ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1845/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13.08.2020, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020, de la Tribunalului Tulcea la o altă instanță, justificat de împrejurarea că reclamantul este avocat cu peste 40 de ani experiență în cadrul Baroului Constanța, având un prestigiu profesional în zonă de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparțialitatea actului de justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 140-142, art. 148-151, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., fiind solicitată, totodată, suspendarea judecății până la soluționarea cererii de strămutare.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 14.07.2020, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia…".

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Tribunalului Tulcea, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Constanța.

Înregistrarea cererii de strămutare pe rolul acestei instanțe s-a realizat la data de 13.08.2020, ulterior atât soluționării pricinii la Tribunalul Tulcea (23.07.2020), cât și înregistrării acesteia în apel la Curtea de Apel Constanța (11.08.2020), aspecte pe care petenta le cunoștea, dar în pofida cărora a înțeles să investească Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cerere de strămutare a unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, deși o astfel de solicitare era de competența Curții de Apel Constanța.

Față de cele arătate, în respectarea principiilor disponibilității și limitelor învestirii instanței, ca principii fundamentale ale procesului civil, Înalta Curte constată că stadiul procesual actual al dosarului a cărui strămutare se solicită, raportat la modalitatea formulării cererii (respectiv faptul că cererea vizează strămutarea unui dosar de la tribunal), nu are relevanță în ce privește competența materială a prezentei instanțe, nefiind un argument legal în reținerea unei asemenea competențe, așa cum eronat susține petenta prin notele scrise.

Aceasta întrucât instanța de judecată nu se poate raporta, în aprecierea asupra competenței materiale, decât asupra a ceea ce există la momentul învestirii sale, iar nu la stări sau situații intervenite ulterior acestui moment.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Constanța, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență, inclusiv în ce privește cererea de suspendare a judecății până la soluționarea cererii de strămutare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, formulată de petenta A., în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.