. Împotriva deciziei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs peste termen inculpatul R.M.

În motivare a susținut că în cauză își găsește aplicabilitatea principiul non bis in idem , întrucât pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa de către Tribunalul Olt s-a pronunțat și Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor (Spania) prin hotărârea din 28 iulie 2008, solicitând ca urmare recunoașterea hotărârii penale străine și încetarea procesului penal, întrucât există autoritate de lucru judecat. Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului R.M.

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Principiul non bis in idem este prevăzut expres într-o serie de convenții și tratate internaționale (art. 9 din Convenția europeană de extrădare, Capitolul 3 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenția de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem , Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului), precum și în legislația internă. Potrivit dispozițiilor art. 114 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunțat condamnarea.

Dispozițiile legale enunțate au fost adoptate pentru punerea în practică a Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen, în aplicarea principiului non bis in idem . În Legea nr. 302/2004, principiul non bis in idem este prevăzut și în art. 10, conform căruia cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeași sau aceleași fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancțiune pentru aceeași faptă. Articolul 6 din Tratatul Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Articolul 50 din Cartă prevede că nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că principiul non bis in idem nu poate fi aplicat cu privire la o decizie a autorităților judiciare dintr-un stat membru care declară închiderea unui caz după ce procurorul a decis încetarea urmăririi penale pentru că proceduri similare au fost inițiate într-un alt stat membru împotriva aceluiași inculpat și pentru aceleași fapte, fără pronunțarea unei hotărâri în fond cu privire la prezentul caz (CEJ Cauza C-469/03).

De asemenea, principiul nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea în fond a cauzei cu care a fost sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat (CEJ Cauza C-491/07). Totodată, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în fața ambelor instanțe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce privește coincidența faptelor, aceasta trebuie înțeleasă ca un ansamblu nediferențiat de circumstanțe, independent de încadrarea lor juridică.

În recurs, inculpatul R.M. susține că principiul non bis in idem îi este aplicabil, întrucât a fost supus urmăririi penale în Spania pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanța națională, solicitând recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor, cu consecința încetării procesului penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat. În cauza dedusă judecății, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt din 22 aprilie 2008 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în raport cu 12 părți vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S.

și C.F. În fapt, s-a reținut că inculpatul a recrutat prin înșelăciune și transportat în Spania părțile vătămate, de unde au fost preluate, cazate și folosite la munci agricole pe mai multe plantații, pe o perioadă de 2 luni (septembrie - noiembrie 2005), inculpatul însușindu-și contravaloarea muncii prestate de părțile vătămate. Pentru realizarea scopului urmărit - exploatarea părților vătămate - inculpatul le-a creat acestora o stare de dependență, reținând actele de identitate și remițându-le sume infime (între 1 și 10 euro), insuficiente pentru a le permite revenirea în țară, în același timp supraveghind părțile vătămate, inclusiv în timpul convorbirilor telefonice ale acestora.

Totodată, s-a reținut că părțile vătămate au fost supuse unui regim de viață degradant, locuind în condiții improprii (sub cerul liber, fără acces la apă curentă ori grupuri sanitare), hrana fiind asigurată de către inculpat contra cost, din alimente expirate, preluate din deșeurile aruncate de magazinele din localitate. Aceeași situație de fapt a fost reținută și de prima instanță și, constatând că vinovăția inculpatului a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului R.M. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a dispus condamnarea acestuia la 5 ani închisoare. În anul 2005, față de inculpatul R.M., autoritățile judiciare spaniole au declanșat în Spania o procedură penală instrumentată de Tribunalul de Instrucție din Sanlucar La Mayor în dosarul nr. 1701/2005, pe baza denunțurilor formulate de M.G.

și M.P. împotriva inculpatului R.M., C.A. și a cetățeanului spaniol M.J. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor. Prin hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 a Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor s-a dispus închiderea provizorie a cauzei în ceea ce-l privește pe R.M., reținându-se că „inconsecvența versiunilor declarate” de cei doi denunțători M.G. și M.P. „fac ca numita diligență (cercetare/urmărire penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în ceea ce privește faptul delictiv imputat.” Prin sentința din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală nr. 3 din Madrid s-a reținut în considerente că pentru faptele pentru care este acuzat R.M.

dosarul rămâne deschis în Spania (dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării, având în vedere că persoana solicitată - R.M. - s-a opus predării și continuarea în Spania, pentru aceleași fapte, a procedurii penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe perioadă provizorie. Prin urmare, raportând cele enunțate la speța dedusă judecății se constată că inculpatului R.M. nu îi este aplicabilă regula non bis in idem , întrucât prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor nu s-a dispus definitiv achitarea sau condamnarea inculpatului pentru traficul de persoane a 12 părți vătămate în Spania în perioada septembrie - noiembrie 2005, ci numai o închidere provizorie a cauzei privind pe același inculpat referitoare la numai două părți vătămate M.G.

și M.P. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor. După cum s-a menționat și în hotărârea Curții Penale Centrale nr. 3 din Madrid, dosarul privindu-l pe R.M. a rămas deschis în Spania, urmând a continua procedura penală intentată împotriva acestuia pentru aceleași fapte, procedură în prezent clasată pe perioadă provizorie. Așadar, prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor nu a fost stinsă definitiv acțiunea penală pornită împotriva inculpatului R.M. în Spania și nu constituie un impediment pentru o nouă urmărire penală pentru aceleași fapte, așa cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în cauza Turansky C-491/07. Pe de altă parte, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem este necesar ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în fața ambelor instanțe, coincidența faptelor presupunând un ansamblu nediferențiat de circumstanțe.

Or, în speță, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor inculpatului din cadrul celor două proceduri, de vreme ce în fața autorităților judiciare spaniole faptele inculpatului R.M. se referă la două părți vătămate M.G. și M.P., în cuprinsul hotărârii nefiind menționată nicio dată a comiterii infracțiunilor, iar hotărârea de condamnare a inculpatului R.M. pentru trafic de persoane dispusă prin sentința penală nr. 48 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Olt se referă la 12 părți vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. și C.F. - săvârșită în perioada septembrie - noiembrie 2005. Concluzionând, instanța de apel a apreciat corect că soluția de respingere a cererii de recunoaștere a hotărârii străine formulată de inculpatul R.M.

este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 116 din același act normativ, principiul non bis in idem nefiind aplicabil în cauză. Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori. Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 10 se regăsesc în art. 8, dispozițiile art. 18 se regăsesc în art. 15, dispozițiile art. 114 1 se regăsesc în art. 129, dispozițiile art. 116 se regăsesc în art. 131, iar dispozițiile art. 119 se regăsesc în art. 134.