ÎCCJ, decizie (scj.ro #81738)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81738) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligarea titularului

cererii de chemare în garanție la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

persoana chemată în garanție, în situația respingerii acestei cereri ca

urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

părții care a formulat cererea.

Cuprins pe materii :

Drept

procesual civil. Judecata. Cheltuieli de judecată.

Index alfabetic :

cheltuieli de judecată

-

culpă procesuală

-

cerere de chemare în garanție

Cod procedură civilă, art. 274

La baza

obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală,

astfel că din momentul în care se angajează un raport procesual, prin chemarea

în garanție a unor persoane, titularul acestei cereri creează posibilitatea să

fie chemate în judecată persoane străine de proces, care au fost puse în

situația de a face cheltuieli nedatorate, așa că, fiind în culpă, titularul

cererii de chemare în garanție trebuie să plătească acele cheltuieli, iar

faptul că cererea nu a fost soluționată în fond, ci pe excepție, nu poate să

justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată.

Pentru

a nu fi în culpă procesuală, titularul cererii de chemare în garanție ar fi

trebuit să renunțe la cererea formulată în acest sens. Or, acceptând judecarea

cererii și pierderea procesului în raport cu chemata în garanție, riscul

acestei situații trebuie să fie suportat de titularul cererii care, prin

comportarea sa, o obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.

Dispozițiile

art. 274 C.proc.civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a o menționa

in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin

atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă

în timpul și cu ocazia purtării procesului.

Secția I civilă, decizia

nr. 1659 din  8 martie 2012

Prin

sentința civilă nr. 622/C din 10.05.2010, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-au

respins ca nefondate excepțiile: necompetenței materiale și teritoriale, a

prematurității acțiunii, a tardivității cererii de chemare în garanție, a

nulității cererii de chemare în garanție, a lipsei calității procesual active a

S.C. C. S.R.L. și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție; s-a admis

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și s-a

respins contestația față de aceasta pe excepție; s-a respins ca nefondată, cererea

de chemare în garanție a AVAS București și SIF M. formulată de S.C. C. S.R.L.;

s-a admis contestația formulată de reclamanta P.C. în contradictoriu cu

Primarul municipiului Neamț și s-a anulat dispoziția nr. 596/2009, obligând

pârâtul să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Piatra-Neamț, compus din 310 m.p. și construcții (casă în suprafață de 125 m.p., beci de piatră, grajd cu fânar, bucătărie în suprafață de 15 m.p. și garduri).

Totodată a fost

obligat pârâtul să identifice unitatea deținătoare a terenului în suprafață de 493,52 m.p. și să-i comunice reclamantei datele sale de identificare.

A fost obligată

S.C. C. S.R.L. să plătească chematei în garanție SIF Moldova suma de 1.566 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța

a reținut că prin contestația înregistrată sub nr. 1294/103/2009,

contestatoarea P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului

Piatra-Neamț, anularea dispoziției emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001

și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul situat în Piatra-Neamț.

La data de 02.09.2009,

față de datele comunicate de Primăria Piatra-Neamț privind deținătorul unei

părți din imobilul notificat, contestatoarea a solicitat introducerea în cauză

în calitate de pârâtă a SC C. SRL.

La data de 23.11.2009,

pârâta SC C. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a AVAS și a S.I.F. M.

SA, părți în contractele de vânzare-cumpărare prin care s-a realizat

privatizarea integrală a SC C. SA.

Instanța a reținut că

prin notificarea nr. 96/2002, comunicată pârâtului prin intermediul Biroului

Executorului Judecătoresc C.C., contestatoarea a solicitat, în condițiile art.

21 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești

pentru imobilul compus din teren în suprafață de 1.607,04 m.p. și construcțiile

aflate pe acesta la data exproprierii prin Decretul nr. 164/1967, situat în

Piatra-Neamț.

Notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 596/2009 emisă de Primarul

municipiului Piatra-Neamț, reținându-se că

nu au fost depuse acte doveditoare sau

declarație notarială din care să rezulte descrierea construcțiilor revendicate,

iar datele cu privire la terenul notificat sunt contradictorii: în notificare

sunt solicitați 1.607,04 m.p.; din istoricul fiscal reiese că în perioada

1966-1975 figurează P.C. cu 768 m.p.; în anexa la Decretul de expropriere nr. 164/1967, la poziția 33, figurează autorii contestatoarei cu 130 m.p., iar suprafața identificată pe ridicările topo din 1929 conform actului de proprietate este

de 803,52 m.p..

