ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2606/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 24 septembrie 2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA și SC D. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:

I. Constatarea nulității absolute parțiale a Convenției de credit nr. 0155854 din 30 iunie 2008 încheiată între reclamanți și pârâta de ord. 1 și drept consecință:

- să se dispună înlăturarea comisionului lunar de risc în cuantum de 0,22% din valoarea creditului, stipulat la pct. 5 lit. a) din contract;

- să se dispună înlăturarea clauzei privind ajustarea unilaterală a ratei dobânzii stipulată la pct. 3 lit. d) din contract și obligarea pârâtei de ord. 2 la stabilirea dobânzii în consonanță cu prevederile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

- să se dispună înlăturarea clauzei privind comisionul de rambursare în avans stipulat la pct. 5 lit. c) din contract și obligarea pârâtei de ord. 2 la stabilirea cuantumului comisionului de rambursare anticipată în consonanță cu prevederile art. 67 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

- să se dispună stabilirea contravalorii ratelor la cursul valutar stabilit de BNR din momentul încheierii contractului de credit, respectiv la cursul de 1 CHF = 2,27 RON;

- obligarea pârâtei de ord. 2 să restituie sumele percepute abuziv cu titlu de comision de risc, respectiv cele percepute în baza cursului valutar stabilit preferențiar de către pârâta de ord. 1 la vânzarea CHF cu ocazia achitării ratelor, precum și cele percepute în baza dobânzilor stabilite în disconcordanță cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit, plus dobânda legală aferentă acestora;

- obligarea pârâtei de ord 2 la încheiere unei noi convenții și implicit la întocmirea unui nou grafic de rambursare a creditului conform hotărârii judecătorești, respectiv prin eliminarea clauzelor menționate, la cursul valutar stabilit de BNR la data de 30 iunie 2008, în consonanță cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1345/2017 din 18 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârâta E. SA

S-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și F., în contradictoriu cu pârâtele SC D. SRL prin G. SRL și E. SA, în calitate se succesoare în drepturi și obligații a pârâtei SC C. SA și în consecință:

A constatat că art. 5 lit. a) referitoare la stabilirea comisionului urmărire riscuri și art. 3 lit. d) referitoare la dobânda variabilă din condițiile speciale ale Contractului de credit nr. 0155854 din 30 iunie 2008, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și sunt nule absolut.

A obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri perceput și achitat pe toată perioada derulării convenției de credit, precum și a sumelor încasate în temeiul clauzei prevăzute de art. 3 lit. d), ce) au fost achitate cu depășirea ratei dobânzii stabilite la art. 3 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit, respectiv 3,99%, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, ce urmează a fi calculată începând cu data introducerii cererii și până la achitarea efectivă.

A obligat pârâtele să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive.

A respins restul pretențiilor solicitate de către reclamanți, ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 1235/A/2017 din 06 octombrie 2017 a Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, s-a respins apelul formulat de pârâta D. SRL împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă SC D. SRL.

Prin adresa din 22 decembrie 2017, Tribunalul Alba a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Alba, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din încheierea din 19.02.2015 a Judecătoriei Alba Iulia, prin care instanța a reținut că reclamanții și-au precizat valoarea pretențiilor ca fiind în sumă de 80.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Alba revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1235/A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ Fiscal și Insolvență.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM