ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1194/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 15 mai 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Brănești la plata sumei de 318.000 RON (reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 30 martie 1998 - 13 iulie 2011 a imobilului teren în suprafață de 36.666 mp, situat în localitatea Brănești).

Prin sentința civilă nr. 583 din 26 iunie 2012, Tribunalul Ilfov, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2012, la data de 10 iulie 2012.

Prin sentința civilă nr. 1381 din 11 februarie 2014, Judecătoria Cornetu, secția civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 8043 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei 11 mai 2009-13 iulie 2011; a respins acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei 30 martie1998-10 mai 2009, ca prescrisă; a obligat-o pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu expert și a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamantul A., cât și pârâta Comisia locală de fond funciar Brănești.

Prin decizia civilă nr. 2394 din 06 octombrie 2015, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția netimbrării apelului formulat de apelantul - reclamant A., a anulat apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1318 din 11 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, ca netimbrat; a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă Comisia locală de fond funciar Brănești împotriva aceleeași sentințe, ca neîntemeiat, și a respins cererea formulată de apelanta - pârâtă privind obligarea apelantului - reclamant la plata taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia locală de fond funciar Brănești.

Prin decizia civilă nr. 214 din data de 02 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis recursul împotriva deciziei civile nr. 2394 din 06 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost casată decizia civilă recurată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 29 martie 2016, sub numărul de dosar nr. x/2012*.

Prin decizia nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Brănești împotriva sentinței civile nr. 1318 din 11 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentința apelata în sensul că a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei 11 mai 2009 -13 iulie 2011 și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâta a sumei de 597 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel și recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 17 aprilie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.:

Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Înalta Curte reține că în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 15 mai 2012, prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în C. proc. civ. de la 1865, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În cauză, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în faza procesuală a apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă "ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Totodată, conform prevederilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabilește competența Secțiilor I civilă, a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, iar în cazul altor hotărâri numai în cazurile prevăzute de lege.

Din aceste dispoziții legale rezultă că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar; totodată, organizarea ierarhică a instanțelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar și din cele ale art. 1-4 din C. proc. civ.

Din interpretarea sistematică și logică a textelor legale menționate și a principiilor dreptului procesual civil și ale organizării judiciare, rezultă fără echivoc că, în speță, competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în calea de atac a apelului aparține curții de apel în a cărei circumscripție se află Tribunalul Ilfov.

Față de considerentele mai sus arătate și de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2018.