ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2015

Obiectul cauzei; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 septembrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de ministrul transporturilor, până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond; Prin sentința nr. 3696 din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat, în privința reclamantului, executarea Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducere și a instructorilor auto - aprobate prin Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de ministrul transporturilor, publicat în M. Of. al României, Partea I nr. 267 bis din 13 mai 2013 până la pronunțarea instanței de fond. Totodată, a respins cererea de suspendare în privința celorlalte anexe ale Ordinului nr. 733/2013, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs; Împotriva sentinței civile nr. 3696 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâtul B., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate iar, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului Transporturilor nr. 733/2013, ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-a precizat că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes, deoarece Ordinul nr. 733/2013 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ care produce efecte erga omnes, respectiv se referă la toate persoanele aflate sub incidența sa. Recurentul a arătat că instanța de fond nu numai că nu a indicat în mod corect temeiurile de drept care au stat la baza fundamentării soluției dispuse, dar a adus argumente care vizează oportunitatea impunerii unor condiții de autorizare fără a analiza deloc legalitatea actului administrativ contestat. Astfel, instanța de fond face vorbire de legalitatea măsurilor dispuse prin ordin și nu de legalitatea ordinului, analizând autorizarea instructorilor auto din perspectiva noilor condiții impuse de ordin, iar nu din perspectiva actelor normative pe care reclamantul pretinde că le încalcă ordinul contestat. Referitor la existența unei pagube iminente, recurentul a susținut că reclamantul s-a mulțumit doar să facă afirmația că în eventualitatea în care nu va fi autorizat, va fi pus în imposibilitate de a profesa, fără a aduce dovezi în acest sens.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinării formulate de intimat, având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes pentru considerentele următoare. Prin sentința atacată, instanța de fond a suspendat, în privința reclamantului, executarea Anexei nr 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducîtori auto și a instructorilor auto - aprobată prin Ordinul ministrului Transporturilor nr. 733/2013 până la pronunțarea instanței de fond, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin raportul întocmit în cauză s-a menționat incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, respectiv încetarea de drept a măsurii suspendării executării parțiale a Ordinului ministrului Transporturilor nr. 733/2013, ca urmare a faptului că până în prezent reclamantul nu a formulat cerere în anularea Ordinului nr. 733/2013. Astfel, Înalta Curte reține că teza a II-a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a reglementat obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate. În urma consultării sistemului informatic Ecris, s-a constată că pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu există înregistrat un dosar care să aibă ca obiect anularea Ordinului ministrului Transporturilor nr. 733/2013 și ca reclamant pe A. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că încetarea de drept a suspendării executării, dispusă prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București, ce formează obiectul prezentului recurs, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate în cauză. Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia. În speță, se constată că recurentul nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, atât timp cât suspendarea executării Anexei nr 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducîtori auto și a instructorilor auto - aprobată prin Ordinul ministrului Transporturilor nr. 733/2013, dispusă prin sentința atacată, a încetat de drept, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.