ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2886/2018

Ședința publică din data de 14 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 20 octombrie 2016, sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța:

I. Să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. x/18.09.2007, în ceea ce privește clauza prevăzută de pct. 5 - ultima teză, respectiv:

"dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.", în sensul interpretării sintagmei "dobânda de referință variabilă" ca fiind indicele de referință Euribor/lună, singurul aplicabil unui contract în moneda EUR;

II. Să fie obligată pârâta la restituirea sumelor achitate de către reclamant, de la data încheierii contractului până la data introducerii acțiunii, și în continuare până la restituirea efectivă a acestor sume, sume achitate peste cuantumul dobânzii de 2,50 p.p+Euribor/lună, precum și dobânda legală aferentă de la data achitării fiecărei sume;

III. Să se constate abuzive și nule clauzele de la pct. 9 lit. f) din convenția de credit nr. x/18.09.2007 încheiată cu pârâta și pct. 3.8 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de urmărire riscuri;

IV. Să se constate că prin act adițional, pârâta a modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul includerii comisionului de urmărire riscuri în cuantum de 42 EUR/lună prevăzut de pct. 9 lit. f) într-un nou comision lunar de administrare credit în cuantum de 49,5 EUR, prin adunarea acestuia cu cel de administrare din convenția inițială;

V. Să se constate abuzivă și nulă clauza prin care pârâta a introdus în convenție noul comision de administrare;

VI. Să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri;

VII. Să fie obligată pârâta să restituie reclamantului sumele achitate de către acesta cu titlu de comision de urmărire riscuri, începând cu data semnării convenției până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 4578 EUR, și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală de la data achitării fiecărei sume;

VIII. Să fie obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței ce se va pronunța, să pună la dispoziția reclamantului un nou grafic de rambursare a creditului conform sentinței date;

IX. Să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 451, art. 453 și art. 455 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 520/2017 din 28 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în dosar nr. x/2016 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., și în consecință:

S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. x/18.09.2007 încheiat între părți în ceea ce privește clauza de la pct. 5 ultima teză, respectiv "Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B., la care se adaugă 2,50 puncte procentuale".

A fost desființată această clauză și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele achitate în plus de către acesta cu titlul de dobândă peste nivelul de 10,9% pe an, avut în vedere de părți la momentul încheierii contractului de credit, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, de la data încasării lor și până la data restituirii efective și integrale a acestora.

Au fost constatate abuzive și nule clauzele de la pct. 9 lit. f) din contractul de credit nr. x/18.09.2007 și de la pct. 3.8. din Condițiile generale de creditare -anexă la acest contract de credit, referitoare la comisionul de urmărire riscuri.

S-a constatat că prin actul adițional din 20.09.2010 pârâta a modificat în mod abuziv și unilateral contractul de credit încheiat între părți, în sensul includerii comisionului de urmărire riscuri în cuantum de 42 euro/lună în noul comision lunar de administrare credit.

S-a constatat abuzivă și nulă clauza prin care pârâta a introdus în convenție noul comision de administrare și dispune înlăturarea din convenție și din actul adițional a clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele achitate de către acesta cu titlu de comision de urmărire riscuri, începând cu data semnării contractului de credit, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, de la data încasării lor și până la data restituirii efective și integrale a acestora.

A fost obligată pârâta ca, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, să pună la dispoziția reclamantului un nou grafic de rambursare, conform dispozitivului de mai sus.

A fost respinsă în rest acțiunea, fiind obligată pârâta să achite reclamantului suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1309/A/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Insolvență a fost respinsă excepția lipsei de interes a formulării apelului, invocată de către B. S.A. prin întâmpinare.

Au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 520/2017 din 28 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A..

Prin adresa emisă la 6 martie 2018, Tribunalul Alba a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1309/A/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Insolvență, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 martie 2018.

La termenul de judecată din 14 iunie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Alba.

Astfel, în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Alba, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1309/A/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Insolvență, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.