ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3345/2018

Prin sentința nr. 615 din 24 iunie 2016 Judecătoria Brezoi a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a constatat că părțile au dobândit, sub durata căsătoriei lor, prin contribuție egală de 1/2 fiecare, bunurile mobile menționate în dispozitiv; a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la bunurile sus-menționate, prin atribuirea în natură către pârât; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, suma de 3085 RON, cu titlu de sultă egalizatoare, reprezentând cota - parte de 1/2 a acesteia din bunurile mobile respective, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 76.170 RON, reprezentând 1/2 din dreptul de creanță pretins de reclamantă, reprezentând îmbunătățirile efectuate la imobilul din Călimănești, și spălătorie; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; a încuviințat un onorariu definitiv în cuantum de 1800 RON solicitat de expertul C., din care a constatat că reclamanta a achitat onorariul provizoriu în cuantum de 500 RON, astfel că, a obligat reclamanta la plata sumei de 1300 RON onorariu expert și pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1990 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 375/A din 29 martie 2018 Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis apelul pârâtului împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 66.090 RON reprezentând 1/2 din dreptul de creanță pretins de reclamantă reprezentând îmbunătățiri efectuate la imobilul din jud. Vâlcea și la spălătorie; a menținut în rest sentința; a obligat intimata la plata, către apelant, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3302,4 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. înregistrat la Tribunalul Vâlcea la data de 03.07.2018.

Prin adresa din 16.07.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16.07.2018.

Prin rezoluția din 18.07.2018, s-a fixat termen la 03.10.2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriei, fiind deci fără relevanță criteriul valoric, pentru a se pune în vreun fel problema incidenței deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Distinct de chestiunea admisibilității căii de atac, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"

Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Pitești, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 375/A din 29 martie 2018 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.10.2018.