ÎCCJ, decizie (scj.ro #85575)

Achitare. Lipsa unui element constitutiv al infracțiunii. Inexistența faptei. Trafic de influență Primirea unor foloase, dar nu pentru a determina un funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, ci într-un scop licit, constituie temei pentru achitare în baza art.10 alin.1 lit.d C.proc.pen., din lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, iar nu în temeiul art.10 alin.1 lit.a, pentru inexistența faptei, de vreme ce fapta, primirea de foloase, există în materialitatea ei, dar nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Decizia Completului de 9 judecători nr.1 din 7 ianuarie 2002 Inculpatul I.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art.257 C.pen., reținându-se că, în februarie 1997, a pretins și primit un calculator de la S.M., promițându-i în schimb că va uza de influența ce o avea asupra primarului pentru a-l determina să-i aprobe un spațiu comercial.

Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr.157 din 22 septembrie 1997, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a C.proc.pen., considerând că fapta nu există. S-a motivat că din probele administrate rezultă că demersul inculpatului pentru aprobarea spațiului comercial solicitat de S.V. s-a făcut în limita atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de consilier municipal și că nu există legătură între acel demers și primirea calculatorului, acesta fiindu-i dat cu titlu de împrumut și că din nici o probă nu rezultă că inculpatul s-ar fi prevalat că ar avea influență asupra primarului. Curtea de Apel Bacău, investită cu judecarea apelului declarat de procuror, în urma strămutării cauzei, a admis apelul prin decizia penală nr.6 din 15 ianuarie 1999 și a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea menționată.

Recursul inculpatului a fost admis prin decizia nr.2986 din 27 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală, a fost casată decizia instanței de apel și s-a menținut sentința prin care s-a dispus achitarea inculpatului. Ultima decizie a fost atacată cu recurs în anulare, cu motivarea că aprecierea corectă a probelor administrate impune concluzia că soluția de achitare a inculpatului este consecința unei grave erori de fapt. Această critică nu este fondată. Din examinarea probelor administrate în cauză nu se poate reține că inculpatul a primit calculatorul de la S.V. în schimbul exercitării de către acesta de influențe asupra primarului, pentru a-l determina să aprobe spațiul comercial solicitat de acesta.

Ca urmare, se impune a se constata că inculpatul a primit calculatorul cu titlu de împrumut, așa cum au reținut prima instanță și instanța de recurs, iar nu în schimbul promisiunii că va interveni pentru acordarea spațiului comercial solicitat. Dar, acceptarea dovedită a calculatorului, chiar cu titlu de împrumut, nu justifică soluția primei instanțe, menținută de instanța de recurs ca urmare a casării deciziei de condamnare pronunțată în apel, de achitare pentru motivul că fapta imputată nu există. În adevăr, obținerea calculatorului în astfel de condiții, chiar dacă nu constituie infracțiunea de trafic de influență, deoarece lipsește intenția infracțională ce caracterizează latura subiectivă a infracțiunii prevăzute în art.257 C.pen., impune concluzia că, totuși, fapta există, dar nu întrunește, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale unei infracțiuni, fiind incidente prevederile art.10 alin.1 lit.d C.proc.pen.

În consecință, achitarea inculpatului în temeiul art.10 alin.1 lit.a C.proc.pen. fiind greșită, recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile pronunțate în cauză și s-a schimbat temeiul achitării în sensul considerentelor ce preced.