CASE OF SC PLASTIK ABC SA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La 8 noiembrie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispozițiile

La 22 aprilie 1994 poliția Timișoara a pus sub sechestru mai multe mii de cartușe de țigări care au fost cumpărate de reclamantă la societatea S., pe motiv că proveneau din comiterea de mai multe delicte de contrabandă și de fals din partea acesteia din urmă și a altor persoane. La 8 iunie 1994 autoritățile de poliție și fiscale au confirmat că reclamanta își îndeplinise obligațiile legale cu prilejul cumpărării țigărilor. În ciuda acestui lucru parchetul a dispus distrugerea țigărilor devenite inutilizabile și comercializarea altora.

Printr-o hotărâre din 31 mai 1999 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul formulat de reclamantă, care intervenise în proces la 6 decembrie 1995 pentru repararea prejudiciului suferit datorită confiscării țigărilor de către poliție și a trimis numai latura civilă a cauzei penale la judecătorie pentru ca statul, prin intermediul Ministerului Finanțelor, să fie introdus în proces.

După trimiterea laturii civile a cauzei, printr-o hotărâre din 12 aprilie 2001, pronunțată în ultimă instanță, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiat recursul formulat de Ministerul Finanțelor, care a invocat faptul că condițiile cerute de art. 1000 (3) cod civil pentru asumarea răspunderii civile nu erau întrunite în cazul în speță și l-a condamnat la plata către reclamantă a sumei de 2.270.245.059 lei românești (ROL) cu titlu de daune-interese, reprezentând prețul țigărilor confiscate actualizat până în mai 2000.

În urma recursului în anulare formulat de procurorul general pe baza art. 410 (2) din codul de procedură penală, printr-o hotărâre din 10 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a anulat partea din dispozitivul hotărârii din 12 aprilie 2001 citată anterior referitoare la obligația Ministerului Finanțelor de a plăti daunele-interese reclamantei. Ea a considerat că condițiile cerute pentru asumarea răspunderii civile a Ministerului nu erau întrunite în lipsa unui raport de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de reclamantă și delictele comise de inculpați, în măsura în care reclamanta putea acționa în justiție poliția în fața instanțelor civile și instanțele care au examinat cauza nu introduseseră ministerul în proces în termenul prevăzut de codul de procedură penală.

După ce a precizat în mod expres și restrictiv, în paragraful întâi, cazurile în care procurorul general putea formula un recurs în anulare împotriva unei hotărâri definitive, articolul 410 (2) din codul de procedură penală (CPP), așa cum a fost redactat la vremea comiterii faptelor, prevedea că celelalte hotărâri definitive puteau face obiectul unui recurs în anulare numai dacă erau « contrarii legii ». Legea nr. 576/2004, intrată în vigoare la 23 decembrie 2004, a abrogat dispozițiile CPP referitoare la recursul în anulare.

Curtea constată că plângerile nu sunt în mod manifest neîntemeiate în sensul

Guvernul își reiterează argumentele invocate în cauzele similare privind recursurile în anulare. El menționează mai ales că Curtea Supremă de Justiție a folosit recursul în anulare pe motiv că instanțele interne angajaseră răspunderea civilă a Ministerului Finanțelor pentru fapte comise de inculpații care nu erau prepușii săi și subliniează că dispozițiile CPP referitoare la recursul în anulare au fost abrogate. De altfel, el consideră că reclamanta a beneficiat de posibilități egale de apărare și că durata procesului în cauză a fost rezonabilă. În fine suține că ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim și respecta condiția proporționalității.

Reclamanta contestă argumentele Guvernului. Ea menționează în special că a fost privată de bunurile sale prin acțiunea autorităților, fără să existe un scop legitim.

Curtea a soluționat de mai multe ori cauze care au ridicat probleme similare celei cazului în speță și a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, din cauza rejudecării soluției date definitiv unei controverse, inclusiv privarea reclamantului de "bunul" de care beneficia la sfârșitul procesului, în urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general (a se vedea, între altele,

Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Guvernul nu a prezentat nici-o faptă sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită. Ea relevă în special că în cazul în speță recursul în anulare a fost formulat de procurorul general împotriva unei hotărâri din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara care statuase, în ultimă instanță, numai asupra laturii civile a unui proces penal, astfel încât nu există niciun motiv de diferențiere a prezentei cauze de cauzele menționate anterior, care priveau primirea favorabilă de către Curtea Supremă de Justiție a recursurilor în anulare formulate în cauzele civile.

