ÎCCJ, Decizia nr. 20/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 20/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra apelului de
față;
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 514 din 29 mai 2014,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul
nr. 273/1/2014 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului împotriva
rezoluției nr. 615/P din 15 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Împotriva acestei
sentințe, petentul a formulat cerere de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul
acestei instanțe la data de 28 ianuarie 2015.
Împotriva acestei
sentințe, apelantul petent a formulat cerere de apel.
Cu ocazia
dezbaterilor, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, inadmisibilitatea
căii de atac exercitată de apelant.
Examinând excepția
inadmisibilității căii de atac declarate, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație
și Justiție reține următoarele:
Potrivit art. 129 din
Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile
interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile
legii".
Așadar, posibilitatea
provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată
prin însăși legea fundamentală.
Din economia textului
menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile
premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate
de lege.
Legea procesual
penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a
asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri
judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea
oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
Or, recunoașterea
unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o
încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare
ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Înalta Curte, secția
penală, a soluționat plângerea petentului T.C.A. împotriva rezoluțiilor
procurorului de netrimitere în judecată prin Sentința penală nr. 514 din 29 mai
2014, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform
dispozițiilor exprese ale art. 341 alin. (8) C. proc. pen.
Prin urmare, apelul
declarat de petentul T.C.A. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat
împotriva unei hotărâri nesusceptibilă a fi supusă căilor ordinare de atac.
Or, recunoașterea
unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual
penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest
motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele
ce preced, constatând că în cauză, petentul T.C.A. a declarat apel împotriva
unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac,
în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a
raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al
Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul
declarat de petent împotriva deciziei atacate.
Văzând dispozițiile
art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de
judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca
inadmisibil, apelul declarat de petentul T.C.A. împotriva Sentinței penale nr.
514 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în Dosarul nr. 273/1/2014.
Obligă apelantul la
plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 09 februarie 2015.
Procesat
de GGC - NN