ÎCCJ, Decizia nr. 20/2015

Asupra apelului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 514 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 273/1/2014 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 615/P din 15 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat cerere de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 ianuarie 2015. Împotriva acestei sentințe, apelantul petent a formulat cerere de apel. Cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, inadmisibilitatea căii de atac exercitată de apelant.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Înalta Curte, secția penală, a soluționat plângerea petentului T.C.A. împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată prin Sentința penală nr. 514 din 29 mai 2014, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiilor exprese ale art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Prin urmare, apelul declarat de petentul T.C.A. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibilă a fi supusă căilor ordinare de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul T.C.A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent împotriva deciziei atacate. Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul T.C.A. împotriva Sentinței penale nr. 514 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 273/1/2014. Obligă apelantul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 februarie 2015. Procesat de GGC - NN