Pe baza celor de mai sus și a elementelor aflate la dosar, Curtea concluzionează că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 12 aprilie 2001 a încălcat principiul siguranței raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantei la o judecare echitabilă, precum și dreptul interesatei la respectarea bunurilor sale.

Prin urmare, s-au încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1.

Ținând cont de concluziile menționate anterior, Curtea consideră că nu trebuie examinate separat capetele de cerere ale reclamantei întemeiate pe durata excesivă a procesului respectiv și pe nerespectarea posibilităților egale de apărare; aceste capete de cerere nu constituie într-adevăr decât aspecte deosebite ale dreptului la o judecare echitabilă consacrat de art. 6 alin. 1, în privința căruia Curtea a concluzionat deja că a fost încălcat (a se vedea,

Reclamantul se plânge în fine de o încălcare a art. 6 alin. 1 și 13 din Convenție și 2-4 din Protocolul nr. 7, denunțând interpretarea dispozițiilor legale de către Curtea Supremă de Justiție.

Ținând cont de ansamblul de elemente aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să analizeze invocările formulate, Curtea nu a constatat nicio posibilă încălcare a art. 6, luat separat și combinat cu art. 13 din Convenție, datorită interpretării de către Curtea Supremă de Justiție a dispozițiilor legale interne.

Reiese că aceste capete de cerere sunt în mod manifest neîntemeiate și trebuie respinse în sensul

În privința capetelor de plângere întemeiate pe art. 2-4 din Protocolul nr. 7, pe care reclamanta nu le-a susținut, Curtea constată că interesata nu a fost urmărită sau condamnată în cadrul unui proces penal ci s-a constituit parte civilă într-un proces penal îndreptat împotriva terților. Reiese că acest capăt de cerere este incompatibil

Menționând că instanțele interne au estimat că valoarea țigărilor confiscate era de 111.009 dolari americani (USD), ceea ce reprezenta 2.270.245.059 ROL în mai 2000, reclamanta cere 255.700 euro cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit, sumă calculată pe baza ratei inflației indicată de Institutul Național de Statistică (INS) pentru perioada de după luna martie 1994. De altfel ea cere 20.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferința provocată de încălcările constatate de Curte.

Guvernul consideră că, cu titlu de prejudiciu material, reclamanta ar avea dreptul numai la suma stabilită de instanțele interne, actualizată pe baza indicelui prețurilor de consum stabilit de INS pentru perioada cuprinsă între 12 aprilie 2001, data respectivei hotărâri definitive și mai 2007.

Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică pentru statul pârât obligația juridică conform Convenției de a pune capăt încălcării și de a-i elimina consecințele. Dacă dreptul intern nu permite să se elimine decât imparțial consecințele acestei încălcări, articolul 41 din Convenție conferă Curții puterea de a acorda o reparație părții vătămate prin actul sau omisiunea în legătură cu care s-a constatat o încălcare a Convenției. Exercitând această putere ea dispune de o anumită latitudine; adjectivul « echitabil » și partea din frază «

În circumstanțele speței Curtea consideră că plata creanței recunoscute reclamantei prin hotărârea definitivă din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara, actualizată la data prezentei hotărâri în funcție de indicele prețurilor de consum, care potrivit INS este în legătură directă cu rata inflației pentru perioada respectivă, ar plasa interesata pe cât posibil într-o situație echivalând cu cea în care s-ar afla dacă cerințele

În plus, Curtea consideră în fine că reclamanta a suferit un prejudiciu moral din cauza anulării hotărârii definitive din 12 aprilie 2001 de către Curtea Supremă de Justiție, pentru care suma de 2.500 euro reprezintă o reparație echitabilă.

Reclamanta cere de asemenea 15.000 euro pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, prezentând o copie a unui contract de asistență juridică în care suma menționată anterior figurează drept « onorarii în caz de reușită ».

Guvernul subliniază că cheltuielile expuse trebuie să fie reale, necesare și să aibă legătură cu cauza și că reclamanta nu a făcut dovada plății efective a sumei cerute, care este oricum exagerată, dat fiind că respectiva cauză urmează o jurisprudență bine stabilită.

declară cererea admisibilă în privința capetelor de cerere întemeiate pe art. 6 alin. 1 din Convenție privind siguranța raporturilor juridice, respectarea posibilităților egale de apărare și duarata excesivă a procedurii și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru rest;

respinge cererea de acordare a unei satisfacții echitabile pentru rest.