ÎCCJ, decizie (scj.ro #82347)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82347) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Răspunderea delictuală a conducătorului
unui organ de specialitate al administrației publice subordonate
Guvernului. Competența de soluționare a litigiului în lipsa unui
contract individual de muncă
Cuprins pe materii
: Drept civil. Răspunderea delictuală
materială a conducătorului unui organ de specialitate al
administrației publice subordonat Guvernului. Competența de
soluționare a litigiului în lipsa unui contract individual de muncă
Index alfabetic
: Drept civil
-
răspundere delictuală materială
-
competența materială
C.civ
.,
art
. 998-999
În lipsa unui contract individual de muncă, răspunderea
materială – în speță, a conducătorului unui organ de
specialitate al administrației publice subordonat Guvernului – operează
în baza
art
. 998-999 C.
civ
.
și ca atare este de competența judecătoriei, iar nu de
competența tribunalului ca instanță de soluționare a unui
conflict de drepturi în sensul reglementat prin O.U.G.
nr
.
138/2000.
I.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr.5754 din 30 iunie 2005
Prin cererea din 18 septembrie 2002,
reclamanta Comisia Națională pentru Controlul Activităților
Nucleare a chemat în judecată pe pârâtul C.D. solicitând obligarea
pârâtului la plata sumei de 75.039.000 de lei cu titlu de daune.
În motivarea acțiunii reclamanta
arată că în perioada când pârâtul a exercitat funcția de
președinte al Comisiei Naționale pentru Controlul
Activităților Nucleare (C.N.C.A.N.) a fost emisă decizia nr.1/20
august 1997 prin care u salariat (B.V.) a fost mutat în funcția de
inspector rezident la C.N.E.
Cernavodă
, începând
cu data de 1 septembrie 1997,
stabilindu-i-se
locul
de muncă la
Cernavodă
. Această decizie
a fost atacată salariat și, în final – conform sentinței civile
nr
. 8907/1999 a Judecătoriei sectorului 5
București și deciziilor
nr
. 1894/2000
și
nr
. 1833/2000 ale Tribunalului
București, secția a IV-a civilă – Comisia Națională
pentru Controlul Activităților Nucleare a fost obligată
să-i plătească suma de 75.039.000 de lei, cu titlu de drepturi
salariale
și cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2002,
Tribunalul București, secția a V – a civilă și de
contencios administrativ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și
înaintarea ei la Secția a VIII – a Conflicte de Muncă și Litigii
de Muncă a aceluiași tribunal. Această ultimă
instanță, prin sentința civilă nr.2984 din 5 august 2003, a
admis excepția de
necompetență
materială a Tribunalului București și s-a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sectorului 1 București.
Judecătoria Sectorului 1 București,
prin sentința civilă nr.6788 din 4 noiembrie 2003, a admis
excepția de
necompetență
materială și a declinat competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului București, secția a VIII – a Conflicte
de Muncă și Litigii de Muncă; constatându-se conflict negativ de
competență, s-a dispus trimiterea cauzei pentru regulator de
competență la Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr.9 din 30 ianuarie 2004
a Curții de Apel București, secția a
lV
– a civilă, s-a stabilit competența materială privind judecarea
cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VIII – a
Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă, în temeiul
art
. 2 litera b (1) Cod procedură civilă, în
raport cu obiectul cauzei și anume acțiune în pretenții,
întemeiată pe dispozițiile art.102, 108 și 111 din Codul Muncii
- temei juridic indicat de reclamantă în fața ambelor instanțe
care și-au declinat reciproc competența. S-a mai reținut în
considerentele acestei sentințe că problema existenței
raportului de muncă între părți, respectiv a îndeplinirii uneia
din condițiile legale ale răspunderii materiale prevăzute de
Codul Muncii reprezintă o chestiune de fond și nu un criteriu în
raport de care să se stabilească instanța competentă
să judece acțiunea, în condițiile în care cel care a reclamat în
justiție și-a întemeiat și motivat pretențiile pe prevederi
legale, specifice litigiilor de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
reclamanta C.N.C.A.N., susținând, în esență, că la
Judecătoria sectorului 1 București și-a precizat acțiunea
în sensul că își întemeiază pretențiile pe
disp.art
. 998 – 999
C.civ
.
privind răspunderea delictuală pentru că, în speță
există, un prejudiciu (plata sumei la care a fost obligată reclamanta
către B.V.), o faptă ilicită (schimbarea nelegală a locului
de muncă dispusă de către pârâtul C.D.), raportul de cauzalitate
între prejudiciu și fapta ilicită, precum și existența
vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
De asemenea, recurenta arată că pârâtul nu a
avut raporturi de muncă cu C.N.C.A.N., deoarece nu a avut încheiat
contract individual de muncă, acesta fiind numit în funcția de
președinte al respectivei instituții prin decizia primului ministru,
în conformitate cu Legea nr.111/1996, funcție asimilată cu aceea de
secretar de stat.