Imobilul notificat, în

suprafață de 803,52 m.p., conform concluziilor raportului de expertiză

topografică, a fost dobândit de contestatoare și soțul ei P.G. (decedat la data

de 27.05.1981), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

2061/1937 de Notariatul de Stat Județean Neamț, cu toate clădirile aflate pe

el. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului și deținerea lui până

la preluarea în proprietatea statului sunt confirmate și de mențiunile din

rolul fiscal, unde în perioada 1966-1975, la adresa din Piatra-Neamț, str.

R., figurează P.G. și C. cu suprafața de 768 m.p. și clădiri cu valoarea de asigurare de 20.406 lei.

Preluarea imobilului de

către stat s-a realizat în anul 1967, prin

Decretul de expropriere nr. 164 în a cărui

anexă, la poziția 26(33), este evidențiat imobilul, compus din teren în

suprafață de 130 m.p., proprietatea lui P.G. și P.E. Potrivit declarației

autentificate sub nr. 1334/2005 de Biroul Notarului Public S.G., pentru

suprafața expropriată s-au încasat despăgubiri de 12.000 lei.

Deși, în decretul

menționat este trecută doar suprafața de 130 m.p., din evidențele fiscale pe aceeași perioadă cei doi soți figurează cu o suprafață mai mare de teren, 768 m.p., și construcții, nerezultând că parte din teren ar fi ieșit din proprietatea acestora (în

rolul fiscal nu este evidențiată o atare înstrăinare), iar în prezent, terenul

este ocupat de clădiri noi aparținând unor societăți comerciale și de B-dul D.

Astfel, potrivit

expertizei topo, din suprafața de 803,52 m.p., 493,52 m.p. sunt ocupați de construcțiile și curtea interioară (prin care se face aprovizionarea și accesul

în clădire) a unor societăți comerciale, iar 310 m.p. sunt ocupați de B-dul D., domeniu public al municipiului Piatra-Neamț.

Rezultă astfel că din

proprietatea contestatoarei și a soțului ei a fost preluat, în fapt, de către

stat întregul imobil compus din teren în suprafață de 803,52 m.p. și construcțiile ridicate pe el, respectiv:

casă de locuit din lemn, acoperită cu tablă, în suprafață de 125 m.p., compusă din 5 camere, beci de piatră dedesubt, grajd pentru animale cu fânar deasupra;

bucătărie de vară în suprafață de 15 m.p., edificată în 1957; garduri care

delimitau proprietatea pe trei laturi din lemn, iar pe o latură din plasă de

sârmă, potrivit declarației contestatoarei.

Un element în plus

pentru evaluarea construcțiilor îl constituie valorarea de asigurare menționată

în registrul fiscal, respectiv 20.406 lei în perioada 1966-1975.

În raport de situația de

fapt expusă, instanța a reținut, prin prisma condițiilor reglementate de Legea

nr. 10/2001, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, în sensul art. 4 alin. (2) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001;

imobilul

notificat a fost proprietatea sa și a soțului ei; preluarea de către stat a

fost abuzivă.

În mod nelegal a fost

respinsă notificarea, în condițiile în care toate condițiile prevăzute de Legea

nr. 10/2001 sunt îndeplinite în cauză și dovedite de contestatoare.

Întrucât, construcțiile

au fost demolate, iar terenul expropriat este în totalitate ocupat de

construcții noi și de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

În raport de situația

actuală a imobilului evidențiată prin raportul de expertiză, numai parte din

teren este deținut de unitatea administrativ teritorială, respectiv 310 m.p., astfel că numai pentru această suprafață și pentru construcțiile demolate poate fi obligat

primarul să acorde reclamantei prin dispoziție motivată măsuri reparatorii prin

echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu alte

bunuri sau servicii sau despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005. Pentru diferența de 493,52 m.p. teren, în temeiul art. 28 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, primarul este obligat să identifice unitatea deținătoare

și să comunice reclamantei elementele de identificare a acesteia.

Instanța a apreciat că

pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație pe parcursul procesului, simpla

înșiruire a unor societăți comerciale și a unor persoane fizice care dețin

terenuri și clădiri la aceeași adresă nu rezolvă problema identificării în

concret a unității care deține exact suprafața de 493,52 m.p.

Întrucât nu s-a făcut

dovada că pârâta

SC C. SRL ar deține vreo parte din imobilul notificat, neavând

competență în emiterea deciziei sau a dispoziției reparatorii în sensul Legii

nr. 10/2001, a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

contestația formulată fiind respinsă ca introdusă împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă.

Ca urmare a respingerii

contestației introduse împotriva

SC C. SRL, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție

formulată de aceasta în contradictoriu cu AVAS și SIF M. SA.

În temeiul art. 274

C.proc.civ.,

pârâta

SC C. SRL a fost obligată să plătească chematei în garanție SIF M. SA

cheltuielile de judecată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L.

Criticile

formulate au vizat, exclusiv, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată către chemata în garanție SIF M. SA, apreciind că prin respingerea

acțiunii pentru lipsa calității procesuale  pasive, lipsește orice culpă

procesuală din partea sa în formularea chemării în garanție; totodată, a mai

susținut și absența unei cereri din partea chematei în garanție privind

obligarea sa la cheltuieli de judecată.

Prin

decizia civilă nr. 93 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale s-a admis

apelul pârâtei, sentința a fost schimbată, în parte, în sensul înlăturării

obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la cheltuieli de judecată către chemata în

garanție SIF M. SA; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-a

respins cererea intimatei SIF M. SA privind plata cheltuielilor de judecată în

apel.

Curtea a reținut

că art. 274 C.proc.civ. condiționează în alin. (1) acordarea cheltuielilor de

judecată nu numai de „căderea în pretenții”, ci și de formularea unei cereri în

acest sens de către partea îndreptățită a le primi.

Prin urmare, în

cauză se putea dispune obligarea pârâtei - ca titulară a cererii de chemare în

garanție - la cheltuieli de judecată către chemata în garanție S.I.F. M. S.A.,

numai în situația în care aceasta din urmă ar fi solicitat cheltuieli de

judecată de la apelanta pârâtă.

În cauză, față

de precizarea reclamantei de la 22.04.2010, cum că înțelege a se judeca numai

cu Primarul municipiului Piatra-Neamț, achiesând la excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L, chemata în garanție S.I.F. M. S.A. a

revenit asupra solicitării inițiale de cheltuieli, prin cererea depusă la

10.05.2010, arătând că în noile împrejurări solicită admiterea excepției lipsei

calității sale procesuale pasive și obligarea reclamantei  la cheltuieli de

judecată.

Este adevărat că

a existat și un subsidiar, prin care chemata în garanție S.I.F. M. S.A.

solicita cheltuielile de judecată de la pârâta S.C. C. S.R.L, însă, numai

pentru situația când cererea de chemare în garanție s-ar fi respins pentru

lipsa calității procesuale active a pârâtei în formularea cererii de chemare în

garanție, soluție care însă, nu a fost dispusă în cauză.

Mai trebuie

reținut, prin raportare la considerentele expuse de către prima instanță, și

faptul că respingerea cererii de chemare în garanție nu s-a datorat

caracterului său nefondat - caz în care s-ar fi pus problema unei culpe

procesuale a titularului său -, ci ca o consecință a respingerii acțiunii față

de pârâtul ce a formulat cererea de chemare în garanție pentru lipsa calității

sale procesuale pasive, fapt ce exclude orice culpă în declanșarea litigiului;

deci, doar reclamanta putea fi ținută responsabilă în a suporta cheltuielile de

judecată ale pârâtei S.C. C. S.R.L. și a chematelor în garanție AVAS București

și S.I.F. M. S.A. ca și consecință a implicării nejustificate a acestor părți

într-un litigiu ce nu-i privea. Cum însă, S.I.F. M. S.A. nu a formulat apel,

reclamantei nu i se pot imputa aceste cheltuieli în apelul S.C. C. S.R.L.

Față

de toate aceste considerente, apelul a fost admis, sentința schimbată în parte,

în sensul înlăturării obligării  pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor

de judecată; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Ca o consecință

a admiterii apelului, cumulativ cu poziția intimatei de negare a îndreptățirii

apelantei de a câștiga în apel, s-a respins solicitarea sa de acordare a

cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs chemata în garanție SIF M. S.A., criticile formulate

prin motivele de recurs vizând următoarele :

În primul rând, în mod greșit a reținut instanța de apel că S.I.F.

M. S.A. nu a solicitat obligarea S.C. C. S.R.L. la cheltuieli de judecată.

Sub acest aspect se arată că societatea recurentă a solicitat

instanței de fond obligarea S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată,

cerere ce s-a făcut într-o primă fază procesuală, prin întâmpinarea formulată de

S.I.F.

M. S.A. la cererea de chemare în garanție formulată de S.C. C.

S.R.L.

Față de obiectul cererii și cadrul procesul al litigiului în

raport cu S.I.F. M. S.A., calitate de reclamant avea S.C. C. S.R.L. și nu contestatoarea

P.C., termenul de reclamant fiind o atribuire generică dată pârâtei S.C. C.

S.R.L.

Prin precizările depuse la dosarul cauzei de contestatoarea P.C.

la termenul din data de 10.05.2010, aceasta a solicitat admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L.

Prin adresa comunicată Tribunalului Neamț, la termenul din data

de 10.05.2010, s-a solicitat să se admită excepția lipsei calității procesuale

pasive a S.I.F. M. S.A. și obligarea la cheltuieli de judecată.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei

calității

procesuale pasive a S.I.F. M.

S.A., a respins excepția lipsei calității procesuale active a S.C. C. S.R.L.

(invocate de S.I.F. M. S.A. prin întâmpinare) și a respins cererea de chemare

în garanție ca nefondată.

Este evident că solicitarea de acordare a cheltuielilor de

judecată  s-a făcut cu privire la S.C. C. S.R.L. care are calitate de

„reclamantă” în raport cu S.I.F. M. S.A. și nu cu privire la contestatoarea

P.C., fapt ce rezultă atât din întâmpinare cât și din actele depuse în fața instanței

de fond.

Fundamentul

juridic

al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a

părții „care cade în pretenții”. Acesta este motivul pentru care instanța de

fond a concluzionat că, formulând o cerere care s-a dovedit a fi nefondată,

cheltuielile ocazionate de aceasta, vor fi suportate exclusiv de partea care a

formulat cererea de chemare în garanție.

Stabilind că temeiul juridic al acordării

cheltuielilor

de judecată este atitudinea

procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, se observă că fapta

acesteia

declanșează o răspundere

civilă

delictuală al cărei conținut îl

c

onstitui

e

obligația civilă de

reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire

a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le

realizeze.

S.C. C. S.R.L. trebuie să suporte cheltuielile propriei cereri,

indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat ori nu în favoarea sa, această soluție

fiind argumentată de faptul că cererea de chemare în garanție nu trebuie să

aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta

partea care va cădea în pretenții.

Examinând

recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este

fondat.

Criticile

formulate prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a

motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în

ipoteza aplicării greșite a legii în cauză.

Potrivit

art. 274 alin. (1) C.proc.civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Cheltuielile

de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind

suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică

tocmai de partea care a pierdut procesul.

Faptul

că cererea părții nu a fost soluționată în fond, ci pe excepție, nu poate să

justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată.

Acordarea acestora se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a

purtat procesul, neavând relevanță de la cine le solicită partea adversă care a

efectuat asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluționat

litigiul.

În speță, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L.,

contestația formulată de reclamanta P.C. împotriva acestei pârâte, fiind

respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă.

Ca urmare a acestei

soluții

a

fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de S.C. C. S.R.L. în

contradictoriu cu AVAS și S.I.F. M. S.A.

În acest context, având

în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ., prima instanță a obligat

pârâta S.C. C. S.R.L. să

plătească chematei în garanție S.I.F. M. S.A. cheltuielile de judecată

efectuate în cauză.

Aceasta

este soluția corectă și nu cea pronunțată în apel, de exonerare a pârâtei S.C.

C. S.R.L. de la plată, deoarece la baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că din momentul în care

se angajează un raport procesual, prin chemarea în garanție a unor persoane

(cum este cazul în speță), titularul acestei cereri creează posibilitatea să

fie chemate în judecată persoane străine de proces, care au fost puse în

situația de a face cheltuieli nedatorate, așa că, fiind în culpă, titularul

cererii de chemare în garanție trebuie să plătească acele cheltuieli.

Pentru

a nu fi în culpă procesuală, titularul cererii de chemare în garanție ar fi

trebuit să renunțe la cererea formulată în acest sens. Or, acceptând judecarea

cererii și pierderea procesului în raport cu chemata în garanție, riscul

acestei situații trebuie să fie suportat de titularul cererii care, prin

comportarea sa, o obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.

Dispozițiile

art. 274 C.proc.civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a o menționa

in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin

atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă

în timpul și cu ocazia purtării procesului.

Din

această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o

aplicare greșită a textului de lege la situația dedusă judecății, exonerând

pârâta - titular al cererii de chemare în garanție – de la plata cheltuielilor

de judecată justificate de persoana chemată în garanție.

Prin

urmare, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art.

304

pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în raport de art. 312 alin. (1), (2) și (3)

C.proc.civ., a admis recursul declarat de chemata în garanție S.I.F. M. S.A., a

modificat decizia atacată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat

de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței Tribunalului Neamț, pe care o a

menținut-o.