Întrucât pârâtul nu era angajatul reclamantei
răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat nu se poate întemeia pe
art.102 alin.1 din Legea nr.10/1972, fostul Cod al Muncii în vigoare la acea
dată, ci pe răspunderea civilă delictuală reglementată
de codul civil.
Reclamanta solicită admiterea recursului,
desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța
competentă, Judecătoria sectorului 1 București.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport cu
motivele de recurs invocate, constată că obiectul litigiului îl
constituie acțiunea C.N.C.A.N. formulată la 18 septembrie 2002,
împotriva fostului său președinte privind daune rezultate din emiterea
unei decizii, nelegale, la data de 20 august 1997, prin care pârâtul a schimbat
locul de muncă al unui angajat.
În raport cu aceste elemente, Curtea constată
că
soluționărea
cauzei trebuie
analizată sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod al Muncii, Legea
nr.10/1972, în vigoare la acea dată, (întrucât actualul Cod al Muncii, a
fost adoptat prin Legea nr.53/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.75/5
februarie 2003), al Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare și
funcționar al C.N.C.A.N., precum și al reglementărilor
prevăzute de Legea nr.168/1999 privind soluționarea
conflictelor de muncă.
Potrivit Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare
și funcționar al C.N.C.A.N., rezultă că:
- C.N.C.A.N. este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea
Guvernului;
- Președintele C.N.C.A.N. este ordonator principal
de credite bugetare;
- Comisia Națională pentru
Controlul Activităților Nucleare este condusă de un
președinte numit de primul ministru;
- Funcția de președinte al
comisiei este asimilată celei de secretar de stat;
Pârâtul a fost președintele C.N.C.A.N. în
perioada 1 februarie 1997 – 5 ianuarie 2001.
Legea nr.168/1999 privind conflictele de
muncă prevede următoarele:
-
Art
. 1 alin.1 –
reglementează exclusiv raportul de muncă stabilit între
salariați și unitățile la care aceștia sunt
încadrați.
- Art.68 prevede că sunt conflicte de
drepturi cele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru
acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin
neîndeplinirea
sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin
contractul colectiv de muncă.
-
Art
. 69
stipulează că nu sunt considerate conflicte de muncă acelea
dintre unități și persoane care prestează în serviciul
respectivelor unități diferite activități în temeiul altor
contracte decât contractul individual de muncă.
Potrivit art.70 coroborat cu art.2
lit
. b
1
Cod procedură
civilă, modificat prin O.U.G. nr.138/2000 conflictele de drepturi din
domeniul dreptului muncii sunt, în primă instanță, de
competența tribunalelor de muncă și asigurări sociale,
până la a căror înființare vor fi de competența
secțiilor sau completelor specializate din cadrul tribunalelor de drept
comun. În această materie, tribunalele judecă conflictele în
legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea
prejudiciilor cauzate de părți pentru
neîndeplinirea
sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin
contractul individual de muncă.
Din cele expuse mai sus rezultă că
răspunderea materială din dreptul muncii poate fi angajată numai
în situația în care persoana care a cauzat prejudicial este angajat cu
contract individual de muncă la instituția căreia i-a cauzat
prejudiciul.
În speță, pârâtul nu a avut încheiat
contract de muncă cu reclamanta, și, în consecință, nu se
aplică dispozițiile răspunderii materiale din dreptul muncii.
Președintele C.N.C.A.N. a fost
numit în această funcție de către primul ministru, astfel încât,
potrivit art.69 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de
muncă, litigiul este de natură civilă, răspunderea
pârâtului va fi angajată pentru prejudiciul cauzat în conformitate cu
reglementările referitoare la răspunderea civilă delictuală
- art.998 – 999
C.civ
., situațiune în care
potrivit art.1 C.
proc.civ
., instanța
competentă să soluționeze cauza este judecătoria .
Față de aceste considerente, Curtea
a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la
instanța a cărei competență s-a stabilit – Judecătoria
sectorului 1 București.